”(…)Am avut și eu binecuvântarea de a-l vedea pe părintele Calciu cu câteva zile înainte de mutarea sa la Domnul. Ultimul cuvânt de folos pe care ni l-a dat pe patul Spitalului Militar din București a fost:  «În tot ce faceți să ascultați de sfatul Bisericii. Credința să o păstrați neschimbată. Și luați seama: ca și comunismul, masoneria și ecumenismul sunt demonice, n-au nimic comun cu creștinismul. Păziți-vă de antihriștii care vor face teoria coexistenței și conviețuirii! Respingeți orice compromis! Nu vă temeți! Și nu mă uitați nici pe mine în rugăciunile sfințiilor voastre! »(…)”

Extras din „Viața Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa- după mărturiile sale și ale altora”- Editura Christiana București 2007, pagina 346. Mărturia este dată de Ieromonahul Amfilohie Brânză

„(…)– Părinte, anul viitor, la Sibiu, va fi o mare întâlnire ecumenică…

Parintele isi face cruce si rosteste incet, dar grav:

– Să nu le ajute Dumnezeu!

– Dar noi ce atitudine trebuie sa avem?

– Nu demonstratii, zice Parintele linistit. Dar sa ne rugam pentru asta, sa nu le ajute Dumnezeu.„(Fragment din „Viața Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa- după mărturiile sale și ale altora”- Editura Christiana București 2007)

„(…)În perioada aceea a comunismului, cine avea o înţelegere a lucrurilor putea foarte bine să deosebească albul de negru. În momentul de faţă, toată experienţa aceea sau toată înţelegerea experienţei trebuie schimbată. Astăzi lucrurile au foarte multe spaţii gri, unde se amestecă binele cu răul. De exemplu, sub aspectul civilizaţiei şi al bunului trai din Occident noi nu mai distingem satanismul unor intenţii. Toată această mişelie a ascunderii adevărului introduce în lumea culturală elementul materialist al plăcerii şi al nedistingerii dintre bine şi rău. Toate sunt bune, toate sunt adevărate, toate sunt permise, începând de la satanism şi până la ultima decadenţă a moralei umane.

Astăzi, când se pun în balanţă tot felul de politici spre Est sau spre Vest, dacă cineva propune o politică în sus, spre Dumnezeu, este privit puţin bizar, aceasta este considerată ca o naivitate depăşită…(…)

 Prezenţa tinerilor la biserică este destul de scăzută. Să fim descurajaţi, îngrijoraţi pentru aceasta?

– Eu zic să fim îngrijoraţi, pentru că ceea ce urmează acum e mai perfid decât comunismul, unde deosebeam net binele de rău, albul de negru. Azi nu mai putem cunoaşte asta, azi se lucrează mai perfid. Vin şi ne spun: cum eşti tu împotriva protestanţilor, sau a catolicilor, când Dumnezeu vorbeşte de iubire universală? Noi trebuie să ne iubim unii pe alţii, să ajungem la un numitor comun, să fim o singură suflare, o singură rugăciune. Dar ei păstrându-şi toate defectele lor, iar noi renunţând la adevărurile noastre…

– În ce fel ne va schimba globalizarea? Trebuie să ne opunem tăvălugului? Şi dacă da, cum?

– Globalizarea nu e o sinteză a lucrurilor. Ea nu e nici măcar o analiză. Costache Oprișan spunea că diavolul este numai analitic: analizează până la distrugere. Dumnezeu este sintetic: El creează. Globalizarea e simplă aglomerare. Globalizatorii de azi nici măcar nu au justificarea teoriilor marxiste, care susţineau că aglomerarea cantitativă duce la salturi calitative bruşte. Ceea ce, în continuarea gândirii lui Oprişan, ar însemna că dracul globalizării este un prostovan, nu un deştept.(…)

Dacă nu luăm în seamă globalizarea, ci o privim ca pe o ladă de gunoi, nu avem de ce ne teme. Dar cum grămada asta uriaşă de gunoi este mare, s-ar putea să devină un uriaş tăvălug. În acest caz, vom înţelege de ce spune Mântuitorul:” Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a hotărât să vă dea vouă împărăția”(Luca 12,32)(…)

– Părinte, acum după Revoluţie, în libertate, oamenii sunt parcă mai răi şi indiferenţi unii faţă de alţii.

– Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne mai dea încercări. Dar să ştiţi că răceala care este aici e de fapt căldură. Toată acţiunea şi toată legislaţia americană şi cea vest europeană este să izoleze individul, să te facă să te simţi singur, să ştii că nu va sări nimeni în ajutorul tău dacă eşti în nefericire, pentru că aşa te poate conduce. Naţiunea este totuşi comunitară, o unitate în care sistemul de întrajutorare lucrează totuşi foarte tare. Ni se pare că nu ne mai iubim, nu ne mai ajutăm, şi aşa este, dar în general, în naţiune, sentimentul de comunitate lucrează.

Citeşte şi:  Suntem într-o prigonire fără precedent a Bisericii Ortodoxe

Acolo, într-un conglomerat, sentimentul acesta nu mai lucrează. Şi eu cred că acest sentiment de comunitate pe care îl degajă societatea românească îl simt eu venind aici, şi de aici bucuria mea când vin în ţară.”

– Încotro mergem?

– De multe ori am scris împotriva ecumenismului. Cred că am spus tot ce puteam eu spune despre această “erezie a secolului nostru”, cum o numesc monahii greci. I-am cunoscut pe mulţi din conducătorii Consiliului Ecumenic şi am văzut compromisul lor sufletesc în faţa politicului şi dorinţa lor nestăvilită de a compromite şi pe alţii, sau alte grupuri ortodoxe care îşi apără puritatea credinţei. Pe unde am fost, monahii se întreabă cu durere şi nelinişte: “Încotro mergem? Şi până unde? Va trebui să căutăm altă jurisdicţie? Va trebui să fugim în munţi şi în păduri, în sihăstrie, spre a ne mântui de ispita satanei? Vom fi oare vânaţi aşa cum îi vânau iconoclaştii pe apărătorii icoanelor?”…

Ceea ce vreau să subliniez aici nu e pericolul ecumenismului în sine – poate că lucrurile nu sunt chiar aşa de grave cum li se par monahilor – ci tulburarea pe care satana, slujindu-se de lupta ecumenică, o pune în sufletele monahilor, şi nu numai în inimile monahilor din România, ci din toată zona ortodoxă. Aşa se nasc neliniştile spaimei, aşa se naşte preocuparea salvării personale de primejdiile lumeşti în detrimentul duhovniciei şi începutul unor compromisuri care, odată pornite, nu se ştie unde se vor opri.

Ceea ce scriu aici, aş fi dorit să scriu direct ierarhilor. Cred însă că o astfel de scrisoare ar fi fost sortită direct uitării şi lipsei de interes şi prilej de mânie. Nu ne rămâne decât rugăciunea pentru paza mănăstirilor, pentru liniştea monahilor şi neprimejduirea vieţii ortodoxe în ţara noastră şi în lume.

Chipul este blând, dar intenţia perfidă

Există un duh care colindă Europa şi lumea în general, un duh proteic care-şi schimbă înfăţişarea şi discursul de fiecare dată şi care atacă din toate părţile lumea creştină. Chipul lui în general este blând, discursul lui este atrăgător, dar intenţia lui este perfidă. Acest duh poate să vorbească despre familie cu cuvinte frumoase, dar intenţia lui este de a distruge familia. Poate să vorbească despre Biserică, plin de dragoste pentru toate bisericile, un fel de sincretism religios, dar dorinţa lui este de a spulbera Ortodoxia în primul rând. Poate să vorbească despre ţară şi despre patrie ca despre ceva pe care încearcă să le susţină, dar intenţia lui este de a distruge şi patria şi Biserica. Acest duh se cheamă ecumenism.

Tot acest discurs frumos şi cu feţe multiple nu are decât un singur scop: distrugerea naţiunilor, desfiinţarea Bisericii Ortodoxe în special şi instituirea unui grup de conducători, unşi nu ştiu de cine, care să inducă tuturor naţiunilor ideile lor, să le încorseteze în anumite tipuri sociale, politice şi religioase în care ei să fie mereu în faţă. Să nu ne lăsăm amăgiţi! Trăiesc în mijlocul acestor emiţători ai discursului prolific şi proteic care cutreieră lumea. Ii cunosc pe toţi. Nu au nici o intenţie bună cu Biserica noastră! Sub iubirea hristică, sub pacea lui Hristos, ei ascund intenţii perfide. De aceea am venit aici, să vă spun: Nu vă lăsaţi ademeniţi! Am observat o puternică tendinţă ecumenistă în interiorul Bisericii Ortodoxe, foarte puternică, începând de sus până jos. Aţi auzit cu toţii de Taize… Acolo a fost centrul acestei mişcări distrugătoare a Ortodoxiei. Acolo a fost centrul New Age-ului. Acolo, într-un cadru aşa, foarte mistic, apărea fratele Roger, îmbrăcat în alb ca un papă, ca Hristos, acolo copiii stăteau cu picioarele sub ei şi se legănau în ritmul unor melodii…

Citeşte şi:  GRECIA: Poliția a arestat un preot care i-a îndemnat pe credincioși să nu poarte mască în Biserică

Acolo nu mai era nimic sfânt, sau totul era “sfânt”! Iar pe de altă parte, în New Age-ul acesta despre care vă vorbesc nu există nimic care să aibă valoare absolută.

