Viziune din 1909

Nu-mi pot explica, ce a fost cu adevărat. Poate că e vis, poate o halucinaţie copleşitoare şi îndelungată. Oricum, aceasta s-a întâmplat cu mine în realitate, având conştiinţa trează. Dar eu am simţit cum o forţă de neînfrânt mă impune să transmit, să povestesc despre toate cele văzute şi auzite, – să povestesc despre acele chipuri groaznice, înfiorătoare care se perindau în faţa ochilor mei, atunci când dormeam, sau nu dormeam, sau poate aiuram în realitate şi conştient, aflându-mă faţă în faţă cu această realitate tenebră şi înspăimântătoare, care mi s-a descoperit. Aflându-mă în camera mea de lucru, la masa de scris, pe la ora unu după miezul nopţii, mi s-a părut dintr-o dată, că am alunecat fulgerător de repede într-o adâncime întunecoasă, în străfundul pământului, la adâncimea de 550 mile, şi nu-mi pot explica de ce am memorizat anume această cifră. În jur domnea un întuneric beznă, iar în străfundul adâncului se vedeau arzând multe focuri, care urcau în sus ca nişte limbi sângerii. Iar întunericul era negru, mai negru decât cea mai întunecată şi lipsită de stele noapte în care licăreau nişte cerculeţe de foc, străpungătoare şi sâsâitoare ca nişte limbi de şarpe; în cele din urmă, am descoperit că acestea sunt chipuri mutilate de o înfricoşătoare urâţenie, negre, ca şi bezna, iar cercurile de foc – erau ochii lor. Şi am auzit în beznă zgomotul unor voci groaznice, zăngănind ca nişte foi de aramă, la auzul cărora simţi că-ţi îngheaţă inima în piept şi îţi vin greţuri… Şi am auzit cuvinte obraznice şi le citeam gândurile acestor locuitori ai beznei şi toate tainele lor mi s-au deschoperit. Şi mai era Cineva alături de mine care mă susţinea ca să nu mor de spaimă, – şi de asupra beznei eu eram puternic prin El. Las ca fiecare să creadă ce vrea despre aceasta, dar eu mă simt obligat să povestesc, să scriu şi să transmit semenilor mei această întâmplare nemaipomenită pe care am intitulat-o „Marşul distrugătorului”.

N.R. 17 aprilie, anul 1909

“Eu mă simt neputincios şi înfrânt, dar mai am o mare putere de influenţă, şi voi frânge lanţurile şi cătuşele, voi trece hotarele universului şi mă voi înarma cu legiunile mele, şi voi atrage mulţime de oameni şi voi ieşi la luptă, ultima luptă cu acest Miel Blând, ale Cărui blândeţe, smerenie, răbdare, curăţie, neprihănire şi sfinţenie mă frig cu foc nesuferit şi mă ameninţă că voi fi răpus şi aruncat în adâncul beznei veşnice. Iar de-acolo nu mai există nici o scăpare, pentru că acesta este tărâmul veşnicului întuneric al nefiinţei, acolo toate căile şi mijloacele se vor închide şi se vor termina pentru mine – acolo în bezna întunericului, şi nesfârşitei pentru mine vecii”.

La acestea se gândea Lucifer, înlănţuit în adâncul infernului, în aşteptarea ultimei judecăţi, şi s-a îngrozit. Şi-a amintit de lăcaşurile Luminii şi ale veşnicei bucurii, de frumuseţea slujitorilor cereşti, a slavei, blândeţii, smereniei şi devotamentului faţă de Creator în dragostea neţărmurită faţă de El şi veşnica preaslăvire de întreaga creaţie a universului… Şi-a amintit şi de zilele venirii pe pământ a Mielului Dumnezeiesc, în faţa smereniei, blândeţii şi răbdării Căruia s-a închinat omenirea care L-a recunoscut. Şi-a amintit şi de viclenia, trădarea şi perfidia de care dăduse dovadă: trădarea Omului-Dumnezeu prin moarte pe cruce, biruinţa efemeră asupra Lui, şi de sfâşietoarea clipă a înfrângerii sale definitive prin purtătoarea de lumină Înviere a Fiului lui Dumnezeu… “Totul s-a sfârşit; lumea a crezut în El, şi a venit mântuirea omenirii, aşteptată de la începutul veacurilor, şi prin această credinţă se vor mântui toate viitoarele generaţii care se vor naşte – până se va instaura viaţa perfecţiunii veşnice şi neschimbătoare, în veacul veacurilor, care vor rămâne închise pentru mine”. Şi lanţurile – ferecate, împletite din întunecimea trădării, mândriei stihiinice, înfumurării şi minciunii care-l încolăceau pe Lucifer – şi mai tare îl strângeau şi-l înfăşurau din toate părţile şi-i întunecau mintea cu şi mai multă răutate şi ură, care-l chinuia şi mai deznădăjduit şi disperat din cauza neputinţei sale, a voinţei sale nebune care-l domina. “Să mă supun – oare? – să cad înaintea Puterii Atotziditoare; înaintea iubirii nesfârşite şi milostivirii a Celui care cheamă pe toţi la viaţă veşnică, la fericirea şi bucuria cunoaşterii adevăratei înţelepciuni?! Să mă supun?.. Să cad şi să mă închin, după atâtea biruinţe de-a lungul veacurilor, încercând atâtea mijloace iscusite şi desăvârşind răutatea?” – gândea cu trufie Lucifer, cuprins de durerea nebună ce i-o provocau cătuşele neputinţei, s-a întunecă şi mai mult, şi atunci, în această stare de furie infernală, şarpele zvârcolitor al gândului său s-a întins în toată lungimea sa şi a încremenit, ca apoi să se înalţe fulgerător şi să se strângă într-un ghem al unui gând nou, negru, de distrugere, pierzanie şi moarte, dându-i lui Lucifer forţa elasticităţii sale, capacitatea de a insufla oamenilor înţelepciunea veninoasă a cunoaşterii…

