Medicamentele – doar o afacere ?
Industria farmaceutică se bazează pe organismul uman, cifra sa de afaceri – pe întreţinerea şi expansiunea bolilor, iar beneficiile sale – pe posibilitatea de brevetare a medicamentelor. În ultimele decenii, acest sector a devenit cea mai rentabilă industrie din lume.
Medicul Philippe Even, fost decan al Facultăţii de Medicină a Spitalului Necker şi director al Institutului Necker, afirmă că industria farmaceutică lucrează la lărgirea definiţiei bolilor astfel încât să vândă cât mai multe medicamente. El susţine că această industrie are ,,peste 2.000 miliarde de euro de capitalizare bursieră. Acesta este nivelul companiilor petroliere, depăşindu-l pe cel al automobilului. Cifra sa de afaceri reprezintă peste 400
miliarde de euro anual. Aproape dublul bugetului Franţei”. Până în 2020, piaţa mondială se va tripla, atingând 1.300 miliarde de dolari.
De la începutul anilor ’1960, profiturile industriei farmaceutice – ca procent de vânzări şi valoare netă a companiei – au depăşit toate celelalte industrii producătoare de pe lista Bursei de Valori. Mai mult, ,,în toate ţările industrializate, rata de creştere a sectorului de sănătate a fost mai mare decât cea a produsului naţional brut. Chiar scăzând inflaţia, cheltuielile federale în domeniul sănătăţii au crescut cu peste 40% între anii 1969-1974”[1]. Doar în SUA, volumul afacerilor cu medicamente s-a înmulţit cu un factor de 100 în secolul actual.
Multe dintre noile maladii de care suferă oamenii nu sunt întâmplătoare, ci consecinţa politicii acestor carteluri cu un apetit uriaş, având unicul scop de a dezvolta încontinuu piaţa mondială a medicamentului. Într-unul din interviurile sale, Sylvie Simon[2] citează declaraţia directorului laboratoarelor Merck datând din anii ‘1980: ,,Este neplăcut să vinzi medicamente doar unor oameni bolnavi; dacă ne-am putea lărgi piaţa şi la oamenii sănătoşi, desigur că ar fi benefic pentru afacerile noastre !”
Aceasta nu este o glumă, ci un postulat bine gândit. În timp ce noi credem că laboratoarele fabrică medicamente pentru tratarea bolnavilor, ele fabrică în realitate bolnavi pentru a le vinde medicamente.
În ultimele decenii, industria farmaceutică a reuşit să-şi atingă acest ţel. De pildă, un studiu realizat într-un oraş din Australia, publicat în revista Farmacologie Clinică şi Terapeutică în 1976, dezvăluia că persoanele sănătoase au consumat la fel de multe medicamente ca cele cu o boală acută sau cronică. Autorii studiului notau că ,,rata creşterii folosirii medicamentelor de circa 25% pe an poate fi explicată numai prin folosirea crescută de medicamente luate cu reţetă şi fără reţetă de majoritatea populaţiei”. La vremea când a fost alcătuit raportul, australienii consumau jumătate din medicamentele date pe reţetă pe care le consumă astăzi.
Şi astfel de statistici nu sunt valabile doar pentru australieni, ci pretutindeni în lume. Francezii sunt primii consumatori de medicamente din lume. Or, în 1999, revista Prescrire, cunoscută pentru independenţa faţă de laboratoare, a lansat un avertisment serios: 80% din medicamentele prescrise nu au nici un efect terapeutic, având totuşi efecte iatrogene ! În SUA, 100.000 decese pe an au drept cauză medicamentele şi 2.200.000 persoane suferă din cauza efectelor secundare; un studiu publicat în Canadian Medical Association a arătat că aproximativ 185.000 pacienţi canadieni sunt, în fiecare an, victimele unor efecte secundare grave; Agenţia Franceză de Securitate Sanitară a produselor de sănătate constata în ianuarie 2001: ,,Anual, iatrogenia medicamentoasă ar fi responsabilă de aproximativ 140.000 internări în spitale, cu un cost estimat la 320 milioane euro şi 13.000 decese confirmate”. Adică, peste 30 pe zi, de 2 ori mai mult decât accidentele rutiere. Aşa se face că ,,durerea, funcţionarea proastă, infirmitatea şi suferinţa pricinuite de intervenţia medicală rivalizează astăzi cu mortalitatea datorată accidentelor rutiere şi accidentelor industriale şi chiar cu cea datorată activităţilor legate de război, şi face ca impactul medicinei să fie una dintre epidemiile care se răspândesc cel mai rapid astăzi”. Dar, dacă peste tot au fost plasate radare, dacă se iau măsuri pentru scăderea numărului morţilor pe şosele, morţii din cauza medicamentelor par să nu intereseze pe nimeni …
Aşadar, astăzi avem răspuns la întrebarea: cum se face că, în ciuda gamei extrem de vaste de medicamente puse la dispoziţia noastră şi a creşterii speranţei de viaţă, suntem din ce în ce mai bolnavi ? Astăzi, când medicina a evoluat atât de mult şi omenirea nu se mai confruntă cu epidemiile din veacurile trecute, ea este totuşi asaltată de nenumărate boli cronice, precum tulburările cardiace, diabet, cancer etc ?
