Ce credeți că sunt apariţiile OZN?
Acestea sunt duhuri rele. De ce? Fiindcă oamenii au devenit savanţi acum, le place tehnica şi diavolul îi ispiteşte sub această formă.
– Când eram în armată, am văzut şi eu un astfel de OZN.
Au venit atunci nişte tineri din Moscova să mă viziteze. Plouase de curând şi nu se putea folosi drumul, aşa că i-am dus cu barca prin împrejurimi. Când ne-am apropiat de un pod, cam la 100 de metri de noi a apărut un OZN – o sferă luminoasă.
Toţi s-au întrebat ce ne facem, dar eu am spus: „Haideţi să ne rugăm!” Am făcut semnul crucii spre sferă şi am rostit rugăciunea „Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui!”.
Nici nu am terminat rugăciunea, că acel OZN a şi dispărut! Aşa că demonii iau diverse forme.
Extras din „Indrumar crestin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Parintele Ambrozie”, Vol. 1, Ed. Sophia
Acești asa ziși extratereștrii sunt defapt duhurile necurate din văzduh !!!
Numai DZEU stie,, dar eu veneam noaptea tirziu, cu fetita de min@ ploase fesese o mare furtuna yraznete, fulgere, acum Mai de 27 de Ani, EU avem in jur de 44 de Ani fetita 7 Ani, sa terminat pmoaia, ma rugam la DZEU sa numai trazneasca sa ajung cu fetita mea acasa, insiguranta, de odata deasupra Capului, aud u zgomot cum AR fi Zurat o pas@re Mai Grea o farfurie Zburatoare cu lumini Mai verzi fff oscure, am tras fetit, a, linga mine, si am zis Doamne asta, ce Mai este?? A aterizat deasupra paduri, era o U. M. Cu aparaturi secrete,, mía ajutat Dzeu nu mía facut, niciun r@u,fetit,a a spus mamá nu te speria sint Extraterestri, ei cauta pers. Inteligente, nu pe noi, va rog sa ma credeti, nu mint, jur, ereau foarte aprope deasupra Capului, nostru,,,,,
Trazneasca fulgera, ploua,, scuze caligrafía,, 🙏🙋♀️
Mai sint si Popi cu Credint, a in Dzeu 🙏
Cristina Nedelcu din comentarii se vede clar să suferi de ignoranță. Știi ce- i aceea , nu?
Aceste comentarii sunt dovada ca prostia domina specia umana. Mai ales acesti atei! Ei sunt extrem de comici
Băi, terminați cu aberațiile! Înapoiaților, vă este teamă că oamenii vor afla multe și vi se taie tainul!
Clar…demoni sub diferite forme
Pashli na putin!
Danuta Farcas
Nu știu rusă dar cred că am înțeles… 😅
Parohia Baia De Criș și cei care cred , cu ce argumente au venit? Nu inventate tot de ei? Să crezi că o navă spațială dispare la o rugăciune , este de mintea copiilor. Dar nici de aceea , pentru că în zilele noastre ,nici copiii nu mai pot fi păcăliți așa de ușor.
Mocanu Geta dar este nava spatiala? Ai fost in ea?
Vasi Chitaș lucruri artificiale? 😆😆😆Gândire de Ev Mediu. Se pare că cel care trăiește într- o iluzie ești dumneata.
Nu există extratereștrii . Nu există viață pe alte plante afară de planeta pământ și Împărăția Cerului. Planeta pământ este o pregătire pentru desăvârșirea omului pe care satana îl vrea distrus pentru al conduce și tot pământul că Cerul nu poate să distrugă și aduce tot felul de mincinoase mărturi ca să despartă pe om de Dumnezeu. Și așa au inventat extractreștrii care defapt sunt năluciri sataniste ca și că omul se trage din maimuță și tot felul de năluciri drăcești. Iar unii omenii cred asta! Păcat.
Aoleuuu….ce gândire de peșteră! OZN – urile sunt demoni?😁😁😁S- a speriat de rugăciune și de frică și- a luat tălpășița . În secolul XXI este posibil să mai gândească cineva în felul ăsta?
Mocanu Geta Ai îmbătrânit degeaba Tanti ! La curata ăsta mai crezi in Lucruri Artificiale ?
Mocanu Geta mamaie nu cumva suferi de Alzhaimer?
Nu se poate contesta că aparițiile demonice pot lua și aceste forme dar,nu înseamnă că toate trebuie puse pe seama Răului.
Ce proști sunteți. OZN= obiect zburător neindetificat. Ce treabă au cu duhurile? 😂
Dacă nu vă convine tehnologia, de ce vă folosiți de ea și nu postați pe icoane? 😂
Mistiq Apocalyptic Mihai se foloseste cineva de OZN-uri? A zburat ma-ta cu unul? Doamne ce prosti pe aici!
Cristina Nedelcu tu ești proastă , sau așa ești tu?
Te-ai băgat și tu în seamă, fix ca tanga – n cur.
Mistiq Apocalyptic Mihai nu, nu sunt proasta ca tine ateule. Eu am citit carti la viata mea. De Jaques Valle ai auzit?
Cristina Nedelcu se vede că ai citit. Cărți de colorat. Ba da, ești proastă.
Mistiq Apocalyptic Mihai esti un anaflabet vulgar si atata tot
Cristina Nedelcu ți -am specificat că ești proastă. Un analfabet nu știe să scrie / citească. Măcar învață sensul cuvintelor, înainte de a le folosi. Și nici ” vulgar ” nu sunt, pentru că doar am sesizat că ești proastă.
Mistiq Apocalyptic Mihai esti un senil semidoct
Nu sunt făcături ale ” Oamenilor ” pentru a și manipula Semenii ! Cu ajutorul tehnologiei și în special al holografiei , înainte se făceau cu ajutorul Hipnozei !
