sf. nicolae velimiroviciToate popoarele Europei si Americii, draga generale – incepu balcanicul – se inarmeaza in modul cel mai febril pentru un nou razboi. Cine nu vede asta? Acest lucru de-abia e un secret pentru ciobanul din munte, cu atat mai putin pentru oamenii care traiesc in orase si urmaresc treburile omenesti. In cursa inarmarii, dintre popoarele Asiei deocamdata merg in pas cu Europa si cu America doua-trei popoare, cum sint Japonia, Turcia, intr-o oarecare masura Persia si Afganistanul. Marea China se rafuieste cu ea insasi si face sangeroase exercitii militare pe fiii sai, pregatindu-se astfel, si fara sa o stie, pentru macelarirea fiilor altora. Dar cei ce si-au impovarat constiinta cu raspunderea pentru primul razboi mondial se vor incarca si cu raspunderea pentru razboiul care sta sa vina: sint popoarele rasei albe, popoarele numite crestine. In pregatirile pentru noul razboi, sau pentru noile razboaie, ei se afla inaintea tuturor celorlalte popoare si semintii de pe globul pamantesc. Iar ca lumea sta inaintea unui nou razboi, o marturisesc urmatoarele:
1. Pregatirile pe fata si in secret ale popoarelor amintite;
2. Bugetele militare, care la toate statele intrec incomparabil cheltuielile cu orice alta destinatie, si intrec de departe bugetele militare dinaintea razboiului trecut;
3. Activitatea febrila a nenumaratelor fabrici de armament, munitie, gaze toxice, aparate electrice si electromagnetice de razboi, precum si masa sporita de lucratori si de productie din aceste fabrici;
4. Constructia febrila de nave militare si alte mijloace de razboi navale;
5. Efectivele crescute ale armatelor regulate fata de cele de dinainte de razboi;
6. Echipele de savanti cu inalta calificare angajati de unele state, care isi pun inteligenta si energia in slujba descoperirii sau perfectionarii gazelor toxice ucigase si altor mijloace chimice de razboi pe uscat, pe apa, sub apa si in aer;
7. Aliantele si gruparile secrete cu scopuri militare ale unor state si popoare;
8. Foarte dezvoltatele servicii de spionaj, cu ajutorul carora un stat afla planurile de razboi si inventiile secrete destinate razboiului ale altor state.
Acestea sint dovezile — dar exista si semne prevestitoare ale unui nou razboi, printre care: neincrederea crescanda dintre state, ura rasiala si nationala, si mai ales presentimentul intunecat general si nelinistea generala a spiritelor de pe toate cele cinci continente.
La aceasta, un voitor de bine poate raspunde: „Toate acestea sint asa cum spui. Vedem si noi asta. Dar toate pregatirile de razboi nu duc neaparat la razboi: fiindca in paralel cu pregatirile de razboi merg si pregatirile de pace”[1]. Merg, da, dar merg ca un copil in urma unui urias, ca un car cu boi in urma carelor de foc. Daca ar fi sa personificam razboiul si pacea, razboiul ar trebui sa-i spuna pacii: „Eu trebuie sa ma micsorez, iar tu sa cresti”. Dimpotriva – ia seama! – razboiul spune pacii: „Cu pregatirile tale tu, copile, ascunde-ma, apoi alearga pe strazi si striga ca eu nu exist si, indeobste, nici nu voi exista!” Chiar si propaganda verbala a pacii serveste multora in scopuri de razboi. Si astfel, in zilele noastre se adevereste inca o data spusa prorocului: Pace, pace, si pace nu este (Ier. 8,11).
Despre pace se vorbeste in ziua de azi atat de mult nu pentru ca e pace, ci fiinca pacea este in primejdie — asa cum despre cinste nu se vorbeste mult cand exista cinste si despre sanatate atata timp cat tine sanatatea. Sau nu vedeti, ca militar, multe convorbiri de pace sint intrebuintate ca tactica de razboi camuflata? Oamenii spun: „Pace, pace”, si pace nu este!
