Numai de smerenie se teme diavolul. Dacă nu ştii să ceri iertare, eşti batjocorit de diavoli…
Tu crezi că pe dracul îl întreci în fugă? El într-o clipă este la marginea pământului. Numai cu asta îl întreci: dacă te smereşti şi te socoteşti a fi praf şi cenuşă şi păcătos şi neputincios şi nevrednic de a trăi pe pământ. Numai de smerenie se teme diavolul! De alta nu se teme el. Poţi să fii tu nevoitor cât îi lumea, dacă nu ştii să ceri iertare, eşti batjocorit de diavoli. De aceea, fraţilor, să ne ajute mila lui Domnului să câştigăm oleacă de smerenie şi dreaptă socoteală, fiindcă în lumea aceasta sunt curse şi ispite şi fel de fel de nedumeriri pământeşti şi duhovniceşti. Dar să avem în toate dreapta socoteală. Că pădurea nu se teme de cel care încarcă o dată mai mult pe o căruţă. Ştie că mai la vale se rupe osia şi se strică carul. Ea se teme de acela care ia câte un lemnişor şi-l duce acasă. Aşa şi vrăjmaşul, nu se teme de cel care începe cu multă nevoinţă, că oboseşte şi rămâne. Ci, se teme de cel care ia câte oleacă aşa, încet, încet. Sfântul Teodosie spune: ”De lucrezi câte puţin, câte puţin se îmbogăţeşte cineva şi la cele trupeşti şi la cele duhovniceşti”. Câte oleacă! Aşa să luaţi fapta bună, câte oleacă şi să vă pară rău că n-aţi făcut mai mult.
Numai de smerenie se teme diavolul. Dacă nu ştii să ceri iertare, eşti batjocorit de diavoli… Tu crezi că pe dracul îl întreci în fugă? El într-o clipă este la marginea pământului. Numai cu asta îl întreci: dacă te smereşti şi te socoteşti a fi praf şi cenuşă şi păcătos şi neputincios şi nevrednic de […] 🔺 https://c.aparatorul.md/c56gc 🔺
Doamne ajuta Amin!
Amin
АМИН
Liuba Baltatu Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
Helmut Hager
Liuba Baltatu Vă rog să-mi trimiteți un mesaj privat dacă nu sunteți încrezător
ATI PRIMIT MESAJUL MEU IN PRIVAT
Amin
Elena Covaci Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
VORBE DE DOI BANI
Puiu Ion Nicu Îmi pare rău că te deranjez, dar s-ar putea să te intereseze dacă ai credință în Dumnezeu. Pe scurt, numele meu este Helmut Hager, un bărbat de naționalitate germană, fost acționar al Comisiei Europene. În prezent sufăr de o boală foarte gravă care m-ar putea duce la moarte, conform informațiilor medicului meu, domnul Manfred Friedrich. Astfel, nu voi fi zgârcit cu averile mele și mi-aș dori foarte mult să fac o donație de 850.000 € dar trebuie să fii sigur că mă vei vizita la spital după ce ai beneficiat de această Donație. Nu vă faceți griji pentru că toate documentele mele sunt legalizate și nu credeți că ar putea fi o glumă. Deci, dacă sunteți interesat, lăsați-mi un mesaj privat prin whatsapp: +229-66-15-42-53
Tel/apel: +49 146 1305654
Aștept un mesaj de la tine 👏👏👏.
Helmut Hager SĂ DE-A DUMNEZEU SĂ AJUNGI LA SPITAL , CĂ VIN EU.