Sfântul Teodor Studitul a trăit în a doua parte a secolului al VIII-lea și prima jumătate a secolului al IX-lea (+826).

A fost fiul unui funcționar imperial.  Datorită evlaviei mamei sale și a influenței unchiului său Planton – care va fi și viitorul său duhovnic – și-a îndreptat viața lui către monahism. A aprofundat mult învățătura patristică, îndeosebi a Sfântului Vasile cel Mare. După Sinodul al VII-lea Ecumenic a fost hirononit preot de către Sfântul Tarasie patriarhul Constantinopolului.

În urma îmbolnăvirii egumenului Platon a fost ales egumen al Mănăstirii Sakkudion, iar ulterior egumen al Mănăstirii Studion din Constantinopol de unde și denumirea sa de “studitul”. Epistolele sale (se păstreaza aproximativ 550 de epistole) pe care le-a adresat unor funcționari ai statului, unor viețuitori de mănăstire, unor ierarhi, denotă izvorul limpede al învățăturilor sale și discernământul necesar în vremurile tulburi din sânul Bisericii provocate de iconoclasm și de așa numitul “sinod adulterin”.

Sfântul Teodor reușește cu mult discernământ duhovnicesc să răspundă la multitudinea de întrebări ce preocupa conștiința oamenilor din acele vremuri tulburi. În epistolele sale găsim unele recomandari general valabile și pentru situația cu care astăzi ne confruntăm în sânul Bisericii.

În cele ce urmează vom face cunoscută o parte din textul unei epistole și vom cita două note de subsol pentru o mai bună înțelegere a acestui text iar ulterior vom face o paralelă între situația de astăzi a Bisericii și cea din vremea Sfântului Teodor pentru a vedea dacă prescripția sa canonică poate fi aplicată și în zilele noastre.

Scrisoarea 553: “Către soția unui spătar al cărei nume e Mahara”: “…Iar la întrebarea dacă trebuie să se cerceteze iarăși din pricina ereziei, răspunsul este: acest lucru este absolut necesar. Căci a te împărtăși de la un eretic sau de la unul învinuit pe față pentru viețuirea sa, ne înstrăinează de Dumnezeu și ne face familiari diavolului. Așadar cercetează [bine], o fericito, și să se potrivească cercetarea ta într-un oarecare fel cu cele spuse [mai înainte] și în acest chip apropie-te de [Sfintele] Taine.

Și să fie știut tuturor că acum erezia care stăpânește în Biserica noastră este cea a adulterilor.[O], de ar fi cruțată de ea și cinstitul tău suflet împreună cu surorile și cinstitul capul tău! Și mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la Liturghie. Ce să spun acum despre acest lucru nu văd, decât că întinare are împărtășania din singurul fapt că-l pomenește [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie.

Iar Domnul, Cel ce va conduce pe voi în atâta măsura a Dreptei Credințe, Însuși să vă păzească și să vă păstreze nevătămați și întregi și cu trupul și cu sufletul, spre tot lucrul bun și spre toată îndestularea în viață, mă refer și la căsnicia voastră, și la preaevlavioasele surori, rugându-vă toți pentru nevrednicia noastră.”

Note de subsol: 1. Doamna întrebase dacă trebuie ca omul să cerceteze în legătură cu preotul unde se împărtășeste; 2. Deci e importantă, în egală măsură, și viețuirea preotului și credința lui dogmatică, și nici unul din aceste lucruri nu este indiferent. (Dreapta Credință în Scrierile Sfinților Părinți pag. 158 – 159)

Comentariu: pe când sfântul era egumenul la Sakkudion, Împăratul Constantin al VI-lea își închide forțat soția sa Irina (o nepoata a Sf. Filaret cel Milostiv) în mănăstire și se căsătorește în chip abuziv și adulter cu amanta sa Teodota, ruda Sfântului Teodor și dama de companie în suita împărătesei.