Si intr-adevar, generale, nu am avut pace dupa incheierea Razboiului Mondial. Daca a avut-o cineva, au avut-o papuasii si bosimanii mai degraba decat oamenii albi. In fapt, a existat un armistitiu, nu pace. Am avut si avem pregatire febrila pentru un nou razboi — la fel ca in cazul unui armistitiu. De cand Germania a cerut armistitiu in 1918 si pana acum am avut de fapt numai un armistitiu. De atunci si pana acum, cheltuiala principala a statelor, principala preocupare a oamenilor de stat si a generalilor si principala teama a popoarelor se leaga de un nou razboi, la fel ca in cazul unui armistitiu.
Din toate acestea reiese limpede urmatoarea invatatura:
1. Ca Razboiul Mondial, inceput inca din anul 1914, nu pare a se fi incheiat nici pana astazi;
2. Ca de la Razboiul Mondial incoace ideea unui nou razboi domina cu toata autoritatea dispozitiile psihice si eforturile materiale ale popoarelor si statelor;
3. Ca faptele privitoare la inarmarea lumii pun in umbra toate convorbirile si bunele intentii de pace;
4. Ca lumea, din punct de vedere financiar, adica din punctul de vedere al cheltuielilor in scopuri de razboi, este deja in stare de razboi.
[1] Sint treizeci de ani impliniti de cand a fost facuta prima incercare de micsorare a inarmarii si de instaurare a pacii in lume. La intiativa tarului Nicolae a fost convocata Prima Conferinta de pace de la Haga, in anul 1899. Aceasta conferinta a fost deschisa prin urmatoarele cuvinte ale nobilului Tar: „Noi cautam mijlocul cel mai eficace de a asigura popoarelor binefacerea unei paci adevarate si trainice si, mai presus de toate, de a se pune capat progresului continuu al inarmarii actuale”. Reprezentantii popoarelor au semnat protocolul Conferinfei de la Haga si s-au intors acasa ca sa-si vada de ocupatia lor—inarmarea! In anul 1907 a avut loc cea de-a Doua Conferinta de pace de la Haga. Iarasi a fost semnat un protocol si iarasi a continuat totul ca inainte. Dupa Razboiul Mondial au fost fondate Liga Natiunilor si Uniunea Interparlamentara. Protocoale sint semnate in fiecare an, dar vechea ocupatie a inarmarii merge in tempo tot mai grabnic. In anul 1921 a fost convocata Conferinta pentru limitarea inarmarii de la Washington. Totul a mers dupa regula, un protocol a fost semnat, insa calea veche nu a fost parasita. Apoi, presedintele Coolidge a convocat la Geneva Conferinta celor trei puteri maritime, tot pentru limitarea inarmarii. In cele din urma, s-a ajuns la pactul Kellogg, pe care l-au semnat un mare numar de state, „respingand razboiul ca mijloc de politica nationala”, si in pofida a tot ce s-a zis si tot ce s-a semnat, nici o fabrica de arme nu si-a micsorat productia de razboi, nici un crucisator nu a fost transformat in nava comerciala si nici un regiment n-a fost lasat la vatra – nicaieri in lume. De la Prima Conferinta de la Haga si pana astazi au avut loc pe globul pamantesc multe razboaie, cum ar fi: razboiul anglo-bur, razboiul ruso-japonez, razboaiele balcanice, Razboiul Mondial, razboiul greco-turc, dimpreuna cu o multime nenumarata de mici razboaie. Dupa aceasta experienta de treizeci de ani, cum sa nu priveasca trist si indurerat si neincrezator toate vorbele despre dezarmare si pace pana si cel mai mare optimist?

 

Citeşte şi:  Profeţie a Cuviosului Iosif Vatopedinul: Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin