Liturghia Darurilor se poate savarsi in orice zi a Postului Mare (cu exceptia zilelor de sambata si de duminica, a zilelor aliturgice – luni si marti din prima saptamana si vineri din Saptamana Patimilor, cand nu se face nici o Liturghie). In zilele noastre se obisnuieste sa fie oficiata numai in zilele de miercuri si vineri si in joia Canonului celui Mare (saptamana a cincea). In sambatele din Postul Mare se savarseste Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in primele cinci duminici de post Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. In duminca Floriilor – Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in Saptamana Patimilor, joi si sambata Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

Avand in vedere ca Postul Pastilor este un timp al infranarii si al caintei, iar Liturghia un timp al bucuriei, Parintii Bisericii au decis ca in cazul in care sunt credinciosi care doresc sa se impartaseasca si in cursul saptamanii, sa se oficieze Liturghia Darurilor. Astfel a fost alcatuita o slujba de impartasire cu Sfintele Daruri sfintite mai inainte, adica sfintite la Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur sau a Sfantului Vasile cel Mare, care se savarseste sambata si duminica. Sfintele Daruri sunt, asadar, sfintite la aceste Liturghii, sunt pastrate pe Sfanta Masa, iar in cursul saptamanii, atunci cand se savarseste Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, noi ne impartasim cu aceste Daruri.

Slujba Liturghiei Darurilor

Slujba incepe cu Vecernia cea Mare, desi doxologia (binecuvantarea de inceput) de la inceput este cea a unei Liturghii – „Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh…” Dupa Psalmul de seara, se citeste catisma (partea) a optsprezecea din Psaltire, in trei parti (psalmii 119-133). Se face iesirea cu Sfanta Evanghelie si se canta imnul de seara „Lumina lina“. Apoi se citesc cele doua pericope vechi-testamentare randuite din Cartea Facerii si Pildele lui Solomon. In timp ce pericopa din Cartea Facerii este citita, o lumanare aprinsa se asaza pe Sfanta Evanghelie de pe altar. Dupa citirea pericopei, preotul ia lumanarea si cadelnita si binecuvanteaza cu ele credinciosii rostind: “Lumina lui Hristos lumineaza tuturor“. Asezarea sa pe Sfanta Evanghelie in timpul citirii pericopei din Vechiul Testament semnifica faptul ca toate profetiile sunt implinite in Hristos. Dupa citirea celei de-a doua pericope din Vechiul Testament, traditia randuieste cantarea a cinci versete din Psalmul de seara (psalmul 140) – incepand cu versetul doi: “Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta…”.

Un moment de o deosebita solemnitate este iesirea cu Sfintele Daruri. La celelalte Liturghii, momentul acesta inseamna procesiunea cu Cinstitele Daruri de la Proscomidiar, prin mijlocul bisericii, si punerea inainte (sau oferirea) acestora lui Dumnezeu ca jertfa pe sfanta masa. In Liturghia Darurilor, procesiunea se face cu Insusi Trupul si Sangele lui Hristos.

Ea este incadrata de cantarea heruvimica: „Acum Puterile ceresti impreuna cu noi nevazut slujesc, ca iata intra Imparatul slavei. Iata Jertfa cea de taina savarsita se inconjura. Cu credinta si cu dragoste sa ne apropiem, ca sa fim partasi vietii celei vesnice. Aliluia, aliluia, aliluia.“ Iesirea insasi se face in cea mai profunda tacere.

Sfintele Daruri sunt asezate pe sfânta masa, apoi, pregatindu-ne pentru Sfanta Impartasanie. Dupa Rugaciunea Domneasca, are loc impartasirea credinciosilor, timp in care la strana se canta imnul: „Gustati si vedeti ca bun este Domnul“.

Ultima rugaciune rezuma sensul acestei slujbe, a acestei Sfinte Impartasanii de seara, a legaturii acesteia cu nevointa noastra din timpul Postului.

