Salvați-le, să nu dispară!
Iată implicarea în Biserica Ortodoxă cu care se laudă venerabilul Marii Loji Române.
Ce să te mai aștepți de la viitorul Mare Sinod, făcut sub bagheta Patriarhiei Ecumenice? Creștini, treziți-vă!:
ACTIVITATEA CULTUAL-RELIGIOASĂ:
Vice-Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Vicariatului pentru Franţa, apoi Mitropolia Română pentru Europa Occidentală şi Meridională, sub jurisdicţia Patriarhatului României, 1992-2001;
Membru al Consiliului de Administraţie al Parohiei Ortodoxe Române ‘’Pogorârea Sfântului Duh’’ din Paris, 1984-2005;
Arhonte-Deputat (Ordinul nobiliar multisecualar al Arhonţilor) al Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopole (Istanbul), din august 2000;
Pe 10 august 2000, Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I ‘’Primus Inter Pares’’ al Patriarhilor Ortodocşi, Urmaş al Bisericii Orientale a Apostolului Sfântului Andrei şi Şef Spiritual a 300 de milioane de ortodocşi din lume, i-a acordat d-lui Constantin SĂVOIU Crucea Sfântului Andrei, demnitatea nobiliară de Arhonte, funcţia deDeputat (Maestru de Ceremonii) şi dreptul de a fi numit ‘’Prea Onorabil’’ (Endimologhiotatos).
Din 2012 face parte din conducerea Alianţei Internaţionale Creştin-Ortodoxe, cu sediul la Chişinău.
Vizitează regulat Patriarhia Ecumenică de la Constantinopole (Istanbul) şi participă la reuniunile anuale ale Arhonţilor, sub înalta conducere a Sanctităţii Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi are onoarea de a-l informa despre implicarea sa în diferitele activităţi cultual-ortodoxe internaţionale.
- Creștini, treziți-vă! Legăturile Patriarhiilor cu Masoneria

Care creștini domle? ăia care habar nu au să spună o rugăciune, un psalm s-au o priceasnă? Asta este obligația și datoria preoților, ca după săvârșirea sfintei liturghii la predică să le spună oamenilor despre aceste planuri diabolice ale masoneriei, să le spună totul despre masonerie, dar după cum știu preoții au alte preocupări personale iar asta este un mare păcat, deoarece Domnul Iisus hristos le-a spus ucenicilor săi să meargă în toată lumea, să le spună oamenilor adevărul ca oamenii la rândul lor să iubească adevărul, iar preoții din parohiile bisericii ortodoxe nu catadicsec să le spună oamenilor adevărul despre lucruri interzise și care caută să distrugă biserica ortodoxă a lui Hristos.
Legăturile patriarhilor și popilor cu dogmele și ritualuri păgâne inafara evanghelie ortodoxe