OZNEOURILE SUNT DEMONI!
Ecaterina Ionescu perfect adevărat, fapt stabilit și de agențiile americane însărcinate cu aflarea adevărului despre aceste lucruri!
Au devenit savanti, s-au luminat… Nu ii mai pot prosti jigodiile de popi
… arătați și voi draq unul viu ….
Unde sunt miracolele de cand au aparut aparatele de fotografiat si video? Sunteti niste sarlatani.😡🤔
Placinta Daniel sunt atatea dovezi ale miracolului, inclusiv video, gen minunea de la Manastirea Huta din Romania dar ai inima si mintea impietrite!
Cine a emanat tâmpenia asta?
Vali Circa bărboșii aia din peșteri care stau și se roagă în loc să facă ceva productiv cu viața lor…🤣🤣🤦🏻
Drăgan Alexandru Petru cu siguranță.
Vali Circa de ce spui asta?
Cristina Nedelcu mă gândeam eu că nu poate fi cineva avizat în domeniu.
Păi nu degeaba se roagă somnul: Doamne apără și păzește, că popa prinde pește.
Cine declara asa ceva,?
Dan Beganu Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc, Arsenie Boca și lista poate continua:))
Am intrat doar pentru comentarii 😄 Vă mulțumesc, mi-ați luminat ziua 😄😄😄
Du.te bă,papagalule
Bogdan Florin Popovici si prost si incult esti
Dumnezeu face minuni numai ca noi oamenii păcătoși nu înțelegem totdeauna ce ne arată!
Mariuta Ciobanu EU CRED ca suntem prea prosti . visam la zane si la fantastic . este dovedit faptu ca nu exzista nimic dumnezeiesc pe aceasta planeta , doar dumnnezei inventati .
Mariuta Ciobanu dacă Dumnezeu îmi arată multe crăpături, să înțeleg că mă trimite la femei? 😂😂😂
Catalin Enache Țin să te contrazic Dumnezeu exista El e totul și totul e El e peste tot și în toate nu cum îl prezintă biserica și religia…
Catalin Enache Crezi ce vrei!!! Sănătate și toate cele bune!
Negoita Adrian Faci și crezi ce vrei să fii sănătos!
Catalin Enache …cei ce nu cred au dovedit..lorusi..cu argumente..inventate de ei..
Parohia Baia De Cris nu este nevoie sa-ne dovedim exzistenta lui . suntem cu toti acelasi animal inzestrati cu -o super inteligenta. fundamental noua , rationamentu si altele care ne-a ajutat azi sa evoluam ca specie credem in palpabil si stinta .. aceste instrumente explica lucruri cu probe … cei 1000000 de dumnezei cum le explici exzistenta lor ?si cum se face ca totul la voi se bazeaza doar pe ce visati noaptea . nimic palpabil nimic logic ..
Mariuta Ciobanu iti multumuesc ca nu ai fost jignitoare . apreciez. sigur cred in ce vreau avem aceasta libertate de cel putin 100 de ani . si tu daca ai atinge cunoasterea ai intelege tot fackeul din aceste basme cu dumnezeu .iti recomand sa studiezi istoria umanitati ptr a vedea cate probleme a adus si creat cei 999999de dumnezei. o zi buna iti urez
Catalin Enache ateul analfabet si logica de inapt mintal
Cristina Nedelcu folosesti cuvinte fara a sti adevarata insemnatate a lor . se vede clar o mare frustrare . banuiesc ca esti un exeplu si excelezi cu brio in randurile octoprostilor , find ce-a ma-i dobitoaca ,botanista, credula . rationamentu ne spune sa credem in dovezi ,palpabil ,logica etc . nu putem avea logica : ca mos craciun si prieteni lui exzista . si apropo cand ma-i ai diaree din cauza altora ca sunt analfabeti , ai grija ca tu sa scri corect . la sfarsitul oricarui com se pune un punct de sfarsit ( . ) o zi bbuna octoproasto.
Catalin Enache 😂😂😂😂😂😂😂😂 tu nici gramatica limbii romane nu o stapanesti si iti dai cu parerea de altii. Vai de mama ta
Cristina Nedelcu este inutil sa avem o discutie normala . esti obsesiva rau de limba romana . cel putin eu te-am corectat pe corect pentru gresala ortografica . in schimb tu inventezi lucruri . te-au invatat ,dresat bine preafericiti bulangi , inventeaza lucruri minte frumos : bravo esti un exemplu . hai pa imi faci sila esti o jugnire pentru inteligenta umana , dute si linge niste obiecte ori un cadavru ca , este ma-i frumos . ps: sunt ateist daca te intrebi ca am un alt dumnezeu.
Adevărat este
Câte nu vezi de la băutură…..
Unui idiot ca acesta statul i-a dat salariu toată viata .Din banii noștri. Ca sa scoată panglici pe gura ca un scamator.Si tot niște idioți îl asculta !
Eu nustiu ce să cred că ln biblie scrie: Când veți vedea incendii și inundații și semne pe cer să știți că nu mai aveți mult !
Adevărat!
Dar dacă OZN-urile vin să spună adevărul despre religie pe unde mai scoateți sutana?
Alexandru Strugaru ozn-urile nu vorbesc
Ce călugăr e ăla care crede așa ceva
Înseamnă că i dus.dea binelea
Un copil de Dumnezeu
Nu vede așa ceva
Ei stăpânesc Vămile Văzduhului și nici un călcător de lege nu trece de la ei sunt doi pe un aparat OZN unul sade la ghidaj și unul la trapa jetului și văzând că ești murdar te aruncă cu capul in jos și ard resturile de veșminte Cerești iar voi spuneți că a mai căzut o stea sau o perseida i-am văzut precum călugării șerpuind in vămile nevăzute am mers la somn și Îngerul meu mi-a arătat ce făceam și eu cănd eram ca ei multi se autodistrug și vin și ei aici sa scape de apăsarea aceia.