Căsătoria este săvârșită de preotul iconom Iosif de la Sfânta Sofia (septembrie 795). Patriarhul Tarasie, pentru a evita o posibilă redeclanșare a persecuției iconoclaste acceptă starea de fapt. Sfântul Teodor alături de obștea sa monahală sancționează abrupt aceste inadvertențe și iese din comuniune cu patriarhul, postându-se în același timp adversativ și frontal față de fapta împăratului și de actul necugetat al preotului Iosif (primăvara anului 796). Ulterior Sfântul Tarasie îl caterisește pe iconomul Iosif și reintră în comuniune cu Sfântul Teodor.

După moartea patriarhului Tarasie este ales în scaun Sfântul Nichifor (806-815), care în 806 întrunește un sinod local reprimindu-l la slujire pe iconomul Iosif. În ianuarie 809, împăratul Nichifor și patriarhul convoacă “sinodul adulterin” care condamnă pe toți cei ce nu sunt de acord cu “iconomia” aplicată preotului Iosif.  Acest sinod își dorește să arate că această căsătorie abuzivă reprezintă “iconomie”.  Sfântul Teodor demonstrează clar că alungarea unei soții legitime, închiderea ei cu forța în mănăstire și căsătoria dintre împărat și amanta lui nu poate constitui iconomie ci reprezintă o încălcare gravă a canoanelor și a predaniei bisericești, putând da naștere unui precedent în viața credincioșilor.

Sfântul Teodor spune clar că iconomia nu se poate realiza prin încălcarea gravă a rânduielii bisericești. Lui Teoctist Magistrul, Sfântul Teodor îi spune: “…nu-i vorba aici de un fel de iconomie, ci de un prilej de nelegiuire și călcare a dumnezeieștilor canoane. Căci definiția iconomiei, precum știi este de a nu anula nicidecum ceva din cele statornicite, nici măcar când se îngăduie puțin pogorământ la vremea cuvenită și pentru un anumit motiv, ca nu cumva de aici să nu se realizeze ceea ce se caută de fapt, prin aceea că în realitate se coboară ștacheta și se păgubesc astfel cele mai desăvârsite.”  În urma “sinodului adulterin”  s-a pus problema raportului corect față de sinodali și față de următorii acestora.

Astfel Mahara, soția spătarului, îl întreabă pe Sfântul Teodor dacă trebuie cercetată poziția preotului referitoare la acest sinod în vederea împărtășirii cu Sfintele Taine. Sfântul Teodor răspunde că trebuie cercetată credința preotului și dacă acesta pomenește pe ereziarh la Liturghie să se ferească de împărtășirea din mâinile acestuia (,,Ce să spun acum despre acest lucru nu văd, decât că întinare are împărtășania din singurul fapt că-l pomenește [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie…”)

Spre deosebire de acest “sinod adulterin” la Sinodul din Creta, pe lângă faptul că s-a abrogat Canonul 72 de la Sinodul Quinisext, care specifică clar interzicerea căsătoriilor mixte (dintre ortodocși și eretici) făcând posibile căsătoriile mixte, chipurile din iconomie; a recunoscut confesiunile eretice ca biserici, promovând mai multe teorii eretice. Cu mult mai grave sunt încălcările canonice ale adunării din Creta decât ,, iconomia” promovată de “sinodul adulterin”.

Deci prescripția Sfântului Teodor Studitul de a nu ne împărtăși din mâinile ereziarhilor și ale celor care îi pomenesc este cu mult mai indicat ținând cont de gravitatea abaterilor din Creta.

Mai multe texte ale Sfântului Teodor Studitul referitoare la erezie, la promotorii acesteia și la poziția pe care trebuie să o aibă credincioșii.

