Înscăunarea lui Antihrist va fi în Ierusalim, în templul lui Solomon și pe tronul lui David.
Vedem aceea din Dumnezeieștile Scripturi, că Ilie și Enoh război vor face cu Antihrist în Ierusalim, și așa de Antihrist vor fi uciși. Și trupurile lor le va lăsa pe ulița cetății celei mari, care se cheamă duhovnicește Sodoma și Egipt, unde și Domnul nostru S-a răstignit.
Pentru ce se numește aici cetatea cea sfântă, Ierusalimul, Sodoma?
Ierusalimul acesta cel pământesc se poate numi Sodoma, pentru că într-însul fărădelegile și faptele cele fără de rușine prea de prisos s-au înmulțit, precum citim de aceasta în cărțile prorocului Isaia: „Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe care a văzut-o despre Iuda și Ierusalim” (Is. 1, 1). Și mai jos: „Ascultați cuvântul Domnului, conducători ai Sodomei, luați aminte la învățătura Domnului, popor al Gomorei!” (Is. 1, 10).
Aici vezi că prorocul pe ierusalimeni îi numește „conducători ai Sodomei” și „popor al Gomorei”.
Așadar poate Ierusalimul să se numească Sodoma și Gomora, și cetatea sfântă, pentru deosebite pricini.
Cetate sfântă este Ierusalimul pentru prorocii și Apostolii care au propovăduit acolo și pentru Patimile lui Hristos, Crucea și Îngroparea.
Ci poate să se numească și Egipt și Sodoma pentru iudeii cei necredincioși, și pentru fărădelegile și orbirea lor.
Într-această Sodomă duhovnicească va avea Antihrist scaunul său, pentru că va fi iudeu, și de iudei în loc de Mesia se va primi, și împărat iudeilor va fi, precum am zis mai sus. Arătat este dar că în Ierusalim va ședea, și scaunul său și Biserica Ierusalimului se va sili a o înnoi.
De aceasta arătat zice și vasul cel ales, Sfântul Pavel: „Că va ședea în Biserica lui Dumnezeu”, Biserica cea din Ierusalim, care în vremile lui Pavel Biserica lui Dumnezeu se numea.
Sfinții Părinți Ciprian, Chiril al Ierusalimului, Grigorie, Ipolit Mucenicul, la cuvântul cel despre sfârșitul lumii, Gură de Aur și alții, locul cel sfânt și Biserica lui Dumnezeu socotesc a fi templul lui Solomon: „În biserică, nu într-a noastră, ci în cea veche evreiască, nu la noi, ci la evrei va veni, nu pentru Hristos, ci împotriva lui Hristos, pentru care și potrivnicul lui Hristos se cheamă”.
Zice și Sfântul Andrei la tâlcuirea Apocalipsei: „Că-și va pune scaunul lui în Ierusalim, după asemănarea lui David, al cărui Fiu după trup a fost Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, ca și printr-aceasta să se arate pe sine că este Hristos, care împlinește cuvântul prorociei ce zice: «Ridica-voi cortul lui David cel căzut, și cele căzute ale lui iarăși le voi zidi» (Amos 9, 11)”.
Aceasta și Hristos, Mântuitorul nostru, a arătat cu închipuire ucenicilor, zicând: „Când veți vedea urâciunea pustiirii la locul cel sfânt”. Aceasta în trei feluri se tâlcuiește: întâi, unii dintre dascăli socotesc urâciunea pustiirii a fi Antihrist, că el va fi începutul urâciunii, ridicând atunci oști și goniri asupra credincioșilor, și el va ședea în Sfânta Biserică a Ierusalimului, după cuvântul lui Pavel.
A doua, unii dintre dascăli înțeleg a fi urâciunea pustiirii stricarea și pustiirea cetății Ierusalimului de către Vespasian, Cezarul Romei, de care si Hristos Mântuitorul nostru mai înainte a vestit, zicând Apostolilor care Îi ziceau: „Vezi ce pietre și ce ziduri, Învățătorule?”, iar Domnul a răspuns: „Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu se risipească” (Mt. 24, 1-2). Și iarăși zice către evrei: „Iată, se lasă casa voastră pustie” (Mt. 23, 38).
Această stricare și pustiire o descrie Iosif Flaviu, în cartea sa Războaiele iudaice, astfel: Atât va fi atunci pustiirea cetății aceleia, cum n-a mai fost niciodată: că au pierit atunci de foamete și de sabie, un întuneric de mii, de mii de oameni, și în robie s-au dus nouăzeci de mii; de care zice în psalm: „Dumnezeu îmi va arăta înfrângerea dușmanilor mei; să nu-i omori pe ei, ca nu cumva să uite legea Ta. Risipește-i pe ei cu puterea Ta, și doboară-i pe ei, apărătorul meu, Doamne!” (Ps. 58, 11-13).
