Cinstitului și slăvitului Botezător al Domnului i s-a tăiat capul după voia și prin uneltirea Irodiadei, femeia lui Irod. Dansând Salomeea, fiica sa, dinaintea lui Irod, o sfătui să ceară acestuia ca răsplată capul sfântului Prooroc al Domnului, ceea ce copila și făcu.

Apoi Irodiada porunci ca trupul să nu fie îngropat laolaltă cu capul, temându-se că preaminunatul prooroc avea să învieze. Drept aceea, ea luă capul și-l îngropă adânc în pământ, într-un loc îndepărtat și plin de necinste. Însă Irodiada avea o slujnică ce-o însoțea, pe nume Ioana, femeia lui Huza, intendentul (administratorul) de la curtea lui Irod.

Buna și cucernica Ioana nu putu suferi să vadă zăcând în locul cel plin de necinste capul dumnezeiescului om și dezgropându-l în taină, îl duse la Ierusalim și-l îngropă pe Muntetele Măslinilor.

Regele Irod, neștiind de aceasta, se înfricoșă auzind că Iisus săvârșea minuni mari și zise:

– Acesta este Ioan Botezătorul [pe care l-am tăiat]; el s-a sculat din morți și de aceasta se fac minuni prin el. (Matei 14, 2)

După o vreme, unul dintre slujitorii de seamă ai lui Irod pe nume Inochentie îşi cumpără un loc în Muntele Eleonului sau al Măslinilor şi își făcu o chilie retrăgându-se într-însa în chip sihăstresc. Zidind lângă chilie o bisericuţă de piatră, găsi capul sfântului Ioan, însă imediat îl îngropă la loc. Mutându-se la cele veșnice, Inochentie luă cu sine această taină.

Întâia aflare a capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

După aproape 300 de ani, în vremea dreptcredinciosului împărat Constantin cel Mare (306-337), sfântul Ioan Botezătorul se arătă la 2 călugări, poruncindu-le să sape locul şi să dezgroape cinstitul său cap.

Pe când călugării se întorceau cu capul proorocului într-un sac, se întâlniră cu un olar şi îi dădură acestuia să ducă sacul. Pentru această stare de lenevire a celor 2 călugări, sfântul Ioan îndemnă pe olar să fugă cu sac cu tot.

Ajungând în propria casă, olarul a văzu că se învrednicea de multe binefaceri şi ştiind că acest lucru se datorează prezenţei capului sfântului Ioan Botezătorul, începu să îl cinstească împreună cu familia sa.

Mai apoi, simţind că i se apropie sfârşitul, olarul puse capul proorocului într-o raclă şi-l dărui surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească şi să nu-l deschidă până când însuşi sfântul îi va porunci.

În acest fel, racla ajunse din mână în mână în grija unui monah pe nume Eustatiu care trăia într-o peşteră din apropierea oraşului Emesa, din Siria.

A doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul

Deşi monahul Eustatiu era arian, la peştera lui se făceau minuni, datorită sfântului cap. Eustatiu fiind izgonit din peşteră şi trimis în exil, în peştera sa au intrară mai apoi nişte monahi credincioşi, care mai târziu au zidiră în apropiere o mănăstire.

În anul 452, arhimandritul Marcel, stareţul acelei mănăstiri, află capul sfântului în chip minunat, văzând foc mare la peştera de lângă oraşul Emesa în timpul cântării psalmilor, aceasta fiind cea de-a doua aflare a capului sfântului Ioan, Înaintemergătorul Domnului.