Cu ani în urmă A.S. Pușkin a menționat un adevăr: „Eu cred că noi nu vom da niciodată poporului ceva mai bun decât Scriptura… Gustul ei devine înțeles, când începi să citești Scriptura, deoarece în ea găsești întreaga viață omenească…” Întreaga viață…

Încercările de a revizui Sfânta Scriptură de-a lungul istoriei

Însă într-un mod constant se găsesc doritorii „de a  perfecționa” Cuvântul inspirat de Însuși Dumnezeu: a transcrie, a completa sau a da propria interpretare, urmărind în acest caz, la prima vedere, „scopuri extrem de nobile”.

În scopul de a comenta?

Gânditorul creștin Erasm de Roterdam (1466–1536), demascând neajunsurile cultului papistaş, numind învățătura evanghelică „filosofia lui Hristos”, a intrat în istorie în calitate de autor al textului grecesc îndreptat de el al Noului Testament, având comentarii desfășurate (a. 1517) și de conducător al „umanismului creștin”. Cea mai mare parte a capitolelor Noului Testament el le-a luat din manuscrisele secolului XII, versetele lipsă le-a tradus din Vulgata latină, iar în comentarii explica fragmentele puțin cunoscute, în care teologii catolici vedeau un subînțeles mistic.

Fiecare persoană, după opinia teologului, cine are inimă curată și minte clară, poate deveni un tâlcuitor al Cuvântului lui Dumnezeu, cu toate acestea teologul recunoștea că sfinții părinții erau cei mai buni învățători: „Din rândul tâlcuitorilor Sfintei Scripturi alege cel mai bine pe cei care se depărtează cel mai mult de buchie. După Pavel sunt, în primul rând, Origen, Amvrosie, Ieronim, Augustin.  Dar eu observ că teologii noi cu ușurință se leagă de buchie și depun mai multă trudă pentru tot felul de subtilități viclene, decât pentru descoperirea tainelor, de parcă Pavel nu vorbea în realitate că legea noastră este cea duhovnicească”.

Opera predecesorului Iluminismului european a fost inclusă în „Indicele cărților interzise” la decizia Sinodului de la Trident. 

În scopul de a face gravuri? Pentru popor…

Gravorul bielorus Vasilii Koreni în anii 1692-1696, imitând „Bibliile pentru săraci” ale catolicilor și protestanților occidentali (40 de pagini cu tabele–imagini, cu povestiri din istoria Sfântă), a creat prima Scriptură ilustrată în gravură din Rusia cu subtitluri la subiectele din Cartea Genezei și Apocalipsa. Această creație fără de texte era predestinată poporului analfabet.

Din cauza abordării necanonice a ilustrațiilor, unde Domnul era prezentat ca o persoană tânără fără de barbă, întregul tiraj (circa 1000 de exemplare) a fost aproape în întregime distrus la ordinul Bisericii. Un exemplar al cărții, tipărit pe hârtie olandeză, se păstrează la Biblioteca Națională a Rusiei din Sanct-Petersburg.

În scopul de a se distra?

Anul 1882. Franța. Scriitorul și jurnalistul Leo Taxil, care începea ca luptător cu Biserica Catolică, se căiește pe neașteptate și se apucă să demasce masoneria, prin aceasta dobândind încuviințarea Papei Leon al XIII-lea. Cu timpul Taxil editează „Biblia amuzantă” și „Evanghelia amuzantă” în care își propune ca scop să demonstreze că Scriptura nu are referință la sacru, este plină de deformări, contradicții și erori. Făcând parodii la subiectele biblice, el indică la împrumuturile din diverse mituri, legende etc.

Astfel, de pildă, vorbind despre arca lui Noe, Taxil este plin de nedumerire: „Ce fel de arcă, ce fel de arcă! Dacă e să sumăm toate soroacele, menționate în acest capitol și în următoarele, se va constata că Noe, familia lui și toate animalele, salvate de el, s-au aflat în arcă 393 de zile.  Teologii nu spun în ce mod opt persoane au putut să hrănească și să adape această grădină zoologică și să mențină padocurile în curățenie. Trebuie să se gândească, de asemenea, și la puii noi-născuți! De câtă carne era nevoie! Ce cantitate imensă de alimente! Ce muncă inimaginabilă pentru Noe, soția, fiii și nurorile lui!” De asemenea exemple, pătrunse de ironie și satiră, este plin textul lui.

În anul 1897, ținând un discurs la Paris, a declarat cu îndrăzneală că a dus de nas întregul cult papistaş timp de 12 ani. Pentru aceasta Papa l-a anatemizat pe Taxil, numindu-l pe autor „fiu rătăcit, decăzut de la Biserică”.

Dar dacă fără de Învierea lui Hristos?

În anul 1881 Lev Tolstoi editează „Scurtă tâlcuire a Evangheliei și introducere la ea”, iar în anul 1884 – tratatul „În ce constă credința mea”, propunându-și drept scop să-și expună opiniile religioase și să selecteze din Biblie ceea ce a spus Hristos și ceea ce i-au atribuit creatorii de mituri: „Aceste gânduri și sentimente nu îmi aparțin, dar sunt comune tuturor oamenilor care Îl caută pe Dumnezeu”.