1. “Prin urmare, stăpâne, sinod nu înseamnă a se aduna pur și simplu ierarhi și preoți, chiar dacă sunt mulți (căci mai bun este, zice [Scriptura], unul care face voia lui Dumnezeu decât mii care o calcă), ci [a se aduna] în numele Domnului prin cercetarea și păzirea canoanelor, și a lega și dezlega nu la întâmplare, ci așa cum cere adevărul și canonul și regula acriviei.”(pag.20)
2. “Căci cuvântul lui Dumnezeu, prin firea lui, nu se poate lega și puterea nicidecum nu a fost dată ierarhilor ca să poată face vreo călcare de canon, ci numai ca să urmeze cele dogmatisite și să calce pe urmele celor care le-au primit înaintea lor (nu știu decât că ceva necanonic este și trecerea cu vederea [a canoanelor])”(pag. 20)
3. “…dacă cineva dogmatizează sau poruncește să facem ceva în afară de aceea ce am primit, în afară de ceea ce canoanele sinoadele sobornicești și locale [au hotărât] în [diferite] vremi să nu fie primit acela nici să fie socotit în ceata aleasă a sfinților.”(pag. 21)
4. “Nu suntem rupți de Biserica lui Dumnezeu, o, sfinte cap, nici n-am suferi aceasta. Dar chiar dacă în  alt fel [suntem rupți], [adică] prin multe păcate, însă suntem ortodocși și hrăniți de soborniceasca Biserică, lepădând toată erezia și primind tot sinodul sobornicesc și local acceptat [de Biserică], dar și decretele canonice promulgate de ele. Căci nu este ortodox desăvârșit, ci [doar] pe jumatate, cel căruia i se pare că ține dreapta credință, dar nu se ține drept de dumnezeieștile canoane.”(pag. 24)
5. “…deoarece nu am vrednicia episcopiei spre a putea mustra, îmi e de ajuns păzirea proprie de a nu avea parte de împărtășirea cu acela și cu cei care întru cunoștință liturghisesc împreună cu acela, până când se va lua din mijloc piatra de poticnire.”(pag. 26)
6. “Căci și acestea [canoanele] sunt pecetluite de Duhul Sfânt și prin dezlegarea lor sunt dezlegate [nimicite] toate cele care țin de mântuirea noastră.”(pag. 37)
7. “Așadar, acești noi apostoli mincinoși declară pe față că nicidecum după hotarele așezate de sfinți ci prin propria putere și judecată, în afara celor poruncite de ei [sfinți] fiecare dintre ierarhi lucrează: dezleagă în cele în care nu este dezlegare [sfinți] și leagă în cele în care nu este legare la ei [la sfinți]. Și vedeți că acestea se săvârșesc în fiecare zi.”(pag 37)
8. “Și mai înainte de acestea nu era sigur dacă trebuia să ne depărtăm cu totul de cei fărădelege sau numai să fugim de împărtășirea pe față cu ei, dar să-I pomenim [totuși], printr-o iconomie cuvenită, până la o vreme. Dar când necredința eretica a ieșit limpede pe față și a fost dată la arătare prin sinod, trebuie de acum să-ți arăți pe față evlavia ta, împreună cu toți ortodocșii, prin faptul de a nu te împărtăși cu cei răucredincioși, nici să pomenești pe unul din cei aflați în sinodul adulter sau care cugeta la fel cu el [cu sinodul adulter] (Dreapta Credință în scrierile Sfinților Părinți, pag 42)
9. “Căci Gura de Aur nu numai pe eretici îi dovedește cu mare și puternic glas ca dușmani ai lui Dumnezeu ci și pe cei ce se împărtășesc cu unii ca aceștia.”(pag. 42)
10. “Iar fapta monahului este că nici din întâmplare să nu sufere înnoirea Evangheliei, ca nu cumva, punând înaintea mirenilor pilda sa, să le dea motiv pentru erezie și pentru împărtășirea cu ereticii, spre a lor pierzanie.”(pag 43)
11. “În legătură cu cele rânduite de Sfinții Părinți, trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtășie cu ei am primit, ci “vai!” Se rostește asupra celor care au părtășie cu ei, fie și doar la mâncare sau băutură sau [simpla] relație. Așa încât învățător străin și în afara propovăduirii [evanghelice] este cel ce zice acelea, oricine ar fi între oameni.”(pag. 153)

Bibliografie:

Dreapta Credință în învățăturile Sfinților Părinți,  editura Sophia, București, 2006

Ieromonah Grigorie Sanda

Sursa: http://www.glasulstramosesc.ro