Aici prorocul David în chipul lui Hristos Îl roagă pe Dumnezeu Părintele să nu piardă până la sfârșit pe iudei — și aceasta pentru rudenia cea după trup și pentru pocăința lor —, ci să-i împartă pe ei și mândria lor să o surpe, care s-a și făcut.
Că de atunci s-au risipit evreii în toată lumea, învăluindu-se cu nevoi prin străini și în multe feluri de împărății. Iar ei nu au împărăție, nici împărat, nici biserică, de care grăiește Gură de Aur: „Unde e acum Jertfelnicul? Unde este Chivotul? Unde este Cortul și Sfânta Sfintelor? Unde e preotul? Unde e Heruvimul slavei? Unde e cădelnița cea de aur? Unde sunt vasele? Unde sunt ale Altarului? Unde este focul cel de sus pogorât?” Și iarăși: „Măcar vor evreii să ia iarăși cetatea lor și să se întoarcă la moșia cea dintâi și să vadă biserica ridicată, care niciodată va fi”. Mai zice Cel cu limba de aur la iudei și altele, care aici pentru scurtare le las.
A treia tâlcuire este a Sfântului Gură de Aur, care urâciunea pustiirii cea zisă de prorocul Daniel, stând la locul cel sfânt, o grăiește a fi chipul cioplit pe care stricătorii cetății Ierusalimului l-au adus atunci în templul Ierusalimului cel făcut de Solomon, și chipul acela era Diia, zeul elinilor. Unii zic că a fost închipuirea lui Adrian, Cezarul Romei, alții că a fost a lui Vespasian.
Și era a vedea atunci urâciunea pustiirii, stând la locul cel sfânt, despre care s-a scris mai sus.
De aceasta scrie și la Mărgăritare, cuvântul al treilea la evrei, de unde vei putea înțelege că chipul acela care a stat atunci în locul sfânt a fost închipuirea lui Antihrist, care va ședea în templul lui Solomon. Și pustiirea cetății aceleia și a templului lui Solomon cea prin Vespasian a fost chipul pustiirii lumii și a Bisericii lui Hristos, care va fi prin Antihrist. Pentru aceasta și Hristos, Mântuitorul nostru, la Matei 24 si la Marcu 13, amândouă pustiirile acelea, și pustiirea Ierusalimului, și pustiirea lumii, într-una le împreună. Vezi în Evanghelie că totuna se pare a fi, precum un om, cu închipuirea cea despre sine închipuită seamănă, nu firește și după număr, ci cu închipuirea și asemănarea.
Sunt unii care zic că înscăunarea lui Antihrist va fi la Roma cea veche, și aceasta o întăresc cu mărturisirea Sfântului Ioan, unde a văzut pe o femeie desfrânată șezând pe fiara ce avea șapte capete. Și, mai jos: Șapte capete sunt șapte munți pe care ședea femeia, adică scaunul lui Antihrist, însă Roma cea veche, căci se află așezată pe șapte munți, este scaunul lui Antihrist, după înțelegerea lor; de această înțelegere nici romanii nu se leapădă.
Se zice a fi Roma scaunul lui Antihrist nu cel de acum creștinesc, ci cel vechi, închinător de idoli, pe care au împărățit păgânii: Nero, Domețian, Maximian, Dioclețian și alții, înaintemergătorii lui Antihrist; că Roma aceasta o numește Apocalipsa: femeia cea desfrânată, beată de sângele Mucenicilor lui Iisus Hristos.
Din cartea: Antihristica
Să ne ferească Dumnezeu și să ne apere de așa ceva! Maica Domnului să ne ocrotească în veci!
Să-l luam în palos 🤣🤣🤣dacă ii nesimțit și nu cere voie🤣🤣🤣
De aceasta arătat zice și vasul cel ales, Sfântul Pavel: „Că va ședea în Biserica lui Dumnezeu”, Biserica cea din Ierusalim, care în vremile lui Pavel Biserica lui Dumnezeu se numea 👉 https://c.aparatorul.md/05xlz 👈
Așa că nu va mai rugați să vina Tramp
Va fi înscăunat in timpul mandatului lui Trump,,,sau el pregătește pentru înscăunare
Să-l bată Dumnezeu! Și noi credincioșii să ne rugăm contiu
Nu sta mult timp. 😁
Deci antihristul ne este adus de catre evrei, nu de catolici. sau si papa e evreu? Tot ce se paote . Multi papi au fost evrei. Deci ei sunt cei care vor sa ne facă sclavi? Asa le zice religia? Ei vor toate bogâțiile pământului, ca popor ales ce sunt? Sau cum? Credeam ca antihristul o sa fie inscăunat la Waxsinton.