Şi şi-a zis în sinea sa Lucifer: “Trebuie să mă pregătesc de atac din flancul drept: – lupta cu credinţa, de rezultatul acestei lupte va depinde succesul întregii bătălii asupra mântuirii”. Şi, Lucifer, la acest gând, a scăpărat ca o erupţie vulcanică, iar răcnetul său infernal s-a rostogolit ca un tunet prin grotele subterane, făcând să se cutremure şi suprafaţa pământului. Lucifer şi-a chemat legiunile şi toţi aliaţii care s-au dedat cneazului întunericului, şi toţi până la unul au venit şi şi-au închinat chipurile hidoase, în aşteptarea ordinelor sale. Atunci el a răcnit: “Hei, voi – duhuri slăbite de puterea crucii, care pribegiţi prin păduri, pustiuri, hăţişuri şi mlaştini, – şi care v-aţi pierdut slava de altădată în poveştile cu care dădacele sperie copiii! Ascultaţi-mă şi executaţi – vă dau vouă puterea şi vicleşugul şarpelui negru… Ascultaţi! Credinţa şi Crucea Răstignirii au învins toată lumea, s-a întins peste întreg universul. Oamenii aşteaptă de acum la porţile Împărăţiei Cereşti, care vine cu o putere de nebiruit ca să-i atragă spre veşnica fericire, spre contemplarea acelei frumuseţi, fericiri şi a desăvârşitei înţelepciuni care ne macină pe noi cu chinuri nespuse. Oamenii înţeleg tot mai mult în ce constă bucuria şi binele vieţii: prin plăcerile trupeşti şi dulceaţa patimilor şi viciilor nu-i mai putem ispiti. Trebuie să alegem alte mijloace, alte ispite: trupul lăsaţi-l deocamdată la o parte. Trebuie să lovim direct în centru şi să începem neapărat din flancul drept: să distrugem credinţa – acesta este fortul principal şi cel mai important, şi îndată ce vom distruge şi cuceri acest fort de la oameni – noi am şi învins. Pentru aceasta trebuie să zidim o asemenea ambuscadă, pe care oamenii să nu o poată sparge, şi din spatele acestei ambuscade să acţionăm neîncetat şi dârz, dar luptând astfel încât fiecare lovitură să pară a fi făcută din partea opusă. Înţelegeţi această tactică militară? Atunci când duşmanul este nevăzut, nu-l poţi descoperi şi, deci, nici învinge. Acum vă dau vouă o nouă putere a şarpelui negru, – puterea influenţei. Îndemnaţi şi sugeraţi, neîncetat; aceasta este unica armă puternică împotriva liberei voinţe a omului, pentru a-i înclina voinţa spre stânga, de partea noastră, atrăgând astfel duşmanul în cursă şi încercuindu-l din toate părţile. Iar despre sugestiile mintale oamenii vor crede că sunt propriile lor gânduri, şi le vor urma neabătut, plăsmuind noi teorii, şcoli şi ştiinţe, iar dintr-acestea voi trebuie să împletiţi plasa şarpelui negru, până când gândirea oamenilor se va încurca cu totul în ea, încât vor înceta a se mai înţelege unul cu altul, nu vor mai deosebi adevărul de minciună, şi nici nu vor fi în stare să-şi pună problema mântuirii şi a salvării, pierzându-şi capacitatea de a o mai dori. Atunci lumina din ei se va polariza cu întunericul, iar întunericul este al nostru, şi ei vor numi întunericul lumină, iar lumina adevărată le va părea întuneric, şi atunci ei se vor înrola în legiunile noastre; atunci partea stângă va deveni pentru ei dreaptă, iar partea dreaptă – stângă, şi această stângă va însemna dreapta adevărată şi robie, iar robia o vor considera adevărată libertate, care înseamnă samavolnicie. Iar de aici – încă un pas şi vom distruge tot ce este viaţă pe pământ. Oamenii vor tinde, alături de noi, spre distrugere şi nimicire definitivă”

“Ura!..Ura!..” – A răsunat infernul de strigătele demenţiale şi bestiale ale legiunilor negre, care s-au dezlănţuit în urma hohotului frenetic şi al răgetului de fiară încolţită, zăngănitul metalic – sufocant, năduşitor, otrăvitor, sfâşietor, surpându-se în adâncul infernului, în bezna veşnică şi în prăpastia întunericului fără de ieşire, în chinul muncilor fără de moarte şi veşnice… Şi au şuierat şerpii negri ai planului demonic şi s-au avântat din străfund în cercuri elastice, cu ochi arzători de viperă – otrăvitori, scârboşi, ucigători, semănând în jur suflul morţii… Şi bezna se înteţea şi se îndesa şi se umplea de vaicărelile şi geamătul celor chinuiţi, şi de furia şi de neputinţă şi de setea de moarte – disperată, veşnică, fără de sfârşit. Dintr-o dată au sclipit, s-au aprins doi ochi de foc, două pupile negre – negre ca şi noaptea, pătrunzători, deprimanţi şi tăioşi, şi s-a umplut infernul de legiunile unor chipuri hidoase, lăsându-se o linişte mortală, cumplită şi ameninţătoare. Lucifer a apărut în faţa legiunilor, dându-le planul de luptă.