Dr. Julian Gold, conducătorul Departamentului Naţional de Supraveghere a Sănătăţii de la Institutul de Sănătate Commonwealth, a cărui activitate ca epidemiolog medical este de a compara informaţia despre sănătate şi boală, estimează că până la 40% din toţi pacienţii din Australia pot fi în realitate victime ale bolilor induse de medic (iatrogenice). O cifră similară de 40% a fost estimată pentru pacienţii din Marea Britanie. În general, din acest procent, jumătate se datorează efectelor medicamentelor.
De asemenea, un raport al Biroului de Contabilitate Generală din SUA a dezvăluit că 51,5% din toate medicamentele introduse între anii 1976-1985 au trebuit să fie reetichetate din cauza efectelor secundare grave descoperite după ce aceste medicamente au fost puse în vânzare. Printre aceste efecte se numărau: insuficienţă cardiacă, renală şi hepatică, toxicitate fetală şi malformaţii la naştere, boli grave de sânge, oprirea respiraţiei, atacuri cerebrale şi orbire. Schimbările în etichetare fie au limitat folosirea unui medicament, fie au adăugat avertismente majore.
În privinţa cancerului, el omoară astăzi un francez la fiecare 4 minute, reprezentând prima cauză de deces a 35% din persoanele cu vârste cuprinse între 35-45 ani, ceea ce exclude din start concepţia conform căreia cancerul se extinde îndeosebi datorită creşterii duratei de viaţă[3].
Grevele medicilor dezvăluie acelaşi adevăr tulburător. În 1973, în Israel a avut loc o grevă a medicilor care a durat o lună; ca urmare, rata mortalităţii a atins cea mai scăzută valoare din toate timpurile. Potrivit statisticilor Societăţii de Îngropare din Ierusalim, numărul înmormântărilor a scăzut la aproape jumătate.
În 1976, au apărut circumstanţe similare la Bogota, capitala Columbiei. Acolo medicii au făcut grevă 52 de zile. Publicaţia National Catholic Reporter a notat că ,,în cursul acestei perioade rata mortalităţii a scăzut cu 35%”. Informaţia a fost confirmată de Asociaţia Naţională a Antreprenorilor de Pompe Funebre din Columbia. În California câţiva ani mai târziu şi în Marea Britanie în 1978 s-au petrecut evenimente identice.
Dar ,,dacă industria farmaceutică poate alege să dezvolte sau nu o descoperire, interesele sale comerciale intersectează doar foarte rar nevoile reale ale sănătăţii. Laboratoarele sunt interesate doar de medicamentele care promit o cifră de afaceri anuală de cel puţin un miliard de dolari. Zeci de principii eficace dorm astfel în sertarele marilor laboratoare”. În privinţa medicamentelor scoase pe piaţă, declaraţia de la Berlin a membrilor europeni ai 
Nu interesează însă dacă testările sunt necorespunzătoare; oricum, datele rămân secrete, scopul nefiind eradicarea bolilor, ci sporirea industriei. Pentru a-şi vinde produsele, laboratoarele farmaceutice nu ezită să crească bugetul de marketing (până la de 2 ori şi jumătate din bugetul alocat cercetării) şi nici bugetul pentru lobby. Potrivit unui raport al Inspecţiei Generale a Afacerilor Sociale remis guvernului francez la sfârşitul lunii octombrie 2007, pentru a-şi asigura promovarea medicamentelor, industria farmaceutică cheltuieşte 3 miliarde euro pe an. În consecinţă, putem da crezare afirmaţiilor Marciei Angell[4], care cercetează de ani buni subiectul: ,,Nu este un secret pentru nimeni că lobby-ul farmaceutic este unul dintre cele mai puternice la Washington (189,1 milioane dolari cheltuiţi pentru lobby de firme în anul 2007), el deţinând de mult timp pâinea şi cuţitul în Congres”.
Medicii – într-o proporţie covârşitoare, neinformaţi ?