Sper să nu fie prea curând, mă gândesc că cei care se nasc de acum o să de-a față cu el
Vasile Coviza daca sf Paisie Aghioritul a spus de acum 30 de ani ca el nu il va apuca pe Antihrist dar noi da ,ce sa mai asteptam venirea lui este atât de aproape ca nici nu realizam trebuie sa fim cu luare aminte si treji cu inima !!
Trist dar foarte adevrat trezestete Romania dumnezeu e bun si ne va salva
Da, și asta ar trebui să dea de gândit apocalipsopaților care în fiecare zi găsesc cate un antihrist, o duzină de eretici și un stadion de ecumeniști. Luați-o cum vreți, vă las un îndemn pozitiv: să impingem acest moment (al domniei antihristului) mai departe în timp cu rugăciunea, cu fapta bună, cu Tainele, cu Psaltirea, cu milosteania 🙏🏼🇹🇩☦️🇹🇩
De aceasta arătat zice și vasul cel ales, Sfântul Pavel: „Că va ședea în Biserica lui Dumnezeu”, Biserica cea din Ierusalim, care în vremile lui Pavel Biserica lui Dumnezeu se numea 👉👉 https://c.aparatorul.md/qo6t3 👈
De aceasta arătat zice și vasul cel ales, Sfântul Pavel: „Că va ședea în Biserica lui Dumnezeu”, Biserica cea din Ierusalim, care în vremile lui Pavel Biserica lui Dumnezeu se numea 👉👉 https://c.aparatorul.md/gav3f 👈
Apărătorul Ortodox Atunci poate fi în oricare biserică nu numai la Ierusalim.
De aceasta arătat zice și vasul cel ales, Sfântul Pavel: „Că va ședea în Biserica lui Dumnezeu”, Biserica cea din Ierusalim, care în vremile lui Pavel Biserica lui Dumnezeu se numea 👉👉 https://c.aparatorul.md/eym12 👈
Ce ambiție pe el!
ba e dracu’, ba e om bun, ba chiar m-am saturat.
lgbt este aici
deja la gradinita unde este fetiza mea le intreba daca se simt bine asa daca vor vrea cand o sa fie mari alceva adica baiat trist
Sociopatii daca sunt liberi fac orice
Stroe Mirela sa sti ca ai drepate in parc fetizele sunt urmarite de pedofili
Mizerii bolnave
Antihristul e putin si poporul demonic ruzz.
Amin.Doamne ajută !
Voi nu ați înțeles ca nu are cum sa ea după cer alți sau sa profite, la fel și ce am eu pe cer,
Fereste-ne Doamne de cel rău. Amin.
Doamne ferește, ducă se peste pustii, dar dacă totuși se va întâmpla va fi voia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre și pentru nepăsarea față de aproapele nostru, și pentru păcatele strigătoare la cer pe care le facem noi oamenii din păcate.
Carmen Serban pentru a putea înțelege adevărul despre viață veșnică și moartea sufletului nostru vă îndemn să citești măcar odată Sfânta Scriptură Biblia și aș putea să te rog să începi cu Noul Testament
Carmen Serban subscris. ..
Înainte de toate astea va fi și al treilea război mondial.
Vai săracii oameni ce greu va fi pe lume cînd vor fi toate astea
Da așa spun sfintii
Porcarii
Laudat Fie numele lui Hristos
Doamne fereste.
Păi ala trebuie înscaunat .
Dumnezeu e cel care stă pe tronul împaratesc si ne reprezintă ne iubeste nu cel rău.
Elena Uța Anticrist va fi atât de înșelător, încât cei care nu îl cunosc cu adevărat pe Cristos (repet Cristos, nu religia), vor fi păcăliți de el și vor fi duși în rătăcire, iar Biblia spune că „vor crede o minciună”!
Apoc lui ioan spune altceva
Nu cred
Hadd üljön ahová akar, Lucifer is lsten fölé akart ülni,de lerepült a mejsegbe.Az antihrist is repülni fog a tüzes 🔥 tóba,ha akar ha nem!
Nu se poate trece de Cuvântul lui Dumnezeu.In toate. Binele suprem vaa învinge.
