Marea BritanieUn proiect de lege menit să combată terorismul, propus de David Cameron şi Theresa May, secretarul de Stat pentru Interne, riscă să transforme orice mărturisire de credinţă într-o infracţiune.

Mike Ovey, teolog anglican şi jurist, a avertizat că legea s-ar putea dovedi un „dezastru” pentru cei care declară că au o credinţă, oricare ar fi aceea.

Cameron şi Theresa May au declarat că noua lege nu va reduce actvităţile islamiste radicale, ci va limita promovarea unor viziuni care vin în contradicţie cu „valorile britanice” chiar dacă sunt non-violente şi legale. Într-un discurs recent, Cameron a deplâns faptul că Marea Britanie se dovedeşte de prea multă vreme o „societate pasivă şi tolerantă”, în care oamenii sunt învăţaţi că „atât timp cât se supun legii, nu vor avea probleme”.

Citeşte şi:  Vine Crăciunul, curg și interdicțiile impuse de cei care se bălăcesc în „corectitudinea politică”

Până acum democraţia, toleranţa şi statul de drept făceau parte dintre valorile britanice. Mike Ovey se teme că, dacă nu vor fi stabilite criterii clare, legea va putea fi aplicată practic oricui şi va avea efectul „să-i îngheţe” pe preoţi la amvon şi chiar să ducă la modificarea curriculei şcolilor religoase. Adevăruri de credinţă de bază, cum ar fi faptul că, pentru creştini, Christos este Fiul lui Dumnezeu, ar putea fi considerate injurioase pentru alte religii şi considerate „non-britanice”. Analog, se va putea spune uşor că există o „traiectorie clară” între învăţătura creştină despre avort, de ex., şi acţiunile violente ale unor grupări avorţioniste. Rezultatul ar fi interdicţia privind orice opoziţie la avort, chiar dacă discursul ar fi paşnic şi legal.

Citeşte şi:  Copii din Ţara Galilor vor lua lecţii despre homosexualitate, avort, schimbarea SEXELOR începînd cu grădiniţa

Mike Ovey, care a lucrat în anii 1980 la legislaţia antiteroristă impusă de conflictul cu Armata Republicană Irlandeză (IRA), a adăugat: „O să vi se spună că fac afirmaţii exagerate şi că aşa ceva nu se va întâmpla. În esenţă guvernul ne spune să avem încredere în el când este vorba de libertăţile civile. Guvernul ne spune mereu că avem o problemă de siguranţă naţională. Aş spune-o direct: din experienţa omenirii, ultimul lucru de făcut este să ai încredere în guvern când vine vorba de libertăţile tale civile.”

Citeşte şi:  Din nou recorduri meteorologice. În Belarus călduri de 35 de grade, iar în China inundaţii distrugătoare

În ultimul timp o serie de predicatori creştini au fost arestaţi de o poliţie foarte zeloasă când primeşte plângeri de la oameni ce consideră mesajele tradiţionale ca fiind homofobe şi acuzatoare.

Interdicţiile promulgate în numele „valorilor britanice” riscă să submineze libertatea de exprimare, valoare britanică esenţială. Leacul s-ar putea dovedi mai rău decât boala.

Sursa: The Telegraph