Cu privire la susținerea proiectului de lege nr. 335, înregistrat în Parlamentul RM la 29.08.2014
După examinarea proiectului de lege nr.335, înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova la 29.08.2014, cu privire la scutirea unor categorii de populație de achitarea obligațiunilor financiare prescriptibile față de fondurile de asigurări obligatorii de asistență medicală pentru perioada precedentă anului 2014, Sinodul BOM consideră că această inițiativă este una necesară și binevenită, întrucât persoanele neangajate în câmpul muncii cad sub incidența pct. 1, lit. a, b, c, și d și pct. din anexa nr. 2 a Legii nr. 1593 din 26.12.2002, nu au desfășurat vreo activitate cu profit pe parcursul ultimilor ani.
Este destul de anevoios pentru aceste categorii de persoane să achite polița de asigurare, precum și penalitățile acumulate, atunci când aceștia nu au nici un venit. Mai mult, acești cetățeni nu au beneficiat de serviciile medicale de stat în toată această perioadă.
În acest sens, au parvenit mai multe plângeri de la asemenea categorii de cetățeni către organele competente care declară că au fost atacați în instanța de judecată pentru încasarea forțată a acestor sume, totodată solicitând suportul în anularea acestor datorii. La moment, din surse oficiale, se cunoaște că au fost dați în judecată peste 1300 de cetățeni. În unele cazuri s-a ajuns și la arest preventiv pentru neachitarea restanțelor la polița de asigurare.
În virtutea celor expuse mai sus, Sinodul BOM încredințează Biroului Juridic al Mitropoliei Moldovei, elaborarea unui document prin care să se argumenteze necesitatea implementării cât mai rapide a acestei legi.