Hristos e Lucifer. Mai studiați și alte Religii, nu numai ce zic preoții spălați pe creiere și ce au înțeles ei din Apocalipsa lui Ioan care este o tocăniță din mai multe Religii. Antihristul din Apocalipsa lui Ioan e tot Hristos care e Lucifer – „Steaua care Straluceste dimineața” din Apocalipsa 22 a lui Ioan. Cine e steaua care strălucește dimineața? 🤣
https://www.facebook.com/share/BRQHLQasNygz5gHB/
Amin
Doamne ajuta
Doamne Iisuse Hristose fiul lui Dumnezeu milestene pe noi păcătoșii mulțumim Amin 🙏🙏🙏♥️
https://www.petitieonline.com/cerem_demiterea_lui_vasile_banescu_d
Dar prostia voastra cand si unde se va termina?
Eu cred că acum ie începutul 😔
Kristyna Gutu Atitudini.com
Incorectpolitic.com
Cand faci ora de geografie la frecvența redusă nu ai de unde sti ca între Ierusalim și Bruxelles sunt peste 100 de km, prin urmare, sunt localități diferite
Bai ,voi aveti macar un neuron in tartacuta ? Templul lui Solomon ? Credeti voi ca in urmatoarele mii de ani se VA RECONSTRUI Templul lui Solomon pe locul marii moschei musulmane aparate de 1,6 miliarde de musulmani fanatici din intreaga lume ?
Stefan Macrei templul,mă rog puzzle ul este deja construit ,trebuie doar asamblat .
Iar daca vor demonstra că locația nu i aceeași cu a moscheii poate exista independent .
Atitudini.com
Florin Gabriel Cazanel Nu pot schimba locatia stabilita deja de peste 3000 de ani de cand David a cucerit Iebusul si Sionul. Orice alta locatie chiar si la 500 m de cea originala devine irelevanta ,falsa .
Stefan Macrei în locul moscheii se pare că ar face fost o groapă de gunoi . Oricum ar fi or să găsească metode de a construi templul.
Florin Gabriel Cazanel Posibil .Dar nu in acest mileniu 😁
Stefan Macrei stai să vezi.
Incorectpolitic.com
Marian Rinder m-am uitat, e bun, dar daca cauti site-uri cu tampenii, facute de și pentru demonstranți, nu e niciunul mai bun decat lovendal
Acela e un site de conspirații și paranormal…..
Atitudini.com
Marian Rinder Felicitări Dragă câștigătoare ✨💥, ați fost selectat ca unul dintre norocoșii noștri câștigători 💸💵, pentru mai multe informații despre premiile dvs. câștigătoare💷💰, vă rugăm să ne contactați făcând clic pe link-ul 👉👉
https://wa.me/message/VVDIHOMXF5D7E1
Măicuța Domnului acoperă ne cu acoperământul tău și nu lasă Măicuță să râdă de noi acești diavoli întunecați
Alina Horbagi Atitudini.com
Acolo la evrei să fie oarba de ei.
Constantin Craciun Atitudini.com
Incorectpolitic.com
E gata înscăunat la Moscova, parcă Kiril se numește.
✍️LĂUDAT FIE NUMELE❤️ LUI HRISTOS❤️❤️❤️🙏
Marinela Simion Atitudini.com
Saccsiv.wordpress.com
Marinela Simion pentru ce ‘ll lauzi pe isus .ca se incoroneaza Satana
Tipa Ecaterina Gabriela Iisus cu 2 de i
Constantin Iulius da stiu nu ma correcta nu mia mers butoanele si pentru asta trebuia sa comentezi tu .casa vezi
😲🤔🤔
Uite de asta nu ne ajuta dumnezeu .ca suntem rai?
Tipa Ecaterina Gabriela au ,ești dusă teleleu cu capul
Si cel mai trist este că toate lucrurile astea ar fi putut și încă ar mai putea fi evitate, dacă oamenii ar fii inteles și s-ar fi trezit la timp…….
Incorectpolitic.com
Marian Rinder întârziate. Nu știu dacă evitate de tot. Dar sunt de acord ca ar trebui sa le întârziem și sa ne tre?im
În sensul trezirii vă recomand publicația Incorectpolitic.com
Marian Rinder Maria Maria valabil pentru tine aceasta postare si comentariu
Enoh si Ilie nu vor veni pe pamânt. Cei 2 maslini sunt alti 2 luptatori pentru HRISTOS. Absolut nicaieri in Biblie nu scrie ca Enoh si Ilie vor reveni pe pamant in lupta cu antihrist. Numai ratacitul de Cleopa, care ura femeile a spus asta.
Doamne ajuta!
