De vreme ce latinii defăimau Sfânta noastră Biserică a Răsăritului, zicând că după ce s-a despărțit de biserica apuseană nu are acum mai mult nici un sfânt nou, nici minuni, pentru aceasta Sfințitul Nectarie – care a fost patriarh al Ierusalimului în anul 1660 de la Hristos și a fost înfocat râvnitor al adevărului – vrând să astupe urile cele fără de rușine ale latinilor și să-i dovedească mincinoși, numără pe mulți sfinți noi ai Bisericii Răsăritului, care au fost după dezbinarea latinilor și povestește multe și preaslăvite minuni noi.

Minunea Sfântului Grigorie Palama contra hulitorilor latini

Minunea Sfântului Grigorie Palama contra hulitorilor latini

Deci zice și pentru Sfântul Grigorie (care să prăznuiește la 14/27 noiembrie – n.red.) că în insula care se numește Santorini, în ziua pomenirii sfântului acestuia, adică în a doua duminică a Postului celui mare, niște latini pluteau într-un caic, pentru ca să se plimbe. Sau, precum arată minunea aceasta mai curat Dositei Ierusalimiteanul, latinii au pus atunci niște copii într-un caic și pluteau și bătând cu mâinile lor, ziceau:

„Anatema lui Palama! Dacă este Palama sfânt, să ne facă să ne înecăm”.

Aceasta huleau copiii latinilor și – o, minune preaslăvită, fraților! O, sfințenie și îndrăzneală către Dumnezeu a dumnezeiescului Grigorie!

Citeşte şi:  Vor veni vremuri și mai grele, va îngădui Dumnezeu vrăjmaşului să se atingă şi de suflet

Chiar în ceasul acela în care huleau, fără furtună, mai ales în vreme de liniște, s-a înecat caicul cu toți care erau înăuntru, după hula care ziceau:

„De este sfânt să ne înece!”

Și trupurile hulitorilor acelora s-au scufundat în mare, iar spurcatele lor suflete în focul cel veșnic al muncii. Și așa s-a arătat și s-a adeverit sfințenia dumnezeiescului Grigorie, și S-a făcut minunat Dumnezeu, Cel ce este minunat întru sfinții Lui, căruia i se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

Citeşte şi:  Părintele Iustin Pârvu: Foarte puţini vor scăpa nepecetluiţi, dar dacă vom fi pecetluiţi cu forţa nu noi vom răspunde, ci ei

Viețile Sfinților, pe noiembrie, pag. 278