Ținerea de minte a răului este împlinirea mâniei, păzitoarea păcatelor, ura față de dreptate, pieirea virtuților, rugina sufletului, viermele minții, rușinarea rugăciunii, curmarea rugii, înstrăinarea dragostei, cui înfipt în suflet, neplăcută simțire care este iubită cu dulceață în timpul amărăciunii, păcat neîncetat, călcare de lege neadormită, răutate de fiecare ceas.

Lipsa ținerii de minte a răului este semnul pocăinței adevărate

Ținerea de minte a răului, această patimă întunecată și urâtă, este una din acele patimi care se nasc, dar nu nasc. De aceea nu avem de gând să vorbim multe despre ea.

Cel ce a curmat mânia, a ucis această patimă, căci numai atâta timp cât trăiește tatăl, are loc nașterea de fii. Cine și-a agonisit dragostea, acela s-a înstrăinat de dușmănie; iar cel ce dușmănește își adună osteneli zadarnice.

Masa dragostei risipește ura și darurile curate înmoaie sufletul. Însă masa fără luare aminte este maică a îndrăznelii, și prin fereastra dragostei sare înăuntru lăcomia pântecelui.

Am văzut că ura a sfărâmat lanțurile de multă vreme ale unei iubiri curvești, iar pe urmă ținerea de minte a răului în chip neașteptat nu le îngăduia să se unească din nou. Minunată priveliște! Drac tămăduia pe drac, însă poate că aceasta nu este o lucrare a dracilor, ci a proniei lui Dumnezeu.

Ținerea de minte a răului e departe de dragostea firească cea tare, însă curvia lesne se apropie de ea, după cum vedem uneori un păduche ascunzându-se într-un porumbel.

Dacă e să ții minte răul, ține minte răul dracilor și, dacă e să dușmănești, dușmănește neîncetat împotriva trupului tău. Căci trupul acesta este un prieten nemulțumitor și înșelător; cu cât mai mult îi facem pe plac, cu atât mai mult ne vatămă.

Ținerea de minte a răului este o tâlcuitoare vicleană a Scripturii, care tâlcuiește zisele Duhului după înțelegerea sa. Să o rușineze pe ea rugăciunea dăruită nouă de Iisus (rugăciunea Tatăl nostru), pe care noi n-o putem rosti împreună cu El, atâta timp cât avem ținerea de minte a răului.

Când, după multă nevoință, nu poți smulge acest spin, atunci căiește-te și smerește-te măcar în cuvinte înaintea aceluia pe care îl dușmănești, ca mai apoi, rușinându-te de îndelungata fățărnicie față de el, să-l poți iubi cu desăvârșire, fiind ars de conștiință ca de un foc.

Nu atunci vei cunoaște că te-ai izbăvit cu desăvârșire de acest putregai, când te vei ruga pentru cel ce te-a necăjit sau îi vei răsplăti răul cu daruri, sau îl vei chema la masă, ci atunci când vei auzi că el a căzut într-o nenorocire oarecare sufletească sau trupească și te vei întrista pentru el ca și pentru tine și vei lăcrima.

Un liniștitor (sihastru) care ține minte răul este ca o aspidă ce se ascunde în gaură și poartă în sine un venin aducător de moarte.

Amintirea patimilor lui Iisus va vindeca ținerea de minte a răului, fiind foarte rușinată de îndelunga Lui răbdare. Înăuntrul copacului putred se naște viermele, iar în cei care la arătare sunt blânzi și liniștiți, dar de fapt nu sunt astfel, se ascunde o mânie de lungă durată. Cine leapădă de la sine mânia, acela capătă iertarea păcatelor, iar cine se lipește de ea, acela se lipsește de milostivirea lui Dumnezeu.

Unii au luat asupra lor osteneli și nevoințe, ca să capete iertare, însă omul care nu ține minte răul, i-a întrecut pe ei. Iertați repede și vi se va ierta mult (Lc. 6, 37).

Lipsa ținerii de minte a răului este semnul pocăinței adevărate, iar cine are în inimă ținerea de minte a răului și i se pare că se pocăiește, acela este asemenea unui om căruia în vis i se pare că fuge.

Am văzut pe unii bolind cu această patimă, care îi îndemnau pe alții să uite relele, iar mai pe urmă, rușinându-se de cuvintele lor, și-au părăsit patima.

Nimeni să nu socotească că această patimă întunecoasă e de mică însemnătate, căci ea adesea se furișează și în bărbații cei duhovnicești.

Sfântul Ioan Scărarul, Scara