M-am uitat în comentarii sa vad cam ce impresie au și alții despre aceste ființe „nevinovate” venite (apărute) prin O.Z.N.! Majoritatea ii fac nebuni și cretini pe cei care au citit mai mult despre prima creație a lui Dumnezeu, lumea nevazută de ochiul omenesc, adică lumea îngerilor….când Preoți îndumnezeiți spun clar că de fapt nu sunt extratereștrii ci….duhuri necurate care la semnul Crucii asupra lor…ei dispar pt.că nu suportă Crucea ! Pt.că ii arde ! Nici rugăciunea nu le place mai ales când o chemăm pe Maica Domnului în ajutor…..și atunci dispar pt.că le este frică de Ea ! Aceste lucruri le știu personal și de la Părintele Arhimandrit Argatul Ilarion de la M- rea Cernica …..(vesnică să-i fie pomenirea)….și multă lume știe așa ceva pt.ca am fost cu toții în chilia Părintelui când făcea rugăciuni…..A fost cel mai de temut exorcist al duhurilor necurate din vremea sa !
Didina Olaru si eu acelasi lucru am constatat, ba inca sunt si agresivi acesti necredinciosi si jignitori. Este atat de simplu de dovedit ca nu este ceea ce se crede.
Cine a zis ca sunt duhuri rele? Popi?
Da exact asa este. Dacă stai lângă D zeu și te rogi cu credință El îți descoperă diavolu urătul nu are astâmpăr nici acuma îl denigrează pe D nul Vieți împreună cu ,oameni de cei ce zic că ….’nu are rost să vorbim D nul Isus e D zeu din D zeu măcar că așa a trebuit să fie om pt noi
”Mărturia incredibilă” – incredibil fiind cuvântul-cheie aici
Adevarat sunt diavoli care ne inseala
Da asa este .cei de culoare gri si cei mai albi sunt ok.cei negri .nu
Duhuri rele sunt de fapt la Bucuresti…MOSCOW…..Phenian
Mihai Pădurar mosulica te-ai murdarit de engleza la gura
Vrajeli nu sunt nimic doar imaginații suntem aduși doar de Dumnezeu să putem procrea și după moarte fiind credincioșii să mergem în Rai
Au înnebunit călugării,nu salcâmii !
Daa ai văzut tu OZN,,,cum o văzut bechenoaia când bea cate un spirt.numa ea vede OZN urî.oii mai tacati fleanca nu bate câmpii.
Prostia, doare!
Ce e cu voi ma? În ceva ce nu ați văzut niciodată voi credeți. Dar dacă cumva sa presupunem ca acest extratereștri ar exista și s-ar arăta și am veni pe pământ cu tot cu navele lor spațiale? Tot ați crede ca sunt demoni chiar dacă ar veni în fata voastră și v-ar atinge? 🤣
Asta face Biserica, îngrădește omului dorința de cunoaștere, când omul întreabă spre exemplu de ce pământul se învârte în jurul soarelui, Biserica va avea 2 variante aici: 1.pentru ca asa a vrut Dumnezeu, 2.de fapt soarele s-ar învârti în jurul pământului. Și nu te lasă să cercetezi, ba dimpotrivă te vor pune la zid membrii bisericii dacă vei cerceta.
Omul nu mai este ca în evul mediu sa fie oprit din cercetare și studiere, oamenii s-au deșteptat, au evoluat. Biserica mereu se va opune cercetării și evoluției. Acum au apărut unii habotnici ultra-religioși care se opun școlarizării pentru ca școala ar fi demonica și aici am câteva exemple.
„Crede și NU cerceta” este cea mai mare MINCIUNĂ
Cercetați ca nu e nici un păcat sa cercetați. Nu mai băgați în seama toate tâmpeniile schizofrenicilor. OZN înseamnă Obiect Zburător Neidentificat deci poate fi orice obiect zburător, poate e ceva ce trebuie testat și deja habotnicii ultra-religioși ce privesc realitatea total distorsionata și se mint singuri gândesc ca ar fi demoni, când de fapt probabil sunt niște nave spatiale ce trebuie testate.
Nu, NU cred încă în existenta extratereștrilor, dar dacă cumva ei exista și vor veni pe pământ sa ne viziteze atunci voi crede ca există extratereștri, dar nuci ateu nu sunt.
Parca vad ca dacă exista extratereștri și ne vizitează, deja ma gândesc cum habotnicii ultra-religioși le spun oamenilor „crezi în Dumnezeu sau în extratereștri?” dar tot ei afirma ca această credință în Dumnezeu nu se rezuma doar la a crede ca el există, dar când va veni vorba de extratereștri imediat vor pune la zid pe oamenii care au văzut extratereștri. Asta e doar un exemplu.
Habotnicii religioși sunt foarte agresivi, au o agresivitate dusa la extrem, când le demontezi concepțiile tâmpite religioase atunci ei vor deveni foarte agresivi, dar vor prezenta realitatea tot cum vor dori ei. Aceștia sunt rupți de realitate, și nu ar trebui sa ne punem mintea cu ei
… asa este, oamenii au devenit savanți și nu m ai au timp sa asculte pe celalalt…
Stefania Nela Savanții e rai maica?
Numai comunistii si ortodocsii au asemenea vedenii! Cat or fi de adevarate? Numai voi stiti!
Ionel Florean ce vedeau comunistii atei?
Cristina Nedelcu farfurii zburatoare!
Ionel Florean ti-a zburat.o farfurie prin creier
Ce fumează ortodocșii astia ? De vad OZN uri , se roaga si apoi OZN urile dispar??
