Maica spunea că, la sfârşitul vremurilor, în locul Petersburgului, va fi mare. Moscova parţial se va prăbuşi, în subterana ei se află multe goluri. Iar când au întrebat-o despre casa şi orăşelul în care locuieşte, ea a răspuns:
Din orăşel nu va rămâne nimic. Va rămâne căsuţa mea şi încă una. Va fi război, distrugeri, însă căsuţa mea nu va fi distrusă. Eu nu voi vedea acestea, iar voi o să le vedeţi. Iată, drumul spre Egorievsk va rămâne şi căsuţa mea, şi nu-i nimic lângă ea. În timpul războiului, orăşelul va fi distrus.
Sosi-va timpul când chinezii vor năvăli asupra noastră şi tuturor le va veni foarte greu. Aceste cuvinte maica le-a repetat de două ori.
Copilaşi, am văzut un vis. Va fi război. Doamne, adolescenţii, de la paisprezece ani, vor fi recrutaţi şi trimişi pe front. Acasă vor rămâne doar copiii şi bătrânii. Soldaţii vor umbla din casă în casă, îi vor mobiliza pe toţi şi-i vor goni la război. Vor domni jaful şi nelegiuirile celor înarmaţi şi pământul va fi împresurat cu cadavre. Copilaşii mei, cât de milă îmi este de voi! – de multe-multe ori repeta maica.
Proorociile schimonahiei Nila
Doamne ajută şi miluieşti-ne pe noi păcătoşii! Amin!
Maica spunea că, la sfârşitul vremurilor, în locul Petersburgului, va fi mare. Moscova parţial se va prăbuşi, în subterana ei se află multe goluri. Iar când au întrebat-o despre casa şi orăşelul în care locuieşte, ea a răspuns: Din orăşel nu va rămâne nimic. Va rămâne căsuţa mea şi încă una. Va fi război, distrugeri, […] 👉 https://c.aparatorul.md/hm22r 👈
Apărătorul Ortodox ați înviat toți proorocii și mincinoșii vremurilor .. cine a zis bine a zis .. că până la final chiar și din rândul celor așa zisi aleși se vor trezi fel și fel de prezicători și fel și fel nebuni ai CREATIEI.
Așa că fiecare manipulare și fel și fel de update și completare circula in voia ei .. iar peste generații întregi multi veți crede și zice că sau scris chiar de capul turmei ..
Tipic și epic cum a evoluat cu update biblie scriptura și tot așa ..
DACA LUAM SCRIPTURA LĂSATĂ DE CREATOR și reamintită in revelațiile lumilor …
Multi sunteți că și secerați .
Vorba cui știu eu .. pământul este locul unde fiecare copac rodește .. unii ajung la maturitate alții au încheiat din sămânță cercul vieții ..
Nu mai speriați lumea niprohodiților!
Dar Washington DC,va mai exista?
Film post apocaliptic. De parca crestinii orto ar fi legati mai mult de viata de aici decat cea de dincolo …
Doamne ajută-ne.
Doamne pazeste-ne si ne miluieste pe noi pacatosii. Amin.
PAI ASTA VREA AMERICA .DEZASTRUL MORTII SA GUVERNEZE EA SI CLONATII SAI DEZAXATI !
Sa ne ferească Dumnezeu pe toți să ne ferească Dumnezeu
Cand Rusia foloseste ortodoxia pentru-a supune vecinii….
Nu poti sa asupresti natiuni intregi care nu-ti pupa mana si sa astepti prosperitate si marire. Ca se asteapta Rusia la asa ceva ,e alta poveste. E ca atunci cand iti omori vecinul si pe urma cugeti trist: ” o sa ma aresteze politia”….
Catalin Brehoi CRED CA VORBESTI DE AMERICA !! RUSIA DACA NU O ZGINDARESTI ,NU TE CAUTA !! MAFIOSI CA VOI O ZGINDARESC !! AMERICA OCUPA ,FURA SI SEAMANA NUMAI RAZBOAIE.
Multumesc pentru raspuns,desi ma tem c-avem opinii diametral opuse …
Povesti ,și dacă ar fi așa care i treabă ne merităm soarta nu Dumnezeu asta de tot ii pronunțați numele va face și va drege,noi oamenii suntem și dumnezei și demoni ,noi ne hotărâm soarta nu poveștile băbești.
Doamne Iisuse iartă ne miluiește ne pe noi păcătoșii amin amin
Si marmota ce va face? Va raspund eu….va face fake news
Maica Domnului ai grijă de noi păcătosi!
Eu am citit Biblia, nu scrie în Biblie această poveste pe care o promovați dvs.,maica Domnul este și ea o moartă care nu a fost o Sfânta, de ce trebuie sa vă rugați totdeauna la idolii si la mortaciuniile care nu au puterii de vindeca, oare nu există Dumnezeu la care trebuie să vă rugați? de ce nu va rugați la Dumnezeu și la Fiul lui Isus Hristos Domnul nostru care este Viu, ne-a creat și El va poate ajuta dacă vă rugați Lui
Care maica?
