„Inima îmfrînta şi smerita, Dumnezeu nu o va urgisi.” Ps.50

candelaMarc Nilovici nu demult a împlinit 50 de ani. Lucra într-un spital din Moscova, unde era medic foarte vestit. Nimic nu se făcea fără prezenţa dumnealui, fără consultarea lui. Tot colectivul a sărbătorit 25 de ani de activitate profesională a lui Marc Nilovici şi aniversarea sa de 50 de ani. Marc Nilîci, cum era numit cu drag de colegi, era iubit de toţi, şi de medici, şi de surori medicale, studenţi, şi desigur, de pacienţi. Pentru toţi el găsea un cuvînt bun, o glumă, un surîs cald, binevoitor. Totul îi mergea bine, în familie- bunăstare, la lucru – stimă. Ce-i drept, nu prea avea prieteni la lucru. Ori că el singur nu se trăgea spre prietenie, ori cu el nu putea fi cineva în relaţii mai apropiate. Numai se observa la el o iubire de sine. Îi plăcea sa fie vajnic, socotindu-se mai nu Dumnezeu, Creator. Aşa de tare credea el în posibilităţile, capacităţile şi experienţa sa. „ Noi dăm oamenilor viaţă ! – îi plăcea deseori aşa să vorbească despre medici, în primul rînd despre el, fiind chirurg cardiolog. După aniversările petrecute cu bucurie, se simţea înaripat, plin de entuziasm şi noi forţe. Petrecîndu-şi concediul foarte frumos şi plăcut, s-a reîntors în colectivul său, unde era aşteptat şi preţuit.

A început ziua de lucru cu studierea istoriilor de boală a pacienţilor. În secţia lui a fost internat un băieţel de 6 ani cu inima bolnavă, avînd îndreptare de la medicul de familie din sat. Baieţelului îi trebuia o operaţie de a vedea cît de tare sînt afectaţi muşchii inimii, vasele şi aorta.

Citeşte şi:  De ce nu simțim Paștele?

Fiind însoţit de colegi şi studenţi, Marc Nilîci, a intrat în salon şi s-a oprit la patul micului pacient. Ţinînd în mîină istoria bolii a lui Pavlic (aşa îl chema pe băieţel). Marc Milîci, vajnic se uita ce e scris acolo, pe urmă luîndu-şi privirea de pe foaie, serios, ca unui om matur, se adresă baiatului :

– Mîine dimineaţă, tu vei dormi, iar eu am sa-ţi fac operaţie să văd la inima ta…

Şi aici Pavlic l-a întrerupt pe doctor:

– Şi îl veţi găsi pe Dumnezeu.

Marc Nilîci a ridicat ochii cu severitate şi a continuat:

– Eu am să mă uit la inima ta, ca să înţeleg ce afecţiuni sînt…

– Da, dar cînd veţi vedea inima mea, il veţi găsi acolo pe Dumnezeu? – a întrebat băiatul.

Marc Nilîci a privit mustrător la părinţii copilului, care stăteau tăcuţi într-o parte, şi a continuat:

– Cînd voi vedea inima ta, şi voi vedea ce este bolnav, eu voi plănui ce trebuie de făcut mai departe.

– Dumnevoastră îl veţi găsi pe Dumnezeu, doar El trăieşte acolo. Toate imnurile cîntă despre aceasta. Dumneavoastră îl veţi găsi pe El in inima mea!

Marc Nilîci a privit cu indignare spre părinţi şi a ieşit din salon împreuna cu însoţitorii săi…

Stînd în cabinetul său, Marc Nilîci descriea starea micului pacient după operaţia săvîrşită. „ Este afectată aorta şi vena pulmonară, distrofie musculară extinsă. Transplantul e inutil, nu este şansă de însănătoşire. Tratament terapeutic: analgetice şi regim de pat. Concluzia… – aici Marc Nilîci a facut o pauză, s-a uitat pe fereastră şi a scris : – Survenirea morţii în decursul unui an.

Citeşte şi:  Cu Hristos e pe viaţă şi pe moarte…

Brusc el s-a gîndit la părinţii copilului, la tristeţea lor şi la inevitabila durere ,ce va fi provocată de moartea copilului. Şi nervos a aruncat stiloul într-o parte, simţind că trebuie să mai spună ceva…

Îndepărtîndu-se de masă, el a spus tare :

– De ce?

Apoi, ridicînd capul, s-a apropiat de fereastră şi uitîndu-se la cer a strigat:

– De ce Tu ai făcut aceasta? De ce Tu l-ai adus aici? De ce îi dai aşa suferinţă? Tu îl condamni la moarte timpurie ! De ce?!

Si deodata aude:

– Acest prunc- e copilul Meu, şi este chemat în Împărăţia Mea Cerească, unde veşnic va fi cu mine. În Împărăţia Mea nu va fi durere, şi el va fi mîngîiat în aşa fel, de care tu nici închipuire nu ai. Părinţii lui, la ziua cuvenită tot vor veni la el, şi vor găsi cu el pacea şi liniştea, şi turma Mea va continua să crească.

Marc Nilîci s-a cutremurat. L-a cuprins frica. El a înţeles că glasul venea din cap. El ştia că acestea nu sînt gîndurile lui, nu sînt cuvintele lui, și cu spaimă a înţeles cine vorbeşte cu el. Lacrimi fierbinţi a izbucnit din ochii lui Marc Nilîci, dar brusc, mînia, și cu mai mare aprindere i-a atins inima :

Citeşte şi:  Ce vor ereticii si sectantii? Sursa ascunsa a ereziei: mandria mintii umane

– Tu L-ai creat pe băiat! Tu ai creat inima lui! Dar va trăi cel mult un an. De ce toate acestea?! – a exclamat Marc Nilîci.

– Acest prunc, – a urmat acelaş glas, – se va întoarce în casa Mea degrabă, terminîndu-şi misiunea. Nu e trimis în lume ca să se piardă, dar pentru a întoarce la Mine oaia pierdută. Marc Nilîci, cu frică şi-a acoperit faţa cu mîinile, stăruindu-se să nu plîngă în hohote, care în spasme îl înăduşeau.

În timpul vizitei bolnavilor, Marc Nilîci, aşezîndu-se pe patul lui Pavlic, care dormea, cu atenţie se uita la el. El pentru prima dată vedea în băieţel nu un simplu pacient, dar un suflet care a moştenit viaţa veşnică.

Părinţii copilului stăteau alături. Marc Nilîci a pus palma pe mîina copilului şi a simţit deosebita importanţă a acestui moment. Deodata băieţelul a deschis ochii, s-a uitat la medic şi cu o înduioşată simplitate a întrebat :

– Doctore, dumneavoastră aţi văzut inima mea?

Ochii chirurgului erau umezi, o neobişnuită bunătate izvora din ei. El a răspuns blînd:

– Da, am văzut.

– Ce aţi găsit acolo? Cu încăntare şi neîntrerupt se uita la medic, micul Pavlic.

Din ochii lui Marc Nilîci s-au prelins doua lacrimi mari:

– Eu am gasit acolo pe Hristos.

Articol preluat si tradus din revista «Спасите наши души»