“Mai întâi de toate, ademeniţii prin sugestionare pe slujitorii Bisericii. Arătaţi-le puterea voastră asupra sufletelor celor ce se mântuiesc, asupra regilor şi mai marilor lumii, arătându-le frumuseţea femeilor şi uşurinţa cu care şi le pot supune; arătaţi-le bogăţiile şi bunurile lumii, cu toate formele şi frumuseţile ei de seducţie, prin fastul, luxul şi mijloacele prielnice de acaparare a lor. Iar Sfânta Evanghelie a Celui Înviat, prefaceţi-o într-o armă doar a lor, ascunsă de acei care caută mântuirea, pentru ca să nu se descopere criminalitatea lor faţă de lume. Corupeţi-i cu tenacitate dar şi cu precauţie, iar atunci când ei vor lua sugestiile voastre drept gânduri personale, şi inima şi mintea le vor fi seduse de patimile aprinse ale trupului, şi de pătrunderea în tainele sufletului şi gândului, şi de puterea asupra sufletelor şi comorilor lumii, şi vor începe să judece şi să chinuiască şi să omoare pe cei nevinovaţi care nu li se supun lor şi se împotrivesc minciunii şi prefăcătoriei lor, şi prin frică îşi vor întări puterea lor, – atunci vă veţi îndeplini lucrarea voastră. Credinţa se va clătina în oameni, pentru că, dacă slujitorii şi învăţătorii bisericii sunt corupţi, vor gândi ei, atunci credinţa pe care ne-o predică ei, nu este mântuitoare ci nimicitoare, şi ei mint; predică şi învaţă smerenia, iar singuri se mândresc cu cucernicia lor criminală şi insinuantă; propovăduiesc curăţenia şi neprihănirea, iar singuri se dedau desfrâului, viciilor şi farmecelor femeieşti, pervertirii celor curaţi şi nevinovaţi; propovăduiesc abţinerea şi sărăcia sufletului, iar singuri sunt dezmăţaţi, pizmaşi, trufaşi şi nesăturaţi după însuşirea bunurilor străine. Şi ispita va fi atât de mare, încât foarte puţini îi vor rezista; – credinţa şi religiozitatea vor deveni ispită şi vor fi corupte din rădăcină. Această misiune v-o încredinţez vouă: legiunii lui Paladda şi Moloh. Iar ţie – legiunea şarpelui negru – iată ce îţi poruncesc: să urmăriţi pas cu pas şi să supravegheaţi neabătut oamenii erudiţi, înzestraţi cu talente şi genialitate. Aceştia sunt cei mai dotaţi oameni; – ei se străduiesc să cerceteze şi să pătrundă toate formele de existenţă şi să pătrundă tainele vieţii, întru slava Creatorului şi a cunoaşterii înţelepciunii Lui de neconceput. Destinaţia şi scopul acestora sunt atât de clare şi de măreţe, încât dacă vor izbuti să-şi atingă scopul, atunci toată viaţa oamenilor se va întoarce spre slăvirea Creatorului, şi oamenii vor reveni la nemurire şi veşnica fericire, şi vor descoperi atunci toată bucuria şi fericirea vieţii şi credinţa va deveni pentru ei piatră de diamant, iar pământul, cu toţi vieţuitorii săi – Împărăţia Celui Înviat. Şi atunci toate mijloacele noastre de luptă şi tot sorocul hărăzit nouă vor lua sfârşit. “Grăbeşte-te legiune a şarpelui negru! Grăbiţi-vă legionari să mergeţi pe urmele acestor aleşi, oameni ai ştiinţei şi genii întru slava Crucii, şi insuflaţi-le cu precauţie, pe ascuns, că în lume nu e nimic extrasenzorial şi tainic, şi că diversitatea naturii, frumuseţea şi armonia formelor ei se dezvoltă după principiul autocreaţiei, iar pentru a le pecetlui convingerea, folosiţi cuvântul latin evoluţie; acest cuvânt va prinde şi va avea efectul scontat pentru că oamenii sunt pasionaţi de ştiinţe şi se încred celor consacraţi în scolastică. Sugeraţi-le cu precauţie, pe măsura progresării lor în experienţele de cercetare a structurii materiei şi a formelor ei, tăinuind în sine sufletul şi spiritul – prin puterea atotcuprinzătoare a Creatorului, – că, de fapt, acest suflet dătător de viaţă sau aşa-numita Putere, în genere nici nu există, că el este doar o aparenţă, precum e mişcarea – o simplă mişcare, care diferă numai prin viteze, senzaţii variate sau acţiune asupra fibrelor nervoase ale organismului, că este numai materie, sau o substanţă vizibilă şi palpabilă, şi că în procesul mişcării sale se autocreează. Această influenţare este atât de lesnicioasă, încât oamenii vor începe să nege cu multă uşurinţă existenţa sufletului, şi a lui Dumnezeu-Creatorul universului, şi atunci substanţa va fi divinizată, precum şi închipuirea despre ea – dumnezeirea ei – se vor uni imaginar în mintea omului; astfel oamenii se vor umple de trufie şi se vor ridica împotriva credinţei în Unul Dumnezeu. Iar, văzând pe slujitorii Bisericii, astfel precum i-aţi făcut voi, se vor ispiti complet şi se vor uni cu noi, şi vor recunoaşte drept chezăşie a adevăratului progres doar evoluţia noastră sporadică cultura stihiinică şi libertatea noastră, şi atunci poziţia noastră consolidată va deveni pe deplin camuflată şi inaccesibilă pentru oameni, întrucât noi am făcut astfel ca existenţa noastră să fie total negată, astfel că loviturile noastre, sugestionările legiunii noastre vor fi considerate drept saluturi amicale transmise minţilor strălucite ale reprezentanţilor lor geniali. Şi nimeni nu va mai crede că noi suntem duşmani, orice încercare de urmărire şi de descoperire a existenţei noastre va fi luată în derâdere, iar cutezătorii vor fi consideraţi demenţi. “Când totul merge strună, – înaintează cu îndrăzneală. Trebuie de acţionat cu multă insistenţă şi grabă pentru a distrage definitiv mintea omenească de la toate sferele cereşti şi de la ideea nemuririi, din cauza cărora oamenii îşi păstrează puritatea morală îşi desăvârşesc glasul sâcâitor al conştiinţei care le aminteşte de Dumnezeu şi de sfinţenia Lui de acolo, din împărăţia cerească, unde străluceşte şi-i cheamă lumina neînserată a Adevărului. Cu acest glas al conştiinţei, şi cu aceste elanuri ale sufletului uman este cel mai greu de luptat…

