„Nu ne luptăm nici pentru bani, nici pentru slavă, nici pentru alte bunuri pieritoare. Ne ținem neclintiți în luptă doar pentru avuția noastră cea de obște, pentru comoara credinței sănătoase lăsate de Părinți…
Urechile celor simpli au fost amăgite și obișnuite cu înșelăciunea ereziei. Copiii cei mici din Biserică sunt deprinși cu învățături stricate. Botezurile sunt săvârșite de eretici, la fel și prohodirea celor adormiți, cercetarea suferinzilor, mângâierea celor întristați, sprijinirea celor în necazuri și ajutorările de tot felul, ca și săvârșirea Sfintelor Taine.
Prin toate acestea se naște o legătură cu ei în popor și ajung să fie cu toții într-un cuget, încât, în scurtă vreme, chiar de ni s-ar da o oarecare libertate, nu va mai fi nicio nădejde ca pe cei cuprinși de această înșelăciune îndelungată să-i mai putem întoarce la cunoștința adevărului.”
(Sf. Vasile cel Mare – Străjerii Ortodoxiei, p. 63)
„Nu ne luptăm nici pentru bani, nici pentru slavă, nici pentru alte bunuri pieritoare. Ne ținem neclintiți în luptă doar pentru avuția noastră cea de obște, pentru comoara credinței sănătoase lăsate de Părinți… Urechile celor simpli au fost amăgite și obișnuite cu înșelăciunea ereziei. Copiii cei mici din Biserică sunt deprinși cu învățături stricate. Botezurile […] 👉 https://c.aparatorul.md/tonx7 👈
https://www.vtforeignpolicy.com/2023/09/the-nazi-zionist-shoah-of-zelensky/
dracului de gloata religioasa amestecata de mincinosi blestemati…
Cata amagire, toti fac rau numai voi sunteti pe « calea dreapta » care duce la turbanul mahomedan!
Uite ce fac dracii se pupă pe gură luați _ vă mă Satanele
Popalău ortodox, fugi că vine papistașu și te bulește!
Doamne ajuta Amin
…”doi golani”…si fosile…!!!
O venit Ucraina la ruși sa fure credința putinist ă? Bolna.vilor
Cum poți sa te îmbrățișezi cu un satanist.
,,Doamne ce se mai iubesc aceștia”.!!! Oare și noi mirenii să facem același lucru ?????
Hai siktir pana3am3lor.
Doamne,luminează mințile tuturor celor nepăsători,milueste ne si ne pazeste de duhurile rele,de vrajmasi si dusmani
Mila Domnului cu noi toți și ne ajută și ne apărăne de rău amin.
Asta se întâmplă fiindcă tot ce faceți este numai pentru bani. Se cuvine oare să crestinezi copii contra unei sume de bani? Etc…..
Sataniștii
Dacă îl cunoști cu adevărat pe Iisus nu dai cu noroi nici în dușmani .
Vai ce judecată vă așteaptă focul veșnic finca știți și nu andepliniti.
Kiril mincinosul…
Biserica ortodoxă este acum tradată că așa a vrut Zelensky , dar nu durează mult ….
,,Tată iartă -i că nu știu ce fac”[nu știu ce spun]ar spune Domnul Isus Cristos, cât și cei care iubesc adevărul biblic,dar din păcate,, mândria, opulența și iubirea de a fi onorați,iubirea de bani”care vine de la dumnezeul acestui veac,[Satan]le-a orbit ochii și mintea.
Doamne lumineaza ne mintea sa nu ne lepadam de tine de dreapta credinta ortodoxa
Doamne ajută la toată lumea
Doamne IisusHristos luminează Mintea la toți slujitorii tai Indiferent de Religie și Nație Pământească. Doamne Ajută-ne cu Răbdare și Minte Sănătoasă.
Doamne lumineazane mintile si familiei mele doamne ferește ne de tot raul amin doamne
Serios?
Dragi creștini 💒 ați fost selectați pentru o donație 🎁🎁 de către *Fundația Gigi Becali* în limba română și spaniolă iată mai jos numărul de WhatsApp, faceți clic pentru a vă ridica premiul în pachet 📦📦 👇👇👇👇👇👇
https://wa.me/message/YMRDSZXTKTP2E1
Voi totdeauna ați luptat pentru bunăstarea voastră .Și mai ales pentru bani .Singura mea satisfacție este că pe voi farisei de preoți Iadul o sa va invită înaintea mea cu tot cu averea voastră.
