​„Oamenii au trecut prin prea multe greutăți, prea mari. Cât nu s-a făcut spre a dezrădăcina credința din suflete! În asemenea împrejurări, cum să se mai gândească omul la altceva decât la supraviețuire și la înlăturarea piedicilor ce-i stau în cale! Priviți numai ce viață se duce astăzi: televizor, ziare, reviste, teatru și cinema!

Toate acestea uniformizează gândirea, omul nu mai poate fi singur cu gândurile sale; nu mai poate simți că Dumnezeu e de față. Mersul de astăzi al vieții, cu iuțeala-i năucitoare, îi constrânge pe oameni să joace cum li se cântă. Omul nu-i niciodata singur cu sine. Chiar de se află într-un sanatoriu, sau stă acasă să se odihnească, tot e un anume ritm care i se impune, tot e un program pe care trebuie să-l urmeze. Totul ți se prescrie dinainte.

Citeşte şi:  De ce Parlamentul European se edifică după modelul Turnului Babel

Ești hrănit, informat, învățat ce-ți lipsește. Mulțimi uriașe sunt strânse laolaltă și totuși fiecare e despărțit de ceilalți prin lupta zilnică pentru viață.

Chiar și credincioșii sunt atinși: ajung și ei să fie nepăsători, ajung și ei, pe nesimțite, mai aproape de “normă”. Gândirea prestabilită îl împiedică pe om să ajungă la credință, iar pe credincios îl împiedică să-și păstreze credința.

Citeşte şi:  Prigoanele împotriva creştinilor ieri şi astăzi

Dar să nu uităm: Biserica lui Hristos va fi pururea vie, chiar și în împrejurări ca acestea. Păstrați-vă credința, străduiți-vă să gândiți singuri, rugați-vă mai mult, citiți Scripturile, iar Dumnezeu vă va păstra și El pe voi. N-o să vă lase lipsiți de cugetare, precum mulțimea cea fără de chip, nedeslușită, rece, a lumii.”

Citeşte şi:  Sfântul GAVRIIL GEORGIANUL: Jumătate din iad e deja pe pământ, Antihrist este la uşa

Extras din cartea:”Părintele Arsenie, Acuzatul ZEK-18376. Un sfânt în lagărele comuniste”