Ei mereu au halucinații, însă asta e un simptom al schizofreniei
Cornel Hutanu si al prostiei si îndoctrinării tradiționale care se transmite din generație in generație , capii ortodocși au nevoie de prosti nu de destepti ca cei destepti nu pun botul la asa ceva si nu dau bani
Vlad Adrian daca nu te superi, eu sunt ortodoxa, ce te deranjeaza aici de ne jignesti fara pic de bun simt?!
Vlad Adrian probabil ai un cont fals cu 2 like-uri ori esti o persoana singuratica dar tot as fi curioasa de ce atata ura si jignire?!
Cornel Hutanu sunt studii stiintifice, nu balarii care arata ca persoanele religioase au o mai buna sanatate mintala decat ateii. Ateii domina topul sinuciderilor. Sunt date 100% corecte si accesibile oricui.
Cristina Nedelcu tu Cristina ce fumezi ?🤣🤣 voi vedeti extratereștri nu noi 🤣
Cristina Nedelcu sunt studii care arata ca pedofilii sunt 99 la suta ortodocși sau capi ortodocși
Vlad Adrian in capul tau. Si asta arata cat de inapoiati sunteti. Pentru pohomaci blamati toti ortodocsii? La noi pedofilia este condamnata ca pacat, la voi se face lobby pentru legalizarea ei vezi Dr Richard Dawkins
Vlad Adrian eu doar constat ca ai numai 2 like-uri
Cristina Nedelcu ai creierul prea îndoctrinat ori esti preoteasa 🤣🤣 cea mai mare afacere si hoție este ortodoxia si catolicismul , cei mai influenți oameni si bogați decand e lumea asta , tot scribii si fariseii de l vremea aceea l-au omorât pe Isus , capii religioși ai planetei de la acea vreme , iar astia sunt capii religioși ai planetei acum. De ce Isus nu a luat parte cu ei la hoțiile lor si de ce nu ia aprobat ? Dimpotrivă a spus despre ei ca nu vor sa vada lumina si nu ii lasa nici pe altii sa o vada . Astia s au autointitulat prea sfinți prea Fericiți suverani etc , e bataie de joc la adresa lui Dumnezeu ca un muritor sa se numească suveran . La averile lor de sute de miliarde de euro cred si eu ca sunt prea Fericiți
Cristina Nedelcu 🤣🤣ce frustrata esti 🤣 doar tie iti pasa ca eu am 2 like uri , eu spre deosebire de tine am o viata , like urile si prostiile astea nu ma intereseaza absolut deloc 🤣 esti o frustrata 🤣🤣🤦♂️
Referitor la acest subiect imbecilii pot gasi dovezi aduse de prezicatoarea Maria Gheorghiu acea femeie cu teologie ortodoxa, dar dereglata psihic si demonizata care pretinde ca a vazut cum arata Sfanta Treime, iar Dumnezeu arata ca un bunicut cu plete albe si alte asemenea erezii si care vine sa amageasca exclusiv pe cei din cultul ortodox care pot crede imbecilitatile acelui specimen. Acea femeie are carti intregi despre ozn-uri si sconeste din mintea ei tot felul de bazaconii prin care ii atrage pe oameni. Pe blogul ei exista mii de imbecili, toti exclusiv din cultul ortodox care ii sorb postarile si spun ” Amin” la orice tampenie pe care o posteaza femeia. Cei de la BZI si unele canale de televiziune fac reclama acelei femei, deci asta este societatea in care traim.
,,,la,vazut pe ,,dracu in pielea goala,,,
Sint 2specii ozn uni buni și uni rai
Sau autofăcut savanți pentru că Dumnezeu nu a lăsat omul pe pământ cu idea să devină savanți omul se crede peste Dumnezeu se cred mari șmecheri autoștiutori se cred stăpâni peste alți oameni simpli (Dumnezeu nu a lăsat omul pe pământ să facă așa ceva) de acea Dumnezeu lovește pământul omenirea cu caniculă secetă furtuni vijelii boli crime etc etc etc. Din păcate și oameni simpli care nu au de a face cu dobitoci care se cred mai presus de Dumnezeu suportă urgia lui Dumnezeu.
Andrei Gabor Biserica e cea care a condamnat cercetarea și știința, nu Dumnezeu. Biserica ii obliga pe oameni sa meargă pe principiul „Crede și NU cerceta” ceea ce e un principiu fals.
Cornel Hutanu nu ai dreptul să cercetezi creația lui Dumnezeu Dumnezeu nu a lăsat omul pe pământ ca să se de-a marele șmecher înaintea lui Dumnezeu și să se creadă mai presus de Dumnezeu și de semenii lui oameni.
Cornel Hutanu citește cartea sfântă (nu biblia că cartea cea originală veche cea sfântă) acolo scrie tor
Andrei Gabor „Crede și NU cerceta” sau „Crede și NU gândi” este cea mai mare MINCIUNĂ
Pana și Sfânta Scriptura spune „cercetează și vei afla”
Cornel Hutanu legea lui Dumnezeu nu este minciună minciuni sănt legile de rahat făcute fără drept dat de Dumnezeu
Andrei Gabor „Crede și NU cerceta” este cea mai mare MINCIUNĂ
Dumnezeu nu spune nicăieri sa nu cercetezi. Însă, Biserica obliga omul sa nu cerceteze, sa nu studieze nimic. Fanatismul religios este un pericol pentru credință
Cornel Hutanu aici ai dreptate că chear că vei afla urgia lui Dumnezeu
Cu siguranță sunt demoni!
Daniel Gherasim sunt 3 feluri de OZN BUN-RAI-sí cei mai periculosi PROSTI ca tine.
Lajos Sera prost ca mata! Bagami pula in gura ta de rapăn! ! Toți sunteți tari pe Facebook și In realitate sunteți niște pizde!