Buzatu Sandu Foarte,foarte rari sunt preoții cu har.Preoti care nu vin la un simplu loc de munca.
Eu nu știu ce sa mai înțeleg din mesajele acestui Apărător Ortododox.Adica,pare sa fi chiar pe dos.Astia cu „Amin” nici macar nu citiți ce scrie în postare.Băi aparatorule ,ești bine ?
Mila Domnului cu noi toți AMIN !!!
Amin Doamne ajuta petoata lumea Amin Amin.✝️🛐✝️❤️✝️
Doi vinduti ai satanei
Din nou un articol ce ataca subtil ortodoxia prin propaganda nepomenitorilor schismatici
De la astia se trage sfarsitul lumii
Vă luptaţi să ne mâncaţi banii. Să ne ţineţi proşti! Ăsta e scopul vostru. Din evul mediu faceţi asta. Am plătit cu vârf şi îndesat la muntele Athos pe când noi eram săraci iar ei cu burţile mari.
Doamna miluieste ne pe noi, păcătoșii!!!
Apara ne de cei vicleni ce ne înconjoară și obliga la fapte necurate!
Apara ne Dumnezeul nostru de rele, de războaie, și de împuternicirea răilor peste capetele noastre!
Fii Dumnezeu alături de noi, pas cu pas, binecuvinteaza ne, miluieste ne cu mare mila ta!
FA VOIA TA DOAMNE
In veci
AMIN
Doamne ajuta tuturor. Amin amin amin
Doamne Isuse Cristoase îndurate de noi toți păcătoși și de lumea întreagă și pentru cei bolnavi și cei abandonați și pentru toți cei care așteaptă milostivireaTa Doamne Amin!
Citiți Biblia și traiti după ea nu după traditii și obiceiuri Dumnezeu nu e tradiție ci e Calea Adevărul și viața amin
FARASEII …. IISUS ARE ULTIMUL CUVANT DE SPUS AMIN 🙏😭💔🖤🙏
Elena Vintu …. Duhul Sfânt, va avea ultimul cuvânt 🙏
Doamne ajută ne apără ne și ne miluiește pe noi păcătoșii Amin!🙏🙏🙏
Doamne luminează mintea de pe globul pământesc doamne apară ne și păzește doamne iartă ne necazuri safim buni toti
Satana isi joaca rolu.
Lipsește inaltpreafericitul Daniel!
Mai bine luați ex de la cei mai săraci, adică țigani care locuiesc în corturi sau cocioaba abandonate și au cite 10 copii și ei nu fac avorturi deși nu au ce minca , și cred ca a-ți văzut ce copii frumoși au , aceasta este pt ca Dumnezeu ii ajuta deși nu sint ortodoxi , ii ajuta pt ca ei sint uniți și se iubesc unul pe altul și nu sint dezbinati
CREDINTA ESTE , IUBIRE SI IERTARE, A VREA BINE APROAPELUI SAU AJUTA PE CEI NEVOIASI, A TE RUGA SI AL PURTA MEREU IN INIMA PE ISUS SI PE MAICA SFINTA SI A IUBI PE DUMNEZEU MAI PRESUS DE ORI CE INSEAMNA CREDINTA ADEVARATA.
– DACA AI INTRA IN MAI MULTE BARURI SI AI INTREBA CE RELIGIE ESTI AR RASPUNDE ORTODOX.
DACA AI MERGE LA JUDECATORII ACOLO UNDE SE JUDECA FRATI, PARINTI, NEAMURI DE LA AVERI SI AI INTREBA CE RELIGIE ESTI AR RASPUNDE ORTODOX.
-DACA AI MERGE IN SPITALE IN SECTIA DE GENOCOLOGIE ACOLO UNDE SE FAC MII DE AVORTURI SI AI INTREBA CE RELIGIE ESTI MAJORITATEA AR RASPUNDE ORTODOXI.
-DECI CREDINTA NU ESTE O RELIGIE ANUME CREDINTA ESTE ACEEA DE A RESPECTA CELE ZECE PORUNCI PE CARE NI LEA DAT DUMNEZEI.
