A) Biserica Ortodoxă este deţinătoarea adevărului
Sfânta Biserică Ortodoxă, asemenea corabiei salvatoare ce pluteşte prin lumea care „zace sub puterea celui rău” (I In. 5, 19), a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos pentru a vesti lumii „cuvântul cel adevărat” (Tit 1, 9). Cât de bine tălmăceşte Sfântul Teofan Zăvorâtul:
„Prin Cuvânt este reprezentată întreaga învăţătură creştină, care înseamnă cuvântul auzit de Hristos Mântuitorul de la Tatăl şi adus pe pământ” (In. 8,26; 4,24) şi „răspândit pe suprafaţa lui de apostoli prin puterea Duhului Sfânt”. Este drept şi adevărat acest cuvânt, ca venind de la Dumnezeu, Care este adevărat şi drept în toate cuvintele Sale. El este drept şi în ceea ce legiuieşte şi în ceea ce făgăduieşte…
Aşadar, cuvântul „adevărat este numai acel care de la Dumnezeu a venit… fiind fără adaos, fără scădere, şi fără schimbare…”
Acest cuvânt a fost încredinţat Bisericii şi slujitorilor ei – episcopilor şi preoţilor -, care datori sunt să-l propovăduiască curat, fără amestecare cu învăţături străine, ci „drept învăţând cuvântul adevărului” (II Tim. 2. 15).
Cuvântul învăţăturii, pentru a fi folositor şi lucrător pentru mântuirea sufletelor, urmează să fie ferit de tot ce-i este străin. Tocmai aceasta este „învăţătura cea sănătoasă” pe care trebuie s-o propovăduiască un episcop (Tit 1, 9). „Învăţătura cea sănătoasă este aceea care te învaţă deopotrivă adevăratele dogme, dar şi o viaţă cucernică”.
Prin dogmatică şi etică se încheie, propriu-zis, conţinutul învăţăturii lui Hristos. Ambele noţiuni sunt profund legate şi condiţionate reciproc, drept care nici dogmatica fără etică, nici etica fără dogmatică nu pot exista. Căci precum credinţa fără fapte este moartă (Iac. 2, 26), şi faptele fără credinţă sunt moarte (Rom. 4, 2-3). Măcar că şi dracii cred şi se cutremură (Iac. 2, 19). totuşi credinţa lor este fără rost, întrucât este lipsită de fapte bune. Ereticii pot avea de asemenea unele fapte aparent bune, care însă nu-i mântuiesc deoarece nu au legătură cu dreapta credinţă.
Potrivit tălmăcirii Sfântului Teofan Zăvorâtul (I Tim. 1,5), „credinţa cea adevărată, nefăţarnică, cuprinde toate dogmele; şi acestea efectiv sunt de aşa natură încât, dacă inima le cuprinde nefăţarnice, trebuie ca ele să inspire neapărat simţăminte şi fapte de iubire, şi să te inspire ca atare; de o astfel de natură sunt mai cu seamă dogmele cu privire la Pronie, Ispăşire şi viitoarea fericire. Dumnezeu vede totul şi tot ce se face pentru fraţi din dragoste pentru El, primeşte ca şi cum s-ar face nemijlocit pentru El. Cel care crede aceasta, cum să nu se grăbească să pună ceea ce se cuvine, prin mâna fratelui, în mâna Domnului?… În felul acesta dragostea se arată, se sfinţeşte, se înmulţeşte şi se întăreşte prin credinţă nemincinoasă”.
Dogmatica şi etica sunt conţinute şi se întruchipează deplin în sânul adevăratei Biserici Creştine, căci ea este întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos:
1) pe adevărata mărturisire a credinţei în Hristos, mărturisită de Sfântul Apostol Petru în numele tuturor apostolilor (Mt. 16, 16-18; In. 6, 69);
2) pe o morală autentică, înrâurită de harul mântuitor al lui Dumnezeu (Tit 2,11, 12), care se dăruieşte tuturor în Biserică.
În acest sens atotcuprinzător, Biserica lui Hristos este numită „stâlpul şi temelia adevărului” (I Tim. 3, 15), după cum minunat tâlcuieşte Sfântului Teofan Zăvorâtul: „Biserica lui Dumnezeu Celui Viu este sălaşul adevărului, a Adevărului Însuşi. De aceea totul în ea este adevărat – adevărată este mărturisirea credinţei, adevărată sfinţirea prin Taine, adevărată împărtăşirea harului, adevărată viaţa după legea lui Dumnezeu. Este adevărat ajutorul întemeiat în ea de Dumnezeu, adevărate sunt făgăduinţele ce însufleţesc pe cei ce trudesc în casa Domnului – toate sunt adevărate în ea. În oricare altă parte, nu căuta adevărul!
Există unele asemănări de adevăr şi în afara ei; însă adevărul adevărat este numai în ea. Biserica este stâlpul adevărului, stând ferm şi neclintit în adevăr şi apărându-l; ea este temelia adevărului, potolind minţile atunci când ele se întâmplă să fie tulburate de o minciună.”
Deşi după căderea în păcat, care a întunecat mintea omului, el a pierdut adevărul, setea de adevăr i-a rămas în suflet. Depărtându-se însă de la Dumnezeu, omul căzut în păcat, în pofida întregii sale aspiraţii spre adevăr, nu este în măsură să-l recâştige de unul singur. Cei care au dobândit sau dobândesc adevărul, o datorează numai lui Dumnezeu, Care ni-l descoperă (Mt. 11, 27).
Cugetând pe această temă, Sfântul Simeon Noul Teolog lămureşte:
„Prin adevăr nu trebuie să înţelegem nici obişnuitele adevăruri ale vieţii, nici adevărurile ştiinţifice care nu au legătură cu mântuirea veşnică a sufletului, ci adevărul referitor la Dumnezeu – adevărul mântuitor, care arată omului rostul vieţii lui şi mijloacele de dobândire a unirii veşnice cu Adevărul întrupat – Iisus Hristos (In. 1.4, 6).”
Despre acest adevăr Sfântul Simeon Noul Teolog spune: „Adevărul este de la Dumnezeu. El este conţinut în cuvântul lui Dumnezeu şi poate fi înţeles numai prin harul lui Hristos”. (Cuvântul 37)
Acest Adevăr, dacă îl pătrundem, ne apără împotriva alunecării păgubitoare în înşelăciuni şi năluciri religioase – împotriva împărăţiei întunecate a diavolilor, care zămislesc eresuri pentru a duce la pieire sufletele oamenilor.
Deşi, în principiu, Biserica nu este din această lume, menirea ei e să se afle în lume (In. 17, 11-15) şi să cuprindă întreaga oicumenă prin propovăduirea Adevărului dumnezeiesc. Biserica lui Hristos are o menire universală, deoarece este chemată să vestească Adevărul descoperit nouă de Mântuitorul. Adevărul este universal şi trebuie să rămână universal!
„Sobornicitatea Bisericii – potrivit teologului Vladimir Losski -, reprezintă o calitate proprie a Adevărului lui Hristos. Rătăcirile, eresurile, falsele învăţături, deşi au răspândire în lume, nu pot pretinde a avea un caracter universal, deoarece minciuna este ceva negativ, şi ca atare nu are dreptul legal de a se impune întregului univers.” Dacă însă ereziile îşi asumă acest drept, o fac uzurpând drepturi străine.
Biserica lui Hristos – în calitate de purtătoare a adevărului vestit întregii lumi – a fost universală de la întemeierea ei, când nu număra decât 120 de suflete (Fapte 1, 16), călăuzite de cei doisprezece apostoli. Anume lor le-a revenit misiunea dată de Hristos să răspândească adevărul Evangheliei lui Hristos pe întreg pământul: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!” (Mt. 28, 19).
Răspândirea acestei drepte credinţe pe întreg pământul a fost prezisă încă în Vechiul Testament: „În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor” (Ps. 18, 4). Această proorocire nu se referă la erezii şi false învăţături, ci numai la Credinţa Ortodoxă, căci numai ea propovăduieşte fără nici o denaturare Adevărul dumnezeiesc cel mântuitor.
Noţiunile de „sobornicitate” şi „ortodoxie” se identificau reciproc din secolele primare creştine, chiar de atunci Sfânta Biserică vorbeşte despre „credinţă” în sensul de „credinţă ortodoxă”. Această mărturie rezultă din „Martiriul Sfântului Policarp” (secolul al II-lea), ce începe aşa: „Biserica Domnului din Smirna, către Biserica Domnului din Filomelia şi către toate comunităţile din lume care ţin de Sfânta Biserică Universală”. Teologul grec profesorul I. Anastasiu scrie: „Ceea ce era universal (ecumenic), era dreptcredincios (ortodox)”. Acel care nu era dreptcredincios, era înlăturat de la Biserica Sobornicească şi respins de ea.
Creştinii ortodocşi se simţeau un tot întreg oriunde şi oricând – atât în trecut, cât şi în prezent – tocmai datorită singurei credinţe întru Hristos păstrată în unica Biserică Ortodoxă. După cum scria Sfântul Vasile cel Mare, datorită simbolurilor comune ale credinţei orânduite de Sfinţii Părinţi şi împărtăşite de către fraţii fiecărei biserici parohiale, ei „îşi găseau părinţi şi fraţi de la un capăt la altul al pământului, în toate bisericile.”
Cei trei Sfinţi Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur – sunt numiţi, într-un tropar. „învăţători universali”, pentru că luminau întreaga lume, prin învăţătura ortodoxă.
Sinoadele Ecumenice înseamnă Sinoadele Ortodoxe nu numai de aceea că ar fi participat la lucrările lor reprezentanţi ai întregii lumi creştine de atunci, ci mai întâi de toate, pentru că ele apărau şi afirmau Adevărul Ortodox, propovăduit de Ortodoxia A-Toată-Lumea, şi combăteau eresurile şi falsele învăţături. Potrivit aprecierii date de Sfântul Ioan Gură de Aur, „Biserica este stâlpul Universului”. Ea este universală, pentru că susţine adevărul, care este şi trebuie să fie universal.