Templul lui Solomon este catedrala mântuirii neamului din București
Trump a fost premiat acolo destul de recent. 🤷♂️
Cei 2 maslini s-au nascut deja …Ilie si Enoh
Sa-mi spuneti cand, ca ma duc si eu! Sarmale se dau? Dar sushi?
Adevărul pentru uni e greu de înțeles
Măi să fie ,asta unde anume este scris ?🤔
Dumnezeu si Măicuța Domnului să ne apere de cel Rău, Amin
Jeni Macsim ,mai ales măicuța ,nu ?Apropo dar nu este moartă și îngropată la Ierusalim ?🤔
Stelian Neamtu Domnule, Dumnezeu a ales-o pe Fecioara Maria să-l nasca pe Mîntuitorul Iisus Hristos, nu eu nici dumneata.Iar cînd spun Dumnezeu, spun în același timp și Hristos, pentru că Fiul este Hristos Dumnezeu.
Jeni Macsim ,mă repet …mama Lui Isus este moartă și îngropată.Nu poate exista în ecuația de apărare sau iertare .A fost aleasă să nască pe Isus și atât… 😉
Stelian Neamtu Sunt tare curioasă, ce te interesează pe tine credința mea sau a altuia, crezi că s-a născut cineva pe pămîntul ăsta, care să-mi schimbe mie credința mea ortodoxă, nu.Cînd o să ajung în fața Mîntuitorului și Domnului nostru Iisus Hristos, eu o să dau socoteală pentru credința mea și pentru faptele mele,nu dumneata.Așadar cum religia a fost lăsată de Mîntuitorul Hristos liberă, adică fiecare om să-și aleagă calea, eu zic să ai grijă liber pe ce cale vei merge, nu-i treaba mea.
Eu, in drum spre înscăunarea lui antihrist ….
Din mers le-am citit ideea chiar le urez să bage în fund idea lor
Doamne ferestene de rau
Și romînia ar vrea un isus Hristos dar nu poate intra pe horn
Nu vine nici un anticrist prostia din capul nostru.pocul guiță noi vorbim și avem puțin mai multă decît el.adică ușor de condus.
Foarte tare! Abia aștept!
Asa este ,corect. Este scris in biblie . Anticrist va fi din parinte evreu si tatal irakian. Irakul a facut parte din imperiul Asirian
Cavolate… Diavolul e a ella care aduna multi bani cat timp Este acolo si nu da la copii saraci… Diavolul se plimba deja cu limuzina Sal IA si pe Putin poate asa avem liniste…
Și va fi din semeția lui Dan
Ortodocsia rusa e o sectă kgb-istă!!!condusa de 2 draci Putin si Kirill fosti kgb-isti ATEI!
Vanduti kgb-istilor si securistilor care in secolul 20 au dărmat biserici si mânăstiri ,deportat milioane de oameni in siberia de unde nu s-au mai intors si astazi in secolul 21 ,o dat-o securistii si kgb-istii pă credinta frate!!!
Au pus steagul UE si 666 …asta e propaganda sectei kgb-iste de la Moskova numita asa zis ortodocsia rusă care nu are nimic de a face nici cu crestinismul si nici cu ortodocsia!
Cred ca in biserica de la Moskova e antihristu!
Nu va fi în templu lui Solomon ci în Biserica Sfintei Învieri.Acolo va fi înscăunarea lui Antihrist.
Doamne apara ne ,nu ne lasa prada raului!
Doamne lumineazăle mințili
Deja demult a fost..incoronat…si demult traiti sub conducerea lui….de or cunoste oamenii cit de cit adevarata istorie a omenirii, demult isi dadeau seama despre ce merge vorba….ANTIHRIST este sistema globala impotriva omenirii, as-ca uitati-va in jur in ce sistema traiti….
Doamne Fereste tare se mai lupta pentru ,,( înscăunarea diavolului ),,
Amine
Usually Star and Light Angels, must be presented to the World by Royal Families, Churches and the rest who descend the social steps.
