Reprezentanţii G8 (Germania, Canada, SUA, Italia, Franţa,Japonia, Marea Britanie şi Rusia) se adună cu granzii din internet gen google, facebook,wikipedia, să pună la cale soarta netului. Internetul creşte pe zi ce trece. În curând presa scrisă, televiziunea, radioul-vor fi toate pe net, pe bandă largă. Şi cum mediul on-line este de viitor, netul se va transforma într-unul în care trebuie să plăteşti – a propus fostul preşedinte al Franţei, ILUMINATUL SARKOZY, care a tăiat dreptul la pensie al francezilor, fiind în mişcarea ILUMINISMULUI SIONIST şi lucrând pentru instaurarea NOII ORDINI MONDIALE.
Sionismul nu e iudaism şi nu are legatură cu poporul lui Israel, ci este o lucrare de mii de ani şi are ca scop înrobirea întregii lumi, de care vorbeşte Apostolul – TAINA FĂRĂDELEGII, care se lucrează. La această reuniune a luat cuvântul un magnat al presei şi a zis că la început nu exista în internet limita de viteză şi nici reguli, dar sunt necesare. Deci, se vor introduce tot felul de constrângeri . Ei nu vor permite ca un individ să pună ceva pe net şi toţi să privească, nu vor lăsa lumea să vadă decât ceea ce vor marile companii de televiziune.
Nu le va scăpa nimic de sub control. Ei spun că dacă internetul nu este reglementat (cenzurat), vom intra in haos, va fi sfârşitul lumii, armaghedonul informaţiei şi se tem de terorismul de net, de activităţi subversive, de puşti care descarcă lucruri periculoase, de exemplu un film. Ei zic că industria e responsabilă de piraterie, dar asta nu se referă la unul care fură date de identitate sau altele, ci se referă la dumneavoastră, care sunteti pirat pentru că instalaţi un program, vizionaţi un film, ascultaţi muzică, vă informaţi fără a plăti.
Cum poţi face aceste lucruri fără plată? Plăteşte şi apoi poţi vedea şi te poţi informa cât vrei. Asta va avea o conotaţie culturală. Cultura pentru sionişti înseamnă bani, dacă aveţi bani puteţi fi un cult, dar dacă nu aveţi bani, veţi fi … un incult. Dar mass-media vă va da acea informaţie care vor considera iluminaţii că vă e necesară .
Netul va mai favoriza plata drepturilor de autor şi respectarea proprietăţii intelectuale. Dar în societate sunt bogaţi şi săraci. Dacă cei săraci nu pot să plătească, asta înseamnă discriminare culturală. Dar acest lucru nu-i interesează pe cei de rang înalt. Acesta este noul dumnezeu al iluminatilor-banii, banii, banii.
Sursa saccsiv.wordpress.com