“Ascultă, legiune a şarpelui negru, şi îndeplineşte! – Trezeşte-le oamenilor cât mai multe impresii – cât mai variate, care să le cuprindă pe deplin atenţia printr-o interminabilă succesiune de inovaţii şi descoperiri; – o schimbare palpitantă, efemeră, continuă, fără de sfârşit – tot mai noi şi mai noi, mai atractive, – care ţintuieşte atenţia.. Mai întâi de toate – metodele fulgerătoare de modificare a voinţei, gândului, dorinţei – a întregii fiinţe. A vedea la distanţă, a auzi la ddistanţă, a face schimb de gânduri la distanţă – ca să frapeze, să uluiască… Oamenii trebuie apropiaţi, adunaţi într-o singură gloată – combateţi orice fel de izolare, de individualizare, – prin trezirea curiozităţii faţă de ineditul noutăţii şi creşterea fără precedent a potenţialului intelectual. Deplasarea cu motoare cu aburi: căile ferate şi vapoarele cu aburi; zgomotul trenurilor, deplasarea fulgerătoare, ameţitoare, – zgomotul, zăngănitul, şuieratul, imensele gări, toate cu acelaşi interminabil zgomot şi vacarm, prin schimbarea continuă de feţe şi localităţi, de situaţii – periculoase, temerare până la absurd, până la ameţeală, până la distrugerea unor eşaloane întregi de trenuri cu tot cu încărcătura lor umană… Telegrafe, telefoane, elevatoare, aparate de zbor, aerostate; fonografe şi gramofoane… Motoare electrice, tramvaie electrice, iluminare electrică… Toate sunt în mâinile omului, sub puterea raţiunii sale – a omului-rege, stăpân al naturii, pe care el şi-a supus-o… Nu mai există artă inspirată; ea e în stampe, fotografii, copii heliografice, în reproducerea mecanică a nenumăratelor copii de artă… Maşinile de scris, maşinile de dactilografiat, maşinile de cusut; seamănătoare, râşniţe, mori şi brutării, maşini muzicale, care vorbesc şi cântă, maşini de jocuri, cinematografe vii… Jos mâinile! Jos cu munca manuală!.. Raţiunea triumfă. Raţiunea este regele; raţiunea este stăpânul; raţiunea este mândria omului. Ei i se vor închina şi pe ea o vor idolatriza. Omul îşi va înălţa mândru fruntea şi va cunoaşte libertatea… La ce-i va mai trebui voinţa de a-şi domina instinctele, dacă a ajuns să domine natura? De ce să se mai supună Cuiva, când lui i s-au supus forţele naturii? Şi atunci va cunoaşte omul înţelepciunea noastră, înţelepciunea şarpelui negru, împlinirea profeţiei rostite în rai prin gura femeii ascultătoare: “veţi cunoaşte totul,– veţi fi ca dumnezei”.

“Şi va ridica semeţ omul fruntea, chemând la luptă însuşi Cerul, care i-a încercat atâta amar de timp răbdarea, şi se va avânta la luptă împotriva blândeţii şi supunerii legii, împotriva smereniei, a neprihănirii şi înţelepciunii, şi va râde atunci de ele, ca de slăbiciune, laşitate, slugărnicie şi le va transforma într-o libertate a samavolniciei stihiinice, iar dulceaţa desfătării plăcerilor trupeşti va fi podoaba acestei libertăţi…

“Viaţa – mişcarea continuă, neobosita şi necontenita alternanţă de impresii – va curge ca un torent copleşitor, şi nu va mai oferi nici o clipă de răgaz pentru a-ţi aduce aminte de Dumnezeu şi de Sfinţenia Lui, şi de viaţa lumii, de dragoste şi aspiraţia spre Lumină – de izvorul fiinţei sale şi al îndeplinirii poruncii divine. Şi atunci nimic sfânt şi Dumnezeiesc nu-i va satisface şi linişti pe oameni, iar glasul conştiinţei va muţi în ei: vor fugi de El şi frica lor va fi ca de moarte, şi vor căuta să se adune în turme şi se vor teme de singurătate, ca nu cumva să se trezească în ei glasul conştiinţei. Astfel, în locul acestei curăţenii şi sfinţenii copilăreşti, pe care ei o numesc dezvoltare şi perfecţiune spirituală, după cum i-a învăţat Mielul lor, noi vom impune cultura noastră, progresul slavei şi trufiei raţiunii… Ce folos din această ordine insuportabilă; supunere faţă de lege; aceasta înseamnă înfrânarea aspiraţiei spre patimile nesăţioase ale trupului şi spre încântarea neruşinatelor şi atrăgătoarelor plăceri ale vieţii? Insuflaţi-le egalitatea drepturilor la plăcerile vieţii, la trăirea palpitantă a pasiunilor trupeşti, şi cunoaşterea deplină, până la fund, a plăcerilor!..

