Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu în cadrul ședinței Colegiului lărgit al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, relatează sputnik.md

,,De la 1 septembrie să fie reglementat accesul elevilor cu telefoane în timpul orelor, iar pentru asta să fie pregătite spații sigure de depozitare”, a declarat Ion Chicu.
Totodată, el a precizat că în acest an ”suma destinată educației a crescut cu aproximativ 1 miliard de lei”, subliniind că se va atrage o atenție sporită alimentației copiilor în școli și grădinițe.

Citeşte şi:  Lecții online: Mai mulți elevi nu au acces la un laptop sau la internet

De asemenea, șeful Cabinetului de Miniștri a precizat că este necesară evaluarea activității instituțiilor de cercetare și a universităților, în special a eficienței administrării bunurilor ce sunt în gestionarea lor.

Premierul a mai vorbit și despre problema lipsei manualelor în școli, despre calitatea educației în instituțiile de învățământ superior. El s-a referit la necesitatea creșterii eficienței investiției banilor publici în cercetare și intenția Guvernului de a susține infrastructura Centrelor de tineret.