Domnul Iisus Hristos sa fie Binecuvântat in veci vecilori Amin
Sigur numai Romania va scăpa
Doamne Isuse Hristoase fiul lui Dumnezeu Milueste-ne pe noi Păcătoși Amin !
Doamne fie-Ti milă de noi!
Povesti! Mai bine ati citi biblia,si v-ati pocai,ca Hristos a spus ca vor veni Hristosi mincinosi,proroci mincinosi,ca sa insele! Nu credeti toate balivernele! Schimbati-va viata,pocaiti-va,cititi biblia,si Dumnezeu va fi cu voi! Lasati idolatria care sta in icoane,moaste,cruci…toate acestea au originea in paganism,si nu au nimic a face cu invataturile apostolilor
Ferească Dumnezeu de tot raul
Doamne ai milă de noi🙏
Asa se întâmplă ciclic la 300 de ani
Ați apărut cu tâmpeniile voastre, voi care vă dați Apărătorii ortodoxiei Nama văzut niciodată o postare de Bine doar atâta știți să băgați groază în lume. oricum eu nu cred în porcăriile voastre decât în bunul Dumnezeu.
Nu spuneți ce n-am spus mama Domnului.
Minciuni
Minciuni
Desteptati va. Nu vedeti ca va rugați la niste postari pe facebook care cauta sa atraga? Daca cititi ceva gata incepeti cu rugaciunea de teama sa nu muriti sa va ramina averea.
Doamne-ajută tuturor
SĂ LE IASĂ OCHII CELOR CARE CRED CĂ VOR STAPINII LUMEA FĂRĂ DREPTATE INDIFERENT DE ȚARĂ
AȘA SĂ DEA DUMNEZEU SĂ FACĂ, SĂ SE ÎMPLINEASCĂ ACEASTĂ VOI A LUI CĂ ACEST POPOR CHIAR TREBUI SĂ FACĂ PLATĂ PE ACEST PĂMÂNT PE TOATE CE AU FĂCUT ÎN DECURSUL ISTORIE LUI
Marius Marius dacă tu îți dorești asta să ți se întâmple numai ție, Dumnezeu nu se uită la toți.
PE LA 70 DE ANI POATE CIND VOI MURI
Doamne apară ne și ne păzește,și dacă e cu putință de la tine,îndepărtează de la noi aceste vremuri de mare ispita și tristețe. Amin.
Maria Biliuta esti fals
Mariana Burnichioiu ce nu va place la postarea mea?
Doamne ai mila de noi!Amin!!
Da, asa am auzit si eu, in anul 6244 va fi mare deranjul. Norocul nostru ca vom fi crapat de multisor pina cind incepe dansul.
Dumnezeu sa ne apere pe totii
Da, Dumnezeu se pare nu e mujic, ortodox kgbist precum spurcatul de kiril….
FELICITĂRI⚠
Ești unul Ești unul dintre câștigătorii Fundației Gigi Becali ✅ ajutor financiar de 45.000 de euro pentru familiile de români și alte țări gazdă oferit tuturor italienilor, englezilor, românilor din toată țara și din alte regiuni. mână. manual și întreținut cel puțin 43 de ani. a acestei oferte de la Fundatia Gigi Becali (GHEORGHE BECALI)
Vă rugăm să ne contactați scriind prima literă a prenumelui dvs. pentru a primi cadoul făcând clic pe linkul WhatsApp și a primi cadoul de 45.000 €. Dumnezeu Tatăl Ceresc este cel care ți-a dat să-ți trăiești viața mai bine în noul an 2023-2024 fericirea ta
WhatsApp 👇
+40 760 801 358
https://wa.me/message/NSIUQBBNYYKMD1
Doar Dumnezeu Tatăl știe când va fi. Dar totuși e așa agitație între oameni, răutate și zavistie… Cei drept ăștia de se cred stăpânii lumii așa vor, atât știu sa facă, așa sant ei educați din tata în fiu. Lumea mereu așa a fost condusă de om, prin razboaie, crize, foamete și multe necazuri, multe nedreptăți. Ăștia care au averi nemăsurate nu știu altă cale, nu vor altă cale, le e frică de oameni, de ce pot devenii ei, de ce poate omul crea frumos și bun. Totul tine de educație. Au avut mult timp sa facă bine omenirii dat ei își urmează doar propriul folos. Dumnezeu îngăduie sa fie deasupra noastră ca lecție și învățătură pentru noi. Asa știe Dumnezeu sa ne crească. Și noi ii lăsăm pe copiii noștri sa cunoască lumea, doar așa vor fi pregătiți pentru viață. Așa că, sa nu ne temem de viitor. Avem de învățat fiecare propria lecție. Curaj, cinste, compasiune, milă, și mai ales credință în Dumnezeu.
Apără ne Doamne Iisuse Hristoase Tată sfânt din ceruri 🙏
Doamne Iisuse Hristoase ai grija de noi!
