Iubiților, ce folos aflăm întru această viață trecătoare? Vai nouă! Fericit este acela care, din toate câte le-a făcut în viață, a aflat îndrăzneală în ceasul despărțirii, când se desparte sufletul de trupul său. Că, vin Îngerii să ia sufletul din trup și să-l pună înaintea divanului celui înfricoșător și înaintea judecății celei groaznice. Mare frică este, fraților, în ceasul morții, că sufletul se desparte de trup cu frică și cu dureri. Că stau înaintea sufletului faptele lui, în ceasul despărțirii, faptele pe care le-a lucrat noaptea și ziua, și bune și rele. Și Îngerii se sârguiesc, silindu-se să scoată sufletul din trup. Că sufletul, văzându-și faptele sale, se teme să iasă.

ceasul mortii

Mare frică este, fraților, în ceasul morții, că sufletul se desparte de trup cu frică și cu dureri

Iar sufletul păcătosului cu frică se desparte de trup și, temându-se, se duce să stea înaintea Împăratului celui fără de moarte. Și, silit fiind să iasă din trup, văzându-și faptele sale, le zice lor cu frică: „Dați-mi mie vreme și răgaz de un ceas, ca să ies”. Și îi răspund faptele lui: „Pe noi tu ne-ai lucrat și noi împreună cu tine mergem la Dumnezeu”.

Să trăim cu pază, fraților, viața aceasta trecătoare. Și mai presus de toate, pe Hristos cel Sfânt să-L iubim și să-L dorim. Că nu știm, fraților, în care ceas va fi ieșirea noastră. Nimeni din noi nu știe ceasul și ziua despărțirii. Că, umblând noi și desfătându-ne fără grijă pe pământ, se dă poruncă, fără veste, ca sufletul să fie luat din trup. Și se duce în ziua întru care nu gândește, plin fiind de păcate și neavând îndrăzneală. Pentru aceasta mă rog, fraților, să ne facem liberi, să nu fim robi vieții acesteia trecătoare. Să întraripăm sufletul nostru către Dumnezeu, în fiecare zi, de curse și de sminteli ferindu-ne.

Vicleanul ascunde de-a pururea curse înaintea sufletului nostru, ca tulburându-l pe dânsul, să-l vâneze spre munca veșnică. Prin mijlocul smintelilor și al curselor călătorim, iubiților, să ne rugăm, drept aceea, să nu cădem în ele. Pline de dulceață sunt cursele morții veșnice.

Să nu ne moleșească pe noi cu dulceața lor, cursele morții, adică grija peste fire a lucrurilor celor pământești și a banilor și mai ales, grija gândurilor și a faptelor celor rele. Să nu te îndulcești tu, fratele meu, de cursa morții. Să nu te moleșești, nici să te slăbești atunci când cresc întru tine gândurile rele. De va afla gândul cel întinat intrare în sufletul tău, acesta se îndulcește spre cugetarea cea rea; și cugetarea cea rea omoară sufletul. Și se face gândul cel rău ca o cursă în sufletul tău, dacă nu-l vei goni prin rugăciune, prin lacrimi, prin înfrânare și prin priveghere. Fă-te pururea liber de toate lucrurile cele pământești, ca să te izbăvești de curse, de gânduri și de fapte rele. Să nu te moleșești măcar o clipă în cugetarea gândurilor celor rele. Să nu zăbovească în sufletul tău gândul cel rău, frate. Fugi de-a pururea către Dumnezeu prin rugăciune, prin ajunare și lacrimi, ca să te izbăvești de toate cursele, smintelile și patimile. Să nu socotești, frate, că multă vreme vei trăi pe pământ. Că, fără de veste va veni porunca Domnului și, vezi, să nu te afle pe tine păcătuind, nemaiavând vreme de pocăință și nici de iertare. Ce vei zice atunci, în ceasul despărțirii, frate?

