(…) Pavel spune că viața stricată este de vină că nu sunt primite învățăturile cele desăvârșite. De aceea Domnul ne poruncește să nu deschidem ușile unor astfel de oameni, că ajung mai obraznici după ce ne cunosc învățăturile.

Îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur – Ferește-te de omul eretic!
Pentru cei înțelepți și cu judecată sunt sfinte când le descoperim lor; dar pentru cei fără de minte, atunci sunt de preț, când nu le cunosc. Pentru că oamenii aceștia fără de minte, spune Hristos, nu pot cuprinde cu mintea lor învățăturile Mele, să nu le fie descoperite, ca să le prețuiască și să le respecte tocmai pentru că nu le cunosc. Nici porcul nu știe ce-i mărgăritarul; și pentru că nu știe, nici să nu-l vadă, ca să nu calce în picioare ceea ce nu știe.
Niște oameni ca aceștia nici nu au vreun câștig dacă aud învățăturile Mele, ci mai multă pagubă. Cele sfinte sunt batjocorite de ei pentru că nu știu ce sunt; și aceștia, mai cu seamă, se ridică și se înarmează împotriva noastră. Asta vrea să spună Domnul prin cuvintele: Ca nu cumva să le calce în picioare și întorcându-se să vă sfâșie.
Dar învățăturile acestea, m-ar întreba cineva, ar trebui să fie atât de puternice încât să rămână nebiruite după ce sunt cunoscute și să nu dea prilej altora să le atace. Aceasta, însă, nu din pricină că învățăturile noastre sunt slabe, ci din pricină că aceia sunt porci.
La fel cu mărgăritarul călcat în picioare; nu-i călcat pentru că e de disprețuit, ci pentru că a căzut între porci. Și bine a spus Domnul: Întorcându-se să vă sfâșie. Aceștia iau chip de blândețe ca să cunoască învățăturile noastre; apoi după ce le-au cunoscut ajung cu totul alții: își bat joc de noi, ne batjocoresc, râd de noi spunând că suntem niște înșelători.
De aceea Pavel spunea lui Timotei: Ferește-te și tu de el, pentru că s-a împotrivit foarte mult cuvintelor noastre (II Timotei 4, 15); și iarăși: Ferește-te de unii ca aceștia (II Timotei 3, 5); și: De omul eretic, după întâia și a doua povățuire, ferește-te! (Tit 3, 10).
Deci nu învățăturile noastre îi înarmează, ci ei, plini de îngâmfare, nu mai înțeleg nimic. De aceea nu e mic câștigul dacă nu le cunosc, pentru că așa nu pot să le disprețuiască; dacă le cunosc, paguba e dublă: nu au nici ei vreun folos din ele, ci mai mult se vatămă, și-ți pricinuiesc și ție o mulțime de necazuri.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXIII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 296-297
1 Timotei 2:5
[5]Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Iisus Hristos,
Faptele Apostolilor 4:12
[12]În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”
Faptele Apostolilor 10:25-26
[25]Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieșise înainte, s-a aruncat la picioarele lui și i s-a închinat.
[26]Dar Petru l-a ridicat și a zis: „Scoală-te, și eu sunt om!”
Luca 11:27-28
[27]Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod și-a ridicat glasul și a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat și de ţâţele pe care le-ai supt!”
[28]Și El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-L păzesc!”
Matei 22:29
[29]Drept răspuns, Iisus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoașteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
Romani 1:25
[25]căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.
Marcu 1:15
[15]El zicea: „S-a împlinit vremea și Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă și credeţi în Evanghelie.”
Ioan 3:16
[16]Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică.
Coloseni 2:18
[18]Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-și voia lui însuși printr-o smerenie și închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deșartă, prin gândurile firii lui pământești,
Isaia 46:5-7
[5]Cu cine Mă veţi pune alături, ca să Mă asemănaţi? Cu cine Mă veţi asemăna și Mă veţi potrivi?
[6]Ei varsă aurul din pungă și cântăresc argintul în cumpănă; tocmesc un argintar să facă un dumnezeu din ele și se închină și îngenunchează înaintea lui.
[7]Îl poartă, îl iau pe umăr, îl pun la locul lui; acolo rămâne și nu se mișcă din locul lui. Apoi strigă la el, dar nu răspunde, nici nu-i scapă din nevoie.
Isaia 42:8
[8]Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu, și slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea, idolilor.
