În perioada rece a anului ne confruntăm cel mai frecvent cu răceli și simptome ale gripei. Primul lucru pe care îl fac oamenii este să caute în farmacii un remediu cât mai puternic. Specialiștii însă afirmă că goliți buzunarele în zadar, întrucât preparatele antigripale nu au niciun efect, cu excepția celor secundare.
Ce facem atunci când apar primele simptome ale gripei? Medicii ne recomandă adesea să luăm Tamiflu sau alt preparat antiviral care ar reduce durata bolii cu câteva zile. „Las-o baltă. Nu funcționează. E scump și are efecte secundare”, a declarat pentru News Max Health doctorul David Brownstein, specialist în medicina de familie și care promovează medicina holistică.
„Tamiflu este medicamentul antiviral cel mai frecvent prescris pentru tratarea simptomelor de gripă. Ați putea crede că Tamiflu trebuie să funcționeze, deoarece este larg prescris de către medici. Un raport al The Cochrane Collaboratia a arătată că medicamentul reduce durata simptomelor gripale cu aproximativ 21 de ore. Este mai puțin de o zi. Și asta e doar atunci când este administrat în primele 48 de ore de contractare a gripei”, a adăugat acesta. Asta în condițiile în care pentru un tratament complet, oamenii ar trebui să scoată din buzunar aproape 120 de dolari (conform prețurilor din Marea Britanie).
Deși costă foarte mult, aceste preparate prezintă și reacții adverse, precum greață, vărsături, diaree, dureri de cap și dureri abdominale. „Tamiflu a fost asociat cu efecte secundare mai grave, cum ar fi hepatita, anafilaxie, aritmii cardiace, convulsii, dar și efecte secundare periculoase neuropsihiatrice, precum halucinații și sinucidere. Sincer, credeți că toate aceste efecte secundare merită pentru a reduce severitatea gripei cu 21 de ore”?
Brownstein spune că și alte preparate prescrise pentru a reduce simptomele gripei, precum Relenza, sunt ineficiente.
Și totuși trebuie să luăm măsuri pentru a trata gripa. Specialistul are câteva sfaturi. „Eu aș începe cu îndemnul mamei mele – mâncați supă de pui și beți multă apă, ca să vă mențineți hidratat. Luați 10.000 de mg până la 20.000 mg de vitamina C pe zi, 50.000 de unități de vitamina D și 25.000 UI de vitamina A pentru câteva zile. Acești pași vor scurta durata gripei, fără să coste sute de dolari și vă expună la efecte adverse grave”, a conchis Brownstein.
Sursa: e-sanatate.md