Înainte nu credeam în Dumnezeu, deși în copilărie am fost botezată. Am făcut multe păcate grele. Din această cauză viața mea s-a destrămat. Am căzut în deznădejde. Într-o zi, nemaiputând suporta necazurile, am hotărât să mă spânzur.
Nu mai voiam să trăiesc, ci doar să se termine o dată toate chinurile. Am început să-mi pregătesc funia. Dar din beci a apărut un bătrân. Era plăcut la înfățișare, cu o față bândă și luminoasă încălțat în cizme și îmbrăcat într-un cojoc. „În loc să te spânzuri, ar trebui să te rogi”, mi-a spus el și mi-a enumerat toate avorturile pe care le făcusem.
Îngrozită, mi-am văzut copiii nenăscuți, cu înfățisări groaznice. Îmi era foarte greu din cauza păcatelor dezvăluite, dar bătrânul m-a învăluit cu o privire blândă și a dispărut.
Am plâns mult timp. Mai târziu, când am coborât după el în beci, acolo nu mai era nimeni. Cuvintele bătrânului îmi răsunau însă în minte. Gândul sinuciderii m-a părăsit. Am început să mă gândesc serios la viața mea. Am povestit cele întâmplate unei femei credincioase și i-am cerut sfatul. Aceasta mi-a spus: „Aceasta a fost o minune dumnezeiască. Mergi la biserică și spovedește-te. Dumnezeu îți va ierta păcatele și atunci ți se va schimba și viața”.
M-am dus la biserică, unde într-o icoană l-am recunoscut pe bătrânul care mă vizitase, numai că aici era îmbrăcat în veșminte strălucitoare. Am întrebat oamenii din jurul meu: „Cine este acesta din icoană?” „ Sfântul Nicolae, a fost răspunsul, Episcopul Mirei Lichiei. Un mare făcător de minuni.”
Minunea săvârșită și mila lui Dumnezeu mi-au schimbat viața. Am început să cred din toată inima. Deseori merg la biserică, mă spovedesc și mă împărtășesc. Mă străduiesc din răsputeri să duc o viață creștinească. Nu încetez să-i mulțumesc Sfântului Nicolae, ajutătorului nostru grabnic în scârbe și necazuri.
Extras din Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Editura Sophia, 2004
Doamne ajută, slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos, Amin 🙏😇
Amin
Un caz fericit ! Precis că în familia ei a existat o rudă care s- a rugat toată viața mult !
Amin Amin Amin doamne ajuta la tota lumea mulțumesc doamne mulțumesc maica sfinta mulțumesc Isus Hristos va mulțumesc pentru grija ce purtați copiilor noștri și nouă Amin
Doamne ajută amin
Amin
Doamne ajută-mi.Amin !!!
Bateți cimpii și va cheltuiți ultimii bani pe la popi și oase vai de capu vostru
Amin doamne
Doamne ajuta amin !
Doamne ajuta Amin!
Doamne. Ajuta. Amin.
Amin
Amin
Amin doamne ajuta!
Doamne ajută, luminează a mea minte ,să poot merge înainte
Doamne ajuta, AMIN !
Doamne ajuta Amin
Amin.
Amin
Amin🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Doamne. Ajută. Pe. Toată. Lumea. Și. Ajută. Și. Pe. Mine. Și. Familia. Mea. Doamne. Ajută. Amin
🙏
DOAMNE MILUIESTE POPORUL TAU SI BINECUVINTEAZA MOSTENIREA TA , AMIN .
Doamne-ajuta, Amin!
Doamne ajută!Amin!
Doamne ajuta Amin
Slavit Fie Numele Domnului AMIN
Doamne ajută Amin .
Doamne. Ajuta.. Amin..
Amin
Doamne ajuta tuturor amin
Amin!
Amin Doamne ajutä
doamne ajuta amin
Amin
Doamne ajuta ma amin
Doamne ajută neputinței mele
Doamne ajutane amin !
Amin și Doamne ajută
Amin doamne ajuta
Doamne ajuta! Tuturor! Amin@
Doamne ajuta Amin!
Amin
Doamne ajuta amin amin amin
Doamne ajută tuturor Amin
Amin 🙏
Amin
Numai cunoaşterea şi adevărurile ne deschid căi de viaţă sănătoasă către viitor…
https://vdocuments.mx/mantuirea-de-dupa-cumplita-ratacire…
Amin amin amin
Doamne ajuta
Doamne ajutene Amin
Doamne ajuta amin
Doamne ajuta !
Credința și a fura de la cineva ca să-ți atingi țelu sunt două lucruri diferite.și să minți lumea că există minuni.
Elza Elena și ce cauți pe site-uri ce vorbesc de Dumnezeu și minuni? Cauți cumva o cărare sa te scoată din nimicul în care trăiești?
Amin!
🙏
AMIN
Doamne ajut amin
Doamne ajuta amin
Da ce credea în mos Nicolae și nu credea în Dumnezeu???