În rubrica noastră de la “Ziarul Lumina” adeseori am evocat încercările unor monahi în perioada comunistă. Alături de aceşti prigoniţi de dictatura atee au fost şi vieţuitoarele mult rugătoare în mănăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române, despre care în ultima vreme am găsit mai multe informaţii în arhivele fostei Securităţi. Una dintre vieţuitoarele persecutate de comunişti a fost maica Tatiana Răduleţ, stareţă a Mănăstirii Tismana. Aceasta era originară din Berivoii Mici, fostul judeţ Făgăraş, născută la 22 iulie 1921 într-o familie numeroasă, de oameni simpli şi credincioşi, care la botez a primit numele de Victoria. După terminarea şcolii primare din localitatea natală, este luată la Bucureşti şi crescută de o mătuşă, care avea un atelier de croitorie. Urmează şcoala de croitorie, la final primind calificativul de absolventă de liceu. A lucrat în atelierul rudei sale de la Bucureşti, până s-a hotărât să urmeze calea vieţuirii monahiceşti. A depus voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa din Vâlcea, pentru ca în 1950 să se afle în tânăra obşte de la Tismana, iar doi ani mai târziu să ajungă stareţă. Aşezământul în care vieţuia abia trecuse de ameninţarea închiderii de către autorităţile comuniste. În vara lui 1948, Tismana cunoscuse o amplă percheziţie făcută de Siguranţa comunistă, pentru ca, la puţin timp, chiar stareţul Gherasim Iscu să fie arestat pentru susţinerea membrilor rezistenţei anticomuniste din Oltenia în frunte cu generalul Iancu Carlaonţ şi Radu Ciuceanu. În această situaţie, regimul a cerut închiderea Mănăstirii Tismana, mitropolitul Firmilian al Olteniei refuzând şi venind cu soluţia transformării acestui aşezământ în chinovie de maici. Aşa se face că, la începutul anului 1950, la Tismana se încropea o obşte cu maici aduse de la Bistriţa, Gura Motrului şi Gologanu. Totodată, în urma iniţiativei patriarhului Justinian de înfiinţare a cooperativelor monahale, în Mitropolia Olteniei s-a constituit cooperativa “Propăşirea”, care aduna sub o singură conducere ateliere monahale de la Tismana, Polovragi, Strâmba-Jiu şi Gura Motrului. Fiecare mănăstire producea obiecte de uz casnic, la Tismana făcându-se bidinele şi perii din păr de porc. Evident că “ochiul vigilent al partidului” – Securitatea – urmărea îndeaproape întreaga activitate, atât spirituală, cât şi productivă. Atenţia Securităţii a culminat în jurul anului 1958 cu descoperirea colonelui Iulian Popovici la Mănăstirea Polovragi. Acesta era fugar şi condamnat deoarece în vremea războiului avusese funcţia de comandant al Jandarmeriei Odesa. În acest sens, existau bănuieli pe care Securitatea nu le putea verifica, însă această descoperire a pus pe jar organele de represiune. S-au efectuat percheziţii şi anchete în Săptămâna Patimilor din 1958 şi chiar în incinta mănăstirii, principalii acuzaţi fiind ieromonahul Veniamin Nicolae, preşedinte al cooperativei “Propăşirea”, şi maica Nicodema Vasilache, secretara Mănăstirii Tismana. Însă pentru Securitate cei doi inculpaţi nu puteau fi singurii vinovaţi de această “conspiraţie legionară”, mai ales că regimul se pregătea de aplicarea unui plan de limitare a personalului monahal din toate mănăstirile româneşti. Alături de aceştia, în iunie 1958, au fost arestaţi maica Tatiana Răduleţ şi alţi doi clerici basarabeni, “fugiţi de regimul sovietic”. După îndelungi şi chinuitoare anchete, din care n-au lipsit acuzaţiile de “delapidare din fondurile cooperativei Propăşirea”, “conspiraţie şi activitate legionară” şi multe altele, la 24 octombrie 1959, prin Sentinţa nr. 197, Tribunalul Militar Bucureşti o condamna pe maica Tatiana Răduleţ la 16 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de “uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Craiova, Jilava şi Târgşor. În 1964 nu a fost eliberată alături de ceilalţi deţinuţi politici, ci şi-a continuat executarea pedepsei, până în 1972. Din cauza bătăilor şi umilinţelor la care fusese supusă, în închisoare a căpătat o boală de nervi. După o perioadă de vieţuire la Căldăruşani, în decembrie 1977 a reuşit să se întoarcă la mănăstirea de suflet, Tismana, de unde, la 24 februarie 1986, a trecut la cele veşnice.