– INTREBATI PE ORTODOXI DACA AU CITIT BIBLIA , DACA STIU CITEVA VERSETE SI IN CARE EVANGHELIE SINT SCRISE NU O SA POATA SA RASPUNDA, DAR INTREBATI PE POCAITI SA VEDETI CA STIU MA MULT CA NOI ORTODOXI ASA CA NU JUDECA CA SA NU FII JUDECAT
Ioana Alexandru nu e de vină credința c omul că credința Ortodoxă nu învață aceste lucruri murdare,noi din iubirea de sine îl răstignim pe Mîntuitorul nostru și astăzi,Doamne iartăne pe noi păcătoșii.
Doamne.ajutane.tuturor
Ati nebunit
Asa isi motiveaza criminalul Kiril actiunea armata care omoara copii?
Paul DelaCiuta …Călăul credinței ortodoxe, nu criminal ,așa ceva e puțin spus…👹-ataniști ordinari
Doamne, iartă-ne,ajută-ne, să eșim din necazuri.🙏🙏🙏Amin
Doamne ajuta tuturor !!! Amin !!!
Ameni
Sta scris ca va fi o singura credinta ,de ce va inpotriviti lui dumnezeu sunteti mai presus ca el
Mircea Petroaie Aceste site-uri au apărut când au văzut o încercare de a alătura cele două religii creștine. Sub pretextul că vor o religie creștin- ortodoxă curată, de fapt întrețin intriga dintre cele două religii pentru a bloca alăturarea lor. Niște lupi in piele de oaie sub îndrumarea globaliștilor.
Ce v-ar mai placea sa ardeti niste „necredinciosi” pe rug… 🤣
Domnul lsus nu ne cheama la traditie El ne cheama pocainta amin
Poza face tot articolul. E bine de stiut că doar preafrumosul și domnia sa Chiril e încurcat cu jocurile satanice și domnul papa. În rest toti sunt slujitorii Domnului sau sunt sub acoperire și slujesc tot pentru bani, mărire și putere…😒
Regele Boos de tot nu e urs e peste tot Yo nr 1
💪🏻🌞🌍🔐😎🎅🏻👀👁️🎄🤓🌞💪🏻
📶🆗🙉🙈🙊💛🔐🔒🔓🔐⏳⌛⏳🏆🗽👑🐼♌🏁🎓🔺🔻🔺💛💡⚪🌛👽📶🆗
Allah Islam Mohammed Muhammad Mohamad cuminți toate reparare casă no problema cu toate cuminți toate reparare casă no problema
2 alegeri aveți cu toți 1 cuminți toate reparare toate și toți și tot k cuminți toate reparare toate și toți și tot k 2 re triere de trebuie a fost toate și toți și tot de trebuie și de e problema de război sau de mușchi a fost toate și toți și tot k de un război mondial sfânt și o apocalipsă de re triere de trebuie de lumea de e etern tot ce este etern Yo Boo de tot Dumnezeu să vă salvez din toate problemele vieți omenești și să vă repar Aură și Identitate k la toate și toți și tot k cuminți toate reparare toate și toți și tot k cuminți toate reparare toate și toți și tot k trebuie reparații odraslelor ân România welcome My Family Royal big del Iluminați și toate și toți cei care au făcut trăsnăi și obrăznicături ân viața mea pe planeta pământ ân viața mea pe galaxia mea trebuie cuminți toate reparare toate și toți și tot k cuminți toate reparare toate și toți și tot k trebue să welcome ân România toate și toți cei care au făcut trăsnăi și obrăznicături ân viața mea pe planeta pământ ân viața mea pe galaxia mea trebuie cuminți toate reparare toate și toți și tot k trebuie refăcută Aura și identitate k la toate și toți cei care au făcut trăsnăi și obrăznicături ân viața mea pe planeta pământ ân viața mea pe galaxia trebuie reparații odraslelor ân România trebuie cuminți toate reparare toate și toți și tot k și asta poate face doar Yo Boo de tot cuminți toate reparare toate și toți și tot k și doar ân România și cât sunteți âncă ân viața de aici pot repară și reface Aură și Identitate k la toate și toți cei care au făcut trăsnăi și obrăznicături ân viața mea pe planeta pământ ân viața mea pe galaxia mea trebuie cuminți toate reparare toate și toți și tot k și astea doar Yo Boo de tot pot face și de asta trebuie reparații odraslelor ân România welcome My Family Royal big del Iluminați mam mai liniștit meau crescut copii mari My Family Royal D
Doamne lumineazane mintea la toată lumea de pe globul pământesc să nu ne andepartam de tine și să nu te andepartezi de noi!🙏🙏🙏🙏
Cand a venit Papa an Romania ,Iahoanis ne-a vandut credința,să acceptat accea punte de la crestinism la satanism să ajutăm Europeea, de asta sărăcește Romania,persecuția creștinismului.