Cei mai mulţi medici se dovedesc incapabili să realizeze raportul beneficii/riscuri al medicamentelor pe care le prescriu pacienţilor lor. Într-un răspuns dat în săptămânalul L’Express, Louis Merle, profesor de farmacologie la Limoges, estimează că medicii sunt prost informaţi în domeniul farmacologiei: ,,În Franţa, medicii tineri au cunoştinţe superficiale şi insuficiente în ce priveşte medicamentele şi rămân prea vulnerabili în faţa sirenelor industriei”.
În cartea sa Disidenţă în medicină: nouă medici vorbesc deschis, apărută în 1985, dr. Alan Levin[5] explică influenţa industriei farmaceutice asupra medicului: ,,Mulţi industriaşi hotărâţi să facă profit din produsele de îngrijire a sănătăţii au întâlnit un obstacol major: medicii practicieni rămân distribuitorii principali ai produselor lor. Medicii, care au existat în mod tradiţional ca antreprenori independenţi, nu adoptă uşor mentalitatea corporatistă. Dacă corporaţiile nu ar fi avut control asupra distribuitorilor lor (medicii), ele nu ar fi putut să garanteze acţionarilor lor profiturile. … Astfel, nu trebuie să ne mirăm de ce directorii corporaţiilor importante din domeniul medical au hotărât să-i câştige pe medici de partea lor. (…) Campaniile lor de vânzări au fost atât de încununate de succes în SUA, încât astăzi medicul obişnuit este instruit în realitate de comis-voiajorul care vinde medicamente. Comis-voiajorul nu are o instruire medicală sau farmacologică oficială şi nu este reglementat de nici o agenţie de stat sau federală. În ciuda lipsei lor de instruire, aceşti oameni au devenit extrem de eficienţi. Această practică a condus la abuzul pe scară largă de medicamente atât de către medici în practica lor cotidiană, cât şi de oamenii obişnuiţi. … Medicul dvs. de familie nu mai este liber să aleagă modalitatea de tratament pe care o consideră cea mai bună pentru dvs., ci trebuie să urmeze directivele stabilite de medici ale căror motive şi alianţe sunt de asemenea natură, încât hotărârile lor pot să nu fie în interesul dvs”.
În mâinile industriei se află şi universităţile şi revistele medicale. Şi nu de ieri, de azi. În lucrarea Istoria medicamentului din 1949, reporterul american de investigaţii Morris A. Bealle nota: ,,Ultimul raport anual al Fundaţiei Rockefeller enumeră darurile pe care le-a făcut colegiilor şi agenţiilor publice în ultimii 44 ani şi acestea se ridică la peste 500 milioane de dolari. Bineînţeles, aceste colegii îi învaţă pe studenţii lor toate cunoştinţele despre medicamente pe care firmele farmaceutice Rockefeller doresc să fie învăţate. Altfel nu ar mai fi cadouri, precum nu sunt date cadouri nici unuia dintre colegiile americane care nu vorbesc despre medicamente”.Fundaţia nu şi-a limitat activităţile ’educative’ numai la Statele Unite ale Americii. În 1927, ea a înfiinţat Comisia Internaţională de Educaţie care a donat milioane de dolari universităţilor străine şi politicienilor din respectivele ţări.
În ton cu Bealle, dr. Levin scrie: ,,Companiile de medicamente oferă tinerilor medici sume de bani pentru cercetare. Şcolile medicale primesc sume mari de bani pentru teste clinice şi cercetare farmaceutică fundamentală. Companiile de medicamente organizează regulat mese şi petreceri generoase pentru grupuri de medici. Ele asigură finanţare pentru înfiinţarea de clădiri spitaliceşti, clădiri pentru şcolile de medicină şi institute ‘independente’ de cercetare”.
Ce poate fi mai profitabil decât să îndrepţi minţile a milioane de studenţi în direcţia cea bună, pregătindu-i din ce în ce mai mult pentru rolul de ,,vânzători de medicamente”, în loc să dezvolţi pregătirea clinică ? Profesorul Philippe Even comentează: ,,Studiile medicale nu formează nici spiritul ştiinţific, nici spiritul critic. Se învaţă reţete, efectele şi contraindicaţiile a 300 molecule. Nimic despre istoria acestor molecule, despre modul în care au apărut pe piaţă. Nimic despre capcanele informaţiei medicale. Nici o pregătire privind lectura critică a articolelor ştiinţifice. În privinţa formării permanente, ea este integral plătită de industrie”.
