Magistrații au emis o hotărâre de anulare a procesului-verbal prin care Arcadie Covaliov, dar și viceprimarul din localitate, au fost sancționați pentru că ar fi participat la o slujbă, transmite Deschide.md.

Atunci, Covaliov a calificat acțiunile polițiștilor drept o comandă politică venită din partea conducerii raionului Sângerei.

Edilul povestește că totul s-a întâmplat în dimineața zilei 27 martie, atunci când s-a adresat la doi preoți din localitate cu rugămintea să se roage pentru sănătatea oamenilor. Și pentru ca rugăciunile lor să ajungă în mai multe case, o funcționară de la Primărie urma să transmită evenimentul în direct, pe facebook.

„Eram afară, la intrarea în oraș, nu în lăcaș. Suntem un popor credincios, oamenii așteaptă de acasă rugăciunea. Distanța dintre noi, puteți vedea și pe facebook, a fost mare (…) La scurt timp, viceprimarul, care se întorcea dintr-o altă localitate, văzându-ne acolo, s-a oprit și dumnealui”, ne povestea atunci Covaliov.

Citeşte şi:  Cum vor fi sancţionaţi chişinăuienii care nu au plătit impozitul pe bunurile imobiliare

Cu o seară mai devreme, în cadrul declarațiilor de după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, premierul Ion Chicu anunța că reuniunile în grupuri mai mari de 3 persoane sunt interzise.

„Eu nu am privit știrile, iar o decizie oficială noi nu primisem la acea oră. Eu am mult de lucru la primărie și nu reușesc să văd toate știrile”, ne mărturisea primarul.

Arcadie Covaliov se arata indignat de acțiunile oamenilor legii și le califica drept răfuieli politice din partea președintelui și comisarului din raion:

„Chiar și neștiind încă despre acea hotărâre a CSE despre grupuri de 3 persoane, având în vedere că eram noi 3 acolo, cum ne pot amenda, oameni buni?”

Citeşte şi:  De astăzi, conducătorii auto care vor încălca regulile de circulaţie vor primi amenzi acasă

La două săptămâni, primarul, viceprimarul și funcționara de la Primărie care filma procesiunea au fost invitați la inspectoratul de poliție, acolo unde li s-a întocmit un proces-verbal de contravenție, fiecare dintre ei fiind sancționat cu o amendă a câte 25 de mii de lei.

Edilul din Sângerei a anunțat că va contesta în judecată aceste acțiuni ale polițiștilor, pe care le considera „ilegale”.

Astăzi, magistrații de la Judecătoria Sângerei i-au dat câștig de cauză atât primarului, cât și viceprimarului, iar mâine magistrații se vor pronunța și cu privire la funcționara de la Primărie.

Contactat de Deschide.MD, avocatul Victor Panțîru ne-a declarat că procesul contravențional a fost întocmit cu încălcări. Mai mult, potrivit apărătorului, copia actului care i s-a oferit edilului era diferită de originalul procesului-verbal.

Citeşte şi:  Autorităţile ucrainene cer călugărilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene Canonice să evacueze Lavra Pecerska în trei zile

„Aceste procese contravenționale au fost întocmite greșit. Prin asemenea procese, poliția nu face nimic altceva decât să știrbească din imaginea sa de organ care stă la căpătâiul liniștii noastre sociale”, ne-a spus Panțîru.

„Instanța de judecată avea pe masă un proces verbal cu privire la constatarea contravenției pe care erau inserate alte înscrisuri decât pe copia pe care au primit-o domnii primar și viceprimar. Acesta este un fals și, cel mai probabil, vom sesiza autoritățile competente în vederea anchetării acestui fals. Este inacceptabil ca un colaborator de poliție să recurgă la asemenea acțiuni”, a adăugat Victor Panțîru.