Pe cel ce merge spre soare, umbra îl urmează; iar de la cel ce se îndepărtează de soare, umbra se retrage. La fel și pe cel ce se apropie de Dumnezeu, Soarele Dreptății, și-I urmează cu credință și cu dragoste, îl vor urma în permanență ura, răutatea și prigoana acestei lumi.

Lumea nu iubește adevărul lui Dumnezeu, ci minciuna orbirii diavolești
Lumea nu iubește adevărul lui Dumnezeu, ci minciuna orbirii diavolești. Așa cum Hristos, Însuși Adevărul, a fost urât și prigonit, tot astfel și creștinul care urmează adevărul este urât și prigonit. „Și toți care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniți” (II Timotei 3, 12).
Însă, iubite creștin, nu te întrista că lumea te urăște. Hristos este negrăit mai înalt și mai bun decât întreaga lume, iar dragostea Lui este mai dulce decât toată lumea. Pe cine iubește și miluiește Hristos, pe acela ura și răutatea acestei lumi cu nimic nu-l vatămă. Numai caută să fii al lui Hristos.
Pe ai Săi, Hristos nu-i lasă. Atâtea a răbdat și a pătimit pentru tine! Oare te va părăsi când ai nevoie de El? Ascultă făgăduința Lui cea plină de mângâiere, făcută robilor Săi: „Cu dânsul sunt în necaz și-l voi scoate pe el și-l voi slăvi” (Psalmul 90, 15).
Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 12
Amin
Amin
In cazul asta se pune o intrebare foarte simplă: De ce mai există diavoli pe pamant? Dzeu i-a facut, tot el trebuie sa ne scape de ei si atunci intreaga omenire va fi bună, exact cu o doreste Dzeu.
Nu toți sunt în ăceqsi oala unii sunt religioși alții nu depinde de fiecare
Toate postările tale sunt toxice, și caută să acuze și să culpabilizeze pe alții care nu cred în poveștile voastre. Tipic religios.
Amin
Amin
Amin doamne ajută-ne și ferește e de cel rau
Doamne ajuta ne ajuta ne ajuta ne Amin Amin Amin
Doamne iată-ne pe noi păcătoși!
un adevar mincinos
Doamne ajuta
Doamne ajuta
Doamne Iartane pe noi pacatosi Amin
Doamne iartă și ne miluiește
Adevărat!Și, ne va duce la moarte sigura,aceasta iubire pentru minciuna.Iubiti adevărul,și vom fi liberi!up.
Doamne ajuta amin!
Doamne ajută tuturor Amin
Nu toti oameni sunt la fel
Dumitru Visan Astia numai ei se cred destepti, alesii lui Dumnezeu, fiecare cu religia lui.
Eu sunt ortodoxa si respect si celelalte religii
Doamne ajută Amin!
Doamne ajuta,amin😇🙏