Prin urmare, adjectivul „ecumenic”, raportat la Biserică, are un sens nu atât geografic, cât duhovnicesc. Deşi Biserica nu cuprinde geografic toată lumea, totuşi acest lucru nu o împiedică să fie universală în sensul esenţial, dogmatic, conform cu menirea ei. Şi viceversa, deşi uneori erezia are o răspândire mai largă decât Ortodoxia – cum a fost, de pildă, în secolul IV, pe timpul arianismului şi mai târziu, pe timpul iconoclasmului, însă niciodată erezia nu poate fi universală pentru simplul motiv că propagă rătăciri pe întinderi mari de pământ sau este crezută de un număr mai mare de oameni.
B) Mişcarea ecumenistă se îngrijeşte de o „biserică” mincinoasă
Mişcarea ecumenistă de astăzi imprimă noţiunii de „universal” un cu totul alt conţinut, necunoscut celor din vechime. Spre deosebire de noţiunea patristică a „Bisericii ecumenice” – de Biserică ce susţine adevărul, de Biserică Ortodoxă care nu admite nici un amestec cu eresul, „mişcarea ecumenistă” desemnează o grupare ce urmăreşte unirea tuturor comunităţilor religioase numite „biserici” (adunate din toate sectele creştine posibile), în care „adevărul este vecin cu nedreptatea” (Rom. 1, 18).
Pornind de la o astfel de viziune asupra noţiunii de „universal”, dr. Filip Potter, fost secretar general al C.E.B., extinde noţiunea de „ecumenicitate”, afirmând că ea înseamnă nu numai apropierea şi contactul „bisericilor”, ci presupune o „totalitate a pământului populat”. „Prin urmare – spune acesta – mişcarea ecumenică se manifestă pretutindeni acolo unde creştinii şi alţi oameni (!) caută într-un fel sau altul să lucreze pentru unitatea omenirii”.
Din cele expuse rezultă că scopul final al ecumenismului nu este unitatea aşa-numitelor „biserici”, chiar şi în accepţie ecumenistă, ci un plan de „înfrăţire treptată” a omenirii. Şi pentru aceasta, ecumeniştii tratează tot mai des „universalitatea” din punct de vedere geografic: „Nici o biserică nu poate pretinde universalitatea, rămânând provincială în secolul nostru planetar” – se spune într-o revistă ecumenică.
La 3 septembrie 1967 am avut ocazia să discutăm cu ecumenistul englez Michael Moore, adjunct al secretarului general al C.E.B. pentru relaţiile externe cu Biserica Anglicană. La întrebarea: „Cum înţelege unitatea Bisericii?”, el ne-a răspuns: „Ea este unitară ca biserică nevăzută’. La altă întrebare: „Cine face parte din această Biserică nevăzută?” – a urmat răspunsul: „Toţi creştinii”.
Adică, în adevărata Biserică a lui Hristos sunt incluse toate denominaţiile eretice şi grupările sectare care în vechime au fost date anatemei de tocmai de Biserica Ortodoxă din pricina devierilor lor nemântuitoare de la adevărul lui Hristos. Michael Moore confundă calităţile Bisericii Cereşti biruitoare, nevăzută nouă, cu atributele Bisericii pământeşti luptătoare, care este văzută, incluzând cu viclenie în Biserica „invizibilă” de pe pământ pe toţi ereticii, sub numele comun de „creştini”.
„Biserica nevăzută” este un termen pur protestant, venind în contradicţie flagrantă cu învăţătura ortodoxă privind Biserica drept unica Biserică Cerească şi pământească condusă de Hristos (Ef. 1,10), ai cărei membri sunt numai creştinii dreptcredincioşi. În „Catehismul creştin” Mitropolitul Filaret arată că Biserica este universală, adică sobornicească, deoarece „nu este limitată nici în spaţiu, nici în timp, nici de apartenenţa la un anume popor, ci cuprinde pe toţi dreptcredincioşii din toate părţile, timpurile şi popoarele”. Sfântul Apostol Pavel, primul care a numit Biserica „Trupul lui Hristos” (I Cor. 12, 27), iar pe Hristos – „Capul Bisericii” (Ef. 1, 22) şi care înţelegea foarte bine esenţa ei mistică cerească (Ef. 5, 32), nicăieri nu o numeşte Biserică nevăzută, ci pretutindeni vorbeşte de ea ca de o dimensiune vizibilă în lume, în care se mântuiesc credincioşii întru Hristos, o alcătuire divino-umană în care există o ierarhie văzută ce administrează Tainele mântuitoare vizibile, prin care noi ne învrednicim de harul nevăzut al Domnului pentru unirea şi împărtăşirea cu Dumnezeul Cel nevăzut: „Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele Lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi pe apostoli; al doilea pe prooroci; al treilea pe învăţători…” (I Cor. .12, 27-28).
Teologul rus V.V. Bolotov, referitor la „biserica nevăzută” scrie:
„Faptul că Hristos a denumit Biserica întemeiată de El – Eclezia, are o semnificaţie polemică aparte împotriva protestanţilor. Protestanţii vorbesc permanent despre o biserică nevăzută. Noţiunea „eclezia” însă conţine un pronunţat moment de vizibilitate. De aceea expresia „biserica nevăzută” reprezintă o contradictio in adjecto [contradicţie interioară]. Nu poate exista [pe pământ] nici o biserică invizibilă. La ceva invizibil poţi participa numai spiritual, pe când în „eclezia” – numaidecât trupeşte”.
Nu numai că ecumeniştii includ în noţiunea de „biserică universală” toate soiurile posibile de „creştini” neortodocşi, ci sub influenţa gândirii lor ademenesc chiar pe unii clerici ortodocşi. De exemplu, iată ce poate scrie Protos. prof. Ştefan Ţankov:
„Problema unităţii Bisericii devine prea complexă şi nu mai poate fi tratată izolat sub aspect scolastic, cum a fost până acum… E nedrept să se considere că de trupul mistic al lui Hristos (Biserica) aparţin numai creştinii ortodocşi şi că dincolo de separatismul vizibil nu ar exista o unitate mistică nevăzută în Biserica lui Hristos. În pofida dogmelor, la unitatea „nevăzută” a Bisericii lui Hristos trebuiesc raportate şi confesiunile neortodoxe, care, indiferent de eresurile lor dogmatice, nu sunt departe de comuniunea cu Biserica lui Hristos”.
Ce înseamnă totuşi „unitatea mistică nevăzută” a ecumeniştilor? Această îmbinare de cuvinte se atribuie deocamdată, cu precauţie, „bisericii” ecumenice universale. E drept, Consiliul Mondial al Bisericilor este interpretat deocamdată doar ca o comunitate a „bisericilor”, şi nu ca „super-biserică” sau „biserică mondială”, însă idealul viitoarei „biserici universale unite” – se întrevede deja, şi bazele ei sunt puse. Calitatea de membri ai viitoarei „biserici” o vor avea ecumeniştii şi simpatizanţii lor. Dar să vedem cine sunt ei.
Teologul rus Lev Zander de la Institutul de Teologie din Paris, un ecumenist zelos, scria fără ocolişuri:
„Componenta persoanelor angajate în mişcarea ecumenică este extraordinar de variată: aderând la ea, noi trebuie să fim gata să ne întâlnim acolo nu numai cu un ierarh ortodox, episcop anglican şi pastor protestant, ci şi cu un reprezentant al „teologiei liberale”, care nu crede în Dumnezeirea lui Iisus Hristos, şi cu un unitarian, care neagă dogma Sfintei Treimi, şi cu un kwaker, care nu acceptă, în general, nici un fel de canoane bisericeşti.”
Aceste lucruri au fost scrise în anii ‘30. Astăzi din C.M.B. fac parte multe societăţi eretice: remonstranţi-arminieni din Olanda şi unele comunităţi religioase liberale extremiste, care neagă chiar Botezul, deşi însuşi Hristos îl pune drept o condiţie primordială a mântuirii (Mc. 16, 16).
Din C.M.B. face parte şi aşa-numita „biserică a fraţilor moravi”, care, în contradicţie cu învăţătura ortodoxă despre îndreptăţirea prin credinţă şi fapte, propovăduieşte îndreptăţirea doar prin credinţă şi, socotind eficienţa Tainelor în funcţie de rangul celui care le oficiază, admite Botezul repetat, ceea ce contravine cu desăvârşire articolului 10 al Simbolului credinţei: „Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor”.
În prezent, în C.M.B. au calitate de membri şi nestorienii, şi iconoclaştii (protestanţii şi sectele lor), chiar şi unele comunităţi fără orice caracteristici ecleziastice, după cum mărturiseşte profesorul de dogmatică, grecul Megas Farandos, care a asistat la cea de-a şasea Adunare a C.E.B. de la Vancouver, 1983:
„Protestanţii s-au despărţit în sute de „biserici”, dintre care multe sunt lipsite de un crez concret, având doar revendicări sociale, mascate prin lozinci creştine”.
Iată cu ce fel de „creştini” colaborează la conferinţele ecumenice, în numele nostru şi a viitoarei „biserici”, reprezentanţii ortodocşi! În cadrul acestor conferinţe şi cei mai înverşunaţi eretici sunt trataţi ca membri cu drepturi egale ai Trupului mistic al lui Hristos. Ei se autointitulează „biserici”, fără a fi ca atare, şi se supun hotărârilor Consiliul Ecumenic de la Geneva.