Când a zis
Despre primul ei bărbat nu zice nimic??? Doar soldatul roman PANDERA i-a pocnit bujaverca. Cînd aud după 5 fătări că e pururea fecioară…mor de rîs
Citiți mai bine Sfânta Scriptură Biblia care este Cuvântul lui Dumnezeu nu oameni
Propaganda falsa a ortohotilor mai citit bine biblia fraierilor ortohoti nu Rusia va disparea fraierilor Ci AMERICA BABILONUL desertaciunilor fraierilor BABILONUL desertaciunilor. Va fi.sters de pe harta globului PAMANTULUI fraierilor
Iwan Marena Rusia e ortodoxă! Occidentul de mult a început să-și vândă catedralele. Da catedrale! Catolicii sant în occident și restul care sau desprins din creștinism. Bisericile ortodoxe sant pline, Rusia e plină de martiri și mari duhovnici. Puțină cultură nu strică.
Numai Dumnezeu stie ce se va intampla
Ai foarte mare dreptate felicitări pentru postare
Nu manipulați oameni fără sens ca nu se știe sfârșitul și totul ce va fi in viitor,precum a spus Isus ca doar tatăl știe ziua si ceasul când va veni sfârșitul, așa ca ocupațiva cu fapte bune și cam atât!!!
Antreprenor Christian Frank dacă a spus Maica așa o fi😁😁😁
Antreprenor Christian Frank Lumea se lasa indobito ita de postaci si face rugaciuni la postarile lor.
Mariana Burnichioiu uitați vă numai la cei care se dau drept Apărătorii ortodoxiei ce postează niciodată nu au postat ceva de bine numai de rău Deci după mine sunt plătiți să facă rău. Sunt mulți care se roagă și nu știu la cine se roagă acum pe Facebook, mare e Grădina Domnului.
Viorel Scripcariu Da asa este. Aveti dreptate..In loc de crede si nu judeca au schimbat lozinca in crede si nu cerceta. Eu nu cred ca Dumnezeu ne vrea prosti. Am ajuns sa ingaduim sa ne lasăm prostiti unii de alții. Unii sunt prea fericiti pe spatele unora preaprostiți.
Marianamsi femeie cine ești tu s judeca pe alți
Deja profețiile Apocalipsei au început a se inplinii!!:
Tania Dan Din ce an sau început a MICŞORA ZILILE ???
Tania Dan ZILILE sau început a MICŞORA încă MOLDOVA era cu RUSSIEA . De ACUMA de la certificatul sătănii au mai rămas 16 ore , dar se învîrt 24 de ore . Ei un balon pentru copii şi scrii 24 cînd e îmflat îi mare , cînd se mai desînflă tot e 24 dai mai mic .
Doamne Isuse Hristoase fiul lui Dumnezeu aparane și ne păzește în tote cite vor veni peste noi în tine am toată încrederea și sprijinul cite zile voi avea Slăvit fie numele tău cel sfint făcuse voia ta precum in cer asa și pe pamint Amin Doamne Amin.
Maria Put Fals
Lăudat să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru, Amin 🙏😇
Marian Anghelescu Falsi
Marian Anghelescu Fals crestin
Dumnezeu să ne ocrotească!
CRED INTRU.UNUL DUMNEZEU….nu în prostii scrise pe fb…..treziți.vă.
😪😪
Deja a început jaful celor tari,cu legea în mână,nu mai este mult până își vor da legi personale pentru a jefui cu arma în mână,pentru a-și maximiza profiturile în mod legal…
Toată nădejdea și rugăciunea În mila lui Dumnezeu să ne-o punem pentru că acele vremuri au venit
Totul se distruge din cauza lacamiei a Omului indiferent unde este.
Deja am inceput sa trăim aceste timpuri
Mi se pare ca sintem toti demult domniti de tilhari,fac legi pentru saraci si slabi.
Capelii
Dumnezeu va avea ultimul cuvânt, noi să ne rugăm și sa ne păstrăm libertatea data de El
Deja a inveput!
Nu ar fi mai bine sa le lasam pe toate in voia lui Dumnezeu ?..🤔De sa traim inainte in panica si teroare ?..🤔.Numai Dumnezeu stie ce se va intimpla, atit !..
Doamne ajuta Amin ➕👏
Va referiți la jeaful preoților ortodocși??
Și prin cer se plimba un bărbat blond cu un ciocan in mana și controlează fulgerul …. 🤣🤦🤣🤦🤣
Tu ăsta de la dreapta credință,unde anume în Biblie scrie asta sau ai visat,hmm ?🤔
Dar,daca ne trezim si traim,macar 20%,dupa cuvantul Lui,Dumnezeu poate sa schimbe asta…
Cu cadavre de caini maidanezi ????
da…daca oamenii nu vor reactiona ,exact asa va fi…cu cat reactia este mai lenta si mai slaba,cu atat mai mult se va implini profetia…profetiile nu sunt facute pentru ca sa iti bagi mainile in buzunare si sa astepti sa vina,ci sunt facute pentrui a preveni,pentru a prevesti,pentru ca oamenii sa ia masuri sa nu se intample asa ceva…
Da așa va fi
Doamne lisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu iartă – ne si păzeste- ne Amin