Daniel Gherasim Spuneti-le asta la imbecilii care sunt adepti ai acelei prezicatoare Maria Gheorghiu care are carti intregi despre ozn-uri si care pretinde ca sunt ajutoarele lui Dumnezeu care protejeaza Romania si alte asemenea imbecilitati venite din mintea unei femei dereglate psihic si demonizata. Si sunt mii de imbecili adepti ai acelei femei, deci sunt destui prosti care cred orice din pacate.
Lajos Sera ce morții mate te bagi in seama cu mine mortule!
Costica Cretu Dauo in pizda masei pe Maria Gheorghiu!
Daniel Gherasim taci tiganule din Vaslui
Nu știți ce înseamnă O. Z. N. -obiecte zburătoare neidentificate. Dacă sunt neidentificate, înseamnă că nu există. Nu avem ce discuta despre ceva ce nu există în realitate. Nu sunt nici draci, nici altceva, pentru că dracii există dar O. Z. N. nu există decât în imaginația unora.
poti si puteti sa radeti pana vi se duce gura la spate, exista ceea ce nu vedeti, dar nu cu chipul cel din poza, piticii aia urati cu ochi mari ci fix ca noi
Raul Kocsmaros tu ce parere ai?
Becheru Octavian Ej neboon?Bagati in seama propaganda kgb-ista?
Becheru Octavian pamantul la populat Dumnezeu cu oamende diferite etnii si cu animale! Or fi existand duhuri bune si rele care mai bantuie pe unii dar eu desi am o varsta respectabila !? Nu le -am vazut niciodata!
Ionel Florean
Duhurile ie invizibile bre!
Le-a văzut părintele de la noi din sat. Eream la cârciumă cu toții de ziua sefului de post și după ce ne-am făcut muci cu toții a început părintele să ne spuie din tainele bisericești…
Ioan Rusu cu adica kgb-ista?
Cristina Nedelcu Adica propaganda rusa cuibarita in Moldova.Sunt o multime de pagini de propaganda cu masca „ortodox”.Cine nu vede este idiotul util al lui putler.
asa e extraterestrii sunt diavoli de cand dumnezeu lea fugarit pe pamant si lea ars aripile siau construit masinarii zburatoare sa fie tot la analtime
Hologramele din laboratoare
Era cristian Pomohaci 🤣
Normal că nu sunt altceva decât demoni deghizați.Va fi jale de înșelare cu ei.
Nu mai tine cu minciună gata cu isus al vostru ,trebuie odată sa fiti anulat trintorilor de mii de ani mințiți lumea si trăiți in luca trintorilor
😂😂😂
Milueste ne pe noi păcătoși și toată TA! Amin!
Valy Motoi cu oligofreni ca voi nu mai dam inainte!
Doamne apără-ne!
Ozn sunt dracii
Ce dobitocii si aberatii! Prostimea pune botul
Dacă OZN-urile ar exista, ar ajunge pe Pământ și nu și-ar ascunde existența, ar curăța această planetă de deșeuri biologice ca Putin și slujitorii săi.
Prin urmare, cel mai probabil nu există, sau sunt departe, sau aplică Prima Directivă.
Calugarul minte cu nerusinare
Ozn si extraterestrii….demoni. asta este defapt.
Este viață pe alte planete și Galaxy și în interiorul pământului și pe lună
Omenirea este ținută într-o minciună fără margini de mincinoșii pământului să nu știe că este viață pe alte planete și Galaxy și în interiorul pământului și pe lună
Nu cred ca exista ozn
Acum călugării vad și Ozn-uri
Denaturarea religiei Creștine la maxim.
Demonii striga demonii…
Mulți dintre voi sunteți mai rai și mai prosti decât extraterestrii
Mai apar multe pagini de retardati?🤣🤣
Sunteți tot mai penibil…voi îl vedeti5pe diavol peste tot…vă dau un sfat…nu vă uitați în oglindă ( alt obiect inventat de satana) că vă veți vedea în chip de diavol…..Și mare bucurie vèti avea..sunt ironic …că doar ăsta meritați să primiți
ALTCEVA NAIVĂZUT NUMAI OZN? ,DIN APĂ NU A IEȘIT O SIRENĂ SĂ TE INVITĂ LA UN SEX ?
Inca o dovada ca pamantul e plat
Cosmin Galeriu pamantul nu este plat, creierul multora da!
Creștinii au impresia că omul este singura creație a divinității. Chiar dacă Torah este plina de dovezi si ale altor lumi, majoritatea creștinilor le neaga. De ce? Și-ar pierde sensul credinței.
פטר ברבוש , pai daca tu esti evreu cum altfel sa vorbesti despre creștini ???
Ionela Nicolae, adevărul istoric nu tine cont de orientarea religioasa. Nu văd de ce unii crestini sunt iritați de un aspect religios confirmat deja. Dogma creștină este o invenție, fara legatura istorica cu Torah.
Consider că adevărul este foarte simplu de demonstrat. In nici-o alta religie înafara de religia creștină ortodoxă, nu vei găsi oameni, care după trecerea în neființă, au lăsat în urmă corpuri care au devenit Sfinte Moaște. Corpuri, fără suflare, care nu au putrezit, care au rămas după sute de ani intr-o formă de nedescompunere sau în formă de oseminte mirositoare a mir. Nici-o altă religie nu îi are pe Sfinții părinți sau pe Sfinți trei ierarhi care au pus bazele ortodoxiei cu ajutorul lui Dumnezeu, care nu numai că au făcut minuni, dar minunile lor încă sunt prezente. Adevărul istoric nu poate fii în adevăr, pentru că relatarea este influențată de foarte mulți factori. De asta a venit Iisus pe pământ, pentru că indiferent de vremurile schimbătoare, EL a fost, este și va rămâne același. Sunt ferm convins că dacă vă veți informa, veți căuta răspunsuri, Dumnezeu vi le va descoperi, totul ține de liberul dvs arbitru, daca doriți să îl folosiți în direcția aceasta sau nu. Abia atunci se poate afirma sau infirma ce este în minciuna și ce este în adevăr. Unele din cele mai bune răspunsuri le puteți auzi, vedea și simți pe propria piele în Athos. Măcăr de pură curiozitate istorică, dat fiind faptul că văd că va pasionează, vă recomand cu căldură să mergeți, iar de acolo mai departe decideți dvs.
