La Bethleem, leagăn al creştinismului, au început miercuri celebrările pentru Naşterea Domnului – care se sărbătoreşte joi – cu tradiţionala sosire la Biserica Naşterii Domnului a patriarhilor, într-un eveniment marcat de restricţiile impuse de pandemia de COVID-19, respectate în mare măsură de comunitatea creştină locală, relatează EFE.   

Sosirea solemnă a principalilor reprezentanţi ai bisericilor ortodoxe a început la primele ore ale zilei cu o prezenţă redusă a publicului, într-o atmosferă paralizată de măsurile de restricţie în acorduri de fanfară şi cu defilarea grupurilor de cercetaşi locale.

Citeşte şi:  Nici în Vechiul Testament, nici în cel Nou, nici în istoria creştinismului nu se practică şi deci nu se aprobă incinerarea

Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Ierusalim, Teofil al III-lea, va oficia în cursul serii slujba de Ajun în Biserica Naşterii Domnului – unde potrivit creştinilor s-a născut Iisus – şi va marca astfel începerea celebrărilor de Naşterea Domnului pentru creştinii ortodocşi de rit vechi.

O mare parte a palestinienilor din minoritatea creştină sunt ortodocşi. În fiecare an, la aceste celebrări participă un mare număr de turişti şi pelerini din întreaga lume, însă anul acesta, din cauza restricţiilor impuse de pandemie, piaţa din faţa bisericii a fost aproape pustie.

Citeşte şi:  Nepomenirea ierarhilor eretici în cuget se subsumează poruncilor hristologice, precum și canoanelor apostolice și patristice

Israelul – care controlează frontierele – a interzis din martie intrarea străinilor, fapt ce a afectat grav economia oraşului Bethleem, care depinde foarte mult de sectorul turistic şi unde şomajul a ajuns la aproape 40 %.

Totuşi, autorităţile locale au menţinut programul celebrărilor de iarnă, deşi ceremoniile şi slujbele s-au desfăşurat cu prezenţa limitată a publicului şi s-a preferat transmiterea lor online pentru a evita mulţimile.