“Ascultă legiune a şarpelui negru şi a Mamonei! Ascultă şi îndeplineşte!.. Atunci când viaţa naturală se va transforma în viaţă artificială, în viaţa maşinilor şi a producţiei mecanice, – munca manuală va deveni inutilă; mâinile oamenilor se vor elibera şi se vor dezlega, va izbucni dorinţa de a trăi, de a trăi cu nesaţ, nestăvilit, cu toţi nervii şi fibrele trupului, cu toate senzaţiile clipei, momentului, cu întreaga gamă a plăcerilor şi satisfacţiilor voluptăţii pasionale, ale culturii noastre deja, preapline de tumultul plăcerilor, într-un vârtej atotcuprinzător, crescând şi intensificând dorinţa de a bea cupa plăcerilor vieţii până la fund, până la moarte, până la agonia plăcerilor, – fiecare să o guste, să o bea şi să cunoască şi să se satisfacă; pentru că de acum nu va mai exista credinţă, nici speranţă, nici dragoste, – ci numai plăceri trupeşti. Iar credinţa, nădejdea şi dragostea – aceste surori din fantezia naivă a oamenilor, vor vi luate în derâdere chiar de oameni, – precum o facem şi noi acum – copiii liberi ai iadului… Ha…ha…ha!! Râdeţi acum de ei, râdeţi de aceşti nebuni, nebunilor!… Râzi legiune a şarpelui negru!. Râzi, bătrâne Moloh!.. Priveşte, priveşte şi fii satisfăcut de nebunia oamenilor!… Munca, credinţa şi speranţa îi salvau altădată, le aduceau liniştea şi bucuria neîntinată a vieţii; în simţul măsurii, al echilibrului existenţial, de la un cosit până la altul, de la o recoltă la alta, viaţa le decurgea paşnic. Iar bogaţii demult sunt în serviciul nostru, făcând lucrarea noastră: se ghiftuiau şi râdeau de sărăcimea răbdătoare, o ţineau încătuşată în fiare şi în temniţe, impunând-o să lucreze pentru ei, bogaţii: pentru ghiftuirea lor, pentru satisfacerea plăcerilor, pentru haine, brocarturi, pentru strălucirea şi luxul lor, pentru întreţinerea amantelor trândave, pentru bogăţia neruşinată şi desfrâul lor! Aceştia nu aveau nici credinţă, nici speranţă, nici dragoste, nici compasiune, şi prin aceasta meritul lor în faţa noastră este important. Iar atunci când producţia mecanizată va exclude munca manuală şi mase întregi de săraci înfometaţi vor rămâne fără muncă, – atunci scopul nostru va fi atins. Proletariatul se va înrăi şi va deveni ameninţător ca o lavă gata să se reverse… Inspiră-le, inspiră-le lor, legiune a şarpelui negru, şi tu, bătrâne Moloh, – ideea noastră de libertate, de cultură a libertăţii samavolnice!.. De acum ne vom descurca mai uşor: lansaţi-l în prim-plan pe Marx al nostru, şi impuneţi socialismul în locul idealurilor creştine de credinţă, speranţă şi dragoste; în locul celei propovăduite de biserica Mielului, pe care am reuşit atât de iscusit să o distrugem, fiind ajutaţi de serviabila ierarhie a preoţimii, – scindată în nenumărate părţi, care dispută întâietatea şi dreptatea, în cei stăpâniţi de ambiţie care sunt într-o nesfârşită învrăjbire şi ură împotriva celor blagocestivi… Lovitura a fost dată! Strigă legiune a şarpelui negru şi sugerează-le oamenilor: – trăiască marxismul! Trăiască social-democraţii! Trăiască proletariatul muncitoresc!, comuniunea revendicării prin forţă a fericirii generale pentru toţi, – fericire, comodităţi şi toate plăcerile culturii noastre – sclipitoare, ademenitoare, – liberă de orice aspiraţii nebuloase spre înaltul şi îndepărtatul cer. Realizarea idealurilor lor în ceruri e prea îndepărtată; perfecţionarea individuală a omului cere prea mult timp… Insuflaţi-le oamenilor bucuria clipei, – satisfacerea numai aici şi numai acum! Sugerează-le tuturor şi fiecărui în parte forţa, energia şi dârzenia pentru atingerea fericirii sociale, a fericirii tuturor. Râzi de păcat! Ia în derâdere puritatea şi sfinţenia vieţii! Râzi de conştiinţă!.. Râzi şi sugerează-le cu putere: a ucide, a vărsa sângele unui reprezentant sau al unei întregi pături sociale antagoniste de dragul fericirii sociale este o faptă de eroism nobil. A fi încătuşat, întemniţat, a fi încarcerat, dus la ocnă, în mină în numele fericirii sociale este un eroism şi o faptă nobilă. A ataca, a smulge, a jefui sau fura în scopuri sociale înseamnă bărbăţie şi eroism în numele societăţii. A muri prin spânzurare, pe eşafodul călăului sau prin împuşcare în scopul fericirii sociale a culturii noastre – a libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, – este o faptă eroică, dar nu a mucenicilor creştini pentru oarecare bunuri veşnice promise, ci a mucenicilor noştri, contemporani – pentru realitate, pentru fericire generală aici, pe pământ, fericirea deplinei satisfaceri, a tuturor comodităţilor şi plăcerilor. Şi aceşti bravi mucenici ai noştri vor avea o influenţă extraordinară asupra societăţii, pentru că vor amesteca noţiunea despre eroism cu slava plină de smerenie a mucenicilor Mielului, pentru a se situa pe locul lor şi a îndepărta amintirea despre ei, diminuând astfel adevărul despre coroana lor mucenicească. Această tactică ne costă destule eforturi şi trudă, pentru că voi, legiune a şarpelui negru, trebuie să păstraţi, prin forţa sugestiilor voastre, sistemul execuţiilor, care acutizează relaţiile dintre popor şi puterile guvernatoare, care întăresc şi alimentează forţa opunerii oamenilor poruncilor Mielului, ele ne sunt necesare fiindcă acutizează relaţiile dintre popor şi forţa de guvernământ, apropiind istoria de deznodământul nostru, de dominaţia noastră asupra lumii. Înţelegeţi voi oare aceasta, legiune a şarpelui negru, şi tu, bătrâne Moloh, şi tu veşnic jucăuşule şi surâzătorule Eros – copil al şarpelui negru!!! Inspiraţi-le oamenilor o răsturnare totală a noţiunilor! Întunecaţi-le minţile!”

