M-am născut musulman şi am făcut facultatea de medicină în Iaşi. Nu ştiam nimic de creştinism, doar ceva vag despre Iisus şi Maria, oricum respectam credinţa celorlalţi, însă nu eram religios deloc.

Mărturiile unui musulman despre ajutorul dat de Sf. Cuvioasă Parascheva
În sesiunea de vară, eram peste măsură de stresat şi îngrijorat că nu reuşisem să învăţ tonele de cursuri de la microbiologie. Aveam un profesor… spaima studenţilor, o bibliotecă de om, care pica tot ce mişca. Plin de frică, am început să învăţ, dar era foarte greu, ca o picătură în ocean.
După vreo trei zile de învăţat pe rupte, pot spune cu mâna pe inimă că nu ştiam nimic. Bacteriile se împleteau haotic în mintea mea, făceam confuzii grave, ce mai, eram terminat. Într-o dimineaţă, cu două zile înainte de examen, am văzut câţiva prieteni de-ai mei români că pleacă.
I-am întrebat: „Unde mergeţi? La o bere?”. Iar ei au zis: „Nu, mergem la Sfânta Parascheva, la moaştele ei şi ne rugăm ca să luăm examenul”. „Cine-i asta, vreo profă de micro?”, am întrebat eu. „Nu, măi, e o sfântă. Hai şi tu, că te ajută, e cea mai bună fiinţă de pe pământ.”
Am mers mirat şi contrariat, am intrat în biserica mare, unde nu a trebuit să mă descalţ, am ajuns la un baldachin frumos şi m-am rugat în felul meu: „Sfântă Parascheva, ordonează ideile în mintea mea. Vreau să fiu un doctor bun”.
După două zile, a urmat cumplitul examen. Zeci de studenţi ieşeau cu ochii în lacrimi de la acest „tribunal”. M-am dus şi eu, cu informaţii insuficiente. Când am ajuns acolo, mintea mi s-a liniştit, îmi aminteam perfect cursul, parcă era subliniat cu auriu, exact ceea ce mă întreba ştiam foarte bine.
Acum sunt căsătorit cu o româncă, cei doi băieţi i-am botezat creştini şi cred în ajutorul sfinţilor. (Youssuf)
Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia
Nu mai umblati cu prostii. Avem un mantuitor..nu oasele mortilor..vom plati pentru asta
Si naigbi .mincinoși
Asta e tare. musulmanii cred in Parascheva=)) Oare se gaseste vreun pro sa creada asta. Musulmanii cred doar in Allah, adica in Barbosul cu care o ardeti si voi
Slavă Ție Doamne, Dumnezeul nostru, Slavă Ție! Sf. Cuvioasa Parascheva păzește și ocrotește de tot răul.
😇
Amin