Dorinţa lor este să distrugă toate elementele de credinţă, toate elementele morale, toate elementele de sânge pe care ne-am bazat, pentru că – zic ei – nu există nimic adevărat în chip absolut. (…) Jocul acesta de ascundere a adevărului este o perfidă invenţie a satanei.

Adevărata faţă a ecumenismului

– Părinte, pot convieţui în pace şi armonie un creştin, un musulman şi un evreu? Care ar fi secretul?

– Respectul reciproc e singura manifestare de bună armonie. În nici un caz rugăciunea împreună sau slujirea împreună. Acestea sunt lucruri care depăşesc acordul dintre religii diferite.

– Se închină toţi oamenii la acelaşi Dumnezeu?

– Nu totdeauna… Noi ştim un singur Dumnezeu care ni se revelează nouă (ni S-a revelat – nota autorului cărții) şi numai Lui ne închinăm. Celelalte sunt forme deformate sau greşite.

– Care credeţi că sunt ispitele cele mai mari cu care se confruntă un ortodox astăzi?

– Ecumenismul.

– …Următoarea întrebare era dacă sunteţi de acord cu existenţa dialogului ecumenic, însă...

– Nu. Absolut de loc. Pentru că ecumenismul este o formă mai subtilă a masoneriei. Masoneria încearcă să distrugă credinţa ortodoxă, credinţa creştină în general. Ecumenismul încearcă să subjuge prin câteva idei care par foarte generoase: de ce să ne certăm între noi, hai să trăim ca fraţii, să ne iubim unii pe alţii, putem trăi împreună, putem să ne rugăm împreună… ceea ce nu e permis în cazul Ortodoxiei. Toate Sinoadele ecumenice interzic această co-rugăciune cu toţi care sunt aparte de Ortodoxie. Dacă nu respectăm aceste canoane, sub imperiul ecumenismului, al presiunilor şi promisiunilor din Occident, care toate sunt deşarte, înseamnă că noi încălcăm toate canoanele Bisericii cu adevărat ecumenice.

– În condiţiile actuale în care este mediatizată aşa de mult masoneria, vă rog să punctaţi câteva elemente puternice a ceea ce înseamnă aceasta ca acţiune anti-hristică!

– Masoneria e o organizaţie demonică, se închină lui Lucifer, are nişte secrete pe care le păstrează cu tărie, dar se descoperă lumii ca o organizaţie de binefacere, care se ocupă de săraci. Fiecare Lojă Masonică se ocupă de unitarism, de o ordine, dar dincolo de aceste fapte nu există Duhul lui Dumnezeu şi toate faptele sunt puse pentru înşelare. Aşa că nu vă lăsaţi înşelaţi. Nu tot cel ce vorbeşte prompt în numele lui Dumnezeu, îl şi are în inimă, iar ei cel mai puţin. Pericolul cel mai mare e această globalizare şi ungerea unor persoane care au dreptul să conducă omenirea. Cine i-a uns? Ei sunt unşii Satanei şi nu fiii lui Dumnezeu.

Dar noi, aşa mici şi fără puterea de a învăţa, să ne păstrăm credinţa şi să nu uităm că reprezentăm o linie de adevărată credinţă mântuitoare şi pe cât ne e cu putinţă, să ne împlinim datoriile faţă de neam şi de Biserică.

Despre un congres ecumenist

Am să vă spun o întâmplare chiar cu mine. Când eram arestat a fost un congres ecumenist în România. Şi la congresul acesta, care a durat vreo săptămână, cu plimbări prin diverse locuri, cu cheltuieli enorme, a fost un banchet final la Patriarhie. Ştiu aceasta chiar de la protestanţii din Elveţia, pentru că în momentul acela Lukas era preşedintele Consiliului Ecumenic. Şi elveţienii, care îl cunoşteau pe Lukas, i-au cerut: „Domnule Lukas, când te duci acolo în România şi ajungi la Patriarh [Iustin Moisescu, n.n.], întreabă-l ce este cu părintele Calciu, ce s-a întâmplat cu el? E vinovat, nu e vinovat? Că la noi, în Elveţia, nimeni nu este închis pentru credinţa lui sau pentru propovăduirea lui. De ce e în închisoare? A făcut crime, a omorât pe cineva, a dat foc clădirilor?”... Lukas, când s-a făcut banchetul, s-a gândit să-l întrebe pe Patriarh. Dar n-a avut curajul să-l întrebe de la început, pentru că… era mâncare bună care trebuia mâncată, era vin bun care trebuia băut. Abia la desert s-a gândit să întrebe pe patriarhul Iustin ce se întâmplă cu părintele Calciu.