De Adrian Nicolae Petcu – Ziarul Lumina
Terminați cu minciuna și viclenia. În temnitile comuniste au fost doar detinuti politici pt auze politice. Și azi în pușcării sunt preoți și ortodocsi
Mai multe informaţii despre maica Tatiana Răduleţ şi despre prigoana din temniţele comuniste am citit în ”Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist” şi în ”Fericiţi cei prigoniţi”.
Mmmm, da totuşi suntem curioşi să ştim ce exact aţi cititi şi Dvs, Dacă puteţi faceţi referinţa. Doamne ajută!
Vreau să menţionez că cei doi clerici basarabeni, ”fugiţi de regimul sovietic”, despre care se pomeneşte în articolul din ziarul ”Lumina”, postat pe site, se numeau Părinţii Teofilact şi Alexandru, oameni de o înaltă statură duhovnicească. Iar de Maica Tatiana Răduleţ adaug pe scurt că a fost atât de mult torturată şi hărţuită psihic în închisoare, că s-a îmbolnăvit de … nervi, împreună cu ea a fost arestată încă o maică din aceeaşi mănăstire, Nicodema Vasilache. Maicile au fost acuzate că au oferit găzduire şi mâncare partizanilor anticomunişti, dar şi de legăturile cu legionarii. În afară de aceasta, erau întrebate despre aurul… care se zvonea că era ascuns prin peşterile acelei mănăstiri. Absolut nevinovate, crunt bătute şi chinuite mulţi ani la rând, aceste maici au fost părtaşe la Patimile Mântuitorului Hristos. Ele au suferit pentru credinţa ortodoxă şi pentru poruncile evanghelice (dragostea faţă de apoapele-că i-au ajutat pe partizani). Cu siguranţă, astăzi aceste călugăriţe pătimitoare, împreună cu mulţimea de mărturisitori din temniţele comuiste, se numără în ceata mucenicilor şi ei au completat numărul îngerilor căzuţi din cer cu Lucifer, vechiul şarpe, dar cred că numărul cetei îngereşti căzute încă nu s-a completat deplin, mai este loc şi pentru viitorii mărturisitori din timpul celei de a doua veniri a lui Hristos…
E un lucru bun ca se stie in randurile poporului ortodox despre patimirea predecesorilor nostri pentru dreapta credinta, mai ales sunt cunoscuti matririi si marturisitorii din Romania, din Rusia… Dar si moldovenii nostri au stat in inchisoare pentru credinta. Ca sa fac o analogie cu figura evocata in articolul ”Maica Tatiana Radulet… ” o sa amintesc doar ca si maici de la Manastirea Raciula au facut inchisoare sub regimul comunist. Demne de pomenit sunt maica Sepfora, stareta manastirii Raciula si ascultatoarea Nadejda Popa. In 1959 la manastirea Raciula a avut loc un eveniment care a marcat istoria si credinta poporului nostru in secolul trecut. Cand comunistii au vrut sa inchida manastirea Raciula in apararea ei a sarit intreg satul din preajma si o multime de oameni de prin alte sate. S-a dus o lupta apriga de incordare, de aparare si de marturisire a credintei, dar ei n-au putut opri tavalugul bolsevic-comunist.In schimb, gestul lor si jertfa lor este inscrisa cu litere de aur pe filele istoriei, aratand onoarea si cinstea noastra de crestini aprinsi, iar nu caldicei. In afara de maicutele inchise si de cele intimidate, ramase in manastire, a fost si un martir – Simion David, care a fost impuscat de un comunist, pentru ca a aparat manastirea, Ilarion Mocreac si Simion Mocanu au fost condamnati la 15 ani de inchisoare pentru ca au sarit in apararea manastirii; mai sunt vreo 15 persoane care au fost implicate mai mult in aceasta rascoala de aparare a manastirii, fiecare executand pana la 10 ani de inchisoare. Iata asta e istoria noastra, fratilor, si trebuie s-o cunoastem. Scriitorul nostru, Vladimir Besleaga, a scris o carte despre acest subiect: ”Cruci rasturnate de regim. Manastirea Raciula 1959”. Cititi, cautati, aflati ce trecut am avut…