Mai multi cercetatori indieni au publicat o studiu in august 2018 in care au corelat cazurile de copii paralizati cu rundele de vaccinare anti-polio cu vaccin oral. Intre 2000 si 2017 ar fi existat un numar total de 640 000 de copii paralizati, dintre care 491 000 peste numarul considerat normal de astfel de cazuri.

Potrivit autorilor, exista o corelatie evidenta intre intensitatea rundelor de administrare a vaccinurilor orale anti-polio si numerele ridicate de copii paralizati. Studiul recomanda reducerea rundelor de vaccinare orala anti-polio in India. 

Problema a mai fost semnalata si in trecut. Desi incidenta paraliziilor polio a scazut in India, s-a observat ca a crescut cea a paraliziilor non-polio. Potrivit unui studiu mai vechi, daca o incidenta normala este de 1, 2 cazuri la 100 000, incidenta in India era de 11,2 cazuri la 100 000. Cresterea este pusa si in acest studiu pe seama programului de vaccinare anti-polio. 

Unii autori au considerat ca aceste cazuri reflecta greseala organismelor internationale care au stabilit drept obiectiv eradicarea poliomielitei. Astfel de programe ambitioase au fost derulate in tari afectate in mod deosebit de acest flagel, India fiind una dintre ele.

Totusi, se arata in Indian Journal of Medical Ethics, o astfel de abordare este nerealista, presupune cheltuieli uriase si, in plus, este cel mai probabil responsabila de cresterea incidentei paraliziilor non-polio (non-polio Acute Flaccid Paralysis). Astfel, se arata in articol, “rata paraliziilor non-polio creste in proportie cu dozele de vaccinuri polio administrate in fiecare regiune”. 

“Costurile uriase” si “cazurile de paralizie non-polio” arata ca administrarea lunara a vaccinurilor orale anti-polio trebuie sa inceteze, se arata in publicatia citata. In schimb, ar fi preferabila imunizarea de rutina.  

Autorii propun schimbarea strategiei pentru impiedicarea unui “dezastru epidemic”, si critica modelul vertical de programe de vaccinare in masa, bazate pe donatori internationali (Bill Gates fiind unul dintre cei mai cunoscuti donatori), care sunt mai putin eficiente decat programele destinate imbunatatirii conditiilor de viata ale comunitatilor.