Dupa cum vedem, aceasta Liturghie are o randuiala aparte, deosebita de a celorlalte doua. Ea e formata din doua slujbe deosebite: Vecernia si Liturghia, contopite laolalta. Partea ei de la inceput nu este altceva decat prima jumatate a Vecerniei pana la Vohod, sau iesire; iar a doua parte este alcatuita din randuiala Liturghiei obisnuite, incepand de la Apostol si avand Heruvic si Rugaciunea Amvonului, proprii, dar lipsindu-i in intregime partea dintre Heruvic (iesirea cu Sfintele Daruri) si ectenia de dupa Axion.

Ii lipseste deci tocmai partea care alcatuieste miezul Liturghiei, si anume Jertfa, adica sfintirea si prefacerea Darurilor. De aceea, aceasta Liturghie nici nu se poate numi o Liturghie deplina, desavarsita, ca celelalte; dupa cum o arata si numele, ea este mai degraba o slujba solemna a impartasirii cu Sfintele Daruri slujite sau sfintite mai dinainte, in timpul uneia din cele doua Liturghii depline (a Sf. Ioan Gura de Aur sau a Sf. Vasile cel Mare).

Consfintind o veche traditie a Bisericii, soborul Parintilor adunati la Laodiceea (Asia Mica, 360-380) a hotarat sa nu se mai savarseasca Liturghie si sa nu se mai serbeze pomenirea Sfintilor Mucenici, care era impreunata cu Liturghia in timpul Postului Mare, decat Sambata si Duminica, zile in care postul era mai putin aspru (canoanele 49 si 51).

Erau insa crestini care doreau sa se impartaseasca si in celelalte zile din cursul saptamanii si mai ales miercurea si vinerea 469 (Sf. Vasile cel Mare, Epistola 93 catre Cezareea, Despre impartasire). Ca sa impace aceasta dorinta pioasa a credinciosilor cu hotararile Sinodului de la Laodiceea, s-a luat obiceiul de a opri o parte din Darurile Sfintite la Liturghia de sambata si duminica, pentru a impartasi cu ele pe credinciosi in celelalte zile in care nu se putea savarsi Liturghie. Iar ca sa nu se intrerupa ajunarea obisnuita dintre zilele de post, impartasirea aceasta avea loc spre seara, indata dupa slujba Vecerniei.

Randuiala impartasirii, destul de simpla la inceput, a devenit incetul cu incetul din ce in ce mai sarbatoreasca, fiind incadrata intre slujba Vecerniei de o parte si rugaciunile si ceremoniile din randuiala Liturghiei, care erau mai ales in legatura cu Taina impartasirii, de cealalta. Cele doua slujbe, deosebite la inceput, in cadrul carora avea loc impartasirea credinciosilor in zilele de post, s-au contopit cu timpul intr-o singura slujba, care s-a numit Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Soborul al cinci-saselea al Sfintilor Parinti (Trulan 692), a hotarat ca aceasta Liturghie sa se faca in toate zilele postului Paresimilor, afara de sambete si duminici, precum si de sarbatoarea Bunei-Vestiri (canonul 52).

Sfântul Simeon al Tesalonicului ridică originea acestei liturghii până în timpul Apostolilor.

În ceea ce priveşte autorul acestei sfinte Liturghii, tradiţia mai veche este foarte puţin precisă. Tradiţia majorităţii manuscriselor din secolul al XII-lea înainte, păstrată până azi în Liturghierul nostru, pune însă această Liturghie sfântă sub numele uneia dintre cei mai iluştri ierarhi ai creştinătăţii, Sf. Grigorie cel Mare (Dialogul), episcopul Romei († 604).

Aşadar, miercurea şi vinerea – în afară de Vinerea Patimilor (aliturgică), se săvârşeşte o „slujbă de seară specială a Sf. Euharistii”, Liturghia Darurilor. Se oficiază şi în joia din săptămâna a V-a, luni, marţi şi miercuri din Săptămâna Patimilor  precum şi în acele zile ale sfinţilor cu polieleu, care cad în timpul Postului Mare, precum şi în celelalte zile de rând când nu se săvârşeşte liturghia Sf. Ioan Gură de Aur sau a Sf. Vasile cel Mare.