Atunci Lucifer s-a ridicat în toată statura sa şi a căscat cutremurându-se infernul, şi a scrâşnit tare din dinţi de s-au clătinat legiunile demonilor hâdoşi. Iar şarpele gândului negru al lui Lucifer s-a avântat încolăcindu-l în cercuri elastice, apoi iar s-a smucit în cercuri , încolăcindu-se apoi într-un ghem de noi gânduri de distrugere şi nimicire. Şi Lucifer a continuat: “Ascultaţi cu atenţie: şi tu, legiune a şarpelui negru, şi tu, bătrâne Moloh, şi tu, mereu surâzătorule Eros, copil al şarpelui negru, născut în rai sub pomul ispitei!.. Ascultaţi-mă! “Vouă vă revine cea mai dificilă misiune, fără de care nu vom izbuti nimic şi toate planurile noastre vor fi fără nici un rost. Există în mediul oamenilor o cetate, cea mai invincibilă. Este maternitatea: naşterea copiilor şi educaţia lor. Femeia fecioară şi femeia-mamă: iată acea cetate de nebiruit a omenirii pe care trebuie s-o ţineţi mereu sub supraveghere, pregătindu-vă să loviţi cu armele sugestiei. Dacă nu veţi lua, nu veţi cuceri aceste fortăreţe, – atunci totul e zadarnic, pentru că nici nu veţi termina de “prelucrat ”o generaţie, că va creşte alta, o nouă putere împotriva noastră. Prin femeie trebuie să cucerim omul, cu prezentul şi viitorul său, în totalitatea sa”…

Şi dintr-o dată s-a înfiorat Lucifer la acest gând şi s-a ghemuit, parcă de durere. Şarpele gândului negru s-a retras între maxilarele deschise de groază şi s-a ascuns acolo. Şi a fremătat şi s-a cutremurat tot infernul… De sus din înălţimi a pătruns în infern ca un fulger, o rază de lumină pură care a spart bezna şi a împrăştiat întunericul. Prin acest semn lui Lucifer i s-a dat de înţeles despre neputinţa sa nebunească şi despre nemărginita milă a Creatorului. Şi a licărit atunci peste privirea tâmpă a lui Lucifer, din înaltul cerului Chipul luminos al Preacuratei Fecioare Maria – Maica Mielului, neadormită, veşnică veghetoare şi apărătoare a fecioriei şi maternităţii femeiilor. Şi iarăşi s-a întunecat şi mai tare bezna infernului şi au fulgerat fioros ochii lui Lucifer, iar dintre maxilare şi-a scos capul şarpele gândurilor sale negre şi chipul său s-a strâmbat de râsu-i demenţial şi batjocoritor.