De mii de ani, necuratului îi stă puțina minte doar la a fura suflete și la a comprima timpul….Cu prima mereu i- a reușit, când sufletele au deprins de trupuri….Cu a doua, niciodată , pentru că E DUH….DUHUL LUI DUMNEZEU.
Viorica Barcan Tu cunoşti religia romano-catolică ?Prima dată dute la o slujbă catolică şi după aia poți să comentezi !
Doamne Isuse Hristose iartă ne și ne miluiește pe noi păcătoșii Amin!
…păiii…care „adevăr” când totul este o „făcătură” făcută cu o perfidă inteligență a „aleșilor” care erau de altfel…”(a)lași”… (o dovedește luarea în robie și condamnarea la crucificare a propriului „concetățean”…
In curând ne vom ruga Intr un colț al casei,in fata unei icoane și a unei candele aprinse decât în biserici ridicate de oameni înșelători care sunt conduși deja de cel rău,punind mare baza doar pe bani și averi nemuncite .Pina la urma Iisus a dus o viață simplă,fara kg de aur la gat și limuzine ,nu a predicat in lacase pline de aur și bogății in timp ce tot saracii și bolnavii își dau bănuții ptr traiul popilor,cum este acum
Viorica Barcan. dar marea majoritate a ortodocșilor spre ce se îndreaptă ?
Amin Doamne ajuta la toată Lumea aii mila de popor
Doamne ajută
Adevarat IUDA. Настоящий ИУДА.
Care aparator ortodox esti.Cum de promovez un criminal ca Chiril.Te intreb si eu.
Doamne ajuta Amin
Seamana leit cu propaganda politicienilor!PSD se îmbrățișează cu PNL!
Doamne nu ne părăsii
CIND AJUNGE SĂ SE PUPE DRACI NU E LUCRU CURAT E LUCRAREA DEAVOLULUI HUOOO SATANELOR HUO
Asa am întrat la fabrică ACTIV ineu 54 în 8 ianuarie 08 .01 2024
Bravo ,aparatorilor lui Putin ,ortodocsilor …
In credinta, EȘTI sau NU ESTI cu Domnul Dumnezeul nostru .Nu se negociază, nu există cale de mijloc ! Dumnezeu l-a lăsat pe OM liber, să-și aleagă singur calea ! Forțarea care se încearcă/se incepe acum,va crea o maxima tulburare și ură in lumea credincioșilor,din toate cultele !Ecumenismul ăsta nu e o Unire in jurul Dreptei Credințe ci în jurul unor principii ce contravin tuturor cultelor majoritar- tradiționale. Este o nouă răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, ultima, a sataniștilor! Alegeți !
Satana Kiril încearcă să l compromită pe Preasfîntul Părinte Papa! Nu vezi cine este stăpânit de Satana și cine de Dumnezeu! Privește mai diversionistule produsul celui rău la modestia veșmintele Papei și la ținută aurită sfidătoare a satanicului moscovit! Tot satanice sint și postările tale ! Apărătorul Ortodox? Vai de Ortodoxia promovată de tine! Mai degrabă TALIBANUL ORTODOX! Domnul ne cere să iubim aproapele ! Ne îndeamnă spre iubire nu spre ură! Ură este opera celui rău cu care corupe credință! Privește cum transmite iubire Preasfîntul Papa către toate confesiunile: ortodocși islamiști sioniști și către protestanții pe care unii îi bârfesc și îi fac eretici! Eretici sînt cei că tine care scuipi ură cum Cobra scuipătoare scuipă venin! Cum poți spune că iubești pe Domnul și sufletul tău este robit de ură! DOMNUL ESTE DRAGOSTE! Tu ești ură la cote maxime! Urăști chiar și Ortodoxia pe care pretinzi ca o aperi!
Satanele
Homalăii
Renunțați la averile adunate pe spatele enoriașilor și urmațil cu adevărat pe Hristos și ,,poate” chiar v-ă v-om crede.
Doamne ajuta ne!
….vorbiră sat* an*iștii între ei -!
Doi draci
Ioan Telu …Doi 👹-ataniști ordinari 🖕🤮
Satanisti
Mulțumesc DOAMNE cu infinită recunoștință pentru tot ce faci pentru noi toți păcătoșii.