Citeşte şi:  În spatele fiecărei încercări se ascunde voia lui Dumnezeu și folosul pe care, în acel moment, omul nu îl vede, dar, cu timpul îl va cunoaște

Mulți sunt cei care socotesc că vor trăi pe pământ multă vreme. Și, iată, vine fără de veste, moartea și deșartă face nădejdea lor și nefolositoare. Repede vine moartea și răul cel mai mare e pierzarea veșnică. Să ai, drept aceea, de-a pururea moartea înaintea ochilor tăi, frate, și nu te teme de despărțirea de trupul tău. Așteaptă moartea în fiecare zi, că un om înțelept și duhovnicesc, așa așteaptă de-a pururea șederea înaintea judecății Domnului. Pregătește-ți în fiecare zi candela ta și, ca un slujitor înțelept și sârguitor, cerceteaz-o pe ea în fiece ceas, cu lacrimi, cu rugăciuni și cu fapte bune; câtă vreme te afli încă în libertate, sârguiește-te foarte. Că vine vremea cea plină de temere, de frică și de tulburare, care nu-ți mai îngăduie să gândești cele înalte și bune. Luați aminte, iubiții mei, cum toate cele rele cresc și sporesc în fiecare zi răutățile și biruiește viclenia. Acestea pregătesc tulburarea cea mare, ce va să fie, și necazul cel mare, care va veni, peste toate marginile pământului, pentru păcatele noastre, că, pentru trândăvia noastră, sporesc cele rele.

Să ne facem, dar, văzători cu duhul, războinici, iubitori de Dumnezeu în fiecare zi, să biruim războiul vrăjmașului, o, iubitorilor de Hristos. Să ne învățăm obiceiurile războiului, că războiul nevăzut este. Armă a războiului acestuia este de-a pururea slobozirea de lucrurile pământești. Dacă ai moartea înaintea ochilor, în fiecare zi, nu păcătuiești. Dacă te vei elibera de lucrurile pământești, slobozindu-te din cele vremelnice, vei putea, ca un prea viteaz luptător, să iei darul biruinței. Că, dacă lucrurile cele pământești ne trag în jos, către ele, apoi și patimile ne întunecă ochii inimii, în vremea luptei lăuntrice. Pentru aceasta se luptă cu noi și ne biruiește vicleanul, ca pe unii ce suntem plini de lucrurile cele pământești și de patimile grijilor pământești ne robim. Că, pe cele pământești toți împreună le iubim, fraților, dar unii se luptă să-și elibereze mintea, iar alții nu. Și, atunci mintea noastră ne lasă și se împrăștie pe pământ, din pricina trândăviei noastre.

Citeşte şi:  După Judecata cea de obște va începe fericirea veșnică a drepților în Împărăția cerurilor, precum și chinurile veșnice ale păcătoșilor în iad

Iată, ziua s-a plecat și către seară este vremea noastră, iar noi, iubiților, în necredința noastră, socotim că este dimineață. Iată, lângă uși este Împărăția Cerurilor ca să strălucească, și noi nu voim să înțelegem. Uneori, s-au făcut și semnele și minunile despre care a vorbit Domnul: foamete, ciumă, cutremure, Înfricoșări și năvăliri de neamuri. Și acestea toate se par nouă ca un vis. Nu ne sperie pe noi auzirea, nici însăși vederea lor. Dar secerișul acum s-a apropiat și sfârșit are chiar și viața noastră. lată, îngerii țin gata secerile; așteaptă doar porunca.

Să ne înfricoșăm, iubiților. Ceasul este al unsprezecelea din zi și calea este încă lungă. Să ne sârguim, în cămară să ne aflăm. Să ne facem veghetori și să ne trezim ca niște nesomnoroși. Nu știm în care ceas Stăpânul va veni. Să ieșim de sub apăsarea celor pământești. Să nu te îngrijești de nimic, a zis Domnul. A iubi pe toți ne poruncește nouă Dumnezeu. Iar noi, dimpotrivă, am izgonit dragostea și ea a fugit de pe pământ. Nu afli nicăieri, pe pământ, dragostea cea desăvârșită pentru oameni și pentru Dumnezeu, căci ea de la toți a fost gonită. Toți au urât dragostea. Acum, mai mult, invidia împărățește. Pricinile de tulburare pe pământ s-au înmulțit, nedreptățile au acoperit pe toți împreună. Fiecare numai cele pământești le caută, iar pe cele cerești le defăimează. Cele vremelnice dorește, iar pe cele ce vor să fie, nimeni nu le iubește. Voiești să fii om duhovnicesc? Învață să te eliberezi de cele pământești. Nu căuta mai întâi pe cele pământești, ci, nevoiește-te și dorește, ca un desăvârșit, Împărăția Cerurilor, și apoi, caută și pe cele pământești, după cuvântul Domnului.