Citeşte şi:  Sfântul Ilarion Troitki – “Crestinismul” de substitut: deghizarea ereziilor sub masca Evangheliei

Probabil Securitatea era de gardă şi atunci reprezentantul Departamentului Cultelor a intrat în vorbă şi a spus: „Vă explic eu, pentru că nu-l puteţi băga pe Prea Fericitul în aşa ceva. Vă explic eu… Părintele Calciu este un neofascist, i-a învăţat pe elevii lui doctrine neofasciste, i-a îndemnat la rebeliune, pentru că în Biserica noastră, ştiţi, este o ordine şi o ascultare. Părintele Calciu a rupt toate aceste îndatoriri ortodoxe, a fost împotriva ierarhiei, a vorbit împotriva Bisericii, a răspândit învăţături neonaziste!”. Cei care aţi citit cuvintele mele, ştiţi cât de neonaziste au fost… Dar asta i-a plăcut foarte mult lui Lukas, care n-a mai întrebat nimic. Şi s-a întors în ţară şi a spus celor din Elveţia: „Părintele Calciu este într-adevăr un răzvrătit. El a stricat relaţia dintre guvern şi Biserică, sau a vrut s-o strice, nu a ascultat de episcopii săi, de legile ţării, a călcat totul în picioare, aşa că dacă stă la închisoare, stă pe drept!”.

Mai târziu, după eliberare, am ajuns în Elveţia. Şi am vorbit acolo, la Zurich, iar între întrebările ce s-au primit era un bilet în care se spunea: „Noi, când a fost Lukas în România, i-am spus să întrebe pe ierarhi de dumneavoastră şi iată care a fost răspunsul lui…”. Le-am răspuns: „Domnilor, eu nu am ştiut de lucrul acesta, dar dacă dumneavoastră vreţi să citiţi cărţile mele, veţi vedea că nu este adevărat. N-am făcut nici un fel de propagandă nazistă pentru că nu mă interesa, n-am făcut nici un fel de răscoală împotriva ierarhiei, pentru că nu acesta era scopul meu. Am cerut ca Biserica să fie respectată, am cerut ca Biserica să nu mai fie subordonată puterii laice, am cerut ca Biserica să aibă dreptul la cuvânt!”. Şi s-a sculat în picioare un cetăţean şi mi-a zis: „Părinte, eu sunt în legătură cu domnul Lukas. Vreţi să vă întâlniţi public cu el, ca să discutaţi problema aceasta?” Şi am răspuns că sigur că da, chiar mi-ar face o mare bucurie să mă întâlnesc cu el. Şi Lukas nu a venit! A refuzat să vină, pentru că ştia că este vinovat. Ziceau că a fost anunţat prea târziu, că ei au fixat întâlnirea fără să-l consulte pe Lukas… Realitatea era că el ştia foarte bine ce făcuse şi că era un eretic. Nu-l interesa nimic, nu-l interesa nici măcar Hristos! Când mergeai într-o adunare de asta ecumenică nu aveai voie să pronunţi numele lui Iisus Hristos. Nu aveai voie să aduci ştirea, de pildă, că există creştini persecutaţi, în special ortodocşi. Dacă cineva a luptat pentru mine, acestea au fost nişte organizaţii catolice sau protestante care nu erau ecumeniste! De aceea tot ce spun aceşti oameni este o minciună. Ei sunt fiii diavolului şi de la început au fost mincinoşi şi ucigaşi şi fac faptele tatălui lor. A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă. Ei erau în petreceri şi plimbări. Vreau să spun că ereticii înşişi, când îi iei direct, cu fapte concrete, se ruşinează sau se sperie. La noi, dacă te atingi de un eretic sau de un corupt, e prăpăd! Toată lumea sare să-l apere”.

Fragmente din „Părintele Gheorghe Calciu- Cuvinte vii. A sluji lui Hristos înseamnă suferință,”  Editura Bonifaciu, 2009