“Cunoaştem noi aceste ameninţări!” – a continuat el cu glas obraznic, năduşitoar şi strident, ca şi zăngănitul unei foi de cupru sub lovitura ciocanului, şi si-a întins sfidător, ridicând mâna hidoasă, plină de păr, cu degetele prelungi strânse în pumn, lăsând să i se vadă ghearele-i ascuţite. “Noi nu suntem singuri! Avem un aliat – “cununa creaţiei”, iar cu ea nu ne va fi chiar atât de straşnic!.. De partea noastă este bărbatul, sexul masculin, şi el ne poate aranja planurile! „Ascultă, legiune a şarpelui negru, şi tu, Mamona, şi tu, Moloh, şi mai ales tu, surâzătorule şi jucăuşule Eros! Insuflaţi-le bărbaţilor, şi mai cu seamă tinerilor aţâţarea poftelor. Sugeraţi-le, – că neprihănirea fetelor, castitatea, timiditatea şi toată această ruşine, curăţenie castă şi modestie a tineretului – sunt banale prejudecăţi, care constrâng impulsurile naturale şi împiedică plăcerilor vieţii. Împingeţi bărbaţii prin sugestie spre dragoste liberă, extraconjugală, care nu stinghereşte personalitatea şi înclinarea ei spre diversitatea plăcerilor. Inspiraţi dezgust faţă de căsătorie, care constrânge personalitatea prin datoriile conjugale. Indicaţi-le şi sugeraţi-le modalităţi de concubinaj şi de căsătorii civile fără copii. Medicina şi marxiştii vă vor ajuta în mod deosebit prin ediţiile şi îndrumarele lor populare, în care se dau sfaturi şi se propun mijloace practice şi dispozitive pentru amorul “protejat”, adică steril. Presa, de astă dată un aliat preţios, ne va fi de un real folos, contribuind la difuzarea acestor, deosebit de preţioşi, ghizi ai înfloririi culturii erotice. Acesta e unul dintre aspecte. Iar după ce bărbaţii se vor desfrâna, încercând din tinereţe experienţele cultului erotic şi vor prefera în locul căsătoriei tradiţionale convieţuirea liberă, cu toată varietatea plăcerilor poligamiei, atunci celor mai alese femei, naturilor celor mai feciorelnice să le insufli porniri antagoniste faţă de bărbaţi, conştientizarea necesităţii emancipării, a independenţei şi egalităţii în relaţiile sociale, de muncă, pentru că ei, bărbaţii, au lipsit-o de căldura căminului familial, i-au lezat cel mai sacru drept natural – dreptul la maternitate. “Nervii femeilor sunt ţesuţi în mod deosebit, fiind mai sensibili la sugestii. Deci, sugerează-le lor insistent, dar precaut, deplina egalare cu bărbaţii, cu această materie grosieră, care se lasă mai uşor sedusă de idei nesăbuite, transformându-le în teorii ştiinţifice, cu un întreg sistem de factori doveditori, oricât de ineptă n-ar fi ideea, tocmai din această cauză am reuşit atât de uşor să-i sugerăm bătrânului savant ca în ideea despre “evoluţia” formelor naturii, în legea periodicităţii, consecutivităţii şi legităţii dezvoltării universului să descopere absenţa Lui, şi în dezvoltarea şi aplicarea ulterioară a acestei idei – să fie exclusă din ştiinţă credinţa în Creatorul universului… O!… Acesta este punctul nostru forte şi victoria deplină asupra minţii umane, deşi el sărbătoreşte această victorie ca pe un simbol al eliberării… Ei şi, las să-şi mângâie orgoliul!.. “Trebuie să ţii cont de faptul, că femeia este mai clarvăzătoare, mai nobilă, mai pură şi mai Divină prin lumina sufletului ei, prin chipul său fermecător şi prin influenţa copleşitoare. Din această cauză, trebuie treptat şi cu precauţie să-i insufli deformarea ideii despre feminitate, maternitate, castitate, fineţe, graţie şi dragoste şi despre inutila invenţie a oamenilor – dragostea ideală. Apoi, tot mai mult şi mai insistent, în crescendo – sugerează-i dispreţ faţă de aceste forme de simţire care denotă slăbiciunea femeii, care caută sprijinul sexului tare; – cu şiretenie şi iscusinţă bateţi joc de ea şi incită-i orgoliul…Totul, ce este lumină şi forţă în femeie – prezintă-le în ochii ei drept slăbiciune şi ruşine laşă; nu uita de principala ţintă – continuă să loveşti în sentimentul religios, puternic înrădăcinat în sufletul sensibil al femeii, pentru a desfrâna prin femeie şi copiii ei, ucigând în ei şi credinţa şi religia – aceste bariere stau cu tărie în faţa noastră. Pentru aceasta trebuie să le sugerezi insistent femeilor interes şi pasiune pentru ştiinţele înalte, acolo unde domneşte sistemul nostru evoluţionist de gândire, care prin experienţe raţionale conduce la negarea existenţei Dumnezeului Creator, nemuririi sufletului, iar dacă se va camufla evidenţa acestor absurdităţi, şi oamenilor li se va da libertate în gândire, ei curând îşi vor crea o filozofie pozitivă. Atunci femeile vor disputa în faţa bărbaţilor drepturile lor la ştiinţă, vor studia în universităţi, vor conduce catedre, vor spinteca împreună cu studenţii cadavre şi vor căuta în ele sufletul, începutul vieţii, şi, desigur, nu-l vor descoperi, însă prin apropiere continuă de bărbaţi şi prin dezvoltarea comuniunii tovărăşeşti cu bărbaţii în auditorii, la adunări, în laboratoare, policlinici, conferinţe, pe băncile şcolăreşti, la serviciile de stat în diverse instituţii, psihicul femeii se va polariza cu particularităţile esenţiale masculine, şi atunci toată forţa farmecului, fineţii, modestiei feminine şi acestei atracţii încântătoare, care-i conferă acea frumuseţe inedită şi nobleţe morală, pe care le are femeia vor dispărea de la sine, şi atunci noi vom avea în persoana femeii sluga şi aliata noastră fidelă, cu marea ei capacitate de a influenţa asupra maselor; la vederea eroismului ei mucenicesc în temniţe, surghiunuri şi pe spânzurători, cu drept statal de libertate cetăţenească… Da! – aceasta este o nemaivăzută provocare Creatorului. Las să mai admire şi acum “cununa Creaţiei Sale”!.. Ha…ha…ha!!! A izbucnit în hohote de râs Lucifer, strâmbându-şi monstruosul chip şi descoperindu-şi ambele rânduri de dinţi ascuţiţi cu luciu de oţel. Şi odată cu el au izbucnit în hohote legiunile şarpelui negru şi toţi monştrii infernului şi sufletele robite, captivii-aliaţi, într-un zgomot înfiorător şi desnădăjduit. De la această hohotire sălbatică şi nemernică s-a cutremurat infernul şi s-a clătinat scoarţa pământul. “Drepţi!.. Ascultă!..– a poruncit Lucifer, şi după ce se făcuse linişte, – a continuat: “Mai există o împrejurare foarte importantă, care nu trebuie în nici un caz să o treceţi cu vederea, ci s-o îndeplinitiţi cu exactitate după instrucţiune:“O parte din Biserica ce a rămas credincioasă Mielului va urma cu dârzenie poruncile Sale şi vor lupta pentru credinţă cu apostolii noştri învăţaţi, care au atras de partea lor majoritatea minţilor omeneşti. Aici nu-ţi va fi chiar uşor să izbândeşti, legiune a şarpelui negru, şi va trebui să chemi în ajutor captivii noştri din morminte… Iată cum veţi face: “Îndată ce veţi remarca că cineva dintre credincioşii Mielului intenţionează să demonstreze existenţa vieţii de după mormânt în cercurile mai înalte, inspiraţi-i să preia de la yogini şi ucenicii noştri din ţările Edenului căzut metodele comunicării magice cu noi şi cu misterele noastre, şi cu mare precauţie, dezvăluiţi unele ritualuri de comunicare ale celor mai fidele nouă loje masonice: şedinţele de aşteptare şi mijloacele de invocare, în cadrul cărora, să vă folosiţi de acoperirea unor răposaţi rătăcitori dintre vasalii sau robii noştri, care, la prima chemare, imediat trebuie să apară în mijlocul adunării. Aici trebuie să daţi dovadă de maximă atenţie, pentru a nu admite ca mintea şi conştiinţa participanţilor la şedinţe să fie legată de numele Lui Dumnezeu sau a Unsului Său. Pentru aceasta, trebuie să-i abateţi prin diverse sugestii tainice de la starea religioasă conştientă. Nu faceţi experimente în prezenţa învăţaţilor şi a duhurilor ucise, pentru că puteţi provoca efecte inverse. Înşişi mesele de aşteptare şi ritualurile de comunicare –creează deja o atmosferă favorabilă, nesuferită Mielului Purtător de Lumină şi Bisericii Lui, care ne chinuieşte prin puritatea şi sfinţenia adunărilor sale întru lauda Creatorului”.