AMIN!
ZIC asta marii inselatori….lupii in blana de miel…https://youtu.be/qHTgt82ZGPM?si=9ZztQ1IRf9G_paro
Măicuță Sfîntă te rugăm iartă-ne pe noi păcătoși acoperina pe noi cu cistitul tău acoperamantul!
Doamne, Doamne, nu lăsa pe satana să pună stăpînire pe poporul tău!
Doamne nu îngădui sataniștilor să strice ceai zidit Tu! AMIN!
Aurica Grecu Cine sant satanistii?
Cecilia Tamas Rusii si ucrainenii sant crestini ortodocsi deci sant si satanisti in acelasi timp?.
Corneliu Pop … teoretia e teorie… practica te omoară 😏
pacat de martirii ortodocsi,se intorc in roapa
Vor să facă o singură religie și biserică. De ce papa de înainte și a dat demisia pe caz de boală și a mai trăit 10 ani ?
99,9 la % vina este a voastră!
Vezi să nu! Dacă o țineți tot așa, o să cântați singuri prin biserici, Dl papă știe cum este!
Pacea da sau nu imediat Dumnezeu în ceruri apocalipsa la sfârșitul lumii
Doi sarasi likhitu pamintului Sen Bratisaze
Marin Rotar în ce limbă vorbești ?
Mincinosilor
Doi draci cu coarne
Oare de ce un credincios adevărat s-ar teme de asemenea înșelăciuni? Unde va e cunoașterea, adevărul și credința?
Piei de la mine satano!
Sunteți niște mincinoși și mâncători de mizerii, nu va interesează adevărul și felul în care stricați suflete inocente!
Rușine!
Gândiți-vă înălțimile voastre pentru că. Familiile suferă pentru. Că nu. E. Odată Sf. Paște. Amin amin amin
Să rămână fiecare cu credința lui. Ce ne. Doare este singurul lucru să avem. Paștele toții creștinii din lume. Odată pentru. Că Iisus a. Înviat odată pentru totdeauna pentru noi toții de ce faceți dezbinare în popor.. Amin amin amin
Fără Ecumeniștii !!!
Ecumenism = Erezie = lepădarea de Dumnezeu = închinare la antichrist !!!
Ce nu e clar aici ?
Fiecare sa aleagă singur !!!
Sigur ca da….eu nu am aprobat sa te urmaresc.Dar imi apari insinuant cu fiecare postare.Probabil ca si daca te injur, iti dau comentarii contradictorii tot ma accepti, pt ca vrei atentie, vrei reactii, vrei sa contezi.Ai vrea tu d-astia cu amin, dar….
Nu vreti bani…🤑🤑🤑🤣🤣🤣, minciuna mai mare n-am auzit@
Credința nu se apără,e în suflet sau nu.Daca e adevărată,convinge prin ea însăși și prin fapte.Dogma e o crimă.La propriu.O dovedește întreaga istorie de la Constantin cel Mare încoace.Dumnezeu a cerut doar să crezi și să te urci în Arcă.Sau măcar 3 credincioși ca să salveze Sodoma.Nu convertirea tuturor.Cu ce sunteți voi mai în drept decât Dumnezeu?Iisus a fost răstignit de dogmatici,nu de atei, tocmai pentru că era „eretic”
Deci adevărul e să te cerți pentru apă sfințită de un arhiepiscop șpăgar și turnător,beat de putere.Serios?Ce diferența e față de cozile la alimente și la tigăi de Black Friday?
SUSANA RUS. DOAMNĂ NU VEDEȚI
DIAVOLI CUM SE ÎNBRĂȚIȘIAZĂ.
Doamne ajută 🙏🙏🙏
De će se lupta ortodocsii rusi si ucrainieni in ucraina!?
Nu mai postați pe acești Sataniști!
Pe capul popii se afla compasul stilizat sa zic așa !
Ăștia prea sfinți sunt mai sfinți ca Isus🙈🙈
Deci și Kiril Gundaev e ecumenist? Păi de cine mai facem ascultare Apărătorul Ortodox ? De Aleksandr Dughin? Ramzan Kadîrov? Vova Putin?
Sola scriptura.ro
Bulangii
Familia creștină tradițională din doi tați, precum poporul român din Decebal și Traian.