,,Semnat Billie Eilish – Lucifer,,
Drept răspuns , Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu cel din vesnicii le zicea: „Cine* are două haine, să împartă cu cine n’are nici una; și cine are de mîncare, să facă la fel. Omul de afară se trece caci din pământ pămîntesc suntem creați si unde va pleca bogatul va pleca si săracul. Cuvântul lui Dumnezeu nu se înțelege firește si Duhovnicesc caci Dumnezeu este Duh si unde este Duhul acolo este eliberarea de sub păcat de sub Lege .Legea a fost dată printr-un mijlocitor pe care Creatorul al cerurilor și-a pământului la pus de o parte pe Moise și Aron fratele lui ca ,poporul Israel să fie salvat de sub robia lui Faraon ce poporul era asuprit de zi cu zi la muncii grele erau sclavi ai lui Faraon care ne sta nouă azi pildă .Așa cum poporul ISRAEL erau dezbrăcați nu aveau haina neprihanirii si erai goi în fața Creatorului așa și azi multe suflete sunt robite traiesc în deșărtaciune si sunt robii ai păcatului goi pe dinăuntrul si pe exterior mulți zac în cel rau si mare este întunericul în lume și mulți iubesc întunericul mai mult decât Lumina cea Sfântă ce să aratat în Israel în Beetlem în iudeea unde să născut Fiul lui Dumnezeu cel din vesnicii născut si nu facut ca să ne elibereze din întuneric de sub puterea păcatului și-a morți prin Isus Hristos suntem mântuiți prin Har nu prin meritele noastre caci toti am pacatuit înaintea lui Dumnezeu si prin Duh azi prin credința în Isus Hristos prin Lumina lui prin Cuvântul Sfânt spulberăm păcatul care locuiește în omul cel vechi care este trecător din pământ pămîntesc dar omul cel nou este Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu Duh dătător de viață așa și sufletul nostru are nevoie de mâncare de de Cuvânt caci stă scris omul nu se hrănește nu mai cu pâine cu lucrurile materiale cele perisabile ce sunt trecătoare și cu orice Cuvant care iese din gura lui Dumnezeu. Mulți caută nu împărăția lui Dumnezeu si se bizuiesc pe înțelepciunea lor firească pămîntească dracescă si se încrede în om dar omul cel vechi este trecător dar omul cel nou este Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu cel din vesnicii si vrea ca inima ta să fie curățată spălată prin sângele Lui cel curat si fără de păcat că noi să avem viață veșnică prin Duh caci Dumnezeu este Duh .Si împărăția lui Dumnezeu cel din vesnicii nu este de jos din lumea acesta ce pământul si cerul va arde cu tot ce este pe el .Împărăția cerurilor a lui Dumnezeu este de sus caci Legea vie si împlinită în inima noastră azi vine de sus de la Tatăl luminilor prin Lumina Lumii prin Isus Hristos prin Duhul Sfânt ce darul lui Dumnezeu fără plată este viață veșnică prin Domnul nostru Isus Hristos caci El a plătit cu moartea lui ca noi să fim îmbrăcați în haina neprihanirii ce prin sângele Lui avem iertarea păcatelor si Mesia este vița Tatăl este vierul si noi mlădițele noi ca să aducem rod sfințirea trebuie să stăm în cetate ce cetatea vie noul Ierusalim nu vine de jos ci de sus caci Legea vie si împlinită în inima noastră vine de sus de la Tatăl luminilor prin Harul si Dragostea Tatălui ceresc suntem salvați si răscumparati de sub păcat de sub Lege caci Legea arată păcatul și Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu cel din vesnicii a împlinit toată Legea ca noi să fim una cu Tatăl si cu Fiul în același Duh si Trup și suflet. Nu îți pune nădejdea în ce se vede caci ce se vede este trecător așa si LITERĂ ucide dar Duhul dă viață carnea materia sunt trecătoare Dar Cuvintele lui Hristos sunt Duh si viață pentru orice om cu inima zdrobită si duhul zdrobit Amin .Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile cari nu se văd.Ferice de cel ce crede în Cuvântul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Isus Hristos si nu mai traieste în păcat si prin Duhul Tatălui care locuiește si în Mesia își răstignește mereu firea caci cel ce vrea sa Mă urmeze să se lepede de sine si sa-si ia crucea în fiecare zi si sa nu ne uitam înapoi să nu dăm la flecări caci puțin aluat face să deospescătoată plamadeala caci în Adevăr nu că ar fi o altă Evanghelie dar sunt mulți care răstalmăcesc scripturile și dau învățătură dupa placul si poftele lor nu cauta slava lui Dumnezeu și caută adepți, bani și multe suflete sunt înfometate nu au Lumină și sunt goi ,schiopii, orbii ,ciungi bolnavi spirituali caci un orb dacă îl va călăuzi pe un alt orb amândoi vor cădea în aceeași groapă si mare este întunericul în lume și lumea zace în cel rău. Pâinea vetii este Cuvântul lui Dumnezeu ce Cuvântul vrea ca locuința inima Ta si mintea ,Ta căci Fiul lui Dumnezeu cel din vesnicii a zis un noul Legămînt voi face cu casa lui Iuda si a lui Israel le voi da o nouă inimă de carne si un Duh nou si voi pune Legea Mea în mintea lor si în inima lor . Pomul vieți este vorbirea de sus curată Duhovnicească ce vine de sus de la Tatăl luminilor prin Lumina Lumii ce spulberă puroiul din omul cel vechi păcatul și ne îndepărtează de cei ce nu-s luminați si răstalmăcesc scripturile și vorbesc erezi.Pomul vieți este Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu cel din vesnicii născut si nu facut amin .