Scriitorul, acceptând poruncile lui Hristos care „exclud orice fel de rău din viața oamenilor”, neagă toate minunile lui Iisus, afirmând firea Sa omenească, condamnă „stranietățile dogmelor” Bisericii, acceptarea și tâlcuire a Evangheliei încurajarea prigoanelor, învățătura despre Taine etc. Cu ce se termină dar Evanghelia după Tolstoi? Cu moartea lui Iisus pe cruce. Scriitorul nu credea în viața de apoi și în învierea personală nici a lui Iisus, nici a omului, explicând aceasta prin conștiința limitată a înțelegerii Creatorului de către om.

Exclusiv pentru femei?

O manifestare originală îndreptată împotriva opiniilor tradiționale a devenit ediția populară a best seller-ului „Biblia pentru femei” în anul 1895. Autoarea ei, Elizabeth Stanton, era o activistă înflăcărată pentru egalitatea în drepturi a femeilor care considera că femeia nu poate să se supună bărbatului.

Comitetul ce consta din 26 de activiste feministe interpretatoare, sub conducerea lui Elizabeth Stanton, a hotărât să corecteze tâlcuirea Bibliei, orientată împotriva femeilor, după opinia lor.  Ulterior Stanton a menționat că clerul a condamnat cartea ei ca fiind „activitatea de la satana”.

Cu Dumnezeu și cu führer?

În anul 1940 Adolf Hitler a editat mai bine de 100 de mii de exemplare a propriei „Sfinte Scripturi”. Specialistul în istoria religiei celui de al Treilea Reich Hans Yogbas a relatat într-un interviu: «În anul 1939 Hitler a adunat un grup de teologi care urmau să rescrie Noul Testament și să demonstreze că Iisus nu a fost evreu. A fost chiar creat Institutul de cercetare și lichidare a influenței evreiești asupra Bisericii germane. Acest institut va publica în anul 1940 cartea „Germanii cu Dumnezeu” – o interpretare a Noului Testament după versiunea lui Hitler. Se presupunea că această operă va deveni la germani carte de căpătâi – de rând cu „Main Campf”».

Autorii acestei cărți afirmau că numele lui Dumnezeu este  „Salvatorul celor suferinzi”, că evreii cu ajutorul apostolului Pavel au schimonosit învățătura lui Hristos, că Iisus a fost arian, dar nu evreu. Printre poruncile lui Hitler lipseau, fără îndoială: „nu ucide!” și „nu fura!”, iar prima poruncă suna în felul următor: „ Cinstește-l pe führer și pe Dumnezeu”.  Despre această carte mult timp nu s-a știut nimic, din cauza că  credincioșii au nimicit întreg tirajul.

Fără de Dumnezeu?

Binecunoscutul scriitor Cornei Ciukovski, dorind să facă cunoștință copiilor cu Biblia, sub supravegherea cenzurii militante sovietice, a înlocuit cuvântul „Dumnezeu” cu „vrăjitorul Iahve” în cartea sa „Turnul Babel și alte legende antice” (a.1968), povestirile le-a numit legende, nu pomenea evreii, Ierusalimul, Îngerii.

Scriitorul mărturisea: „Ne-am străduit să facem textul biblic, uneori foarte complicat și încurcat, să fie accesibil copiilor și totodată, după posibilitate, să păstrăm stilul simplu și firesc al originalului măreț”. Cu toate acestea cartea a fost interzisă, iar tirajul nimicit.

*     *     *

În pofida încercărilor menționate mai sus de reinterpretare, a căror majoritate au suferit eșec, Biblia deja în decurs de 2000 de ani este în topul celor mai populare cărți. În același timp, puteți observa, că a fost arsă, a fost prigonită, a fost hulită și chiar a fost furată mai des ca alte cărți. Dacă e să facem o comparație cu monumentele scrise ale literaturii antice, până în zilele noastre au ajuns mai multe copii manuscrise ale Sfintei Scripturi.

Cu începere din anul 1931 a fost interzisă în URSS ateistă comercializarea și importul Cărții Cărților, pentru răspândirea ei erau prevăzute represalii și deportări. Pedepse pentru păstrarea Bibliei sunt aplicate și în zilele noastre, de pildă, în Coreea de Nord, unde, conform raportului cu privire la urmărirea pe motiv de credință, este adus un fapt al condamnării la moarte executate public prin legarea de copac și împușcarea unei persoane.

Cu toate acestea, fără vreo publicitate sau sloganuri de reclamă, tirajele acestei cărți, cea mai citată în lume, depășește 6 mlrd. În anul 1300 prețul manuscrisului Bibliei se egala cu prețul unui castel, iar în timpurile sovietice – cu salariul lunar. Biblia este tradusă în mai bine de 2500 de limbi ale lumii.

„Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. (Mt. 28:19-20) Capacitatea Sfintei Scripturi de a rezista la orice fel de schimonosiri, atacuri și critici pe parcursul tuturor epocilor este unică.

Are dreptate Nicolae Gogol: „Nu mai poate fi nimic posibil a născoci, căci totul este deja în Evanghelie. De câte ori omenirea s-a depărat de ea și de câte ori s-a adresat către ea…” Într-adevăr, toți care caută sârguincios Adevărul, l-au găsit și îl pot găsi doar în Cuvântul inspirat de Dumnezeu.

Natalia Skvira, https://pravlife.org/ru/content/ot-erazma-rotterdamskogo-do-fyurera-bibliya-dlya-naroda-i-bez-boga