Alex Tănase Cum sa mearga pe Athos ?ca e femeie si acolo femeile nu au voie
Sabbatai Vladimir din greșeală am etichetat-o pe dânsa, eu ii scriam domnului de aici. Mulțumesc de atenționare.
Alex Tănase ma si miram de cand s-au schimbat regulile 🤔🤔
Alex Tănase, religia budista este plina de sfinți a căror corpuri după moarte au rămas intacte, neatinse de descompunere. Creștinii ortodocși exagerează gratuit cu afirmații legate de unicitate.
Adevărul istoric este singurul care confirmă realitatea unor evenimente petrecute în trecut, in timp ce adevărul unei dogme, precum cea creștină este absolut subiectivă. Pentru un credincios religios adevărul istoric este ignorat, excepție câteva evenimente care sa le confirme credința ca fiind adevărată.
Muntele Athos, in perioada nazista a fost paradisul naziștilor, portretul lui Hitler fiind alături de a lui Isus. Asta spune mult despre tolerata religioasa si mai ales despre topicul „iubire față de aproape”.
Alex Tănase , ce religie esti ? Da spune sincer ! Si nu mi veni cu gogoși ca esti creștin ortodox ca nu te cred !
Minciuni, bazaconii.
ALT POPA PROSTITUAT, LATRA LA FIRIMITURI SA SUSTINA NARATIUNEA CU OZN..DE ALTFEL O NOUA ALTA MANIPULARE SI MINCIUNA
Cristian Dragan Când viața te pune în situație asemănătoare să nu îți pierzi mințile neștiind să te aperi
Au mâncat fasole multă și avea halucinații 🙀
OZN= înfățișări ale dracilor că să creadă că Dumnezeu a făcut și alte lumi paralele. Astea să le creadă credulii și proștii,nu drept credincioșii care știu că le îngăduie dracilor să ia chip și de lumină, de îngeri și de alte arătări că să-i întărească pe credincioși adevărați în cele mai grele inspire ce vor venii mai ales în vremurile din urmă!
Nicolae Scarlat de pe ce planeta vii ingnorantule!
Nicolae Scarlat de pe planeta ta vine.planeta prostilor.
Nu era ozn era diavolul doamne iartă-mă!
Lol :))
Ozeneuri în capul celor bolnavi .
Era la cules de ciuperci? 😉
Noi avem ozn, si extraterastri in guvern, parlament cum facem sa dispara? Tare mi-aș dori o curatenie.
Marlena Sabadac faci cruce asa scria in articol si dispar
In apocalipsa lui ioan spune ,ca a fost si a vazut si alte lumi,de ce n as crede ca dumnezeu in imensa lui bunatate si putere de creatie nu ar putea sa fi facut si alte lumi,daca nu ,atunci ce a vazut ioan a fost o minciuna?
Eugen Patras ne puteți da un verset?
Si parintele Cleopa a avut o astfel de experienta!
OZN= draci!!!!!!
Cred că au fost sub influența alcoolului.
Cristian Draghiceanu nu, nu au fost! Prin ‘ 88, ne a povestit un unchi, care avea un pic peste 80 de ani, că atunci când era copil satana le apărea în drum în diverse forme și ii speria. Animal, o cutie postala, copac în mijlocul drumului, lumină, etc. Toate dispăreau imediat când copiii se închinau. De la el știu că două chipuri nu poate lua vrăjmașul. Miel și Cruce!
Nectaria-Aura Nicolae pe tine te cred, dar pe un creștin cu așa povesti nu am cum să-l cred. Au desființat Cuvântul lui Dumnezeu și și-au dat învățături după pofta inimii lor. Au inventat povești închipuite.
Cristian Draghiceanu cert e că extratereștrii vor apărea. Sunt demoni, vin înaintea antihristului. Pb e că mulți vor cădea în cursă când vor acoperi cerul cu „navele” lor. Cine nu se ancoreazâ bine în Hristos și nu și o ia ocrotitoare pe Maica Domnului, vai lui.
Nectaria-Aura Nicolae domnule dragă, dumneavoastră ați citit Biblia?
Nectaria-Aura Nicolae adevarst
Cristian Draghiceanu nu sunt domn! Și, da, am citit Biblia. Și am Un Domn, o Credință și Un Botez, asa cum a spus Mântuitorul! Și cred într-una Sfânta, Sobornicească și Apostolească Biserică! Cea întemeiată de Hristos prin Sfinții Apostoli. V as sfătui să veniți la credința cea adevărată. Dumnezeu să vă lumineze!
Nectaria-Aura Nicolae se vede că nu ați citit Biblia. Dumnezeu să ne lumineze!
Cristian Draghiceanu Biblia sectară şi Biblia Ortodoxă. Diferenţele dintre minciunile sectanţilor şi dreapta credinţă
Biblia Ortodoxa are urmatoarele carti: Vechiul Testament are 39 de carti + 14 carti, adica 53 de carti; a lor nu are decat 39 de carti, restul le-au scos afara. Noul Testament are 27 de carti; acesta si la ei are tot atitea carti, dar este plin de greseli. Deci, Biblia adevarata ortodoxa, are un total de 80 de carti. Ei ii zic la a noastra ,,Biblia bogata” dar oare este una si saraca, oare Dumnezeu nu are numai o Biblie? Biblia este cuvantul lui Dumnezeu vorbit catre oameni, este glasul lui Dumnezeu catre om. Când ne rugăm, noi ridicam glasul catre El, iar cand citim Biblia El ne vorbeste noua, Sectarii au scos din Scriptura multe carti.
