BACSesiunea din acest an a examenelor de bacalaureat se va desfășura cu reguli noi, introduse de Ministerul Educației cu scopul de a preveni tentativele de copiere. Anunțul a fost făcut de viceministrul Educației Igor Grosu.

Astfel, Ministerul Educației va avea dreptul să retragă diploma de bacalaureat, chiar dacă încălcările comise de un elev vor fi depistate post-factum, în urma examinării înregistrărilor video. Potrivit viceministrului, reprezentanții Ministerului vor cere în instanță retragerea diplomei de bacalaureat a candidaților care au fraudat examenul.

Citeşte şi:  Monitorizarea electronică – metodă nouă de realizare a probațiunii penale

O altă regulă prevede că dacă un candidat va fi surprins copiind sau avînd asupra sa materiale interzise, sau încercînd să transmită soluții cu privire la rezolvarea subiectelor, îi vor fi anulate notele la toate probele, nu doar la cea la care a fost comisă frauda. Igor Grosu a explicat că această regulă este necesară pentru a crea condiții egale de susținere a examenelor pentru toți candidații.

Citeşte şi:  Turtele dulci de la Franzeluţa şi caramelele de la Bucuria, interzise pe piaţa din SUA

„Pe această cale, îi îndemn pe toți candidații să se pregătească temeinic pentru bacalaureat și să se bazeze pe cunoștințele și competențele acumulate, pentru că, în caz contrar, risca să piardă un an”, a menționat Grosu.

De asemenea, elevii care vor fi suspectați că dețin obiecte interzise în sala de examen, încercînd să le folosească, vor fi verificați cu detectorul de metale. Mai mult, fiecare elev va semna o declarație prin care va fi informat despre posibilitatea verificării cu detectorul de metale.

Citeşte şi:  Zăpada portocalie care a căzut în mai multe localităţi atît de la noi din ţară, cît şi din România e periculoasă pentru sănătate

Menționăm că din acest an, toate examenele de bacalaureat vor fi supravegheate video.

Sursa: noi.md