Igor-Grosu_mediumMinisterul Educației regretă declarațiile reprezentanților Partidului Liberal, care susține că reprezentanții instituției sînt implicați în fraudarea alegerilor parlamentare din 2014. În cadrul unei conferințe de presă, viceministrul Educației, Igor Grosu, a explicat de ce ministerul, prin intermediul unor chestionare, colectează date despre elevii și profesorii din instituțiile de învățămînt. Totodată, viceministrul neagă că în chestionare se solicită și indicarea datelor personale ale părinților, după cum a afirmat conducerea PL.

Citeşte şi:  Modificările la calcularea indemnizației de maternitate nemulțumește viitoarele mămici

„Ministerul regretă declarațiile unor deputați și condamnă dezinformarea publicului și interpretările tendențioase, ce pot duce la discreditarea nemotivată a reformelor în învățămînt. Precizăm că Ministerul Educației este în proces de finalizare a Sistemului informațional educațional, menirea căruia este să fundamenteze politici și să asigure decizii informate și corecte pentru planificarea strategică, inclusiv elaborarea bugetului, monitorizarea învățămîntului, identificarea copiilor ce abandonează școala, copiilor aflați în situații de risc. Datele stocate se conțin deja în documentația școlară a fiecărei instituții de învățămînt”, a spus Grosu.

Citeşte şi:  Numărul copiilor din R. Moldova este în continuă descreștere

Potrivit lui, sistemul respectiv a fost creat încă în anul 2007, iar prima rundă de colectare a datelor a avut loc în 2011-2012.

„Precizăm pentru unii deputați din Parlament că în cadrul Sistemului informațional educațional se colectează doar numărul de identificare al elevilor, și nu cel al părinților. Numărul este necesar pentru eliberarea actelor de studii, diplomei de bacalaureat, diplomei de studii secundar profesionale, medii de specialitate și superioare. Informația colectată despre părinți include doar numărul de telefon pentru a fi alertați în caz de urgență, dacă unul dintre părinți este șomer sau plecat peste hotare”, a spus viceministrul, adăugînd că persoanele implicate în digitalizarea datelor au semnat deja declarația privind confidențialitatea acestor date.

Citeşte şi:  Apa unui lac din Chişinău s-a colorat în verde. Trecătorii spun că au observat chiar şi peşte mort

Sursa: noi.md