CÂT DE IMPORTANT ESTE SĂ NU PIERDEM TIMPUL ȘI SĂ NE OSTENIM PENTRU DOBÂNDIREA DUHULUI SFÂNT

Timpul din urmă de aceea şi este cel din urmă, pentru că acţiunile omului înşelat de mirajele diavoleşti sunt îndreptate către desprinderea de lumea Proniei. Şi iată că devine clar cât de important este să dobândim Duhul Sfânt acum. Numai în aceasta e zălogul mântuirii.

Citeşte şi:  Proorocia Sfântului Mitropolit Varlaam despre căderea creştinească a Ţării Moldovei

Scriptura spune clar că domnia antihristului va dura trei ani şi jumătate. S-ar părea că ce sunt puţini trei ani, dar şi atâta va fi de ajuns ca să nu mai rămână niciun suflet credincios, aşa luptă înfricoşătoare va fi şi atât de rău vor fi pregătiţi de ea oamenii. Nu veghem, ne-am relaxat, lăsăm totul pentru mai târziu. Pentru mai târziu postul, pentru mai târziu rugăciunea, pentru mai târziu râvna de a primi Sfintele Taine, pentru mai târziu smerenia, pentru mai târziu – faptele bune. In schimb hrană, şi mai multă acum, locuinţă, chiar în clipa aceasta, maşină – e foarte de dorit.

Citeşte şi:  Sf. Mc. Ipolit despre sfârșitul lumii: Antihrist va aduna draci, în chipul oamenilor, ca să-i pună stăpânitori asupra lucrurilor şi asupra poporului

Dar se va prăbuşi lumea, va dispărea această invazie a nimicniciei şi se va vădi că eşti gol-goluţ.

Vedeniile Starețului Antonie