Site-ul creștin “LifeSite” pus pe lista neagră de furnizorul serviciilor de găzduire web

LifeSite, o publicație creștină pro-viață, a fost pusă intenționat pe lista neagră de furnizorul său de servicii de găzduire web și i s-au dat numai 12 ore să-și găsească altă găzduire web, altfel riscă să rămână offline.

”LifeSite a primit numai un email la 8:30 p.m. EST, de la compania care asigură găzduirea web, alertându-ne că ne vor închide site-ul în 12 ore, dacă nu mai devreme” a pretins LifeSite sâmbătă, într-o declarație. ”Nu am primit nicio avertizare cu privire la această decizie.”

”Dezvoltatorul nostru web se străduiește acum să instaleze o soluție temporară, necesară pentru a păstra live site-ul web. Cu toate acestea, vom fi nevoiți să trecem prin încercări și cheltuieli pentru mutarea grupurilor de servere”, a continuat publicația. ”De asemenea, intenționăm să luptăm împotriva acestor atacuri, ceea ce va genera costuri juridice semnificative.”

Citeşte şi:  Lumea, pe un BUTOI CU PULBERE! După ce a văzut aceste imagini, Rusia ia o DECIZIE RADICALĂ. Anunţul făcut în urmă cu scurt timp de Kremlin

Într-o actualizare făcută după declarația inițială, LifeSite a adăugat: „Dezvoltatorul nostru web a fost treaz toată noaptea, implementând măsuri temporare pentru a menține site-ul nostru online, chiar dacă furnizorul nostru actual de găzduire web și-a pus în practică amenințarea cu privire la închiderea serviciilor noastre. Îi suntem extrem de recunoscători pentru munca sa grea de sâmbătă noaptea. Totuși, aceasta este doar o soluție temporară. Căutăm în prezent o companie de găzduire web, care să nu creeze amenințări de acest tip.”

Citeşte şi:  Politica unui spital din Canada: Eutanasierea copiilor fără consimțământul sau încunoștințarea părinților

Pe site-ul web, LifeSite se descrie ca ”serviciu non-profit de internet, dedicat problemelor culturii, vieții și familiei”, lansat de organizația pro-viață Campaign Life Coalition în 1997, care ”subliniază valoarea socială a principiilor iudeo-creștine tradiționale, dar respectă de asemenea toate religiile și culturile autentice care cinstesc viața, familia și normele universale de moralitate.”

LifeSite nu a fost singurul site web pus săptămâna aceasta pe lista neagră de furnizorul său de găzduire web, ci alături de rețeaua socială de exprimare liberă Gab, care și-a pierdut gazda web Joyent sâmbătă târziu, dându-i-se termen doar până luni dimineață pentru a migra la o altă gazdă.

Citeşte şi:  După legalizarea „căsătoriei” între homosexuali, se cere recunoaştere legală şi pentru poligamie

Sâmbătă, Gab a susținut că interzicerea ar putea lăsa rețeaua socială offline pentru câteva săptămâni, iar în timp ce scriem, Gab este în prezent offline.

”Până migrăm la un nou furnizor de găzduire web, Gab va fi inaccesibil pentru o perioadă de timp. Lucrăm în permanență pentru ca Gab.com să revină online”, a declarat rețeaua socială într-un comunicat. ”Vă mulțumim și amintiți-vă să vorbiți liber.”

Sursa: Ortodox Info.ro