„Consiliul Mondial al Bisericilor” prin însăşi denumirea ce o poartă, pune pe aceeaşi treaptă Biserica Ortodoxă, fără pic de jenă, cu toate aşa-numitele „biserici” care fac parte din C.E.B. Scopul final al unei astfel de nivelări este aceea de a se transforma noţiunea de „Biserică”, într-o noţiune ordinară, obişnuită, adică într-o abstracţie, ce reuneşte pe principii egale diferitele „biserici”, ceea ce înseamnă suprimarea totală a noţiunii dogmatice de Biserică, ca alcătuire divino-umană unică în lume. Căci de vreme ce există diferite feluri de biserici, rezultă că, de fapt, Biserica propriu-zisă nu există!
Ecumenismul este păgubitor şi pentru neortodocşi şi pentru ortodocşi. Urmând calea ecumenismului, neortodocşii nu dobândesc adevărul, iar ortodocşii se depărtează de el. Să concretizăm. Neortodocşii care caută sincer adevărul mântuitor şi harul înnoitor, nu pot veni la Sfânta Ortodoxie, întrucât C.E.B. recunoaşte comunităţile lor sectare şi eretice drept „biserici”, întărindu-i astfel şi mai mult în rătăcirea lor. Vor mai căuta ei oare Biserica cea adevărată având propria lor „biserică” şi propriile „taine”?
Sfântul Ciprian al Cartaginei spune cu multă înţelepciune că „ereticii niciodată nu se vor întoarce la Biserică dacă îi vom întări în convingerea că şi ei au biserică şi taine.” În felul acesta, ecumeniştii „ortodocşi”, recunoscând comunităţilor eretice dreptul de a se numi „biserici”, le pierd pentru Biserică!
Ortodocşii ecumenişti, semnând, primind şi rugându-se permanent cu neortodocşii, se contaminează pe neobservate de concepţiile lor eretice şi extrem de liberale, pierzând adevărul credinţei ortodoxe. În acest sens, de pildă, vom evoca numele teologului grec Nicos Nissiotis, înverşunat militant ecumenist şi director al Institutului de educaţie a tinerilor ecumenişti din Bossey (Geneva). Influenţat de contactul cu neortodocşii, el a devenit atât de liberal în teologie, încât, în ciuda învăţăturii ortodoxe, a început să afirme că:
„Există numai o singură comunitate a tuturor credincioşilor întru Hristos prin Duh”.
În felul acesta Nissiotis substituie Biserica Ortodoxă printr-o oarecare „comunitate supraconfesională”, suprimând adevărul dogmatic privind unica Biserică adevărată a lui Hristos -Biserica Ortodoxă.
„Biserica este unică sub aspect universal şi pretutindeni se prezintă ca atare”.
Prin urmare, pentru Nissiotis Biserica nu se rezumă numai la Ortodoxie, ci, în calitate de „biserică universală” ecumenică, reuneşte şi pe neortodocşi;
„Nici o comunitate bisericească nu poate trăi separat şi izolat de alţi creştini şi comunităţi creştine”.
Aici, după părerea lui Nissiotis, Biserica Ortodoxă nu poate exista în afara comunităţilor eretice, idee cu totul inacceptabilă pentru orice creştin ortodox care ştie că Biserica Ortodoxă a supravieţuit până acum tuturor ereziilor şi schismelor, fără a avea vreo comuniune sau alianţă cu ereticii.
„Toate comunităţile creştine au nevoie de înnoire şi profundă transformare”.
După Nissiotis, Biserica Ortodoxă, în calitate de comunitate religioasă, necesită o „legalizare, recunoaştere sau argumentare” ecumenică.
Nissiotis nu s-a oprit aici, ci „sprijină” mai departe noua comunitate ecumenică cu o comparaţie făcută de Pavel, şi anume aceea a Bisericii ca trup al lui Hristos cu diferite mădulare (Rom. 12, 4-8; Ef. 4, 15):
„Participarea la mişcarea ecumenică asigură fiecărei biserici dreptul de a-şi păstra propria ecleziologie, deşi în fapt ea este pusă în situaţia să trateze alte comunităţi creştine ca „biserici” cu aceleaşi drepturi, în care ar acţiona de asemenea acelaşi Duh.”
Împărtăşind total viziunea ecumenistă, Nissiotis afirmă: „Deşi pe plan ecleziologic, atitudinea fiecărei biserici faţă de alta rămâne neschimbată, cu toate că nici o declaraţie publică a C.E.B., de pildă, documentul de la Torento, nu impune unei biserici să recunoască drept „biserică” alţi membri, însăşi participarea la Consiliu înseamnă că fiecare biserică trebuie să înţeleagă […] că nu mai poate trăi pentru sine, izolat, că şi alte comunităţi creştine au fost înzestrate de Sfântul Duh cu daruri deosebite, că biserica universală depăşeşte cadrul bisericii istorice din care facem parte.”
Nu numai unii teologi, de felul lui Nissiotis, învaţă greşit, alunecând în ecumenism. Însăşi Patriarhia de la Constantinopol – reprezentanta „de frunte” a Ortodoxiei – a făcut, cu prilejul aniversării a 25 de ani a C.E.B., o declaraţie în care se dă cea mai înaltă apreciere mişcării ecumenice. Patriarhia, în loc să se despartă de ecumenism şi să rămână fidelă dogmelor şi canoanelor ortodoxe, îl supranumeşte slugarnic şi nesăbuit – „drept una din căile alese de Dumnezeu pentru ca oamenilor să le fie mai accesibilă noua poruncă a iubirii, ca Biserica să acorde mai multă atenţie poruncii Lui privitoare la împăcare şi unire.”
Aceste cuvinte măgulitoare sunt nedrepte din punct de vedere dogmatic. Este greşit să credem că Domnul ar fi ales calea ecumenismului, ca prin mijlocirea lui să împlinească porunca iubirii faţă de oameni. Calea ecumenismului este calea sincretismului, calea sprijinirii diferitelor erezii şi, după cum vom vedea mai departe, a denaturării dogmei cu privire la Biserică, calea nesocotirii canoanelor stabilite de Dumnezeu, calea trădării lui Hristos – cu alte cuvinte, calea depărtării de la adevăr. Prin urmare, Dumnezeu n-a ales ecumenismul, ci l-a îngăduit în epoca noastră apocaliptică, „ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Lc. 2, 35).
Patriarhia de la Constantinopol este necredincioasă sieşi şi Predaniilor ortodoxe, pronunţându-se linguşitor în favoarea ecumenismului, a cărui temelie o constituie protestantismul cu toate ramificaţiile, eresurile şi sectele lui, reunite acum într-o nouă formă în „Consiliul Mondial al Bisericilor”.
Altfel trata, în secolul al XVI-lea, pe protestanţii luterani ce abia apăruseră, vrednicul apărător al Ortodoxiei, Patriarhul de Constantinopol Ieremia al II-lea. După ce, la rugămintea luteranilor, acesta a explicat esenţa credinţei ortodoxe în trei ample tratate, după puţin timp le-a scris o ultimă epistolă, convins fiind de îndărătnicia acestora asupra adevărului:
„Vă rugăm ca pe viitor să nu ne mai supăraţi, nici să ne scrieţi despre aceasta, nici să trimiteţi soli la noi, de vreme ce tâlcuiţi greşit pe luminătorii şi teologii Bisericii şi, în vorbe cinstindu-i şi preaslăvindu-i, în fapt îi respingeţi şi încercaţi să demonstraţi că arma noastră este inutilă, adică sfintele şi dumnezeieştile lor cuvinte, cu ajutorul cărora am putea încă să vă mai scriem şi să vă contestăm. Deci, scutiţi-ne de alte stăruinţe! Mergeţi pe calea voastră şi nu ne mai scrieţi de acum înainte despre dogme!”
Participarea ortodocşilor la mişcarea ecumenică este extrem de primejdioasă, deoarece duce încetul cu încetul la trădarea crezului ortodox, făcându-ne să vedem în comunităţile eretice „biserici”, învrednicite, chipurile, de daruri deosebite din partea Sfântului Duh, şi să considerăm Biserica Ortodoxă geografic limitată, prea „mică”, pentru a se numi ecumenică. În opinia ecumeniştilor, „Biserica universală” poate fi doar o „biserică mondială”, adică o reuniune a tuturor „bisericilor” existente, egale în faţa lui Dumnezeu. După părerea lui Vissert-Houft (mulţi ani secretarul general al C.E.B.), „Iisus Hristos, trăieşte în toate bisericile, indiferent de deosebirile dintre ele.”
Dar pot oare exista mai multe biserici, toate la fel de plăcute lui Dumnezeu? Doar Domnul Iisus Hristos a întemeiat Biserica cea Una, unită lăuntric prin mărturisirea unicei credinţe ortodoxe, aceeaşi în întreaga lume şi pentru toate veacurile. La Primul Sinod Ecumenic din anul 325, Sfântul împărat Constantin cel Mare a mărturisit în Epistola către episcopii care n-au participat la Sinod: „Mântuitorul nostru a binevoit să avem o Biserică Universală unică, pentru ca toţi membrii ei, oricât de răspândiţi ar fi prin toate părţile, să se încălzească cu un singur duh, adică cu voinţa unică a lui Dumnezeu. Drept aceea, cel mai necondiţionat semn al părtăşiei la adevărata Biserică a lui Hristos este împărtăşirea deplină de Adevărul păstrat în ea”.
Sfântul Ioan Casian spune: „Nu încape nici o îndoială că cel care nu mărturiseşte credinţa Bisericii, se află în afara Bisericii”. Acelaşi lucru îl subliniază şi Patriarhul de Constantinopol Ieremia al II-lea: „Membrii Bisericii lui Hristos sunt cu trup şi suflet devotaţi adevărului, iar cei care nu sunt devotaţi cu trup şi suflet adevărului, nu sunt membri ai Bisericii lui Hristos”.
Aşadar, creştinul ortodox nu trebuie să participe la ecumenism, deoarece:
1) Ecumenismul uzurpă sobornicitatea cea adevărată a Bisericii Ortodoxe, ca apărătoare a adevărului lui Dumnezeu, prin ridicarea unei mincinoase „biserici mondiale” în sens geografic.