Lumina este înțelepciunea lui Dumnezeu care aduce neprihanirea salvarea omului celui vechii care este din pământ pămîntesc dar omul cel nou este Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu cel din vesnicii născut si nu facut ,este Duh dătător de viață și prin Lumina spulberăm întunericul și minciună satanică demonică învățătură necurată care nu aduce neprihanirea salvarea omului și aduce confuzia dintre omul cel vechi si omul cel nou .Așa si omul cel vechi dacă se hrănește din Cuvântul vieții are viață caci pomul vieții este Cuvântul întrupat ce să aratat în Israel ce Lumina Lumii prin Duh spulbera puroiul din omul cel vechi care satan șarpele cel vechii este crucificat de zi cu zi pe lemn ca omul cel vechi sa nu se manifeste în păcat caci păcatul este fărădelegea si fărădelegea aduce moartea dar Mesia a plătit cu moartea lui de zi cu zi ca să aducă pacea si sabia să despartă răul de bine si întunericul de lumină .Fi binecuvântat cu Cuvintele lui Dumnezeu ce Tatăl ceresc a trimis în lume pe Fiul său Mesia ca noi prin El să ne sfințim prin Cuvântul lui Hristos caci Cuvintele lui sunt Duh si viață pentru orice om cu inima zdrobită si duhul zdrobit dar mulți resping Lumina care lumina este înțelepciunea lui Dumnezeu ce Dumnezeu prin Cuvântul lui a creat tot ce vedem si Cuvântul lui Dumnezeu este înțelepciunea curată Duhovnicească ce vine de sus de la Tatăl luminilor prin Lumina Lumii prin Duh ce Mesia în trupul lui de carne a zdrobit puterea păcatului și-a morți prin sângele Lui avem iertarea păcatelor, prin Lumina lui Mesia prin neprihanirea lui noi suntem mântuiți, neprihaniți nu prin meritele noastre suntem salvați si răscumparati de sub păcat si de sub lege caci Legea vie si împlinită în inima noastră astăzi este prin Duhul Sfânt care locuiește si în Tatăl si în Fiul ce una sunt în același Duh si gând si nedespărțiți cine are pe Fiul are viață cine nu are pe Fiul mânia Tatălui va rămâne peste el caci Fiul este Tora împlinită în inima noastră de carne si nu de piatră. Ce Moise a spart cele două Tablete în care Dumnezeu a scris cu degetul Lui legile si Tot Moise lea spulberat cele două Tablete de piciorul Muntelui Sion ca Legea să fie pusă într-o inima de carne si inima de piatră să fie spulberată curățată de lumina Lui Mesia care este Fiul lui Dumnezeu cel din vesnicii născut si nu facut si El este viața si Lumina oamenilor dar nu toti iubesc Adevărul Cuvântul și mulți iubesc întunericul ce se vede si ce se vede este trecător așa si LITERĂ ucide dar Duhul dă viață carnea materia sunt trecătoare Dar Cuvintele lui Hristos sunt Duh si viață pentru orice om cu inima zdrobită si duhul zdrobit. Veniți la Mine toți cei trudiți si împovorați de găsiți odihnă. Eu sunt calea ,Adevărul și viața nimeni nu vine la Tatăl decât prin Fiul Amin .
Care templul , a lui Solomon?
Ăla care a fost dărâmat de Nebucadnețar în anul 606 î.e.n sau a lui Zorobabel care a fost distrus de români în anul 70 ???
E deja inscaunat
Biserica are rolul de a prosti ,indobitoci ,infricosa
Pe cei cu mintea slaba și a le lua banii .
Nu e nici un AntiHrist.
Biblia e o carte de povesti .
De care profita smecherii inselindui pe fraieri .
Nu mai vorbiți de Nașterea Domnului ? .Numai de asta vorbiți in ajun de Crăciun …
Aiureli 🙂 e înscăunat in kremplin de 20 ani
Doamne ajuta,amin😇✝️🙏🕊️💒
pentru însăunarea antihristului există un al doilea proiect denumit cerescul ierusalim care urmează să fie construit e teritoriul ucrainei https://vk.com/doc453852601_633234414
Sa fie la ei acolo.