Apocalipsa 22:9
[9]Dar el mi-a zis: „Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine și cu fraţii tăi, prorocii, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.”
Faptele Apostolilor 10:25-26
[25]Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieșise înainte, s-a aruncat la picioarele lui și i s-a închinat.
[26]Dar Petru l-a ridicat și a zis: „Scoală-te, și eu sunt om!”
Matei 7:21
[21]Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne , Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.
Isaia 44:9
[9]Cei ce fac idoli, toţi sunt deșertăciune și cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de rușine.
Isaia 46:6-8
[6]Ei varsă aurul din pungă și cântăresc argintul în cumpănă; tocmesc un argintar să facă un dumnezeu din ele și se închină și îngenunchează înaintea lui.
[7]Îl poartă, îl iau pe umăr, îl pun la locul lui; acolo rămâne și nu se mișcă din locul lui. Apoi strigă la el, dar nu răspunde, nici nu-i scapă din nevoie.
[8]Ţineţi minte aceste lucruri și fiţi oameni! Veniţi-vă în fire, păcătoșilor!
Ieremia 10:3-5
[3]Căci obiceiurile popoarelor sunt deșarte. Taie un lemn din pădure; mâna meșterului îl lucrează cu securea;
[4]îl împodobește cu argint și aur, și ei îl ţintuiesc cu cuie și ciocane, ca să nu se clatine.
[5]Dumnezeii aceștia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi și nu vorbesc; sunt duși de alţii, pentru că nu pot să meargă. Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă niciun rău și nu sunt în stare să facă niciun bine.”
Ieremia 10:14-16
[14]Atunci se arată omul cât este de prost cu știinţa lui și orice argintar rămâne de rușine cu chipul lui cioplit, căci idolii lui nu sunt decât minciună și nu este nicio suflare în ei;
[15]sunt un lucru de nimic, o lucrare înșelătoare, și vor pieri când va veni pedeapsa.
[16]Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei, căci El a întocmit totul, și Israel este seminţia moștenirii Lui – Domnul oștirilor este Numele Lui.
Habacuc 2:18-19
[18]La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l cioplește lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-și pună încrederea în el, pe când el făurește numai niște idoli muţi?
[19]Vai de cel ce zice lemnului: ‘Scoală-te!’ și unei pietre mute: ‘Trezește-te!’ Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur și argint, dar în ea nu este un duh care s-o însufleţească.
Doamne milueste
Doamne ajuta amin
Doamne ajută-ne!Amin!✝️🕯🙏
Doamne ajutane Amin
Doamne ajuta
Doamne ajută! Amin!🙏🏻
Doamne ajuta Amin.
Media: https://scontent-vie1-1.xx.fbcdn.net/v/t39.1997-6/93118771_222645645734606_1705715084438798336_n.png?_nc_cat=1&ccb=1-7&_nc_sid=23dd7b&_nc_ohc=8WVhxyA2P0gQ7kNvgGYsJ7d&_nc_zt=26&_nc_ht=scontent-vie1-1.xx&edm=AOerShkEAAAA&_nc_gid=AbE8xQeo2_tiQLOdvH1fqcX&oh=00_AYBNvxFAR_BhPBONej41lS46qXGG_ncserz-xicdYg-_dw&oe=6789D17B
Amin!
Doamne ajută.
Amin!
AMIN AMIN AMIN
Doamne ajută şi miluieşti-ne pe noi păcătoşii! Amin!
Domnul ne poruncește să nu deschidem ușile unor astfel de oameni, că ajung mai obraznici după ce ne cunosc învățăturile 👉👉 https://c.aparatorul.md/mn0nq 👈
Domnul ne poruncește să nu deschidem ușile unor astfel de oameni, că ajung mai obraznici după ce ne cunosc învățăturile 👉👉 https://c.aparatorul.md/y0mlo 👈
Domnul ne poruncește să nu deschidem ușile unor astfel de oameni, că ajung mai obraznici după ce ne cunosc învățăturile 👉👉 https://c.aparatorul.md/7buj8 👈
AMIN AMIN AMIN DOAMNE AJUTA
Domnul ne poruncește să nu deschidem ușile unor astfel de oameni, că ajung mai obraznici după ce ne cunosc învățăturile 🔺 https://c.aparatorul.md/fhdwk 🔺
-…sună a interlop . De ce avea proteză , de aur ?
Amin