Să nu socotești, zicând: Multă și grea este vremea pustniciei, și eu sunt leneș și neputincios și nu pot să mă nevoiesc. Ascultă graiurile de sfătuire preabune și folositoare, înțelege ce îți zic ție, iubitorule de Hristos, frate. Dacă voiești să te duci într-o altă țară depărtată, nu poți să alergi într-un ceas toată lungimea căii. Ci, numărând pașii în fiecare zi și având răbdare, pleci la drum. Și, cu vremea și cu osteneală, ajungi în țara pe care o dorești. Așa este și Împărăția cea Cerească și desfătarea Raiului: prin ajunări, prin înfrânare, prin privegheri, prin milostenie și prin dragoste, fiecare poate ajunge acolo. Acestea sunt căile care te duc la cer, către Dumnezeu. să nu zăbovești a pune început de cale bună, care te duce la viață. Voiește numai să călătorești în calea aceasta și vei fi sârguitor și îndată calea se va face dreaptă înaintea ta. Și, bucurându-te de călătorie, vei face popasurile veselindu-te. Că se împuternicesc pașii sufletului tău, la fiecare popas. Și ca să nu afli greutate în calea care te duce la viață, Domnul pe Sine Însuși S-a făcut Cale a vieții, celor ce voiesc, cu bucurie, să se ducă la Tatăl luminilor.

Citeşte şi:  Cu adevărat, toate sunt deșertăciune, afară de Dumnezeu și de dreptatea Dumnezeiască

Tu, Însuți, Hristoase, fii mie Cale a vieții, care mă duce către Tatăl Tău și Tatăl nostru. Aceasta este singura bucurie și sfârșitul ei este Împărăția Cerurilor. Fii mie, o, Stăpâne, Fiule al lui Dumnezeu, Cale a vieții și luminare. Am gustat eu însumi din izvorul darurilor Tale, plin sunt de dorire. S-a făcut darul Tău, întru inima mea, lumină și bucurie și dulceață, mai mult decât mierea din fagure. S-a făcut darul Tău, în sufletul robului Tău, ca o comoară: a îmbogățit sărăcia mea, a izgonit lepădarea și stricăciunea mea. S-a făcut darul Tău, robului Tău, scăpare și putere și laudă și sprijin și înălțare și hrană de viață dătătoare. Nu va tăcea, robul Tău o, Stăpâne, să vestească multa dulceață a dragostei și a darului Tău. Ai deschis gura mea, a nepriceputului; cum va răbda limba mea, având atâta folos, să nu laude și să nu mărească în fiecare zi pe Dătătorul bunătăților? Și cum, iarăși, voi îndrăzni să închid și să opresc valurile darului Tău, ce izvorăsc în inima mea, a păcătosului? Umple-mă de dulceață cu darurile Tale, cele multe. Pentru mulțimea darurilor Tale, măresc darul Tău, Hristoase Mântuitorule. În toată Biserica Te măresc pe Tine. Întru dânsa, nu va înceta limba mea a mărturisi darul Tău, Stăpâne. Nu va tăcea alăuta mea a înălța cântări duhovnicești. Dorul mă trage pe mine către Tine, Mântuitorule, lauda vieții mele.

Darul Tău îndulcește mintea mea, încât s-a legat să meargă după Tine. Facă-se Ție inima mea pământ bun, primind sămânța cea bună, și darul Tău să roureze întru dânsa roua de viață veșnică. Și va secera darul Tău pe pământul inimii mele, snop bun de umilință, închinăciune și sfințenie. Și cele plăcute Ție, să le facă totdeauna inima mea.

Întoarce sufletul meu în staulul Raiului desfătării, împreună cu oaia cea aflată. Să se afle sufletul meu întru lumină. Păstorul acela, pe oaia cea aflată pe umeri a purtat-o, iar pe acest netrebnic suflet al meu, prin darul Tău, trage-l și du-l Tatălui Tău celui preacurat și nemuritor, înaintea Îngerilor și a Arhanghelilor. Ca, întru desfătarea Raiului, să zic și eu, împreună cu toți Sfinții: Slavă Tatălui celui nemuritor și Fiului celui nemuritor și Sfântului Duh celui nemuritor. Tatălui, adică Celui nevăzut, Fiului celui văzut în trup, Duhului celui ce a grăit prin Prooroci și prin Apostoli. Slavă însăși Sfintei și Celei de o ființă Treimi, Celei închinate și slăvite de toată puterea cerească, de cele pământești și de cele de dedesubt. Că a dat daruri cerești robului său, ca să aducă și el mănunchi de slavă Împăratului veacurilor și Dumnezeului tuturor: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și de-a pururea și în vecii vecilor! Amin.

Prolog 15 dec. Cuv. al Sf. Efrem Sirul