Într-adevăr, medicii, chiar cei mai vigilenţi, nu au alte mijloace de informare decât să citească revistele medicale. … Or, pentru asigurarea promovării de noi medicamente, Big Pharma nu s-a dat înapoi nici de la a cumpăra presa ştiinţifică. De exemplu, Carlyle, a injectat 1 miliard de euro în Le Figaro şi a ratat cu puţin preluarea controlului asupra cotidianului, şi a cumpărat Aprovia – companie media care publică jurnale profesionale, periodice şi magazine, printre care Le Quotidien du Medecin, Vidal, France Agricole – şi Editura Masson, specializată în ştiinţele tehnice şi medicină. O altă pârghie o constituie publicitatea falsă făcută medicamentelor prin intermediul articolelor ştiinţifice, semnate de un medic adevărat retribuit de laborator, în reviste care aparţin lui Rockefeller: Times Magazine, Life, Newsweek, sau lui Rothschild: Liberation, desinformations.com, sau altor patroni de presă care, ademeniţi de uriaşele bugete publicitare[6] propuse, se transformă în linguşitori ai acestor ‘binefăcători’ ai omenirii.
Astăzi, laboratoarele farmaceutice deţin monopolul informaţiei în domeniul educaţiei pentru sănătate. ,,Un angajat al agenţiei de relaţii publice Ogilvy Healthcare din Dusseldorf estimează că între 72-80% din toate articolele care tratează subiecte medicale în presă sunt atribuite unei acţiuni de relaţii publice cu ţintă clară”. De asemenea, sunt recrutaţi jurnalişti pentru ,,a anima” colocviile, iar la plecare li se strecoară în buzunar un plic interesant, dar şi o documentaţie care să conducă către un articol pozitiv, aproape gata ,,mestecat”. Potrivit Societăţii Internaţionale a Publicaţiilor despre Medicamente, ,,având în vedere că cea mai mare parte a mass-mediei şi a revistelor ştiinţifice obţine venituri considerabile din publicitatea farmaceutică, informaţiile privind efectele nedorite publicate pentru public sau pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii nu sunt deloc obiective. Unii jurnalişti legaţi financiar de industrie ajută uneori firmele să-şi comercializeze produsele ascunzând sau minimalizând efectele nedorite”.
Tot dr. Levin nota: ,,Creşterea câştigurilor a atras după sine competiţia, care a condus la o creştere naţională a publicităţii la medicamente. Reclamele în revistele medicale şi revistele generale au fost popularizate cu ajutorul ştirilor controlate cu atenţie şi asociate cu ‘descoperiri medicale’. Aceste eforturi în domeniul publicităţii, care au început cu daruri făcute medicilor practicieni şi studenţilor, au devenit o campanie masivă de a modela atitudinile, gândurile şi politicile medicilor practicieni”.
Întorcându-ne la medici, practic ei nu au nici o şansă de a avea o imagine câtuşi de puţin apropiată de realitate asupra medicaţiei pe care o prescriu pacienţilor lor. În 2004, profesorul Bernard Debre afirma deja în Le Monde: ,,Multe teste sunt ipocrite, chiar falsificate, şi adeseori prea dispersate pe planetă. 90% dintre teste nu sunt niciodată publicate sau dezvăluite, pentru că laboratoarele le selectează pe cele care par să arate o eficacitate a moleculei şi le ascund pe cele care demonstrează că nu există efecte sau chiar că pot exista anumite riscuri”.
Pe lângă această lipsă de informare, ‘oferta’ făcută medicilor – cadouri, dineuri, seminarii – funcţionează, altfel nu s-ar mai cheltui ,,25.000 euro pe an şi pe medic generalist” …
Referitor la acest fenomen, Phillipe Even declară: Eu am rămas până la vârsta de 45-50 ani într-o naivitate absolută faţă de adevărata natură a industriei farmaceutice. Am descoperit acest lucru aproape întâmplător, în anul 1981, când am fost numit membru al comisiei însărcinate cu autorizarea noilor medicamente. Iar aici, am picat din nori. În această instanţă, decizia se ia pe baza unui dosar pregătit de industriaş. Nimeni altcineva, în jurul mesei, nu are experienţă în privinţa medicamentului propus. Vă puteţi imagina un proces în care s-ar acorda cuvântul doar apărătorului ? În cei 7 ani petrecuţi în această instanţă, am descoperit amploarea minciunilor industriei farmaceutice (…) şi ştiu bine că mulţi dintre colegii mei sunt ca nişte copii în prima zi. (…) Chiar şi atunci când le puneţi documentele sub ochi, este atât de şocant încât nu sunteţi crezut. (…) Nici jurnaliştii nu-şi pot imagina că laboratoarele farmaceutice, care se ocupă de sănătatea umană, pot fi în exclusivitate motivate, ca orice întreprindere, doar de returul investiţiilor lor. Şi că, pentru acest lucru, utilizează mijloace grosiere”.