2) Preferă cantitatea şi nu calitatea mărturisirii Adevărului.
3) Impune învăţături false, chipurile „universal recunoscute”, în afara Adevărului lui Hristos;
4) Întăreşte pe neortodocşi în convingerea că şi ei ar aparţine Bisericii întemeiate de Hristos.
Prin urmare, ecumenismul împiedică pe sincerii căutători ai Adevărului să-l găsească în comuniunea cu Biserica Ortodoxă a Lui Hristos!
____________________
Ortodoxia si ecumenismul-Arhimandiţii Serafim şi Serghie
Corect!
Vai de noi dacă păstorii cad se duce toată turma
MARȘ CU SATANIŞTII
Nici ortodocși nu-s ușa de biserică rugăciuni am văzut multe și la pocăiți foarte frumoase îi mare desbinare și la ortodocși
DA
Iar rezolvarea ne-o da chiar Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Haideti sa nu Il mai cenzuram tinand Biblia inchisa, ci sa deschidem la 2 Corinteni 6:14-17 „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. De aceea: „IEȘIȚI DIN MIJLOCUL LOR şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.”
Dumnezeu ne-a dat si rezolvarea in Biblia ORTODOXA. Daca ortodoxia doreste sa ia parte la ecumenism, s-o faca. Doar ca noi stim ce trebuie sa facem. Noi, la nivel de individ, trebuie sa iesim noi din ecumenismul in care ortodoxia ne-a introdus.
Acest mesaj NU este ca sa arunc cu pietre in ortodoxie. Din potriva, am scris aceste randuri cu inima franta, dar cu dorinta de a face cunoscuta Evanghelia si sfatul lui Dumnezeu pentru noi, cei care doresc sa-L urmeze. Restul, pot urma ecumenismul caci „largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află.” (Matei 7:13). 💕🕊️
Unde în Biblie, cuvântul lui Dumnezeu scrisă de Apostoli prin duhul sfânt se pomenește de ortodoxie sau de vreo altă religie, noi avem nevoie de credință și pocăință, restul este apă de ploaie.
Bobotan Varzu poate la tine in cap e apa de ploaie! Stii ce inseamna Ortodox?
Dutcec Ioan,Cu siguranță știu mai bine ca tine , citesc înainte de a vorbi.
Bobotan Varzu sigur ca citesti ,
Dutcec Ioan , Tot ce se scrie despre religii, ortodox are un nume frumos ,Dreapta credința, păcat că trăirea nu,i după cuvânt, și cam atât.
Bobotan Varzu de acord, citi oameni respecta canoanele?Si cine suntem noi ca sa judecam?
Dutcec Ioan, totul e doar teorie. Să faceți, să ascultați, să iubiți, să iertați, dar se vede cum suntem.
Bobotan Varzu Citind ce scrieti dumneavoastra,inteleg ca dupa cca 300 ani dupa moartea lui Hristos,duhul sfint aparu ,nu se stie de ce abia atunci,ca sa spuna ce si cum apostolilor.Stiti cum meseriile,invataturile,rabinii isi transmiteau invataturile de-a lungul secolelor,dat fiind ca analfabetizarea s-a facut abia in secolele 19-20?.Asa cum s-au transmis baladele ,ca Miorita,istoriile,poeziile,etc.adica oral.Practicile crestinesti,cunosterile,experientele,etc nu s-au putut scrie in Noul testament ,in ultimile 1700 ani.Vechiul testament apartine evreilor.Multe nu-s scrise in Biblie.Nu au cum,dat fiind ca Vorba Volant ,adica doar vorba zbura de la un om la altul,Scripta manent ,scrisul nu era descifrat de nimeni,pentru ca inclusiv stramosii dumneavoastra erau analfabeti .Daca nu erau preotii ortodoxi ,turcii va faceau musulmani .Si bine ar fi facut ,ca sa nu mai pierd timpul cu explicatii legate de o carte careia i se atribuie perfectiunea .Stiti ce?.De ce mergeti la scoala,la medic,cu masina?.Cine a scris biblia nu se ingriji sa va asigure ca puteti consulta si pe altii ,si cu atit mai putin stia ca internetul va fi un instrument al satanei.
Dutcec Ioan Ce-s canoanele și de unde le scoți? În Biblie, nu scrie despre ele!!!
Delu Banoi tu nu traiesti dupa niste reguli? Asa si cu canoanele. Canoanele sunt legile de drept ale Bisericii sau legile bisericesti scrise. Cuvantul canon are sens de dreptar si de pedeapsa. Canoanele sunt expresia vointei autoritatii supreme de conducere a Bisericii alcatuite sau preluate si pastrate in Biserica pentru folosul sau utilitatea lor practica. Insusirea canoanelor s-a facut prin Sinoadele Ecumenice.
Canoanele apostolice cuprind norme apostolice sau de provenienta apostolica. S-au alcatuit sporadic, in grupuri de trei, cinci, pana la 10 sau 15. Intreaga colectie a lor cuprinde, in Rasarit, 85 de canoane. In Apus sunt numai 50 deoarece numai atatea a tradus in limba latina Dionisie Exiguul, pe la inceputul sec. VI.
Dutcec Ioan Regulile după care trebuie să se ghideze orice biserică creștină, sunt relatate în Scriptură și nu au nevoie de validarea Sinoadelor Ecumenice…
Delu Banoi biserica este CEA UNA SFĂNTA APOSTOLEASCA SI SOBORNICEASCA BISERICA! restul sunt srl-uri, pe persoana fizică cum spunea Vanghelie!
Când a intemeiat isus biserica ortodoxa? În anul.33 isus a fost ucis pe cruce.tot în anul 33 a fost intemeiat ortodoxismul….
Cit mai costa un post de preot de parohie la voi?
Putinistilor, prietenul vostru satana va asteapta
Daca Biserica ortodoxa este detinatoarea adevarului cum ziceti, spuneti- mi cu care biserica din cele sapte din Apocalipsa se identifică? Caci dincolo de dogme, traditii, etc., consider ca sunteti de acord cu faptul ca in afara celor descrise in cartea Apocalipsa nu mai pot exista biserici ale lui Hristos , caci descoperirea este data de chiar Dumnezeu Tatal – si nu ne putem juca cu cuvintele. Astept raspuns de la toate denominatiunile!
Da’ care adevar bre ,ca sunteti niste mincinosi ,ca incercati sa va suiti in creierele noastre in toate modurile ,ca incercati sa distrugeti gandirea libera a copiilor ,ca cheltuiti bani in folosul vostru ,ca va plimbati cururile alea uriase si bardihanele in masini de ultima moda ,ca va ,,ardeti” pe la spate popa cu popa si popa ce ,,arde” copii si tineri ,care din aceste adevaruri ,pt ca toate sunt adevaruri !!!
Dreapta credinta este ce a data sfintilor odata pentru todeauna
Credinta care a avuto Adam , care a avuto Avraam care au avuto Apostolii adica aceea care invata poporul ca legea celor 10 porunci nu se schimba ca si cel care a dato adica Dumnezeu .
Adevărul absolut este a lui Dumnezeu,nu este al oamenilor. Adevărul sa făcut cunoscut oamenilor prin Domnul Isus,si în El. Adevărul a venit în lume și lumea nu la cunoscut ,nici nu l-a primit pentru ca iubește mai mult minciuna decât Adevărul. Oamenii care au primit Adevărul și trăiesc în Adevar,aceștia sânt biserica lui Hristos.Aceasta biserică este cea Adevărată pentru ca este zidită si cunoscută de El.In lume sânt multe „biserici” adunări ale oamenilor,dar cea sfântă și curățat este aceea al cărei Cap este Hristos,zidită pe credința curată pe care El,o vede în inima oricărui om,aceștia nimeni nu-L poate înșela cu o credință prefacuta.In biserica lui sânt toți aceia care au credinta Lui Hristos,și trăiesc în ea și prin ea ,trăind asemenea este lui Hristos.Sa nu ne lasă înșelați,cultele nu sânt biserica lui Hristos, din toate cultele El, ia doar pe cei care sânt ai lui ,și se aseamănă cu El. în credință, în gândire, în atitudine,vorbire și în faptă.Din culte fac parte oameni mulți, dar nu toți sânt ai Lui Hristos,unii sânt ai cultelor nu ai Lui.
Bejan Pavel Doamne ajuta si numai biserica ortodoxa cea pe nou ia luat urmari si ii slujeste lui Dumnezeu Tata si lui Dumnezeu Nostru Iisus Hristos.catolici si altii in slujesc lui Cezar
Ce adevăruri deține biserica ortodoxa față de alte biserici din aceasta lume?nu mai mințiți talibanilor!sunteti o aripa primitiva din biserica ortodoxa iar schisma din ortodoxie e inevitabilă!
Numai cât mințiti lumea, javre !!!
Ortodoxismul habotnic rusesc , cu adepti si in Romania, este coada dracului rosu-impielitat varata sa dezbine ortodoxia si pe crestini in general.
EU CRED CA TOATE POVESTILE SCRISE NU SANT ADEVARATE,SANT INVENTATE DE NISTE DESTEPTI CU UN SCOP,CARE ESTE DESTEPT ISI ISI DA SEAMA.😳
PAREREA ME EU CRED CA BISERICA ORTODOXA DETINE BINE ADEVARU ASCUNS,OARE DE CE LE ESTE FRICA SA PUBLICE.😳🤔
Multă prostie are Romanul în minte
Adevărul suprem și judecata sunt ale bunului Dumnezeu. Ăștia cu dreapta credință aveți vreun document, primit din ceruri, prin curierat rapid care vă confirmă, adevărul suprem care se află în posesia voastră? Scrie undeva că doar voi sunteți mântuiți și credința voastră,, dreaptă „. Vă dezamăgesc, ingamfatilor, ați găsit scris că doar ortodocșii ca cult sunt cei aleși? După porunca lui Isus, că să te mantuiesti trebuie să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți, să fi în armonie cu toate lucrurile create de Dumnezeu. Nu este specificat nici un cult, nici etnie, nici culoarea pielii, nici continentul. Așa că nu vă impaunati, fiți smeriți cu inima nu sunteți poporul ales. Cu Dumnezeu, nu este ca cu partidele politice, nu primește șpagă, veste proastă pentru unii. Fiți buni, iubitori, poate dorința vi se va împlini într-o buna zi.