Iata greselile Bibliei sectare (biblia mucarilor):
1. Pe ea nu scrie decat, Biblia – fara a mai scrie unde este editata si de cine, scrie acolo ,,Societatea biblica”, dar care-i aceea? In Biblia ilustrata veti gasi rachete, sportivi, tineri sarutindu-se, cladiri din SUA, presedinti ai S.U.A. Orice gasesti in ele numai pe Iisus Hristos nu. Intr-un loc este o cruce fara Hristos pe ea, l-au rupt pe Iisus de pe ea: lepădare de Iisus Hristos!
2. Au scos din Vechiul Testament 14 carti: de la proorocul Maleahi pana la Evanghelia lui Matei, urmatoarele carti: Tobit, Cartea Iuditei, Cartea lui Baruh, Epistola lui Ieremia, Cintarea celor trei tineri, Cartea a treia a lui Ezdra, Cartea intelepciunii lui Solomon, Cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah; Istoria Suzanei, Istoria omorârii balaurului Bel, Cartea I Macabei, Cartea II Macabei, Cartea III Macabei, Rugaciunea lui Manase, au scos afara de la pagina 917 la pagina 1097, adica un total de 180 de pagini. Ce scrie la Apocalipsa: ,,De va scoate cineva din cuvintele cartii acestei prooroci, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vietii si din cetatea sfânta si de la cele scrise in cartea aceasta” Apoc. 22, 19). Si ei au scos ce au vrut ei. Numai doua Biblii in lume sunt bune si egale: Biblia ortodoxa, pe care sectarii o zic Biblia bogata si Biblia catolica. Numai Biblia si Noul Testament aprobate de Sinod sint bune. Toate drăciile le-au facut, dracii de sectari, dracii ăştia fără de coarne.
3. Nu au Psalmul 50: in orice Biblie de cind ar fi ea, Psalmul 50 este: ,,Milueste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta . . . “, psalmul de pocainta al lui David, la ei este Psalmul 51, care zice: ,,Ai mila de mine, Dumnezeule, in bunatatea Ta!“, cu totul altul este sensul la noi si altul la ei.
4. In Psalmul 96, 7, la ortodocsi spune: ,,Sa se rusineze toti cei ce se inchina chipurilor cioplite si se lauda cu idolii lor” la sectari in Psalmul 97, 7 – căci nici numerotarea psalmilor nu este identică – scrie: ,,Sint rusinati toti cei ce slujesc icoanelor si care se falesc cu idolii”, lor nu le plac icoanele, ca le-au facut idoli. Dar idolii sunt: animale, pasari, oameni, zei, astri, soarele, pietrele; la acestea sa nu te inchini. Icoana il arata pe Dumnezeu, si Moise a facut Heruvimi in cort, tot icoane.
5. Numerotarea Psalmilor este gresita, au taiat un psalm in doua, la noi este psalmul 96, iar la ei 97. Textul este foarte încâlcit.
6. În Noul Testament, la Matei 1, 20 scrie la noi: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logdnica ta”, iar la ei, la sectari scrie: ,,Pe Maria, nevasta-ta!” dar oare Maica Domnului i-a fost nevastă lui Iosif? Ce dracie! Cum s-a implinit atunci proorocia lui Isaia 7, 14: ,,Iata fecioara va avea in pintece si va naste fiu . . . “? Ce ratacire grozava, nu se naste Hristos dintr-o nevasta, ci dintr-o fecioara!
7. In Evanghelia de la Luca 1; 28, la noi scrie: ,,Bucura-te cea plina de har” iar la sectari:,,Plecaciune tie .. . .” Au inlocuit ,,Bucura-te” ca sa nu fie ca la noi la Acatist. In limba greaca scrie: ,,Herete” = bucura-te – alta greşeală a lor.
8. La Luca 1, 43, la noi scrie: ,,Si de unde mie cinstea aceasta, ca sa vina la mine Maica Domnului meu?” iar sectarii au pus: ,,mama Domnului” in loc de Maica Domnului, ei n-o cinstesc, ci o batjocoresc!
9. La Luca 1, 48, la ortodocsi scrie: ,,Ca iata, de acum ma vor ferici toate neamurile” la sectari scrie asa: ,,Ca iata de acum incolo, toate neamurile imi vor zice fericita”. Este o injosire adusa Maicii Domnului. Daca ei n-o cinstesc, atunci au ajuns s-o batjocoreasca, ca-i o femeie de rând, că a mai avut copii. Ce drăcii in capul lor!
10. Greşeli mai sunt la Tit 3, 10 si in multe locuri, asa-i Biblia lor, daca si-au stricat credinta si-au stricat si Scriptura.
11. La I Tim 3, 1: ,,De doreste cineva sa fie Episcop. . .” la ortodocsi, iar la sectari: ,, . . . sa fie episcop” cu explicatia, episcop = priveghetor, supraveghetor. Mare greşeală. Episcopii numai in Biserică îi gasim. Numai Biblia si Noul Testament tiparit de Biserică sunt bune, ca de sunt asa cum au fost si in urma cu 2000 de ani, ale lor va duc in Iad. Noi avem carti foarte vechi, scriptura nu-i de ieri sau alaltaieri. ,,TOATA Scriptura este de Dumnezeu insuflată” (II Tim 3, 16) deci toata nu numai o parte.
12. In Biblia ortodoxa gasim cuvantul preot sfintit de apostoli. La sectari cuvantul preot = batrin, deci un om oarecare de rind, mare greseala. Preotul este preot pus de sfintii Apostoli. Vezi Iacov 5, 14.
