Lansarea cărții „Căderea din URSS în UE. Cronici antiliberale”, de Iurie Roșca
[youtube]http://youtu.be/aFjKIlwNuYA[/youtube]
Volumul cuprinde o selecţie de articole şi eseuri publicate pe parcursul unui an.
În prefaţa acestui volum, autorul scrie:
„S-a întâmplat aşa că în ultimii ani am editat câteva culegeri de articole pe care le-am considerat mai relevante pentru înţelegerea stării de lucruri din societatea noastră. A mai trecut un an şi am găsit potrivit să recurg la aceeaşi metodă, incluzând în volumul de faţă o parte din textele publicate în această perioadă.
Parcurgând acest volum, cititorii vor putea să înţeleagă mai bine mesajul pe care încerc să îl transmit. El este unul conservator, tradiţionalist, creştin şi antiliberal.
Ca şi cele precedente, volumul de faţă apare în limbile română şi rusă. Deşi textele în română sunt mult mai numeroase, cititorul de limbă rusă îşi poate face o impresie clară despre viziunea mea asupra realităţilor pe care le trăim”.