SFANTA BISERICĂ NU MINTE,NU MAI JUDECATI PREA MULT,DE MULTE ORI CEL RAU INTRA CU ISPITIRE IN OAMENI SI IN SFINTI PREOTI.
O simpla întrebare.Oare câți paraziti că ăștia sa mai suporte sa tina în cârcă societatea asta și statul asta de rahat 👿🤬👿🤬👿???
Nimeni nu va autorizat pe voi sa emiteti sentinte in numele Divinitatii!In opinia voastra nici unul din cei peste un miliard de catolici nu va fi mantuit???? chiar daca a facut lucruri placute lui Dumnezeu???? Iar dintre ortodocsi,nu va fi nici unul osandit, chiar daca a comis pacate grave???? Cine sunteti voi, ca sa judecati pe aproapele vostru si sa-l osanditi in publicatii obscure,???? cand din cercurile voastre pseudoortodoxe,parvin vesti, ca la voi se savarsesc si s-au savarsit faradelegi din cele mai vechi timpuri?
Fasole cu CÎRNAȚ și VARZĂ ACRĂ ! Egal ce biserica este totul se învârte în jurul BANILOR !
Doar ortodoxia păstrează cu sfințenie Evanghelia propovăduita de Sf apostoli!!! Doamne lumineaza i pe toți sa vina la dreapta credinta adică la Adevar care este Mintuitorul Iisus Hristos🙏🙏🙏
Florica Hulujan …în frunte cu căsătoria?
Florica Hulujan te inseli amarnic!
Biserica Ortodoxă este o biserica apostaziată care a băut din vinul babilonului.
Adevarata biserica este cea descrisa in Apoc. 14:12
Vai de capul vostru analfabetilor!
Si a zis Mântuitorul : “mergând învățați TOATE NEAMURILE”, dar Apărătorul Ortodoxiei nu a auzit încă. Ne vom ruga sa iasă din “plămada fariseică” in care sau prins, crezând ca ei sunt noul popor ales….
Nici o Biserică , aparținătoare nici unui cult , nu este deținătoarea adevărului . Am citit postarea și am văzut aberații îngrozitoare . Se zice că ereticii nu au acces la Dumnezeu chiar dacă sunt etici , adică dacă prețuiesc , apreciază și respectă cât mai bine valorile morale și etice , principiile de bună conviețuire între oameni și cu toată natura . Termenul „eretic” este un alt produs mizerabil al Bisericii apreciate în postare . Am găsit într-o carte de religie veche fără coperți și incompletă (de la pag 11 până la pag 218) „Care sînt poruncile Bisericii” (pag 56) „Poruncile Bisericii sînt nouă :
1. A ne ruga lui Dumnezeu și a asculta dumnezeiește slujbe în toată Dumineca și sărbătoarea .
2. A ține posturile de peste an : postul Nașterii Domnului , postul Paștilor , postul Apostolilor Petru și Pavel , postul Adormirii Născătoarei de Dumnezeu , Miercurile și Vinerile de peste an , Înălțarea sfintei Cruci , Tăierea capului sf. Ioan , ajunul Crăciunului și ajunul Bobotezei.
3. A cinsti fețele bisericești (preoții) , slujitorii lui Dumnezeu și ai mântuirii noastre .
4. A ne mărturisi păcatele și a ne cumineca în sfintele posturi .
5. A ne ruga pentru conducătorii și mai marii noștri (ierarhii Bisericii și conducătorii Țării).
6. A păzi posturile și rugaciunile rînduite de ierarhul (Episcopul) nostru .
7. A nu ceti cărți eretice și imorale .
8. A nu înstrăina lucrurile bisericești .
9. A nu face nunți și petreceri în vremea posturilor . ”
„Ce cere sf. Biserică dela fiii ei ?”
Sfînta Biserică cere dela fiii sau membrii ei să-i țină cu sfințenie poruncile , să ia parte cu evlavie la dumnezeieștile ei slujbe , să se ferească de amăgirile ereticilor și să aducă și pe alții la credința ei dreaptă și mîntuitoare .”
Printre aceste îndemnuri nu s-a găsit de cuviință să se introducă și respectarea valorilor morale și etice , a principiilor de bună conviețuire între oameni și cu toată natura . Ideea de mântuire prin credință cred că este o mare manipulare , păcăleală , amăgire , dar cel mai grav lucru e că această idee subminează , trece pe un plan secundar , în zona lumescului , a profanului , aceste valori care se găsesc în morala creștină (morala nu e creștină dar creștinii au numit-o așa) , fără însă AURĂ DE SFINȚENIE . Aura de sfințenie , sacralitatea , au fost luate de pe morală , care astfel a fost profanată , a fost trecută din sfera sacrului , a sfințeniei , unde ar trebui să-i fie locul , în sfera lumescului , a profanului . Morala Creștină e considerată bună , utilă , apreciată , lăudată , dar considerată dpdv religios insuficientă pt accesul la Dumnezeu . Religia e o uriașă afacere care vinde foarte bine ideea de mântuire prin credință , prin Biserică , mântuire mult mai ușor de împlinit decât neprihănirea reală , cea care cred eu că e apreciată de adevăratul Dumnezeu . Cred că după ce murim va fi evaluat întreg filmul vieții fiecăruia dintre noi de o ierarhie spirituală superioară omului și va rezulta un calificativ . Vom experimenta o stare de hiperconștiință . părerea mea
Preda Metodie oare, poruncile bisericii sunt poruncile lui Dumnezeu ? Sfintele Scripturi, parcă altceva spun.
Francesca Bianca nici poruncile Bisericii nu sunt de la Dumnezeu și nici Scripturile nu sunt Sfinte , chiar dacă o religie pretinde acest lucru . Religia este o mare afacere și slujește lui Mamona (Banii) și nu lui Dumnezeu . Cel mai grav lucru nu este însă bunăstarea materială și socială nemeritate ale fețelor bisericești și ale altor persoane implicate în activitatea religioasă ci inducerea în eroare a enoriașilor , care în loc să se străduiască să merite să ajungă la Dumnezeu prin valorile morale și etice , prin principiile de bună conviețuire între oameni și cu toată natura , speră să ajungă la Dumnezeu prin participarea la diferite purificări rituale religioase , conform promisiunilor religioase neverificabile . Crezul creștin nu este făcut de Dumnezeu ci de oameni cu interese materiale și sociale . „Sfinții Mari Împărați și întocmai ca Apostolii , Constantin și mama sa Elena” (așa este scris în calendarul creștin ortodox 2023 , 21 mai) au fost niște persoane cu un caracter execrabil , criminali , etc . … părerea mea
Adevărata credință, adevărul suprem este al Bisericii Ortodoxe, sunt învățături (povești) pe care le auzim în fiecare zi. Întreb doar, de ce, de ce atâta ură din partea ortodoxismului împotriva altora ? De ce atâta dezmăț în vorbire și purtare ? Ar fi multe de discutat despre trăirea sub cupola dreptei credințe.
Francesca Bianca 1. Biserica de Răsărit (ortodoxă) , nu există , a dispărut odată cu dispariția Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) , ce a supraviețuit sunt biserici naționale autocefale . 2. În timpul cînd a existat Biserica de Răsărit (ortodoxă) , de ce a cerut la Conciliul din anul 381 ca episcopul Constantinopolului , să aibă întîietate … onorifică ! (nu decizională) , după episcopul Romei ?! . 3. De ce Conciliile Ecumenice nu erau valide , dacă nu erau prezidate de Episcopul Romei ?! . ….puteți să mi răspundeți doamnă Francesca Bianca , și nu numai d voastră
ENEL
Mari erezii. Nicăieri în Biblie nu scrie că biserica ortodoxă este cea întemeiată de Isus Hristos. Toți vă arogati succesiunea apostolica dar nu o aveți. Nimic din ce se face in ortodoxie nu respectă BIBLIA.
Pe cine slujesc ei asa impopotonati? Cu siguranță nu pe Hristos.
Da…asa umbla si Domnul Isus ca ei…plin de aur
Cum să ne lumineze D-ZEU
mintea , că pe zi ce trece
romanul e tot nai PROST ?!!
D-zeu care este o DIVINITATE
ți-a dat MINTE să o folosești TU
*NU să o lași să ți-o folosească
escrocii de popi în interes
PERSONAL sau pentru interesul
Cultului ORTODOX. *
Nu folosiți METAFORA biblică
de BISERICĂ – cu Instituțua
ORTODOXĂ unde sunt șnapanii
de popi .Metafora de BISERICĂ
o folosesc ca SCUT in fața
prostimii de care se reazemă
atît la binele lor (cerșeală) cît
si la răul lor ( pentru apărare )
Cînd se va destepta CREȘTINUL ?
Care adevăr?
Adevărul popilor tricolori, decorați precum niște păuni, care sunt slugile și instrumentele puterii vremelnice ce ține România în sărăcie și înapoiere?
Acest site denigreaza celelalte culte oare nu suntem si noi ai lui DUMNEZEU ca suntem altui cult religios nu inseamna ca nu suntem ai lui DUMNEZEU
O mai frumoasa și adevărată explicație nu am găsit până azi!Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Asta este Adevărul!
Bunul Dumnezeu să ne lumineze mintea la toată lumea pe calea Adevărului!
