TÎLCUIREA PSALMULUI 117

Aliluia.
Şi aceasta este laudă adusă lui Dumnezeu de cei ce au dobîndit mîntuirea. Că Iudeii aduc lui Dumnezeu lauda aceasta de mulţumire după întoarcerea din Babilon şi după ce toţi cei din laturile de aproape se adunaseră împreună zavistuindu-le lor pentru buna-norocire mai-dinainte, şi adunaseră încă şi alte neamuri barbare, iar apoi se cheltuiseră cu rănile slobozite de Dumnezeu, după proorocia lui Ioil, a lui Iezechil, a lui Miheia şi a Zahariei. Dar, de vreme ce întru acelea mai-nainte s-au scris ale noastre, mai mult se potriveşte cîntarea aceasta de laudă celor ce au crezut din neamuri, care – goniţi fiind de mulţi stăpînitori şi stăpîniţi, de noroade şi de povăţuitori de noroade, de împăraţi şi voievozi, fiind vîrtejiţi în vîrteje, şi munciţi şi pătimind necurmate feluri de morţi – care, zic, s-au arătat mai înalţi decît cei ce le dădeau războiul. Aşadar darul Duhului a pus înainte învăţătura cîntării de laudă şi unora, şi altora.
Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Lăudaţi pe bunul Dăruitor al bunătăţilor! – că are veşnică mila Sa, şi de-a pururea o dăruieşte celor ce au trebuinţă.
2 Să zică şi casa lui Israil că este bun, că în veac este mila Lui!
3 Să zică şi casa lui Aaron că este bun, că în veac este mila Lui!
Pomenindu-i pe aceştia după osebirea lor, face pomenirea de obşte pentru credincioşii din neamuri:
4 Să zică dar toţi cei ce se tem de Domnul că este bun, că în veac este mila Lui!
Zice: Toţi, lăudaţi iubirea de oameni a lui Dumnezeu! – şi cei ce vă trageţi din Israil şi vă făliţi cu buna-credinţă strămoşească, şi cei învredniciţi între dînşii de preoţie, şi cei ce sînteţi din multe feluri de neamuri, dar v-aţi izbăvit de păgînătatea strămoşilor. Că unul este Dumnezeul tuturor, şi aduce tuturor multe şi felurite faceri de bine şi dăruieşte mila Sa celor ce cer. Apoi, ne învaţă mai descoperit purtarea de grijă a lui Dumnezeu:
5 Din necaz am chemat pe Domnul, şi m-a auzit întru desfătare.
Că nu a oprit năvălirea celor rele, ci ne-a arătat primejdiile şi îndată le-a risipit pe acestea. Aceasta a zis şi în Psalmul al 4-lea: „Întru necaz m-ai desfătat”, în loc de: Mai mare decît chinuirea mi-ai adus mîngîierea.

6 Domnul este mie ajutor, şi nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.
7 Domnul îmi este mie ajutor, şi eu voi privi asupra vrăjmaşilor mei.
Pentru că, avîndu-L ajutător pe Stăpînul tuturor, nu mă tem de năvălirile vrăjmaşilor şi nădăjduiesc că, dobîndind ajutorul de la Dînsul, voi vedea prea-foarte degrab pierzarea acestora. Apoi, cu gîndurile cele bune întăreşte socoteala cea binecredincioasă:
8 Bine este a nădăjdui spre Domnul, decît a nădăjdui spre om.
9 Bine este a nădăjdui spre Domnul, decît a nădăjdui spre boieri.
Că El este bun, şi de oameni iubitor, şi voitor de cele bune şi puternic a lucra ceea ce voieşte, şi are stăpînire nepieritoare. Iar oamenii sînt şi stricăcioşi cu firea, şi schimbători cu socoteala, şi de multe ori nu le voiesc pe cele bune; uneori încă, şi voind să le ajute celor nedreptăţiţi, nu pot; şi, măcar de şi stăpînesc, vremelnică au stăpînirea, şi chiar împărăţia este la oameni stricăcioasă şi ajunge la puţină vreme. Deci mai bine este a părăsi ajutorul oamenilor şi a cere dumnezeiescul ajutor.
