Mitropolitul Pireului, kir Serafim, intervine în foarte dura confruntare dintre Mitropolitul Pergamului şi Mitropolitul Nafpaktosului cu privire la subiecte cruciale ale credinţei noastre. Îl „trăsneşte” efectiv pe Mitropolitul Pergamului, căruia îi aminteşte că înşişi profesorii universitari, colegi ai lui de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Tesalonic, îl acuză de erezie. Mitropolitul Pireului îl condamnă pentru teoria pe care a dezvoltat-o, cu privire la „cei doi plămâni ai Bisericii”, prin care Înaltpreasfinţitul Ioannis Zizioulas doreşte să îşi justifice faptele inadmisibile pe care le săvârşeşte la Dialogurile Teologice cu papistaşii. În comunicatul său, Mitropolitul Pireului subliniază următoarele:

mitropolitul pireului serafim

Mitropolitul Serafim al Pireului către Mitropolitul Ioannis Zizioulas al Pergamului: „Exprimaţi poziţii eretice!”

„Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Pergamului, kir Ioannis (Zizioúlas) – academician, care a deţinut funcţia de Preşedinte al Academiei Ateniene, cunoscut la nivel internaţional pentru instruirea teologică şi scrierile sale – a dat publicităţii pe internet scrisorile pe care le-a adresat Înaltpreasfinţitului Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, kir Ierotheos – un excelent şi inegalabil condei teologic care scrie iscusit şi ale cărui opere valoroase au fost traduse până acum în 20 de limbi. În aceste scrisori, Mitropolitul Pergamului protestează împotriva unei presupuse deformări a poziţiilor sale în cadrul inspiratei cuvântări a Mitropolitului Nafpaktosului, ţinută la conferinţa organizată de Mitropolia Pireului(tradusă în limba română de Graiul Ortodox), cu tema: Teologie patristică si erezie postpatristică. Pireu 15 februarie 2012 . Răspunsurile Mitropolitului Nafpaktosului, kir Ierotheos – din păcate pentru Mitropolitul Pergamului, kir Ioannis! – sunt clarificatoare şi pătrund în adâncimile gândirii teologice şi ale adevărului dogmatic ortodox şi acest lucru îl poate pricepe şi un simplu licenţiat în teologie.

Citeşte şi:  SFÂNTUL DESPRE AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL "DE ACOLO, DIN SIRIA, TOTUL VA ÎNCEPE"…

ecumenism

Mitropolitul Pergamului, kir Ioannis, în declaraţia sa din 27 septembrie 2012 a declarat următoarele: „Cât priveşte întrebarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit de Nafpaktos de ce am corelat toată controversa noastră cu aceea a polemicii împotriva dialogurilor ecumenice, îi amintesc că respectivul meu text contrafăcut se află într-o cuvântare a sa care a fost aplaudată de o adunare la care s-au auzit câte şi mai câte despre Patriarhia Ecumenică şi dialogurile ecumenice”. Asta, după ce a avut în mână Actele conferinţei organizate de noi, pe care ne-am îngrijit să i le trimitem. Sunt neîndoielnic convins că a constatat că pe durata conferinţei noastre nu s-a desfăşurat un dialog cu participanţii, ci s-au făcut auzite doar comunicările argumentate ştiinţific ale unor conferenţiari de nivel academic, între care şi a Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Nafpaktosului, Ierotheos Vlahos. Pentru că foarte grava sa afirmaţie insultă grosolan Mitropolia noastră care a organizat congresul de care vorbim, îl rugăm public –, pentru ca nu cumva luarea sa de poziţie să fie socotită drept o calomnie ordinară – să ne menţioneze nominal, nu aluziv, care sunt acele «câte şi mai câte» neîntemeiate şi, prin urmare, mincinoase şi de rea credinţă, care s-au făcut auzite «împotriva Patriarhiei Ecumenice şi a dialogurilor ecumenice pe care aceasta le poartă». Înaltpreasfinţitul Ioannis este dator să dea un răspuns la subiect, concret, întrebării noastre, pentru că, altfel, îi îndreptăţeşte pe cei care «calomniind» afirmă că el este personal responsabil pentru mersul greşit al Dialogului Ecumenic şi pentru cele două scrisori neîntemeiate pe care Respectabilul Centru [Patriarhia Ecumenică, n.tr.] le-a adresat Bisericii Greciei [E vorba de două scrisori oficiale pe care Patriarhia Ecumenică le-a adresat Bisericii Greciei, cerându-i să ia poziţie, aşa încât să nu se mai repete evenimente – precum conferinţa de la Pireu, 15 februarie 2012 – îndreptate împotriva ecumenismului şi a ereziei postpatristice. n.tr.]. Cât priveşte apostrofarea exprimată în luarea sa de poziţie din data 17 septembrie 2012, în care afirmă: „Cunoaşteţi atacurile pe care le primesc din partea unor cercuri, dar nu numai eu, ci şi Patriarhul Ecumenic, pentru faptul că, supunându-mă hotărârilor sinodale ale tuturor Bisericilor Ortodoxe fără excepţie, prezidez din partea ortodoxă Dialogul Teologic oficial cu Romano-catolicii. Înverşunarea şi injuriile care le însoţesc fac imposibil şi fără sens orice răspuns al meu în această polemică. Însă implicarea directă sau indirectă a unui episcop al Bisericii în această polemică şi anume, recurgând chiar la falsificarea poziţiilor mele, constituie cu deosebire o chestiune serioasă”, presupun, de bună seamă, că Înaltpreasfinţitul nu se referă la colegii lui [de la Facultatea de Teologie a Universităţii din Thessalonic], profesori academicieni, Înaltpreasfinţitul Mega Farántos şi Hrisóstomos Stamoúlis, care îl acuză de erezie şi asta nu pentru că prezidează dialogul teologic cu Romano-catolicii. Nu cumva tocmai convingerea sa că „Răsăritul şi Apusul constituie doi plămâni prin care respiră Biserica” (periodicul „Epískepsis”, nr. 559/31.7.1998) reprezintă vârful de lance îndreptat chiar de sineşi împotriva sa, pentru că, deşi este prea-mare teolog introduce [în universitate] lucruri inadmisibile şi de neînţeles, şi anume, prezintă creştinismul drept un organism care „se oxigenează” prin doi plămâni: prin cel Romano-catolic, care învaţă dogme precum Filioque, primatul papal şi infailibilitatea papală, harul creat, meritele prisositoare ale Sfinţilor şi indulgenţele, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu, înălţarea ei cu trupul la cer şi focul purgatoriului, şi prin „plămânul” ortodox, care învaţă tocmai contrariul acestora! Iată de ce poziţiile lui sfârşesc într-o totală contradicţie teologică şi iată de ce fără dreptate protestează împotriva observaţiilor care i se fac”.

Citeşte şi:  Toată lumea va purta „măşti de piatră”. Toată munca, fiecare metru pătrat de pământ, fiecare bob de grâu va fi sub controlul lui Antihrist

Orthódoxos Týpos, 5 octombrie 2012, nr. 1944, pp. 1, 7.

 Traducere Mihail Ilie (Graiul Ortodox)