Trist dar adevrat,,, trezestete rasa umana la realitate ca diavolu,satana ne distruge,,,,
numai mintit spuneti adevarul ca tot se va afla ce a lucrat ce l putin in ultimi 100 de ani biserica Antihrist este demult in biserica
Unde in alt loc????? Mizeria
Daca Antihtistul va fi la fel de adevarat ca David si Solomon ar fi foarte bine.
Uite ca va trimite dracu sa pupati morti sa va incinati la ei.nui prost isi face treaba incepand cu biserica.Dumnezeu nu mai are treaba cu biserici.cu oameni are treaba.sau nati inteles.
Nu va fi nici o înscăunarea! Omul are sămânța răului în el faptele vor duce la ce urmează sa mai ! Findca ce va urma va mai rău decât războiul! Iar ce se întâmplă este din vina omului
Doamne. Dă-ne Doamne mintea cea de pe urmă… 🤔 ❤️🙏😇
Chiar n-aveți altă ocupație?!
Doamne ajută NE AMIN
DOAMNE, APĂRĂ-NE !
Lumea imbla dupa antichrist cu miile, dupa parasheva, astai dumnezeul lor,
Sper să nu fie Daniel
ANTIHRISTUL STA HN UNIUNEA GLOBALISTA
Voi de unde ați apărut?
aberatii
A fost. Si in UK acelasi lucru. Regina a stat pe tronul lui David, efectiv. Dar antihristul (aka si khazarii inclusiv, Papa si regimurile oculte) – kaput. Incet, dar sigur.
BA da ceva fara apocalipsa si sfarsitul lumii nu a prorocit nimic nici o mumie?😂
Si David si Solomon au fost ortodoxo?!?!?😂😂😂😂🤦♀️🤦♀️🤦♀️
Nu v a veni nici un antihrist ,antihristii suntem noi cei din aceste timpuri de kkt care am facut pe noi de frica in 2020 ca ne omoara virusul plii si ne am vaccinat milioane ca prostii,o lume de imbecili antihristi care si merita soarta,da ti l pli pe antihrist ca este o scormonire a mintii bolnave a omului imbecilizat de comoditate si lenevie!
Amin 🙏🙏🙏
Americanii va scapa de antchrist ei se pricep .😂😂😂
Imaginație!
Alta treaba nu aveți?
Antihristul este deja întronat la Moscova!
Doamne aparane si pazestene de cel rau ..Amin.
Domnul stie totul datoria noastra este Trezirea.
Amin Doamne ajuta
Totul peste o renaștere ☝️
Mișto vb am puterea și dau și și iau ☝️❤️😂✋
Minții înguste ,cine-i Satana cinei Dumnezeu 😂☝️❤️😃😂✋
De ce nu pregateste nimeni o bomba atomica pentru ierusalim si anticristul lor?? Oare nimeni nu stie ca religia evreilor e satanica (iar iehova e reptilian …), iar creatia lor (francmasoneria – cu simbolurile ei evreiesti) distruge tara dupa tara? Nimeni nu vede ca zelinski vorbeste de noul mare ierusalim in Ucraina? Si apropos, Iisus ne indemna sa nu credem in basmele evreiesti!! Un neam de negustori va fi mereu viclean …. 😇🙃🤪
primul semn in venirea fiarei e chivotu legi
Toate profetile biblice se împlinesc și tot nu vă fi sfârșit pentru ca nici îngeri nu stiu nici fiul ci numai tatăl știe sfârșitul vremurilor
Tara arde si Aparatorul Ortodox ne spune povesti cu venirea lui Antihrist!
Pai deja planeta Pamant e un iad dezlantuit. Diavolul este duh, are putetea de a ispiti. Oamenii de mii de ani sunt mai rai decat diavolii!
L-au rastignit si pe Hristos, se omoara intre ei de mii de ani pentru nimicuri.
Poate publicati ceva mai de folos pentru realitatea zilelor noastre!
Din păcate este scris ce va fi..indiferent cine șanțem dumnezeu are ultimul cuvânt
Sa ne pocăim de rele.
Doamne apără-ne pe noi păcătoșii!🙏
Amin
Păi….din templul lui Solomon a rămas doar un zid. Trebuie refacut, dar ca sa se intample asta, trebuie daramata moscheea lui Omar
Va dati seama ce înseamnă asta?
Doamne Dumnezeule sfinte miluiește ne și ocrotește ne pe noi de tot râul ce se abate asupra noastră AMIN
Putin el este
hhuuuooooo antihrist
Al 3 Templu în Ierusalim încă nu s-a construit
Amin