Ei nu iubesc pe Dumnezeu iubesc pe ăla rău
Catolici nu au nici un Duh
De aia poarta lanturi la kilogram
Oare popi au voie sa faca selfi
Lazar Marin la vatican se fut în cur
Asa este doamne ajuta amin
Doamne ai milă de toată faptura ta
Că bine zici măi Mache 😅
Doamne lumineazane mintea la toată lumea de pe globul pământesc să nu ne andepartam de tine și să nu te andepartezi de noi
Astea Sant semnele sfarsitului, Sf Scrittura trebuie sa se indeplinessca, altfel cuvantul Domnului ramane mincinoase, rezultatul pacatelor noastre Amin !!!
Hotii striga hotii
Doamne..!Mare e lumea ta….
Adevarul? Unde este adevarul….
Intrebati pe fiecare credincios de pe acest Pamant si va fi vehement in a zice ca a lui credinta e cea mai adevarata…
Noi ortodocsi spunem la fel desii dupa ani 330 s-a constitiuit si randuit Biserica Constaninopolui iar de atunci si pana acum a avut loc nenumarate sinoade,concilii ,erezii si schisme care au schimbat mult starea de fapt a crestinatatii fata de anii de inceput.
E recunoscut faptul ca cel mai putin schimbata datorita izolarii ar fi biserica etiopiana ce dateaza din timpul apostolilor ,apoi cea a Alexandriei sau a Capodociei..dar si cea a Armeniei tara care a fost prima care a trecut la oficial la crestinism inaintea imperiului roman.
Hai sa nu mai ne intitulam cei mai Adevarati crestini ..cand printre noi sunt unii ;cei mai pacatosi….trebuie intai sa demonstram asta prin smerenie,ajutorul celor in nevoie,pace si buna cuviinta.
Florin Barbu noooooo,noi ne batem cu crucea în piept, toți ceilalți sunt,,păcătoși și eretici „…eu cred că indigenii din Amazon sunt mai aproape de Dumnezeu decât noi chiar dacă nu știu nimic despre religiile lumii civilizate.Acesti adunători de averi se cred ,, sfinți și aleși”! Doar religia lor este cea mai bună!Eu cred că dacă ești bun,smerit, milostiv și nu faci altuia ce nu îți place ție chiar dacă nu ai o religie ești om bun!
Alina Sabou Hijazi Intodeauna a fost o cursa a convertirii, a tuturor religiilor…cine convinge mai aprig ,cu cuvantul sau cu sabia…
de aici atatea nenorociri pe acest pamant…
E drept ca religia a fost si un liant ce a legat popoare sau imperii dar multe rele s-au facut si se fac in numele religiei…..
Alina Sabou Hijazi Adevărat ! 👍
Doamne Ajuta Amin
Ortodoxiei sa fie făcută inapoi date cele 13 zile înapoi sa fie toate sărbătorile la data lor reala .Nu sărbătorile odată cu catolicii nu se existe sărbătorile odată NU Biserica sora mama cu catolicii NU se exista asa ceva
Niculina Niculina Doamna ce limba vorbesti?
Niculina Niculina Crezi ca le știi pe toate??
