mars pt familie EstoniaDuminică, 5 octombrie 2014, un marş pentru familia naturală a avut loc şi în capitala Estoniei, Tallin. Demonstranţii s-au adunat în apropierea sediului Parlamentului Estonian pentru a-şi exprima opoziţia la legiferarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex. Legea, care a fost deja aprobată de guvern, mai trebuie ratificată de Parlament, care urmează să mai discutate pe marginea ei până pe 9 septembrie 2014.

Citeşte şi:  Vin vremuri grele: perioadele de secetă din Europa vor creşte cu 80% până în anul 2100, avertizează cercetătorii

Înainte de marş, Mitropolitul Cornelius al Tallinului şi Întregii Estonii (Biserica Ortodoxă Estonă – Patriarhia Moscovei) a ţinut, în faţa Catedralei „Sf. Alexander Nevsky”, din apropierea clădirii Parlamentului, o slujbă specială pentru a cere apărarea valorilor familiei.

187732.p

Marşul a fost organizat de fundaţia „În Apărarea Familiei şi Tradiţiilor” din Estonia, la cererea căreia a fost realizat de curând un studiu pe un eşantion de 1.000 de persoane cu vârste între 15 şi 75 de ani, care arată că 67% din estonieni se opun recunoaşterii de către stat a parteneriatelor pentru homosexuali.

Citeşte şi:  Mii de israelieni manifestează la Tel Aviv împotriva ofensivei în Fâşia Gaza

Aceeaşi fundaţie a înmânat anul trecut parlamentului şi o listă cu 38.000 de semnături de la persoane care se opun legiferării uniunilor homosexuale. Estonia are o populaţie de 1,325 milioane de locuitori împărţiţi în 580.000 de gospodării.

Surse: Pravoslavie, Life Site News