“Deci, reţineţi, că adunările magice, numite sedinţe spiritiste, este câmpul vostru de luptă şi că voi trebuie să fiţi acolo în primele rânduri. Vă puteţi retrage numai în cazuri excepţionale, dacă vor interveni să vă strice planurile sfinţii strategi, Îngerii sau sfinţii răposaţi – slujitorii Mielului, care apără sufletele credincioşilor. Într-un asemenea caz retrage-te hotărât, fără teamă de nereuşitele trecătoare; vor părăsi adunarea unu-doi – nu-i mare pagubă, – vă rămân ceilalţi. Important este să vă a apropiaţi de participanţii la adunare, apărând de fiecare dată în detaşamente, trezindu-le şi incitându-le interesul şi curiozitatea. Atingeţi-vă de mâinile şi de alte părţi ale corpului mediumurilor şi participanţilor şi amestecaţi continuu substanţa subtilă a învelişului vostru întunecat cu fibrele lor nervoase şi-i veţi polariza, transmiţându-le lor voinţa şi înclinaţiile voastre, şi în aşa fel ei nu vor mai căuta satisfacţii şi linişte sufletească în comunicarea cu Dumnezeu, în rugăciune şi credinţă, ci în comunicarea cu voi, în publicaţiile şi discuţiile despre voi şi minunile voastre, considerându-le drept revelaţii extraordinare şi găsind în ele satisfacţia năzuinţei de a pătrunde în cele mai ascunse taine. Şi atunci când adunările spiritiste vor înlocui Biserica Mielului vom putea considera că ne-am atins scopul. La şedinţe încercaţi să uimiţi şi să ademeniţi adunarea prin diverse minuni: mişcaţi pe nevăzute mesele şi obiectele; cântaţi la diferite instrumente, ticăiţi, telefonaţi, transmiteţi mesaje în scris, ridicaţi obiecte în aer, până veţi acumula putere din învelişurile organice ale mediumilor şi ale participanţilor la adunare, şi atunci comprimaţi-vă şi vă întrupaţi, prezentându-vă cu numele răposaţilor şi luând chipul lor.

“Prin intermediul acestor întrupări temporare, în care răposaţii înviaţi nu trebuie să se reţină mult timp, pentru a nu ucide mediumul, noi vom pregăti, substituindu-ne oamenilor, întruparea şi naşterea din femeie a fiului nostru, pe care Apostolii Mielului l-au numit antihrist. El va concentra în sine toată înţelepciunea umană, pe care noi o vom întoarce cu iscusinţă pe dos, şi cunoaşterea tuturor minunilor atotputernicei noastre magii şi învierea din morţi. Şi, deoarece până atunci savanţii vor scrie şi răspândi o nouă învăţătură, care va declara că Dumnezeu nu există, ci numai închipuirea omului despre sine însuşi, atunci oamenii îl vor primi drept Fiul Domnului pe fiul nostru, după puterea şi măreţia minunilor sale, pentru că el, prin forţa sugestiei, va îndemna oamenii să împartă pământurile, averile şi comorile, pentru a nu mai fi oameni flămânzi. Şi atunci societatea nu se va mai numi Biserică a Lui Hristos, ci uniune socialdemocratică bazată pe principii de anarhie deplină, subordonată în mod tainic şi nevăzut numai nouă. Astfel, de partea noastră vor trece şi aleşii societăţii, iar, dacă va rămâne o mică turmă de credincioşi, împrăştiată pe suprafaţa globului, aceştia nu vor avea nici o însemnătate pentru noi. Atunci, în alianţă cu omenirea, noi vom porni ultimul, decisivul război împotriva Mielului – Fiului Celui Veşnic – şi vom instaura pe pământ împărăţia noastră… Iar, dacă şi ultima luptă nu ne-a aduce biruinţă, atunci, cel puţin vom avea de partea noastră armata aliaţilor, pe care, atunci când ne vom retrage în întunericul veşnic o vom lua cu noi, pentru a avea cu ce ne ocupa şi a ne exersa puterea asupra celor care, neîndoielnic, în virtutea firii lor omeneşti, vor începe să tânjească după trecutul ireversibil… Auzi tu, legiune a şarpelui negru?! Auziţi voi, credincioasele mele slugi şi robi!!! Acesta este ultimul meu cuvânt! Aţi înţeles voi oare totul şi aţi însuşit toate ordinele? – a răcnit Lucifer cu glas plin de cruzime şi necruţător. Şi infernul a răsunat de un vuiet nestăvilit, bestial şi pătrunzător: “Ura!..Ura!..”

Lucifer s-a întins într-o poziţie sfidătoare, transfigurându-se într-un monstru inform şi hidos, depăşind orice închipuire, ridicându-şi pumnul păros şi rânjindu-şi dinţii metalici, a ameninţat văzduhul. Şi, în aceeaşi clipă, cu repeziciunea fulgerului, s-a prăbuşit cu tot cu legiunile sale în sfera sa – în prăpastia arzândă, în fundul infernului… Pentru că deasupra pământului răsărea ca întotdeauna soarele şi florile înălţau spre cer rugăciunea plină de mireasmă către Ziditorul şi la pristolul Lui Îngerii deplângeau soarta omeniri decăzute ale ultimelor vremuri.

Din ’’Staretii despre vremurile din urmă’’