Legea „Big Brother”, proiectul ce aduce modificări legislației Republicii Moldova și care extinde și înăsprește controlul organelor de drept asupra spațiului informațional, ar putea fi modificată.
La cererea asociației Promo-LEX a fost realizat un studiu juridic al proiectului, iar raportul a generat mai multe dezbateri, scrie agora.md.
Într-o conferință de presă, reprezentanții presei, cei de la Promo-LEX, Centrul de Resurse Juridice, dar și unul dintre co-autorii legii controversate, au reiterat poziția lor față de acest proiect. Reprezentantul Promo-LEX a menționat că la această etapă documentul trebuie transmis Guvernului, în special MAI-ului în calitate de autor, pentru a fi îmbunătățit în cadrul unui proces consultativ, cu implicarea companiilor din domeniul TIC, mass-media și ONG-uri.
„Ni s-au dat asigurări că proiectul de lege va fi modificat. Deși membrii comisiei nu acceptă retragerea proiectului, cel puțin rugăm să se respecte toate etapele unui proiect decizional ca atare. Să ofere timp societății civile și mediului de afaceri să-l analizeze. Este un proiect complex, suntem de acord că avem nevoie de un proiect care ar da instrumente pentru lupta contra infracțiunilor cibernetice și a pornografiei infantile, însă vrem să ne asigurăm că nu instituim sisteme care înseamnă de fapt măsuri generale de supraveghere”, a declarat fondatoarea și directoarea de programe la Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Nadejda Hriptievschi.
Redactorul-șef al Ziarului de Gardă, Alina Radu, a explicat că legea este una foarte periculoasă, în opinia presei. „S-ar putea în orice zi cineva să ne spună că în oficiul nostru cineva se ocupă cu pornografia infantilă. S-ar putea să nu se adeverească însă munca redacției ar fi contramandată. Cineva poate ar fi interesată să te întrerupă de la muncă și să-ți facă o anchetă”, a declarat jurnalista. Pe de altă parte, ofițerul de investigații al Centrului de combatere a crimelor informatice a INI, Veaceslav Bădărău, un co-autor al legii nu vede un pericol în acest document.
„Acest proiect de lege are ca sarcină combaterea criminalității informatice. Nu vine nici într-un caz să încalce libertățile persoanelor și să deschidă cutia Pandorei”, crede omul legii. Amintim că proiectul așa-zisei Legi „Big Brother” a fost votat de Guvern în martie 2016. Acesta a ajuns și la Parlament, însă sub presiunea societății civile și a experților a fost expediat pentru analiză la Comisia de la Veneția.
Deși proiectul de lege este orientat spre combaterea pornografiei infantile și combaterea terorismului, documentul conține mai multe prevederi prin care se oferă organelor de anchetă dreptul să blocheze site-uri, să fie verificate email-urile personale, sms-urile și permite citirea mesajelor Viber, Telegram sau WhatsApp.