10 Toate neamurile m-au înconjurat, şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei.
Biserica a primit asupră-i năpădirile tuturor neamurilor, iar Ierusalimul nu ale tuturor, ci numai ale unora. Deci la Iudei se aduce cuvîntul cu covîrşire, iar la Biserică cu adevărat: că cei ce au crezut în fiecare neam au răbdat tulburările şi
primejdiile de la cei necredincioşi, dar, nădăjduindu-se lui Dumnezeu, şi ei, şi Iudeii iau biruit pe împotrivă-luptători.
11 Înconjurînd, m-au înconjurat, şi întru numele Domnului i-am biruit pe ei.
Iar Simmah, aşa: „Înconjuratu-m-au pe mine şi iarăşi m-au înconjurat”, în loc de: Au adus asupra mea năpădiri unele peste altele şi au pus împrejurul meu înconjurări de tot felul, dar eu, îngrădindu-mă cu chemarea lui Dumnezeu, am risipit tabăra acelora.
12 Înconjuratu-m-au ca albinele fagurul
Zice: Precum albinele, aflînd fagurul, sug umezeala mierii, aşa s-au ispitit aceştia a jefui dulceaţa bunei-credinţe cea unită cu mine. şi s-au aprins ca focul în spini, Încă au nădăjduit să mă biruiască foarte lesne, precum focul mistuieşte mărăcinii degrab şi cu lesnire. dar întru numele Domnului i-am biruit pe ei. Şi, nădăjduind acestea, s-au înşelat de nădejdea lor, biruindu-se de nădejdea mea, că împotriva tuturor acelora L-am pus pe Stăpînul meu şi printr-Însul am dobîndit biruinţa.
13 Împins fiind, m-am povîrnit să cad, şi Domnul m-a sprijinit.
Acestea se potrivesc şi acelora, şi acestora: că şi aceia ar fi pătimit pieirea cea desăvîrşită, de nu ar fi dobîndit dumnezeiescul dar, şi aceştia ar fi căzut întru păgînătate, de nu i-ar fi proptit pe ei dumnezeiasca faptă bună.
14 Tăria mea şi lauda mea este Domnul, şi S-a făcut mie spre mîntuire.
Deci pe Dînsul Îl avem şi putere, şi biruinţă, şi izvor al cîntării de laudă: că, de la Dînsul dobîndind bunătăţile, Îi aducem lauda cu inimă bună.
15 Glas de bucurie şi de mîntuire – în corturile drepţilor:
Că, izbăvindu-se după biruinţă de lipsurile mai dinainte, erau întru veselie şi întru bună-cuvîntare, lăudîndu-L pe Dumnezeu. Dreapta Domnului a făcut putere,
16 dreapta Domnului m-a înălţat,
„Dreaptă” – după cum de multe ori am zis – numeşte lucrarea cea bună. Şi, bine făcînd, ei nu scriu biruinţa asupra loru-şi, nici nu se bizuiesc la a loru-şi sîrguinţă şi putere, ci strigă că au dobîndit-o pe aceasta de la dumnezeiescul dar.
dreapta Domnului a făcut putere!
17 Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului.
Deci: După ce am dobîndit ajutorul cel de sus şi m-am făcut mai înalt decît moartea, îi voi învăţa dumnezeieştile faceri de bine şi pe cei ce nu le ştiu, iar celor ce le ştiu le voi aduce aminte, şi cu pomenirea acestora voi aprinde dragostea către
Dînsul.
18 Certîndu-mă, m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat.
A slobozit să năpădească asupra mea cele scîrbicioase, părinteşte certîndu-mă, dar a risipit norul cel întristător al acestora şi cu totul m-a slobozit de vătămarea lor.
