În fiecare an circa 100.000 de olandezi abandonează religia creștină. Mai mult, populația olandeză își pierde într-un ritm accelerat interesul pentru biserică. Așa reiese din cel mai recent studiu realizat în Țara Lalelor. Și în care parohiile sunt folosite atât pentru activități religioase, cât și pentru găzduirea de concerte, festivități și expoziții culturale. Cu numărul creștinilor în cădere liberă și cu pierderea influenței și popularității Bisericii, Olanda este țara în care, în fiecare săptămână, o biserică își închide porțile.

Citeşte şi:  Copiii cu părinți prizonieri ai tehnologiei digitale au probleme de comportament

„Tineretul, în ansamblul său, merge mai puțin la biserică, dar cei cu adevărat credincioși sunt mai motivați și mai fideli. Educația religioasă a devenit mai deschisă, alegerea este lăsată chiar în mâinile copiilor’„, explică sociologul olandez Joep de Hart, autor al unui raport intitulat ”Creștinii în Olanda”, conform Agerpres.

Dacă în anul 2002 circa 43% dintre olandezi se declarau membri ai unei comunități religioase – catolică, ortodoxă sau protestantă -, în anul 2016 acest procent a scăzut la aproximativ 31%.

Citeşte şi:  Canada vrea să legalizeze sinuciderea asistată

Trei pătrimi dintre olandezi afirmă că sensul vieții lor nu are nicio legătură sau are una foarte redusă cu perspectiva religioasă, în timp ce două treimi dintre ei asigură că nu au deloc sau foarte puțină încredere în instituțiile religioase.

Secularizarea este un fenomen observat de decenii în Olanda. Administrațiile locale și bisericile au declarat 2008 drept ”Anul Patrimoniului Religios”, pentru a găsi cu ajutorul unui plan denumit ”Credință în viitor” o soluție pentru lăcașurile de cult închise și părăsite în fiecare an și a evita demolarea lor.

Citeşte şi:  Democrații americani vor ca formula "așa să-mi ajute Dumnezeu" să dispară din jurământul rostit de persoanele audiate de comisie

Guvernul olandez a acceptat să dea cultelor religioase un ajutor de 30 de milioane de euro pentru patrimoniul lăcașurilor de cult, dar bisericile s-au orientat și către alte activități sociale, găzduind cabinete medicale, cluburi, săli de expoziții și chiar săli de concerte, activități care nu împiedică desfășurarea slujbelor de duminică, ele desfășurându-se în celelalte zile ale săptămânii.