…Alte femei se mândresc cu educaţia lor; că au fost la Universitate şi cunosc limbi străine.
Se mândresc pentru poziţia pe care o deţin. Se mândresc cu bărbatul lor, cu copiii lor. Se mândresc că provin din familii înalte şi cu atâtea altele.
Şi mândria femeii începe din leagăn. Dacă astăzi există egoisme, începutul lor se află în vârsta pruncească. Vezi acele încăpăţânări copilăreşti? Sunt prevestirea caracterului mândru. Trebuie să fie pedagog mama, tatăl, învăţătorul, ca să dezrădăcineze din copil această înfricoşătoare mândrie.
Pe copilul pe care-l numesc păpuşă şi înger ar trebui să-l pedepsească, ca să-i restrângă mândria. De aceea mândria creşte şi se înmulţeşte din leagăn.
Fragment din Predica la Odovania Adormirii Maicii Domnului, din cartea „Ne vorbeşte Părintele Augustin, Mitropolitul de 104 ani”, vol. 22
…Alte femei se mândresc cu educaţia lor; că au fost la Universitate şi cunosc limbi străine. Se mândresc pentru poziţia pe care o deţin. Se mândresc cu bărbatul lor, cu copiii lor. Se mândresc că provin din familii înalte şi cu atâtea altele. Şi mândria femeii începe din leagăn. Dacă astăzi există egoisme, începutul lor […] 👉 https://c.aparatorul.md/kjvbq 👈
Slavă ȚIE DOAMNE 🙏🙏🙏 Doamne ajută AMIN 🙏🙏🙏 ✝️✝️✝️🇷🇴🙏🙏🙏
…Alte femei se mândresc cu educaţia lor; că au fost la Universitate şi cunosc limbi străine. Se mândresc pentru poziţia pe care o deţin. Se mândresc cu bărbatul lor, cu copiii lor. Se mândresc că provin din familii înalte şi cu atâtea altele. Şi mândria femeii începe din leagăn. Dacă astăzi există egoisme, începutul lor […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/4k3ud 👈
…Alte femei se mândresc cu educaţia lor; că au fost la Universitate şi cunosc limbi străine. Se mândresc pentru poziţia pe care o deţin. Se mândresc cu bărbatul lor, cu copiii lor. Se mândresc că provin din familii înalte şi cu atâtea altele. Şi mândria femeii începe din leagăn. Dacă astăzi există egoisme, începutul lor […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/4lv8j 👈
…Alte femei se mândresc cu educaţia lor; că au fost la Universitate şi cunosc limbi străine. Se mândresc pentru poziţia pe care o deţin. Se mândresc cu bărbatul lor, cu copiii lor. Se mândresc că provin din familii înalte şi cu atâtea altele. Şi mândria femeii începe din leagăn. Dacă astăzi există egoisme, începutul lor […] 👉👉 https://c.aparatorul.md/nei7p 👈
Mândria este o boală grea,o găsești și la bărbați și la femei,și este însoțită de o doza mare de răutate,invidie și dorința d-ea umili pe alții…nu doar femeile trebuie să-și educe pruncii și bărbații trebuie sa d-ea un exemplu bun.
In Romania femeile sunt “mandre”. Toate cantecele populare o spun, cand spun “scumpa mea”, “mandruta mea”. Asa este Romanul, demn, frumos, puternic. Vreti femei umile, acoperite cu giulgiul negru? Le gasiti prin Afghanistan, acolo unde masculinul este decazut. Inca ceva, Leul are leoaice, ele in engleza fiind numite “pride”, pentru ca ele sunt mandria leului.
Mândria este prostia ce erupe-din caracterul oamenilor:bărbați și femei!
Inclin să cred că ceea ce am citit aici se refera la faptul că preponderent, femeia( pedagog) sta mai mult cu copilul, în primii săi ani de viață iar tatal (învățător) ar trebui să aplice măsurile coercitive( ca să dezrădăcinare). O vorba spunea că este mult mai ușor să bați un copil decât sa-l educi, iar eu adaug că bataia este lipsa argumentului, în rest cred ca sarcina de a educa un copil revine ambilor parinti prin mijloacele personale iar mândria nu ar trebui să existe decât pentru sine și nu făcută public. Oricum omul, din exterior, va aprecia comportamentul cuiva în raport cu nivelul sau de conștiință. Sufletele sunt egale în fata lui Dumnezeu, prin taina căsătoriei femeia și bărbatul devin un singur suflet, complet, un întreg.
Normal. Neamul prost din leagăn se simte jignit.
Sănătate multă tuturor femeilor și bărbaților
Amin
Am inteles, mandria nu e buna. Dar ce e toata discutia aceasta cu mandria femeii? Ce, nu exista mandrie la barbati? Nu e la fel de toxica ca la femei? Nu ajunge sa spunem ca nu trebuie sa fim mandri, trebuie sa spunem ca femeia nu trebuie sa fie mandra?
Carmen Diana au rămas pe Vechiul Testament în Noul testament femeia este,, ridicată,, discriminare este și,,la Sfântul Munte Athos,, femeile nu au ce căuta
Carmen Diana , niste misoghini, că să mă exprim eufemistic. Ar trebui amendați , că să se învețe minte !
Cred că te referi la maica-ta. Te-a pus la învățat și nu ai vrut?
Asta a distrus planeta datorită femeiei
🧠🙏👮🌏🤟
Doamne ajută 🙏 Amin 🙏
Doamne ajuta la toată lumea
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajută. AMIN!
Doamne apără-ne, se poartă greu și cu mare TRUDĂ.
Doamne lumineazăne !
Doamne ajută. AMIN
Doamne ajută amin
Amin