🙏🏻💓
Domnilor de la < Dreapta Credință > , învățătura Sf. Evanghelii este adevărată (ortodoxă) , ….. Biserica de Răsărit (bizantină) , nu este cea adevărată (ortodoxă) , deoarece Biserica lui Cristos este și va rămîne catolică , universală
Teodor Mich Deci voi catolicii sunteti ADEVARATA Biserica a lui Cristos .Ha ha ha ha ha ha ha ha !Atat de ,,adevarati” ati fost incat ati ucis in Numele lui Cristos in timpul Inchizitiei si in razboaie religioase contra musulmanilor si protestantilor milioane de oameni .Ca asa trebuie sa procedeze urmasii lui Cristos ,nu-i asa ?
Stefan Macrei Vreți să aflați cîte războaie au fost pe vremea lui Moise , David , contra vrăjmașilor lui Dumnezeu ? . A ți făcut socoteala cît vrăjmași a omorît Dumnezeu prin brațul Său ? .
Teodor Mich O singură credință înseamnă întoarcerea la ORTODOXIE
Ecaterina Bratu ….. Da , Evanghelia lui Pavel . vezi Gal 1: 6-9 . Permiteți mi d nă o întrebare : Biserica de Răsărit (ortodoxă) a fost catolică ? . Biserica Romei (catolică) este ortodoxă ?
Teodor Mich Până în anul 1054 a fost o singură Biserică. Biserica de la Roma sa despărțit de celelalte Biserici răsăritene, și-a format Biserica Catolică.
Ecaterina Bratu …… și cum se numea Biserica pînă în 1054 ?
Ecaterina Bratu de ce la ortodoxie?
Ca sa calce poruncile lui Dumnezeu?
Cand nu a fost patriarhie (până în 1924)ortodocșii din Romania erau conduși de patriarhul ecumenic de Constantinopol.Acum santeti la fel că rușii intoleranți ,dobitoci ,corupți ,hoți și needucați,Cum poate crește civilizația cu astfel de așa-ziși credincioși.
Javrele dracului! Voi sunteti proprietarii adevarului absolut. II tineti pe prosti in secolul 14!
Voi țineți oamenii în secolul al 15 – lea.
Bai , baeti! Ecum3nismul nostru nu s propune unirea sau unitatea cu alte confesiuni neortodoxe, necanonice ci doar relati firești de prietenie și respect reciproc dar voi a ti ramas înapoiati trăiți in ura fata de creștini de aceeași credința cu voi , ce sa zic de alte credințe.
Vedeți va ma de treabă voastră, nu de duceți noua grija , aveti grija de păcatele voastre!
Care i tampitul care deține acest site si posteaza totdeauna la ură și dezbinarea intrigand? Vezi ti ma de viata ta ; stai in particular ca pe online numai prosti postezi
A barfit Iisus pe cnv ?
A judecat pe cnv ?
Nu sa rugat ptr unitatea bisericii ?
Nu i a iubit le toți la fel ?
Voi ce stăpân slujiti?
Pe Dumnezeu sau pe diavolul?
Nu zău?😵💫😵💫😵💫😵💫😵💫 Chiar așa?deci toți câți nu suntem ortodoxia,suntem mincinoși?asta se cheamă blasfemie,batjocura a altor religii👌☝️👎👎👎👎
Biserica o sugativa
Biserica ortodoxa știe cum să prostească 80 la sută din populația țării dar din fericire 20 la sută nu se lasă prostiți de către hoții de popi
Bisericile in general sunt mincinoase…inselatorii pe fata legale….
Am rămas uimită de aroganța și grandomania bisericii ortodoxe, asta pe lângă pretenția mincinoasă că „biserica ortodoxă ar fi biserica întemeiată de însuși Hristos!!! Unde e consemnat faptul, în „scrierile sfinte ” ale teologilor și”sfinților părinți ” , toți, fără excepție, ruși?! Domnilor, Hristos a predicat în templu, nu în biserică, a citit din Thora, nu din Biblie și a întărit motivul venirii sale: ” n-am venit să stric vechile legi, ci să le împlinesc „! Să le amintesc „preasfinților ” și „preafericiților” părinți un citat: „Vai vouă cărturari și farisei, voi dețineți cheile învățăturii, dar nu veți intra pe poartă nici voi și nu-i lăsați nici pe alții să intre „! Mincinoși, avari, adoratorii ai arginților și luxului, voi aveți tupeul de-a vorbi și de-a preda „învățături „?! Voi, care ați fost informatori și colaboratori, aveți îndrăzneala de-a ieși în frunte și de-a acuza in corpore tot ce înseamnă religii neortodoxe, de minciună?! Voi, care aruncați neamul ăsta cu un mileniu în urmă, transformând o parte a lui în târâtoare imbecilizate?! N-aveți un dram de caracter, dacă aveați, v-ați fi retras cu decență din posturi, lăsând loc unor persoane nepătate, dar v-ați înfipt iarăși în frunte precum porcul la troacă! Nesimțiților, voi vorbiți de minciună?! Meritați să fiți scuipați în față, voi vreți să fiți mijlocitorii dintre om și Dumnezeu?! Vai nouă, nație de imbecili care vă acceptă!
Niște mincinoși care lucrează cu voia lui satan diavolul. Dacă nu credeți, citiți cuvântul lui Dumnezeu.
Pijama party ?!
Doamne ajuta nu-ne lasa la ispita devolului!
….păiii…trebuie să mă gâdil ca să râd…și dacă totuși există „bărbosul universal”, (și eu unul am mari dubii),atunci adevărul „absolut” ar fi întruchiparea LUI…
Ce adevar aveti voi ma? De eretici si păgâni poate la cată idolatrie faceți si minciuna propagați.
Ce înseamnă ecumenism ? Trebuie să fim teologi că să ne putem înțelege cu Dumnezeu? Marș! Este unul pentru toți și peste toți!
Adevărul e, că în 2019, când a fost luat cu asalt cimitirul din valea Uzului, în frunte au fost preoții ortodocşi. Adevărul e, cā în 1990, martie preoții ortodocşi i-au îndemnat pe sătenii din satele româneşti să vină la Tg. Mureş, sā-i atace pe maghiarii din oraş
Așa numiți voi adevărul ?
Pentru voi vine din Rusia țaristă
Care adevar daca cu preotii si cu toti ce va ziceti crestini va omoriti pruncii si nu dati nastere pentru ca aveti gioburi fatarnicilor cristos a facut crestinizmul si diavolu religie
Iarăși un nou atac la adresa Vrednicului Patriarh Bartolomeu și a întregii Biserici.
Ortodocșii clandestini schismatici ataca din nou Biserica Ortodoxa, numindu-se pe ei înșiși Biserica, dar de fapt sunt ortodocsi clandestini schismatici
https://www.activenews.ro/opinii/Comandor-r-Stefan-Popa-MAICA-DOMNULUI-LA-CINE-NE-VOM-DUCE-183755
Care adevăr îl deține BOR ?
Ăștia sunt de fapt asistații sociali,oameni buni de munca care se uită în sus și se roagă să le cadă mâncare tot de la cei ce muncesc
Tilharii aceștia sucesc mintea proștilor
Mie îmi place smerenia, simplitatea, umilința și asemănarea celor din poză cu exemplul dat de Isus Hristos când a intrat în Ierusalim calare pe un asin, îmbrăcat simplu fără strălucire și zorzoane!
Doar ură și minciună împrastiați…să vă fie rușine.
Ce frumos ar fi dacă acești popi nu ar mai avea pe cap ACELE GĂLEȚI. OPULENȚA STRICĂ CREDINȚA.
Sand Al Au uitat ce exemplu a dat omenirii Isus Hristos!
Bărboși fără cultură, școală ruso-comunistă
Din toată analiza ,reiese un urît miros narcisist-egocentrist,al ortodoxului sadea!Credinta nu poate fi dreapta sau strîmba ,cum incearca orrodoxismul să insinueze.Credința este ,,ÎN,,!Acest ,,ÎN,, POATE FII STRIMB SAU DREPT!Isus Trimisul,Unsul ,este Mintuitor si nu Mireasa lui,nu mama Lui ,ci EL .În El avem credința ca este Messia ,Rascumparatorul,Cel ce a ispasit pentru omenire si p facut plata ca sa putem avea din nou legaturà cu Creatorul càruia puem să îi spunem Tata si cu Înfàptuitorul Omul Isus Hristos ,ce stă la dreapra Tatalui .Ortodocsia o fi la stinga Tatalui si nu ne-a zis Fiul.?
Evangheliile acceptate și ziua de odihna asa cum a dorit Constantin!
Nici un om nu deține adevărul absolut al cum nicio biserica nu este singura reprezentanta a Lui Dumnezeu pe pământ.
Care adevar ?
Sunt multe lucruri în.neregula în,BOR e departe de a fi perfect
Sa fiu și eu lămurit.Domnul Issus prin învățăturile sale a pus bazele unei noi credințe,o noua biserica, care durat pana prin anul 1054, în continuare prin marea schisma s au format doua ,biserica catolica și respectiv ortodoxa.Ambele și altele ,(secte ,) se exprima ca dețin adevăru l fiecare.
Gheorghe Nisipeanu, cea ortodoxa este mai… a dracului!
pleonasm asta cu „o biserica mincinoasa”…
Adevărul este unul singur Domnul Isus Hristos care a spus Eu sunt Calea Adevărul și Viata
Parvu Ion ești sigur ..??și cei ce nu sunt creștini i să ști că nu știu cum să trăiască. Hai sa fim serioși..
Dogma, și Politica , conduse de
EGO, ne vor trimete de unde am
venit, astfel că , Drama Umană,
continuă!
Dumnezeul meu e mai bun decat al tău ,ipocrizie maximă.
Adevărul este unul singur, Dumnezeu!!
