Familia, în calitate de biserică din casă, trebuie să stabilească o rugăciune comună, în care membrii familiei să se roage unul pentru celălalt. Rugăciunea comună a familiei se naşte din rugăciunile comune ale părinţilor şi din obişnuirea copiilor cu ele.
Atunci când copilul se roagă în faţa icoanelor şi de faţă sunt părinţii, unul din ei trebuie să urmărească rostirea corectă a rugăciunii şi pronunţarea desluşită a fiecărui cuvânt. Dacă se poate, părinţii pot să se roage în gând, pentru ca rugăciunea exterioară, lucrătoare, a copilului să ia forma rugăciunii fierbinţi interioare (a minții şi a inimii). În nici un caz părinţii nu-l vor corecta în același timp.
Pe parcursul trecerii anilor, treptat, copiii vor fi iniţiaţi în rugăciunile părinţilor. Astfel apare rugăciunea comună, care însă nu le exclude şi pe cele individuale.În condiţiile vieţii contemporane, este mai comod ca familia să se adune pentru rugăciunea comună o dată în zi, anume seara. Experienţa arată că familia se adună la un loc cel mai greu dimineaţa; acest lucru devine aproape imposibil. În timpul rugăciunilor comune se recomandă ca pravila principală să fie citită de copii.
Evenimentele principale şi necazurile din familie trebuie însoţite de rugăciunea comună; se pot organiza chiar şi mici slujbe pe care le pot săvârşi mirenii şi în absența preotului. Aceste slujbe constau în prealabil din rugăciuni special alese din molitfelnice şi care corespund evenimentului sau necazului respectiv.
Pravila comună a familiei reiese din numărul de rugăciuni şi din succesiunea lor (de dimineaţă, de seară etc.), cea individuală reiese din timpul liber, deoarece cel ce se roagă are posibilitatea să repete acele rugăciuni la care el nu a fost atent. Despre aceasta au scris Cuviosul Ioan Scărarul, Sfântul Teofan Zăvorâtul şi mitropolitul Antonie de Suroj.
Rugăciunea trebuie deprinsă încă din tinereţe. Fiecărei vârste şi stări sufleteşti îi corespund anumite forme de rugăciune. Rugăciunea este arta cea mai rafinată, a cărei deprindere cere multă muncă în umilinţa inimii. A ne învăţa cum să ne rugăm, cum s-o direcţionăm, este de competenţa preoţilor duhovnici.
Mirenii să nu uite că în lipsa unei rugăciuni comune în familie nu poate exista şi„biserica din casă”. Soţilor, organizaţi aceste momente, în funcţie de împrejurările care apar în familia voastră! Învăţaţi-vă să vă rugaţi şi învăţaţi-i şi pe copiii voştri!
Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006
Doamne ajuta!Amin
DOAMNE MILOSTIV FI NOUĂ PĂCĂTOȘI. AMIN. AMIN. AMIN!
Doamne ajută
Doamne Ajuta tuturor. Amin
🙏🙏🙏
D mne ajuta ne
Buna,dimineata
Dreapta Credință de ce nu crede in Mat 16:18 ???!!! . Nu este Cuvintul lui Dumnezeu ?
De unde scoateti toate tampeniile astea?
DOAMNE AJUTANE AMIN AMIN AMIN
Doamne ajuta Amin
Amin
Dacă nu vă este cu supărare : unde scrie în Biblie că trebuie să ne rugăm în fata icoanei?!
Emil-Toma Popa ..ne rugsm inaintea celui pictat nu.lemnului..adica in fata lui iisus..
Emil-Toma Popa Dar daca nu credeti in icoana si in SF Cruce ..atunci Pentru cine sa Rastignit Iisus Hristos? ..icoanele reprezinta Dragoste di tre Dumnezeu si Om! .. . Dar la ce te rogi ? Esti sigur sectar!
Maria Mariana Domnul Iisus Hristos a fost răstignit pentru păcatele noastre! Cine crede lucrul acesta, și că El este Hrisosul și Fiul lui Dumnezeu va fi mântuit, datorită jertfei Lui ! Rugăciunea corectă pe care o recomandă și Domnul Iisus este în Duh și Adevăr, adresată lui Dumnezeu în Numele Domnului Iisus. Dumnezeu este omniprezent (adică peste tot) , deci nu avem nevoie de intermediari.Dealtfel în anumite situații aproape oricine știe să spună Doamne ajută-mă !