Corneliu Pop limba ortodocsilor ! 😂
Doamne aprărăne și ne păzește de toate lucrurile slabe . Doamne ajutane și ne iartă fărădelegile noastre Amin
Pupat de moși
Doamne luminează mintea mea și a familiei mele și a tuturor ce te iub sa nu fim înșelați de diavolul pt ca el este tare iar noi slabi . Doamne și Maica sf fi cu noi 🙏
Susana Rus Dumnezeu să mă ierte dar așa este
Susana Rus nu poți iubii pe Dumnezeu dacă nu-ți iubești aproapele
Susana Rus dar in Biblie , care este Cuvantul lui Dumnezeu , si care mai este denumita si Sfanta Scriptura , de exemplu in capitolul Psalmi 121 versetul 2 , sta scris CLAR : ,, Ajutorul meu vine de la Domnul , Cel care a facut cerurile si pamantul ” ,… si nu de la Maica Domnului sau de la alti sfinti… asa cum gresit se invata in biserica ortodoxa ! Trebuie sa credem DOAR in Domnul nostru Isus Hristos cat si in Cuvantul lui Dumnezeu care este scris in Biblie si care mai este denumita si Sfanta Scriptura pentru a putea face NUMAI voia Domnului si a putea intra in Imparatia Sa in Ziua Judecatii divine… !! Acum Biblia se poate citi si de pe Internet si este la indemana oricarui locuitor al pamantului . Orice crestin trebuie sa aibe in casa o Biblie pentru a fi studiata – personal , si apoi pusa si in practica pentru a face voia Domnului . In Romania exista si un post tv crestin national intitulat AlfaOmegaTv , unde se explica Biblia pe intelesul tuturor romanilor . In Noul Testament din Biblie , Domnul nostru Isus Hristos a zis CLAR : ,, Eu sunt Calea , Adevarul si Viata ” , iar in Evanghelia dupa Marcu la capitolul 1 versetul 15 , tot Domnul Isus Hristos a poruncit omenirii ( inclusiv dvs ) : ,, S-a implinit vremea , si Imparatia lui Dumnezeu este aproape ; POCAITI-VA si credeti in Evanghelie ! ” . Adevarata Evanghelie se predica numai intr-o biserica evanghelica unde se si pun in practica toate legile si poruncile date de Dumnezeu omenirii . Chiar si in Evanghelia dupa Ioan sta scris ca trebuie sa cercetam scripturile pentru a avea viata vesnica ! In Ziua Judecatii divine… toata lumea va fi judecata NUMAI dupa aceasta carte sfanta = Biblia , si nu dupa religia sau voia fiecaruia… !! NUMAI DOMNUL NOSTRU ISUS HRISTOS NE POATE IERTA PACATELE SI MANTUI SUFLETELE NOASTRE , ALE OMENIRII PACATOASE , DE LA O MOARTE VESNICA ! Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va lumineze mintea pentru cunoasterea si cercetarea scripturilor pentru a putea face NUMAI voia Domnului si a putea intra in Imparatia Sa in Ziua Judecatii divine… mai ales ca aveti un nume biblic… !!!
Eugen Pieszczoch Doar daca-L tradezi pe Hristos prin sarutarea Iudei!
Să recunoască erezia din 1054, sa se intoarca la dreapta credință de unde a plecat,patriarhii sa recunoasca erezia ereziilor prin sinodul din Creta unde și-au dat mana ratacind credinta strabuna ( ca asa amagesc multime de suflete prin erezie) si va fi o iubire creștinească!
Nimeni nu este împotriva intelegerii, dragostei ,dar nu si in ecumenism!
Susana Rus Doamne ajută! Pînă și telefonul este mijloc de sminteală…..
Elena Mirza termenul de erezie cine l-ar introdus ? după știința mea in 1054 cei 4 patriarhi de la răsărit nu au mai dorit să se supună papei (imperiul roman de răsărit era încă puternic pe când cel apusean era în decădere deci banii erau în răsărit iar patriarhii nu voiau să finanțeze papalitatea ) au hotărât să se separe de biserica creștină să iasă de sub autoritatea papei și să întemeieze biserica răsăriteană (ortodoxă) chiar și în prezent ortodoxia recunoaște existența papilor buni de dinainte de 1054 care au condus crestinatatea și nu înțeleg cum majoritatea se poate rupe de minoritate nu crezi că e ceva de râsul curcilor?
Eugen Pieszczoch Ce înseamnă pt tine aproapele . Și te-aș mai întreba ceva dar fără sa minți : Ai ajuns la măsura în care tu poți sa spui ca iub pe toată lumea inclusiv pe vrășmașul tău dar sincer fără minciuna ???
Venera Rus Orice dispozitiv folosit cum nu trebuie inclusiv televizorul poate fi mijloc de sminteală
Elena Mirza Respect🙏Dar ca și simplu Mirean de rând noi nu avem voie sa ne dam cu părerea despre ce sa întâmplat la Sinodul din Creta. Să-l lăsam pe bunul Dumnezeu sa judece el . Nu noi sa judecam un locul lui dar omul care își apăra Credința am și avem tot respect 🙏🙏🙏
Susana Rus nu știu dacă mă crezi eu nu am avut și nu am vrăjmași nici nu prea înțeleg termenul poate sunt mai naiv dar a fi creștin exact asta presupune să-ți iubești vrajmasul pe prieteni ii iubesc și paganii
Susana Rus Sa nu va amagiti scumpă doamnă cu îngăduințele dragilor nostri preoti ( pe care ii iubesc, sunt destepti, buni, frumosi in hainele ce ne aduc atata respect)cărora nu li s-a predat in ,scoala” teologică,, Pidalionul” nemodificat ,cu toate canoanele sfintelor sinoade ecumenice, ca vom fi dusi cu toată turma in iad,de nu vom marturisi noi,pietrele vor vorbi …”!