Care adevăr??? 🙄Adevarul îl deține doar Dumnezeu, nicio religie nu e mai mare decât celelalte, nicio religie nu deține adevărul absolut, și fiecare religie se închina aceluiași Dumnezeu! Adevărul este că Iisus nu a fost răstignit pentru religia ortodoxă sau catolică, a fost răstignit pentru că sfida religia iudaică, adica religia lui ! Nu a spus sa fie înființate alte religii in numele lui, asta au făcut-o apostolii lui în numele lui! Creștinii au apărut în urma demersurilor apostolilor de a se separa de religia iudaică…și la început era o sectă persecutata, nu o religie! Nu știu cum de ne dăm noi ortodocșii deținătorii adevărului suprem că nici măcar nu știm care este adevărul!!!
Deține adevărul lor,
Unde scrie ca biserica ortodoxă deține adevărul va înșelați singuri voi trăiți în tradiții și obiceiuri
Cum sau construit Piramidele dacă tot dețin adevăruri!
O BISERICÀ DE PARAZIŢI CARE AU ÎNDOBITOCIT ACEST POPOR ,NUMAI SFINŢI ŞI PROCESIUNI ,SÀ LE ABATÀ ATENŢIA DE LA SÀRÀCIREA,FURTUL ŢÀRII ,SUNT VORBIŢI POPII ŞI PARTIDELE.
Rechini,দেখি zeciuala,în,popi,financiari
……mare „pisicher” a fost costica ca cand si-a dat seama de acest izvor nou si inepuizabil……
Ortodoxia, precum îi spune si numele, este Dreapta Credință, care a păstrat în întregime tot ce scrie in Sfânta Scriptură, Tradițiile și Dogmele! La 1054 s-a vrut episcopul de Roma mai egal decât ceilalți și s-a proclamat papă, ramura ruptă păstrând denumirea de catolică, însemnând universală (Schisma cea mare)… Apoi regele Angliei n-a obținut divorțul de la papa pentru a se recăsători si s-a rupt de catolici și a făcut biserica anglicana… Din aceste două iude s-au născut toate denominatiunile prezente , toate eretice ca si mamele lor, toate încercând umple un gol lăsat de erezia si trădarea lor, singura Biserică ce nu are secte fiind Biserica Ortodoxă, pentru că ea e completă și în ea singura se sălășluiește Duhul Sfânt. Restul sunt rătăciri și povestiri pentru inculți, aroganți! Puneți mâna pe carte și citiți că Dumnezeu nu pedepsește neștiința, ci ignoranța!
Pentru papistași:
Sfântul Apostol Petru nici măcar nu a călcat la Roma vreodată…. Invenții papistașe spre a-și justifica existența
Isus i-a spus lui Simon-Petru:,,Pe tine voi construi biserica mea!”Primul papa a fost Petru,iar biserica Sa este una catolica si apostolica!
Mona Terezia Cozma Sfântul Apostol Petru nici măcar nu a călcat la Roma vreodată…. Invenții papistașe spre a-și justifica existența
Florin Borza sti unde este mormintul lui petru?
Mircea Leontin unde? Ca asa ti-a zis stăpânul tau, papa mincinosul?
Florin Borza bin anul 57 dc petru a mers la roma
Florin Borza Sf Petru a fost la Roma împreună cu Isus și cu alți apostoli că sa predice evanghelia acolo. Pe colinele romei a înființat biserica universala și pe Sf Petru primul papă la Roma iar porțile. Iadului nu o va birui niciodată dar sunt multi care nu știu adevărul și este foarte multa răutate mai ales uni care nu recunosc că sau rupt din biserica mama
Maria Maria ești rătăcită rău de tot…. „Isus” al tău poate a fost la roma, Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu al meu, al ortodocșilor, nu a fost niciodată la Roma
Florin Borza Deci,sunt mai multi Isus?Ca esti ignorant se vede din comentarii,dar de ce esti si agresiv?Nu ti s-a spus care este porunca dumnezeiasca a iubirii aproapelui?Fara ea nu este credinta crestina!
Florin Borza Stapanul tau ce ti-a zis?
Mona Terezia Cozma că ești incultă și intelectual și duhovniceste nu e niciun dubiu…. Agresiv? Așa trebuie să fi cu dracii, cu ereticii, cu rătăciții care nu vor să vadă Adevărul… Stăpânul meu ce mi-a zis? „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” și „Dacă pe Mine M-au prigonit, cu atât mai mult pe voi, pentru că nu sunteți din lumea aceasta!” …. Așa că îți spun, ție și tuturor sectarilor, catolicilor, „pocăiților”, ereticilor, : „Înapoia mea, satano!”
Florin Borza Delir habotnic!
Mona Terezia Cozma te-a spalat bine greco-catolicismul…profesor la Filologie in Cluj – clar
Da numai voi detineti adevărul absolut !
Amăgitorul se va arăta prin tot felul de minuni, semne și puteri mincinoase… pentru că nu au primit adevărul, … Din această cauză Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru că nu au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie judecați. 1Tesaloniceni 2:1-12.
Voi Ortodocșilor susțineți că la voi se produc tot felul de minuni, pănă și lumina de la Ierusalim de paști, susțineți că este o minune. Cine dorește să afle care sunt caracteristicile credinței adevărate, intrați pe siteul oficial JW.org pe urmă la JW Library și la cărți broșuri sau reviste căutați subiecte Biblice care vă interesează.
Trăiasca Frăția Ortodoxă!
Tot in evul mediu ati ramas.
Nici o biserică nu deține adevărul absolut.
Biserica ortodoxă poate este mai aproape de căile Domnului nimic mai mult.
Și cum căile Domnului sunt multe și – n împărăția Lui intră numai cei aleși toți trăim cu speranța că suntem pe calea cea bună.
Da unde scrie în Biblie de ortodocși? Dacă religia ta îți dă voie să te închini la icoana, să pupi oase de morți și poți precurvi, să bei ca un porc ,să înjuri de toți sfinți, să furi și nimeni nu-ți atrage atenția de ce faci ,religia ta nu te ajuta la nimic . Schimbo.
George Petrescu Bine ar fi să nu judecăm pe alții.
Ioan Ranta. Vă înțeleg, dar apostoli lui Isus când propovaduiau cuvântul lui Dumnezeu și le spunea cei bine sau rău îi judecau. Nu. Nici eu nu-mi permit . Dumnezeu sa va lumineze.
George Petrescu
Cand au aparut baptistii, penticostalii, iehovistii, protestantii, si celelalte culte?
Elena Burza. Doamnă asta,i logica ,care când a apărut. Ar trebui să ne intereseze nu cât de vechi ești ci cum trăiești în ascultare de Dumnezeu, dacă respecți poruncile și nu trăiești în beții, curvii, înjurături, primii la divorțuri, droguri și înșelăciuni. Cu toate ca mă doare asta caracterizează religia ortodoxă cu toată vechimea ei.
ADEVARUL …este unul singur..de cand au format adevarate ,,imperii religioase” sau indepartat de la CALE si odata cu ei si pe noi ,,oile ratacite”, .aproape toti uitam ce inseamna de fapt …CREDINTA.
Biserica creștina este cea înființata de sf ap Petru ca primul papa și este cea universala Cultele desprinse din 1054 încoace sant derivații ale bisericii creștine universale Dumnezeu o sa i judece pe toți
Binu Iliesi Sfântul Apostol Petru nici măcar nu a călcat la Roma vreodată…. Invenții papistașe spre a-și justifica existența
Binu Iliesi este doar părerea ta și,chiar de nu suntem de acord cu ea,menționez faptul că nu există vreun verset în Biblie din care să reiasă faptul că Ap. Petru ar fi…primul Papa și nici faptul că el ar fi înființat „biserica creștină”.
Sigur este faptul că Domnul Isus este inițiatorul Bisericii iar cultul ortodox s-a desprins de „biserica mamă”( din cultul catolic!) în anul amintit mai sus( 1054).
Să nu confundăm termenii Biserică( al Domnului) și așa zisa biserică ortodoxă sau catolică( al oamenilor de rând).
Detine adevarul???Atunci de ce nu respecta cele 10 porunci???
Doinita Doinita
In ce an Moise a primit cele zece porunci de la Dumnezeu?
Voi nu știți de când sunteți creștini
Dacă deține adevărul dece nu îl și implinește, dece a devenit potrivnică hotărârilor luate de Dumnezeu???
Fiecare are adevarul sau ! In esente este vorba de bani !
Soferu Ion corect! Toate se învîrt în jurul banului!
Sau lasă!
Scripturile dețin ADEVĂRUL,nu „biserica” ,fie ea ortodoxă. Mai ” cetiți” și rugați-vă ptr lumină.
Să nu facem dezbinarea între Noii. Toți Creștinii avem aceleași Dumnezeu. Perfect nu este nici unul. În orice pădure este uscătură. Important este ca noii poporul Român să fim uniți la bine și la greu . Și să nu lăsăm dușmanii să ne dezbine.
Deocamdată statul are grijă de biserici ,iar statul nu a întrebat pe nimeni .
Faptul ca nu poti citi toate comentariile , spune totul despre caracterul totalitarist al celor care fac tipul asta de postari.
Bor-ul este deja comunist , doar noi stim doar noi santem buni , restul sant rai , falsi etc, etc
Cine nu e cu noi , e impotriva lui Dumnezeu.
Nicolae Costinas …Și a devenit și potrivnic poruncilor lui Dumnezeu, acuma , mai nou…
Vasile Vasile fiecare pasare , pe limba ei piere !
Proverb din ardeal , valabil si pentru premierul Ungariei.
Stã scris: „Biserica lui DUMNEZEU este aceea care pãzeşte poruncile LUI şi are credința lui Hristos”.
Vasile Ciobotariu
In ce an au aparut Martorii lui Iehova?
Elena Burza Ce, mã intereseazã când au apãrut???
Cea mai mare minciună posibilă!
Îmi enumerati vă rog una măcar dintre poruncile din Decalog pe care noi ortodocșii o respectam și ceilalți nu.
Unde este smerenia când faci o astfel de afirmație? Tagma de tâlhari și angajați cu leafă de la stat se cred unici, nepatati și de neatins!