În ciuda celor spuse de Phillipe Even, nu ne putem permite să credem că astăzi – după mai multe decenii de când se cunosc substraturile afacerilor marilor companii farmaceutice, interesele lor financiare fenomenale şi lipsa de scrupule care depăşeşte orice imaginaţie – medicii şi jurnaliştii sunt la fel de naivi ca în anii ‘1980. În zilele noastre, s-a încetăţenit o axiomă: dacă cineva îţi dă ceva gratis, ai să descoperi cât de curând că nu este chiar gratis … Nu mai vorbim de oportunităţi în ce priveşte cariera profesională: dincolo de sponsorizare sau sprijin, există întotdeauna un interes.
Iar în ce-i priveşte pe medici, descoperim cu repeziciune că naivitatea nu este tocmai la ea acasă. Mai ales când aflăm că Medec – asociaţia naţională creată de şi pentru industria tehnologiei medicale din Canada – reuneşte anual în congres 17.000 medici generalişti pentru atribuirea de premii … laboratoarelor farmaceutice. De exemplu, laureaţii Medec 2008 sunt: GlaxoSmithKline, ales ,,laboratorul anului” pentru implicarea eficientă pe lângă medici în practica lor zilnică, lucru ce ,,spune mai multe decât denunţurile din Prescrire”. Sanofi Aventis primeşte premiul formării medicale continue şi Sanofi Pasteur pe cel al comunicării pentru medicamentul Gardasil. ,,Asta este ceea ce numim transparenţă. A recunoaşte deschis că vânzătorii formează medicii”.Se pare că relaţia medici-laboratoare farmaceutice este mai armonioasă decât credem …
Până şi internetul este intoxicat cu mărturii ale unor falşi pacienţi şi articole ale experţilor plătiţi de industrie. Înainte, când doream să ne informăm despre un medicament, îl întrebam pe farmacist. Astăzi, primul gest este să căutăm pe internet, iar acest lucru nu a scăpat departamentelor de marketing ale industriei farmaceutice. Ele şi-au întins plasele pretutindeni pe internet, astfel că în spatele unor adrese anonime se ascund de fapt firme care se folosesc de Wikipedia sau alte site-uri de popularizare a informaţiei pentru a-şi lăuda produsele şi a denigra concurenţa, exact aşa cum oamenii politici îşi reconstruiesc în permanenţă imaginea publică.
[1] Ivan Illich, Limitele medicinei – Nemesis medical: Confiscarea sănătăţii, Editura Pelican Books, 1979, p. 57-58.
[2] Sylvie Simon este o jurnalistă care a scris numeroase cărţi pentru a combate ideile preconcepute, explorând diferite domenii ale ştiinţei. Ea şi-a consacrat cea mai mare parte a activităţii luptei împotriva dezinformării în materie de sănătate şi ecologie.
[3]În realitate, medicina a jucat un rol neînsemnat în creşterea duratei medii de viaţă, de exemplu în Marea Britanie, în ultimele câteva secole. În lucrarea sa, Rolul medicinei, profesorul Thomas McKeown de la Universitatea Birminghamsusţine că factorii primordiali care au făcut ca durata de viaţă să crească sunt îmbunătăţirile în nutriţie şi salubritatea publică.
Cercetătorii John şi Sonja McKinlay au ajuns la concluzii similare în lucrarea Sănătate şi societate. Ei au arătat că intervenţia medicală a fost responsabilă numai pentru 1-3,5% din creşterea duratei medii de viaţă în SUA, din 1900 încoace.
[4] Marcia Angell, medic şi fost editor al revistei New England Journal of Medicine, pe care a părăsit-o în anul 2000, a scris mai multe cărţi pentru a denunţa sistemul medical american, printre care Adevărul despre companiile farmaceutice.
[5] Dr. Alan Levin este profesor asociat de imunologie şi dermatologie la Universitatea din California. Face parte din Colegiul Medicilor de Urgenţă Americani, Colegiul Patologilor Americani şi Societatea Americană a Patologilor Clinici. El a primit numeroase burse şi premii de la Şcoala Medicală Harvard şi alte instituţii medicale şi a fost director al mai multor laboratoare de cercetare.
[6] În 2005, de exemplu, Big Pharma a cheltuit pentru presă 900 milioane de euro în lume, ceea ce înseamnă 1,6 % din cheltuielile sale … Doar în Franţa, a alocat 247 milioane euro, din care 142 milioane euro pentru presa medicală şi farmaceutică.
Sursa: Catacombele Ortodoxiei
