Viktor Ianukovici ”a acceptat iniţiativa” lui Leonid Kravciuk, Leonid Kucima şi Viktor Iuşcenko cu privire la organizarea unor discuţii între putere şi opoziţie. ”O întâlnire între cei patru preşedinţi” este prevăzută marţi, într-o primă etapă, anunţă preşedinţia ucrainiană într-un comunicat.

Și secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, i-a telefonat preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici pentru a-i cere încă o dată să dialogheze cu opoziţia, a anunţat ONU într-un comunicat.

Ban Ki-moon ”şi-a exprimat profunda îngrijorare în faţa situaţiei din Ucraina şi a subliniat că nu trebuie să se recurgă la violenţă”, afirmă comunicatul. ”El a făcut apel la un dialog paşnic între toate părţile vizate”, mai scrie în document.

Citeşte şi:  Majoritatea finlandezilor se pronunţă împotriva aderării la NATO

În același timp, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Catherine Ashton, va face marţi şi miercuri o misiune de conciliere la Kiev, pe fondul unei crize politice fără precedent.

Obiectivul declarat este de a ajuta la soluţionarea crizei politice din Ucraina, a anunţat luni Comisia Europeană.

Lady Ashton ”se va întâlni cu toate părţile”, cu guvernul, cu opoziţia şi reprezentanţi ai societăţii civile, ”pentru a susţine găsirea unei soluţii politice”, a anunţat o purtătoare de cuvânt. Vizxita este o iniţiativă a Comisiei Europene, a precizat ea.

Protestele continuă la Kiev

Sute de manifestanţi ucraineni proeuropeni au rămas mobilizați la Kiev în pofida frigului şi ninsorii, a doua zi după o demonstraţie de forţă a opoziţiei, care a scos în stradă sute de mii de persoane împotriva puterii.

Luni dimineaţă, între 200 şi 300 de persoane erau reunite în jurul unei scene din Piaţa Independenţei, centrul acţiunilor de protest, unde câţiva preoţi rosteau rugăciuni, a transmis un jurnalist al France Presse.

Citeşte şi:  Ar putea oare insulele Hawaii să dispară? Video

Pe o temperatură de minus 4 grade Celsius, în timp ce ninsoarea a acoperit pavajul din centrul capitalei ucrainene, alţi zeci manifestanţi se aflau în corturile instalate în spatele scenei şi pe baricadele ridicate în mai multe puncte din cartierul vecin, care găzduieşte principalele sedii ale puterii (preşedinţia, parlamentul, sediul guvernului).

De asemenea, sute de persoane favorabile puterii erau mobilizate într-un parc situat în apropierea Parlamentului.

Intersecţiile erau blocate de autobuze goale, în timp ce altele erau păzite de poliţişti, care permiteau accesul doar pentru angajaţii din cadrul instituţiilor administrative.

Opoziţia încearcă să menţină presiunea asupra puterii, a doua zi după o manifestaţie care a reunit la Kiev peste 300.000 de manifestanţi, potrivit estimărilor AFP, aproape un milion, potrivit organizatorilor, şi zeci de mii în alte oraşe ale ţării.

Citeşte şi:  România: Convenția de la Istanbul referitoare la definiția genului a fost ratificată în mod neconstituțional

Ziua s-a încheiat cu dărâmarea unei statui a lui Lenin, simbolul dominaţiei sovietice.

Manifestanţii proeuropeni cer demisia preşedintelui Ianukovici, căruia îi reproşează că a renunţat, la sfârşitul lunii noiembrie, să semneze Acordulul de Asociere cu Uniunea Europeană, pentru a se orienta către Rusia.

Sursa: rfi.ro

Amintim că noaptea trecută, poliţia a demontat baricadele demonstranţilor, care se aflau în zona Parlamentului şi administraţiei prezidenţiale din Ucraina.

La curăţarea străzilor au participat 400 de militari din cadrul trupelor interne şi Berkut. Nu s-au înregistrat aresturi. După demontarea baricadelor, protestatarii s-au mutat în Piaţa Independenţei.

De pe 21 noiembrie, protestatarii nu încetează acţiunile de protest în capitala ucraineană. Ei invocă drept motiv decizia autorităţilor de a opri asociaţia cu UE.

Duminică, demonstranţii şi-au consolidat poziţiile în cartierul guvernamental, stabilind în multe locuri baricade şi blocând astfel circulaţia pe străzile din centrul capitalei.