Starețul spunea : ”Mai mult decât orice, diavolul nu vrea să ne rugăm. Când vede pe cineva că se roagă, dacă nu poate să-l împiedice, încearcă cel puțin să-i sustragă mintea prin imaginație sau gânduri.

Dacă nu izbutește nici aceasta, atunci se arată el însuși, numai și numai să îl tulbure și să îl sustragă de la rugăciune, fie și pentru puțin.

Iată odată, eram acolo afară, lângă mormântul părintelui Tihon. În timp ce spuneam slavoslovia făcând metanii, când am ajuns la stihul: ”Întru lumina Ta vom vedea lumină„, deodată s-a aprins în spatele meu o lumină puternică, la fel cu cea a unui reflector și lumina toată zona.

Citeşte şi:  Cuviosul Paisie Aghioritul: Anii pe care îi străbatem sunt foarte grei și foarte primejdioși, dar în cele din urmă va birui Hristos

Ajungea până jos la Kaliagra. Am înțeles că această lumină era demonică și de aceea nu i-am dat nici o atenție, ci mi-am continuat netulburat rugăciunea.

Dacă a văzut diavolul că nu am fost sustras de lumină, a făcut altceva. La câțiva metri în partea stângă mi s-au înfățișat doi diavoli mici, cam de un metru și jumătate înălțime, iată atât de mici, care se jucau lovindu-se între ei cu mâinile și picioarele și râdeau.

Citeşte şi:  Plângeţi pentru ca inima voastră să nu se usuce

Un adevărat cinematograf! Ei, atunci nu am mai putut să mă abțin. M-a bufnit râsul. Ai văzut ce a făcut ispititorul? Dacă au văzut că nu m luat aminte la lumină, mi-au trimis apoi doi diavolași.”

 Într-o noapte, în timp se Starețul dormea, a simțit pe cineva că îl scutură, spunându-i:

–          Scoală-te și fă-ți canonul! E târziu.

Citeşte şi:  Cel mai mult avem nevoie să punem pază gurii noastre

”Dar cine să fie la această oră?, s-a gândit el în somn. S-a trezit și când l-a văzut lângă el pe diavolul, a spus:

–          A, tu ești?

Și s-a întors liniștit pe cealaltă parte, disprețuindu-l. Ispititorul însă nu s-a liniștit ci a continuat:

–          Da, este târziu, trebuie să-ți faci canonul.

–          Știu eu când să-mi fac canonul. Nu-mi faci tu comandă când să-mi fac rugăciunea.

Viața Cuviosului Paisie Aghioritul –Ieromonahul Isaac, p14