Insasi ideia ca tu deti adevarul absolut este o erezie in sine,restu sunt pagani?
Ãştia toţi trebuiesc arestaţi.
Adică Cuvantul Lui Dumnezeu (Biblia) fără să se scoată, fără să se adauge !!! Cum ar fi (datini ,obiceiuri ,tradiții omenești, superstitii ,etc.) Faceți așa cu ziceți, că este foarte bine !!!
Aveți mari probleme de înțelegere a creștinismului ortodox, pe care îl reduceți la un fundamentalism sterp și încrâncenat.
Daca nu ar fi asa ne am pierde am face baruri din biserici si traditiile noastre !
Sper sa ramana asa cu toate problemele si intrigile!
Unde i Stefan ,Brancoveanu si toti conducatorii mari ai neamului nostru !
Acunma toti vor o varzaraie!
Sa ne scufundam!
Mare i ortodoxia !
Greu de inteles si pt. mine!
Frumusete sufleteasca si iertare!frumusetea a tot ce te inconjoara!
Doamne ajuta Amin!
Doamne ajuta amin
Palavre!
„Biserica Ortodoxa este detinatoarea adevarului” zise Biserica Ortodoxa desprea ea insasi. E ca si cum as spune ca eu sunt cel mai inteligent om din lume. Bai, parca trufia este pacat in religia voastra!
Jurnalul unui Antiteist Iti dai seama ce noroc au ca s-au nascut fix aici in Romania.
Inchipuie-ti daca se nasteau in India.. pai pierdeau adevarul!!! Ii ardea Doamne-Doamne in focurile Iadului. Saracii aia 2 miliarde, cat trebuie sa sufere in religia lor „ne-adevarata”.
Numai cunoaşterea şi adevărurile ne deschid căi de viaţă sănătoasă către viitor…
„Dacă vrei să învingi un popor fără luptă, distruge-i zeii şi înlocuieşte-i cu ai tăi, ucide-i eroii naţionali sau, cel puţin, ridiculizează-i, înlocuieşte-i cu eroii tăi! Această regulă de război psihologic a fost aplicată din plin asupra poporului român, ca şi împotriva altor popoare europene, încă din zorii creştinismului:
Zeii noştri albi, arieni, rezultaţi din străbuni divinizaţi, au fost înlocuiţi în mod perfid cu zeii negri, nord-africani, vehiculaţi de biblie şi evanghelie. Unde sunt zeii străbuni ai europenilor, Zamolxe, Zeus, Bur, Bestla, Odin, Vile, Prometeu, Frigg, Nor, Jord, Dag, Tor, Balder, Apollo, Abaris Hiperboreeanul, Hercule, Afrodita etc. Ce legătură avem noi cu zeii negri, ai populaţiei nord-africane, Elohim, Eli, Sabaot, Adonai, Yahve ? Nici una! În noi nu curge sângele lui Abraham, Isac şi Iacob! În noi curge sângele lui Zamolxe şi Odin, al lui Hercule şi Apollo, a lui Deceneu şi Burebista. Strămoşii noştri arieni sunt zeii noştri cei adevăraţi. Iudaismul ne-a spălat creierele două milenii, ne-a învăţat să ne blamăm strămoşii traci şi geto-daci, să ne închinăm la bazaconii inventate de strămoşii evreilor nord-africani. Ne-au înlocuit cultul Zalmoxian al vieţii şi al nemuririi cu un cult al spaimei, al morţilor şi al fantasmelor post-mortem. Dacă am fi pastrat zamolxianismul ca credinţă, am fi fost un popor mare, unit şi puternic, am fi avut cel puţin constiinţa împăcată faţă de străbuni noştri.”
https://vdocuments.mx/mantuirea-de-dupa-cumplita-ratacire…
Însăși biserica ortodoxă este bazată pe o mare minciună. O adunătură de impostori pentru care credincioșii sunt sclavi sau oi o biserică mincinoasă care promovează sărăcia și incultura ce pe niște virtuți, în timp ce popii apar înțoliți în straie aurite. O gloată de mincinoși care neagă realizările științei, dar care atunci când se îmbolnăvesc nu mai fac masluiala aia ritualică, ci merg mintenaș la spital.
Eșecul religiei a apărut atunci când s-au montat paratrăznete pe turlele bisericilor.
Emanoil Constantin Untu ce îți zice popa? Robul lui Dumnezeu, oaie în turma păstorului, etc. Scuze, nu sunt nici sclav și nici oaie. Sunt om. De aceea refuz religiile care promovează sclavagismul și dezumanizarea.
Giani D. Apostol Vorba cuiva intelept…
Religiile sunt plasmuiri ale minţiilor sălbatice din urmă cu cateva mii de ani. Ei sunt cei care au creat reţelele suferinţei , pentru a forţa oamenii să le înghită aberaţiile mistice…
https://vdocuments.mx/mantuirea-de-dupa-cumplita-ratacire.html
Giani D. Apostol Auzi Clovule cum spune Psaltirea cea insuflată de D-zeu Cel Adevărat ! Să Piei ca și Fumul ! Să te stingi că Ceara de față Focului ! Iar Copi Lui să rămână Orfani !
Emanoil Constantin Untu mai bine v-aţi întreba cum de aţi ajuns să vehiculaţi parerile unor popi şarlatani, fără a le verifica cu propriul creier…
Emanoil Constantin Untu dacă zeul ăla chiar există, de ce sunt paratrăsnete pe turlele bisericilor?
Emanoil Constantin Untu stiaţi că numele lui adevărat a fost Jeshua şi că a fost zeificat ulterior sub numele de Isus Christos la primul conciliu ecumenic de la Nikeia, când episcopii creştini l-au declarat pe Jeshua Fiul lui Dumnezeu ? Uite un citat util ţie… „În urmă cu două mii şi ceva de ani, triburile ibrit erau primitive şi nomade. Un rebel mistic şi-a propus să facă o experienţă cu ei, să creeze o nouă religie. A creat-o şi păcatul său s-a întins ca o pecingine peste o mare parte a omenirii. Treburile religioase merg din rău în mai rău, deoarece la baza religiei iudaice stă rădăcina otrăvită a luptei, dezbinării şi formalismului. Toate religiile derivate din iudaism s-au spart şi s-au sfâşiat între ele, astfel că, la ora actuală, nu există nici o posibilitate de împăcare, deşi au la bază acelaşi mit. Viaţa omenirii intoxicate cu acest mit e în pericol.”
Sursă: https://vdocuments.mx/mantuirea-de-dupa-cumplita-ratacire.html
Giani D. Apostol corp gol
Giani D. Apostol băi băiatule ,după o scurtă analiză matematică a postărilor tale ,mi am dat seama că ești doar plin de frustrări ,acum nu sunt sigur că provin de la vaccin( 😉 vezi alcazar) sau dintr-o frustrare a copilăriei, dar sănătos sigur nu ești .
Florin Gabriel Cazanel cum ai dedus asta? Esti psiholog? Nici psihologii nu mai sunt ce au fost. Eu stiu că adevărul doare pe multi. Marin Sorescu a spus niste vorbe mari, nu stiu daca ai auzit de el ” nu este o rușine să te naști prost, RUȘINE e să mori prost.
Eu am renunțat la această religie falsă slugarnica!
Cristea Petrica Din nefericire, numărul nebunilor mistici dispuşi să creadă orice aberaţie este destul de mare în naţiunea noastră. Mai sunt unii care încă nu au observat că am ajuns ca în cazul amerindienilor care şi-au vandut pamântul şi libertatea pe mărgele colorate şi aberaţii mistico-religioase…
Cine spune ca voi dețineți adevărul, cum puteți demonstra asta? Și cei care venerează religia islamica, dacă ii întrebi, ei spun ca religia lor adevărată, la fel și cu cei budiști și cu hinduism etc
ECUMENISMUL, face parte din planul lor malefic pregătit cu mare grijă de către VATICAN. Este un semn premergător venirii luI ANTICRIST. BISERICA ORTODOXĂ, trebuie să ia atitudine,împotriva acestor satamiști mondiali, infiltrați în toate instituțiile statului.
Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi închideți oamenilor Împărăția cerurilor: nici voi nu intrați în ea, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre. Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi mâncați casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceți rugăciuni lungi, de aceea veți lua o mai mare osândă. Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi înconjurați marea și pământul ca să faceți un tovarăș de credință și, după ce a ajuns tovarăș de credință, faceți din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteți voi înșivă. Vai de voi, povățuitori orbi, care ziceți: ‘Dacă jură cineva pe Templu, nu este nimic, dar, dacă jură pe aurul Templului, este legat de jurământul lui.’ Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuie să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute. Povățuitori orbi, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila! Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare. Fariseu orb! Curăță întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurăție. Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați neprihăniți oamenilor, dar pe dinăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege. Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi zidiți mormintele prorocilor, împodobiți gropile celor neprihăniți Șerpi, pui de năpârci! Cum veți scăpa de pedeapsa gheenei?
Matei 23:13-16, 23-29, 33 VDC
https://bible.com/ro/bible/191/mat.23.13-33.VDC
DLE PREȘEDINTE JOHANNIS MAI SIMȚIȚI CEVA PENTRU ROMANII DIN UCRAINA , TERORIZATI DE ARMATA UCRAINEANĂ CARE NU MAI ARE TREABĂ PE FRONT ??? PENTRU ROMANII DIN ȚARĂ ȘTIM ORICUM CĂ NU SIMȚIȚI, DAR NU SIMȚIȚI, ABSOLUT NIMIC. ALTELE VA SUNT PRIORITĂȚILE. DUMNEZEU ATOTPUTERNICUL CREATOR, NU VĂ E FRICĂ DE DREPTATEA LUI DUMNEZEU???
Urmați Porunca Iubirii.Iubirea de aproapele.Și lăsați piatra.
Este deținătoarea aurului a zeci de kg a unui mai mare în rang,a mertanelor(mașini),