Zece minori şi-au pus capăt zilelor, în primele cinci luni ale anului. Numărul cazurilor de suicid printre copii este de două ori ai mare faţă de perioada similară a anului trecut. Statisticile prezentate de poliţie indică şi creşterea considerabilă a tentativelor de suicid, relatează publika.md

Potrivit datelor poliţiei, în perioada ianuarie-mai, au fost înregistrate 65 de tentative de suicid printre copii, cu 22 de cazuri mai mult faţă de primele cinci luni ale anului trecut. Majoritatea sunt adolescenţi cu vârste între 13 şi 16 ani. În şase cazuri, e vorba de copii mai mici de 13 ani.

Citeşte şi:  Declarație precompletată de la Fisc

Cifrele Inspectoratului General al Poliţiei mai arată că 80 la sută dintre cazurile de tentative de suicid le aparţin fetelor.

Cât priveşte motivele, în mare parte minorii au dat vina pe neînţelegerile din familie şi pe dragostea neîmpărtăşită. Unii însă şi-au dorit să moară ca să se răzbune sau pentru că suferă de boli incurabile.

Psihologii susţin că minorii sunt mai vulnerabili şi mai sensibili din punct de vedere emoţional în comparaţie cu maturii. Specialiştii ne recomandă să acordăm atenţie copiilor mai retraşi.

Citeşte şi:  Moldova dorește să reia cît mai curînd negocierile privind Transnistria

„Dacă un adolescent crede despre el că nu este bun, că nu este util, că nu este iubit, că are un defect, că viitorul lui nu-l vede ş.a.m.d. atunci aceşti adolescenţi pot atrage atenţia, inclusiv prin tentativele lor de suicid. Este un strigăt sau o necesitate de a afla utilitatea lor, care este valoarea lor.”

Iar de cele mai multe ori, de vină sunt părinţii, care în goana după bunăstare financiară, uită de odrasle.

Citeşte şi:  Se măresc amenzile: O unitate convenţională va fi de 50 de lei

„Să fim atenţi şi să ne asigurăm că adolescentul nostru are cel puţin o relaţie foarte bună, care îl inspiră şi îl face să se uite cu optimism la viaţa lui şi la viitorul lui.”

Pentru a preveni asemenea tragedii, specialiştii avertizează părinţii că este nevoie de mai multă comunicare, astfel încât copiii să fie predispuşi să abordeze problemele lor cu apropiaţii.