Când în Kaliningrad s-a târnosit o nouă biserică în cinstea Mântuitorului Hristos, eu m-am dus la prima slujbă. La pangar atenţia mi-a fost atrasă de o icoană a Sfântului Nicolae.

Tot drumul spre casă mă încălzea sentimentul de evlavie pentru noua icoană. Când însă am intrat cu ea în casă, fiica mea a luat icoana în mâini şi imediat a dat-o la o parte cu dispreţ, spunând: „De ce ai mai cumpărat-o? Şi aşa ai prea multe icoane şi mai spui că nu ai bani nici măcar de pâine!”

Citeşte şi:  Doar în Biserică, precum în arca lui Noe, poate cineva să se mântuiască

Cu durere în suflet, i-am răspuns: „Eu nu-ţi impun să crezi. Dar despre Dumnezeu şi icoane te rog să nu vorbeşti niciodată urât. Nu judeca ceea ce nu ştii!” Câteva ore mai târziu, maşina în care se afla ea a avut un accident. Dintre pasagerii celor două maşini care s-au ciocnit, doar ea a suferit; ceilalţi s-au ales numai cu o sperietură, pe când fiica mea avea fractură de bazin, o puternică comoţie cerebrală, răni la cap, la faţă, la mâini şi la picioare.

Citeşte şi:  Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre folosul postului

I-am spus că toate acestea i-au fost date ca o lecţie pentru atitudinea ei neserioasă faţă de icoane şi credinţă. M-am rugat Sfântului Nicolae pentru iertarea şi însănătoşirea ei. In prezent, fiica mea este sănătoasă. Din păcate, ea nu a ajuns încă la o credinţă fermă, deşi nu mai are nici-o îndoială.

Liubovi Nikitina, Oraşul Kaliningrad

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”, Editura Cartea Ortodoxǎ, Bucureşti, 2004