Bineînțeles că vă rugați înaintea celui pictat și nu lemnului, dar eu am întrebat: unde scrie că avem nevoie de icoană ca să ne rugăm lui Dumnezeu? Asta presupunând că rugăciunea este adresată lui Dumnezeu și nu lui Sf. Nectarie, Gheorghe, etc. care de asemenea pot fi reprezentați prin icoane.
Emil-Toma Popa n-ați vorbit niciodată cu mama ,tata , o rudă plecată la ceruri …in fata pozei lor? E același lucru .Noi vorbim cu Dumnezeu nu ne rugăm materialului din care e făcută icoana ,vorbim însuși cu cel prezent în ea. In biserici picturile sunt întreaga Sf Scriptura ,in vechime oamenii nu știau să citească dar din icoane și picturile bisericilor știau Biblia mai bine de cat voi.Eu de fapt o trăiesc nu o studiază!
Maria Gurau Bineînțeles că a trăi Cuvântul lui Dumnezeu, este cel mai important lucru; dar dacă nu îl ști, cum îl poți trăi?! Credeți că degeaba a spus Domnul Iisus : „Cercetați Scripturile” ?! Sau Ap. Pavel: „Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun”?!
Emil-Toma Popa spune-ți vă rog dacă ați sărutat mâna mamei sau a tatei,sau a buneilor,sau a soției,în semn de dragoste și respect? Dacă nu,e problema dumitale,dacă da, atunci vă întreb: unde scrie aceasta în Biblie????????????
Sergiu Catan Este scris „Să cinstești pe părinții tăi”! În Biblie este porunca a V-a.(Exod sau Ieșirea Cap. 20). De asemenea Ap. Pavel a spus că : „Dacă nu are grija cineva de cei din casa lui, este mai rău decât un păgân” Dar forma de respect nu ne-o arătăm numai prin pupături, ci prin grija și respectul pe care li-l purtăm!
Emil-Toma Popa,iată v-ați răspuns singur la intrebare,nu sunt in Sf. Scriptură scrise toate amănuntele despre Credința Creștină. In
Sf. Scriptură e scris” Să cinstești pe parinții tăi „. Iar forma de cinstire a părut in timp și s-a făcut o tradiție,cum se cinstesc parinții,cum sa purtam grija de ei,cum se respecta părinții,ect…,dar toate aceste lucruri nu sunt scrise în Sf. Scriptura,că de altfel nu ar fi încăput toate amănuntele într-o singură Carte,pentru aceasta mai sunt și alte cărți de mare folos,ba chiar mai mult vă spun,că multe lucruri care le-au văzut si facut Apostolii și urmașii lor,pe care le-au transmis prin viu grai,mai târziu sau scris în cărți și de aceea noi Ortodocșii mai avem și Sf. Tradiție,(care este la fel de importanta ca și Biblia,căci așa cum Noul Testament nu poate fi desparțit de vechiul Testament,tot așa și Sf. Scriptură nu poate fi desparțită de Sf. Tradiție,unde găsim toate amănuntele pentru tâlcuirea Sf. Scripturi și pentru trăirea și înțelegerea adevăratei Credințe Creștine)pentru că,repet, în Biblie nu sunt toate amănuntele,despre rugăciune,despre cinstirea lui Dumnezeu,despre morală crestină ect. De aceea adevăratul Creștin are două aripi,cînd e vorba de Credința Adevarată: Biblia și Sf. Tradiție( cînd mă refer la Sf. Tradiție nu mă refer la învataturile babelor sau la obiceiuri lumești)….
Datina sau tradiția sunt cam aceleași lucruri. Iată ce a spus Domnul Iisus în Evanghelia după Marcu:” Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.”( Marcu Cap. 7.7)
„Voi lăsați porunca lui Dumnezeu, și țineți datina așezată de oameni,…” (Cap. 7.8 a) Versetul 9: „Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră.” Iar în versetul 13 din Marcu Cap 7,tot Domnul Iisus a spus : „Și așa ați desființat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Și faceți multe alte lucruri de felul acesta!” Înlocuiți Cuvântul datina cu tradiția și aveți răspunsul chiar de la Domnul Iisus !
Doamne ajuta Amin