Dimpotrivă, mărturisiți ( nu judec,nu hulesc) dar nu pot tăcea sa vad cum fac cele impotriva ortodoxiei! Toti vom fi judecati pentru ceea ce trebuia sa facem ,sau sa marturisim adevarul despre credință,si am tăcut,poate sa nu suparam,poate sa ne fie bine, comod sau călduț (pe cei caldicei ii voi scuipa afară zice Domnul Iisus)!
Va rog sa ma iertati si sa (cercetați scripturile)
Sanatate si pace tuturor!
Doamne ajută!
Eugen Pieszczoch Dacă ai ajuns la acest nivel Bv tie dar ai grija sa nu fi înșelat de vicleanul diavol. Însuși părinți din Mânăstire se smeresc ca s-ar putea pe undeva sa mai fi rămas vreo Neînțelegere cu cineva . Așa ca eu zic mereu : Doamne ajuta necredinței mele pt ca sun mic și păcătos .🙏
Susana Rus nu am susținut niciodată că sunt sfânt după cum nu cred că în mănăstiri trăiesc sfintii
.dracii in persoana.Ajutati-va voi intre voi satanistilor noi crestinii ortodoxi nu sintem eretici si nici nu vrem sa ne unim credinta ortodoxa cu nici un schismic Asa am mostenit-o si a fost lasata de cel de sus de puterea divina.
Doamne ajută-ne
Amin
Vom trece cu totii pe la JUDECATA DE APOI 🙏
Amin doamne ajuta
Cadourile de la preainalta.Mafie mai sus de omenire cumpara cu succes doctrine și traditii ca sa dea cu ele de bolovan sa le netezeasca mandria alor prea dreptii si cinstitii inalt Prelati .
Nu omul simplu si de rand este spălat pe creier . Omul ingămfat care sunt peste tot mica nobilimii însetată sa prospere ….
Dana Badalan DOAMNĂ în ce fel ai învedere că şi omul simplu este spălat pe creer ???
Cu antihristul!
Imbratisari satanicesti .
vă țineți de banii proștilor 😉…. altfel mureați de foame 😂
Voi Ortodocșilor împreună cu Catolicii ați comis cele mai oribile crime și cele mai mari atrocități în toată Europa, când v-ați dus cu Hitleriștii împotriva fraților voștri Ortodocși Ucraineni și Ruși și ați cotropit pănă la Crimeea și până aproape de Moscova. Dar la Apocalipsa cap.18 scrie că Dumnezeu și-a adus aminte de nedreptățile Babilonului cel mare și a hotărât să fie judecat, pentru că în el a fost găsit sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ. În vestul 5 scrie ,, Dumnezeu și-a adus aminte de nedreptățile ei,” iar în versetul 6 scrie
,, Răsplătiți-i cum v-a răsplătit ea și întoarceți-i de două ori”…, iar în versetul 24 scrie, motivul pentru care va fii distrus Babilonul cel mare ,,deoarece au vărsat sânge nevinovat.”
Doamne nu ne lasă să pierim
Ei abia aici este un semn dd intrebare???
Ce ni se pregateste? Unde este defapt adevaratul cuvant aLUI HRISTOS? Încotro ne indreptam? Tineti de credinta n care ati fost botezati erziile sunt la tot pasul. Strigayi la MAICA DOMNULUI, cititi rugaciuni , Paraclisul, Maicii Domnului. Sa ne deschida ochii mintii sa stim care este calea dreapta. Amin.
De când religia reprezintă prostituția conștiinței umane, care adevăr?!
”cercetarea suferinzilor, mângâierea celor întristați, sprijinirea celor în necazuri și ajutorările de tot felul” , laudă celor ce le fac, ”eretici” sau nu, că de criticat…
Se vor despărți..apoi
se vor uni vor inventa tot felul de scenari pr a amagii multimile de naivi aflate in permanenta cautare de stapini iar in final le vor da atacul folosind un siretlic numit profetie biblica apocalipsa abatorul natiunilor. Dar nu înainte de a-și pregati viitorul scenariu ptr noua lume …adica tot a lor a practicantilor cultului mortii
Să nu de-a dracul să unificați sfintele Paști că se supără ANCA ALEXANDRESCU…!!