19 Deschideţi mie porţile dreptăţii, şi, intrînd într-însele, mă voi mărturisi Domnului!
„Porţi ale dreptăţii” nu numeşte porţile Bisericii, ci feluritele chipuri ale faptei bune, că prin acelea este cu putinţă a lăuda pe Dumnezeul tuturor după vrednicie. Şi, prin cele adăugate, a arătat acest lucru mai descoperit, dînd răspuns şi zicînd:
20 Aceasta este poarta Domnului, drepţii vor intra într-însa.
Aşa i-a zis Domnul şi tînărului care ceruse să înveţe calea vieţii veşnice: „Poruncile le şti? Să nu curveşti, să nu furi, cinsteşte pe tatăl tău şi pe muma ta, să iubeşti pe vecinul tău ca pe sine-ţi!” În acest chip şi Stăpînul S-a numit pe Sine-Şi „uşă”, ca un povăţuitor şi dascăl al faptei bune, că zice: „Eu sînt uşa oilor, dacă cineva va intra prin Mine, intra-va, şi va ieşi şi păşune va afla.” Aceasta a zis proorocescul cuvînt şi aici: „Aceasta este poarta Domnului, drepţii vor intra într-însa.”
21 Mărturisi-mă-voi Ţie, că m-ai auzit şi Te-ai făcut mie spre mîntuire.
Deci: Te laud pe Tine, Cel ce ai primit rugăciunea mea şi mi-ai dat mîntuire.
22 Piatra pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului.
Iudeii nu pot alătura acest stih la altcineva decît la Hristos, măcar de s-ar neruşina de nenumărate ori! Că, deşi peste seminţiile despărţite de demult a domnit Zorobabel, stăpînirea lui nu a ţinut multă vreme. Iar Stăpînul Hristos a împreunat cei doi pereţi care stăteau departe unul de altul – zic adică pe aceia care au crezut şi din Iudei, şi din neamuri, pe cei ce slujeau păgînătăţii şi pe cei ce trăgeau jugul Legii – adunîndu-le pe cele despărţite întru una, pe care le-a înjugat şi a încheiat dintru amîndouă o singură Biserică, asemănîndu-Se unui unghi care leagă împreună doi pereţi. Deci aceasta e „piatra” pe care, ziditori fiind de demult fariseii şi saducheii, au lepădat-o şi au răstignit-o preoţii şi cărturarii, dar ea s-a făcut „în capul unghiului”, ori, după Simmah: „din colţul unghiului”. Dumnezeu a mai-nainte vestit pentru „piatra” aceasta încă şi prin Isaia Proorocul: „Iată, pun în Sion piatră aleasă, de mult preţ, din marginea unghiului, cinstită întru temeliile lui, şi tot cel ce crede întru dînsa nu se va ruşina.” Aceasta a zis şi Fericitul Pavel: „… zidindu-vă pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, fiind piatră din colţul unghiului Însuşi Iisus Hristos.” Şi Fericitul Daniil a văzut „piatra” aceasta tăindu-se fără de mîini, învăţîndu-se naşterea cea neîmpărtăşită de nuntă a Fecioarei; şi a văzut-o pe aceasta zdrobind chipul, adică deşertăciunea vieţii, şi munte mare făcîndu-se şi acoperind toată lumea.
23 De la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunată întru ochii noştri.
Şi dăruitor al darului acestuia este Dumnezeu, iar noi ne minunăm de negrăita Lui iubire de oameni.
24 Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru dînsa!
„Zi făcută de Dumnezeu” o numeşte pe cea întru care „piatra” aceasta a înviat după Patimă, că, îndată după Înviere, Mîntuitorul Hristos a poruncit Sfinţiţilor Apostoli să meargă şi să înveţe toate neamurile. Şi zice că ziua aceasta este osebită între celelalte, că – de vreme ce, la început, întru aceasta a făcut Dumnezeu lumina şi întru aceasta a înviat Mîntuitorul nostru – ea a slobozit în toată lumea razele Soarelui dreptăţii. Încă şi zidind lumina, Dumnezeu a numit ziua „lumină”, şi în ziua aceea n-a mai făcut nimic altceva. Deci aceasta este ziua cea dintîi, cea care a primit zidirea
luminii, că întru cea de a doua a făcut tăria, întru cea de a treia sadurile şi seminţele, iar întru celelalte a făcut altele. Iar în ziua cea dintîi – lumina, şi a numit lumina „zi”. Deci după cuviinţă a zis: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul. Să ne bucurăm şi să ne veselim întru dînsa!”, fiindcă întru dînsa am primit izvoarele bunătăţilor.
