Ministerul Educaţiei recomandă directorilor instituţiilor de învăţământ să excludă „ritualurile religioase”, tradiţionale pentru deschiderea anului şcolar. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de viceministru al educaţiei Liliana Nicolaescu-Onofrei.
În opinia avocatului Iulian Rusanovschi, prin această dispoziţie, statul încalcă grav drepturile părinţilor la educaţie şi dreptul copilului la libertatea religioasă.
În opinia lui Iulian Rusanovschi, această recomandare contravine art. 5 din Legea Învăţământului şi este o sfidare la adresa libertăţii de conştiinţă a copiilor şi părinţilor acestora, singurii care sunt în drept să decidă asupra educaţiei copiilor.
Oficierea unui ritual la deschiderea anului şcolar nu aduce nici o atingere legală caracterului laic al învăţământului, stabilit prin art. 4 alin 3) din Lege, deoarece nu se suprapune acestuia, nu îndoctrinează copii şi nu vine în contradictie cu nici o prevedere legală. În aceeaşi ordine de idei, am putea invoca că, obiectul de studiu (opţional) Religia nu poate fi predat în şcoli deoarece învăţământul este laic. Aceasta logica este una autoritară, abuzivă şi discriminatorie, din simplul motiv că Religia nu îndoctrinează, iar dreptul asupra educaţiei copilului îl au părinţii.
Ministerul Educatiei nu este în drept să remita direcţiilor generale de învătământ o asemenea recomandare fără a consulta în prealabil părinţii şi/sau odraslele acestora. O asemena abordare a problemei poate fi comparată cu metodele sovietice de traumatizare şi manipulare grosolană a copiilor în şcoli.
Este de neconceput faptul ca Ministerul Educaţiei şi-a intemeiat aceasta recomandare pe art.14 din Convenţia Internaţională privind drepturile copilului, deoarece tocmai acest articol, la alin 1) stipulează clar că: “Statele părţi vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie”.
Alineatul 3) din aceasta Conventie prevede ca 3. Libertatea de a-şi manifesta religia sa sau convingerile sale nu poate fi supusă decât restricţiilor care sunt prevăzute de lege şi care sunt necesare pentru protecţia securităţii publice, a ordinii publice, a sănătăţii şi moralei publice sau libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora.
Care Lege a R. Moldova interzice oficierea unei slujbe de sfintire sau a unui Te/deum la început de an scolar? Nici controversata Lege privind egalitatea de şanse nu interzice/restrictionează acest fapt.
Sper că la mijloc nu este decat o eroare tehnică, ci nu o intenţie totalitară de constrângere psihică şi fizică a libertăţii de conştiinţă aplicată tinerei generaţii, a conchis avocatul Iulian Rusanovschi.
Anterior, Centru de Informare în domeniul Drepturilor Omului (CIDO) cerut imperativ Ministerului Educaţiei să interzică ceea ce el numeşte “propagandă religioasă” în şcoli, prin icoane, rugăciuni, crucifixe, tablouri şi orice “retorici religioase”.
Autor: Octavian Racu
Cu Liliana e foarte clar. Ii cunosc personal anumite clisee de raspuns, dupa care isi ascunde inactivitatea si lipsa de experienta, chiar daca se lauda cu ProDidactica. Dar, fratilor, ce facem noi? Vom sta cu mainile in san? Sau vom insista ca parinti totusi aceasta slujba sa aiba loc?
Problema nu este doar a iudelor vanzatoare, dar si a celor care pactizeaza cu ei, adica noi. Daca noi tacem si ne revoltam doar discutand, nu facem nimic. Stiu, mai este o problema suntem foarte putini. De aia ei isi permit ceea ce isi permit. Daca ei ar fi constienti ca alde noi sunt in fiecare scoala,macar 100 de parinti (intr-un contingent de 500), credeti-ma ca nu si-ar fi permis nici Timofti sa dea un asa ordin, mai ales in campanie electorala.
Ceea ce isi dorea si homosexualul si infectul imputit de Remus Cerne.Asta inseamna ca Ministerul Educatiei a facut un pact cu Satana pentru a interzice slujba la inceput de an scolar.Mai putin si vom auzi ca se va interzice scoaterea Sfintelor icoane si Cruci di incinta claselor.Doamne fereste de tine Liliana Nicolaescu-Onofrei.O sa te bata Bunul Dumnezeu pentru ceea ce ai facut.Ti-ai vandut sufletu la Satana pentru initiativa ta.
o jidani afurisiti..
ULTIMUL ARTICOL
http://raduiacoboaie.wordpress.com/2014/08/28/multi-romanii-nu-cunosc-nici-astazi-adevarul-despre-miscarea-legionara-radu-iacoboaie-28-august-2014/#more-1100
anatematizaţii ăştia de ce nu atacă iudele sataniste prin interziceri simbolismele spurcate a masonilor?!