Prima carte in romaneste este Liturghierul de la 1545 de la Minastirea Bistrita, R. Valcea; Evangheliarul lui Coresi, Brasov 1560; Noul Testament de la Alba Iulia, 1648; Bibia de la Bucuresti, 1688; Cazania lui Varlaam, Iasi 1643; Marturisirea de credinta a lui Petru Movila, 1642; Biblia de la Blaj, 1743; Biblia lui A Saguna, ilustrata, Sibiu 1853; Biblia de la 1911, de la Bucuresti; Biblia de la Iasi, 1883; Biblia de la Bucuresti, 1914; Biblia lui Galaction, Bucuresti 1936 dupa originalul ebraic; Noul Testament de la Cluj, 1941 de N. Colan; 100 000 Biblii Buc. 1975; 100 000 Biblii Buc. 1982-1983; Noul Testament 300000 1968, 1975, 1983; Mica Biblie mai multe editii. Sirbii au tiparit 500 000 Biblii, Românii 300000, iar grecii foarte putine. Aceste Biblii sint ale Bisericii, numai acestea sa le cititi. Ei se lauda cu un ratacit Cornilescu, care i-a dus la pierzare. Daca au aparut recent, de unde sa aiba ei Biblia cea adevarata?”
Parintele Ilie Cleopa
Nectaria-Aura Nicolae esti drogata ?
Parintele Stanescu Lata vorbește Hristos prin gura dv??? Sau…???
Nectaria-Aura Nicolae esti moarta de foame
Parintele Stanescu Lata Dumnezeu să vă ierte!
Nu zau
O grămadă de nesăbuiți cu emoticoane râzând…așa o să râdă și sarsailă de voi.Atunci puteți să vă faceți toate semnele din lume…că nu mai scăpați de ei.Voi cu perpeleala prin foc,ei cu rânjeala prin joc.
Parintele Cleopa ii numea Draci. Dar e o mărturie . Clara
A fugit de frica lui! 🤣 Auzi demoni!!
Constantin Antohi da,demoni.aia la care te închini tu.
Decebal Cordie credulii și pupătorii!! 😁
Cred ca i-a arătat icoana care plânge cu lacrimi de mir și s-a speriat săracu extratereștru
Călugăr creștin ortodox? Băăă, nu găsiți preot sau călugăr, maici creștini ortodoxi să mărturisească așa ceva. La ăștia nici de dracu nu le e frică, că el e cel mai periculos…….Dar dacă se întâlnește dracu cu extraterestu, dracu dă din umeri, și el o să confirme că Dumnezeu a lăsat pe pământ omul, animale, păsări, insecte, ape, munți, dar extratereștri, nu
Eu v-am spus că religia ortodoxă, nu este calea lui Hristos, dar voi nu, și nu… ăștia sunt bătuți în cap cu leuca…🤣🤣
Gabriel Lozneanu tu cine esti?! A.da, little green maro
Decebal Cordie, ce vrei mă corditule ? Tu ești cățel ortodox cu cont fals?
Decebal Cordie marș la colivă jgheabule…
Dreapta credință?
Urmarit va rog de la min 16. http://www.facebook.com/100011178525739/videos/517206916968011
Bogată este imaginația umană 😇
De acord! Am studiat fenomenul de când eram mic, fiind pasionat de SF. Fenomenul OZN există, sunt ori operațiuni secrete militare sau ale serviciilor, ori fenomene naturale, ori fenomene supranaturale (de la Dumnezeu sau de partea cealaltă, după caz). Alte civilizații, mă îndoiesc. Să nu ne fi spus nouă (strămoșilor noștri și Sfinților Părinți) Dumnezeu Omul că a mai creat și alte civilizații??? Din nou, mă îndoiesc. Am ajuns la concluzia din postare de multă vreme încoace. Mai nou e și un „doctor” american, nu o să-i dau numele ca să nu dau idei, care îndeamnă lumea să facă niște ritualuri orientale după care să „invoce” OZN-uri pe cer. Și „rezultatele” se văd, chiar și pe camera de filmat. Acum înțeleg de ce ni s-a spus „în vremurile de pe urmă, să nu priviți la cer, că se vor arăta semne false”
Mihai Beznea Iisus a spus cum sa va vorbesc despre lucrurile de sus,când voi nu le întelegeti Pe cele de pe pământ apoi dacă citești Biblia toată este plină de fenomene extraterestre și alte lumi
Mihai Beznea Ce ati vazut pe clipuri ce sunt pe cer sunt holograme sau editari fake.Ati vazut cu proprii ochii fardurii zburatoare cumva de relatati?
Gabryell Gabby ai citit până la capăt? Dacă da, înseamnă că nu ai înțeles. Sunt aproximativ de aceeași părere cu tine. Duminică frumoasă să ai!
Mihai Beznea blue beam ?
Gabryell Gabby blue beam
Elena Damir se prea poate. Cert e că, pur rațional/logic gândind, deciun ateu să zicem, ajunge la concluzia: trebuie să NU existe alte civilizații mai avansate care ne vizitează, pentru că ar fi luat contactul până în acest punct unde pământenii își pot falsifica realitatea (vezi deep fake, acest blue beam de care ai spus, și tehnologii holografice în general – care cred că sunt aceste false minuni profețite de Sfinți)
Nu e ozn sunt dracusori, și asa se vor arata!!!
Extraterestii sunt in spatiu in realitate nu te deranjeaza nicioadata dute la munca si asteapta sa te ia dumnezeu ai rabdare nu scapi de chinueala nu te baga peste altii din spatiu ei au nava spatiala si tu ai avion pe planeta albastra in care stai in realitate asa ca plictisestete te inveti
A venit OZNul la călugăriță!