25 O Doamne, mîntuieşte! O Doamne, sporeşte!
În vremea cea de pe urmă – o Stăpîne! – dă-ne mîntuirea şi fă nouă lesnicioasă şi bine-călătorită calea care duce către Tine!
26 Bine este cuvîntat Cel ce vine întru numele Domnului!
Şi pruncii l-au adus Stăpînului glasul acesta, spre mustrarea celor ce se apucau să înveţe pe alţii dumnezeieştile cuvinte, dar nu voiau a cunoaşte înţelesul lor cel adevărat. Că, numindu-L „samaritean” pe Stăpînul cărturarii şi fariseii, pruncii Îl
mărturiseau că este Însuşi Cel binecuvîntat. De asemenea, încă şi „osana” se află întru proorocia aceasta, căci pe acel „mîntuieşte” l-am aflat pus la Evreu „osana”. Şi, de aici, şi Fericitul Ioan Botezătorul, povăţuindu-i pe ai săi ucenici către adevăr, întreba prin aceia pe Domnul: „Tu eşti Cel ce vine, ori să aşteptăm pe altul?” Şi, Domn fiind, întru numele Domnului a venit, cum a zis şi către Iudei: „Eu am venit întru numele Tatălui Meu, şi nu M-aţi primit; altul va veni întru numele său, şi pe acela îl veţi primi.” Şi, binecuvîntat fiind, este Fiu al Celui binecuvîntat, după cum Îl întreba şi
arhiereul: „Tu eşti Fiul Celui binecuvîntat?”

 V-am binecuvîntat pe voi din casa Domnului.

Cei ce au biruit zic îndrăgitorilor Săi acestea: Aducem vouă blagoslovenia „pietrei” acesteia, care s-a făcut casă a Dumnezeu-Cuvîntului celui dintru dînsa. Că zice: „Cuvîntul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi.” Şi Domnul a zis către Iudei: „Stricaţi voi biserica aceasta, şi Eu în trei zile o voi zidi pe dînsa.”

27 Dumnezeu este Domnul, şi S-a arătat nouă.
Aici, a bogoslovit arătat pe Stăpînul Hristos: că – pe Cel numit mai sus „piatră”, şi după aceea „Binecuvîntat” şi cum că „vine întru numele Domnului” – L-a numit şi „Domn” şi „Dumnezeu” care S-a arătat şi a dăruit mîntuire celor ce au crezut întru Dînsul.
Tocmiţi sărbătoare întru cele dese, pînă la cornurile altarului!
Deci adunaţi-vă toţi şi săvîrşiţi praznic prea-mare, prăznuind a voastră mîntuire, încît mulţimea, strîmtorîndu-se, să ajungă pînă la altar. Pentru că a pus această zicere: „întru cele dese”, în loc de: „fiind îndesiţi şi strîmtorîndu-se cu mulţimea”.
28 Dumnezeul meu eşti Tu, şi mă voi mărturisi Ţie; Dumnezeul meu eşti Tu, şi Te voi înălţa.
Pe Tine Te ştiu Dumnezeu, pe Tine Te ştiu Stăpîn, pe Tine, Făcătorul meu de bine, Te voi lăuda în toată viaţa mea.
Mărturisi-mă-voi Ţie, că m-ai auzit şi Te-ai făcut mie spre mîntuire.
29 Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui!
Mai întîi pe sine-şi pornindu-se, ca pe nişte cu adevărat mai întîi-rînduiţi spre slavoslovie decît alţii, le poruncesc apoi şi celorlalţi să-L laude pe Stăpînul cel bun, ca pe Cel ce cu adevărat dăruieşte izvoarele milei cu îndestulare tuturor. Însă ni se cuvine a şti că şi celor ce erau înconjuraţi de neamurile acelea li se potrivea să ştie pe Cel ce avea să odrăslească dintru dînşii după trup şi să dăruiască tuturor mîntuirea, că aşa s-ar fi făcut mai cutezători împotriva celor ce veneau asupră-le, mîngîindu-se cu credinţa blagosloveniei ascunse întru dînşii.

Tâlcuirea Psalmilor Împăratului Prooroc David, Fericitul Teodorit al Kirului